Vineri, 24 decembrie 2010. Anual, de ziua Naşterii Domnului (în preajma zilelor Crăciunului), de regulă, mi se spală neverosimil creierul, uit de toate nenorocirile anului (sau le ascund într-un colţişor al creierului). Începând de azi, din Ajunul Crăciunului, mă inundă o lumină inexplicabilă, care mă transformă – nu mi se mai întâmplă în nici o altă zi din an. Mă bucur că sunt martor al acestor zile, din Ajun şi în cele două zile dedicate Crăciunului, am perfecta senzaţie că-mi înfloreşte sufletul (repet, e singura zi din an când mi se întâmplă asta; e o reglare interioară). N-am nici o explicaţie. Fiindcă eu în general nu mă bucur de viaţă, „aşa am fost lăsat”, nemulţumit. 
Din prima copilărie s-a perpetuat această stare specială de ziua Naşterii Domnului, de împăcare, şi probabil că de vină e tatăl meu, care de Crăciun era alt om, era iluminat la faţă, împărţea daruri şi împodobea un brad până la tavan, în anii ’50 (la Cantonul 248, despre care eu am scris în cărţile mele; în restul anului, tatăl meu era întunecat, supărat, nefericit; i-am călcat întocmai pe urme, probabil e de vină şi gena stoică moştenită; ştiţi, mama mea a murit când aveam un an şi patru luni, după un an tata s-a recăsătorit, să aibă cine să mă crească, şi am avut o a doua mamă, de o rară bunătate). În Ajun eram agitat, îl aşteptam pe Moş Crăciun (tata fiind credincios, nu-i spunea Moş Gerilă) şi eram atât de fericit, nu-mi amintesc să mă mai fi întâlnit în viaţă cu acea fericire legată de Moş Crăciun, din prima mea copilărie. În noaptea de 24 spre 25 decembrie dormeam pe sărite, topit de încântare, stăteam de veghe în pat şi mă rugam la Dumnezeu să-mi aducă daruri, imaginaţia mea luând-o razna. Natural, Moş Crăciun mă tot ispitea dinainte de a veni, să ştie ce-mi doresc şi tata lăsa totul la o parte şi-mi făcea pe plac, mi-a cumpărat toate felurile de jucării de pe lume, probabil se bucura de bucuria mea şi lăcrima pe dinlăuntru, bănuind că n-am un destin uşor, dacă am rămas fără mamă la un an şi patru luni. I-am rămas recunoscător tatălui meu pentru aceste daruri de Crăciun, deşi în restul anului el era extrem de aspru cu mine, primind adeseori corecţii (azi, la prima mea bătrâneţe, îi dau dreptate, el nu mi-a dorit decât binele, dar eu mi-am sabotat permanent acest bine, toată viaţa mi-am bătut joc de oportunităţile ieşite în cale, cu care un altul în locul meu azi ar fi fost zmeu). 
Se înţelege, după ce am avut un copil al meu (născut în 1975, pe când aveam 25 de ani), am împodobit la rândul meu, an de an, un brad până la tavan şi i-am cumpărat toate jucăriile din lume, bucurându-mă de bucuria lui (chiar şi în anii cei mai negri ai mei; făceam economie tot anul, le cumpăram tot anul, când puteam). Am fost luat prin surprindere numai în decembrie 1989, când revoluţionarii din Focşani m-au pus „preşedinte de judeţ” în după-amiaza de 22 de decembrie şi a trebuit să răspund cu capul de tot ce se întâmpla, peste voinţa mea. În 1989, când eu eram intrat în malaxorul Revoluţiei (luat total prin surprindere), de Crăciun fiul meu (la 14 ani) a împodobit bradul de Crăciun, împreună cu mama lui, Doina Popa. Cumpărasem totul dinainte, n-aveam de unde să ştiu ce mă aşteaptă (cine a visat măcar că se va prăbuşi comunismul; e un fel de a zice că s-a prăbuşit, azi „sistemul ticăloşit” a supravieţuit la vârf). Las la o parte faptul că în 1989 prima zi de Crăciun a fost o zi neagră, din cauza execuţiei lui Ceauşescu (românii în majoritate au fost atunci de acord cu ea; trecând anii, n-au mai recunoscut) – deşi sacrificiul lui de sânge nu acoperea sacrificiul de sânge de Crăciun al protestatarilor Revoluţiei împuşcaţi în stradă. Era atâta entuziasm că a căzut dictatorul şi că ni se deschide un nou viitor atunci. Viitor pe care azi îl plângem, au trecut 21 de ani de atâta viitor visat în decembrie 1989, trăim numai într-o beţie postcomunistă, care a adâncit marasmul moral.
Buna dimineaţa la moş Ajun,
Buna dimineaţa la moş Crăciun!
Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi!
Daţi click pe Iarna de vis (şi iar click pe dreptunghiul apărut)
***
Cerul si-a deschis soborul – Lerui, Doamne, Ler – au pornit cu plugusorul îngerii prin cer. Merg cu pluguri de oglinda si de giuvaer, toti luceferii…
Sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului şi Noul An să vă aducă sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti! Crăciun fericit şi la Mulţi Ani! Primiţi cu urarea? Apropo de Îngerul din Visul lui Iosif, logodnicul Mariei: Ingerul ii reaminteste lui Iosif cuvintele profetice ale lui Isaia prin care marele prooroc anticipa peste veacuri taina zamislirii de catre Fecioara: „Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23)… Lumina din acea sfanta noapte va radia peste veacuri, risipind intunericul din lume si stralucind in sufletele celor care il vor primi pe Hristos. Poetul ieromonah de la Mănăstirea Cernica, Ignatie Grecu, foto (are cinci volume publicate) mi-a trimis un poem, vi-l redau:
Îngerul pelerin
Târziu de tot a poposit.
Nu era cine să-l cunoască.
Era atât de trist şi obosit
Că aripa-ncepuse să sticlească.//
S-ar fi ascuns puţin s-adoarmă
Sub un copac sau poate sub un vrej.
Departe de oraşe, de oameni şi de larmă.
Ca să-i întâlnească n-a avut prilej! //
Când s-a trezit era deja în zori
Şi câinii îl lătrau ciopor în jur.
Credeau că-i unul dintre călători.
Era atât de nou, curat şi pur. //
Atunci s-a-ntors încet să plece
Şi pe zăpada care strălucea,
Ca o pecete voievodală, rece,
Împurpurată umbra lui creştea.
Ignatie Grecu
Mi-a trimis şi poetul Paul Spirescu, foto mai jos (membru al USR, la 60 de ani, profesor de filozofie la Adjud) o poezie originală, scrisă pentru dumneavoastră – cei ce deschideţi acest site-blog trecător:
IESLE SFÂNTĂ
în grota-n care plâng cu smirnă iezii
cade o rază palidă de soare
şi de atâta tristă, grea ninsoare
au năvălit vâltorile zăpezii //
e spre amurg şi-n grotă suflă vântul
şi-n casele din jur e veselie
dar numai o femeie simplă ştie
că se va naşte în curând Cuvântul //
noi chefuim la mese-mbelşugate
şi-n grota Ei e gerul cel mai ger
doar cineva ne dojeneşte-n Cer
şi întristat ne iartă de păcate //
iezii-au tăcut…au aţipit deja
în ieslea ei Fecioara nici nu plânge
are doar presimţirea unui sânge
prin care Dumnezeu ne va ierta!
Paul Spirescu
Daţi click pe Colinda (şi iar click pe dreptunghiul apărut)
PS. Felicitări originale de la artiştii plastici Luciana Tamaş (Satu Mare) şi Ştefan Arteni (Turnu Severin). Două filmuleţe (PPS) primite de la poeţii adjudeni Marin Moscu, Paul Spirescu şi Adrian Botez şi de la prozatorul Marian Pavelescu. Mâine voi publica şi alt gen de asemenea felicitări aparte – le mulţumesc tuturor.
PS. 2. Vă invit iar să citiţi comentariile lui Octavian Mihăescu şi Nicolae Ciobanu, de ieri, de aici – personal, sunt uimit de apetenţa stilistică a domniilor lor la evenimentele zilelor noastre.
In primul rând doresc transmite tuturor românilor (re)nastere In Hristos, protectia Divina sa fie peste România greu incercata. Sarbatorile sfinte sa va sfinteasca, întareasca trupurile vlaguite, inbolite de catre reprezentanti celui rau care nepermis de mult isi fac de cap in Tara aceia, care orce as face este si-a mea, buna-rea cum-o fi. Este o scurta rugaciune ce-o fac spre Dumnezeu zilnic, o expun cu aceasta ocazie si pe blogul dl LIS precum si Europa-Crestina. Stiu sigur ca orce strigat de durere ajunge la Dumnezeu, români au inceput striga staruitor a-le se face si lor dreptate. Guvernanti ar trebui sa ia seama la acest aspect. Au /români/ parasit Egiptul (simbolic vorbind), sunt integrati in Babilon care-l cunoaste pe Dumnezeu, care nu subjuga pe nevoias, nu i-a pâinea de la gura copiilor, respecta demintatea umana. Destul a calarit egipteni (bolsevici si neobolsevici) pe spinarea românilor, este timpul ca Dumnezeu sa faca dreptate, sa nimiceasca puterile egiptenilor.
Ar trebui sa va va fac urari standart, nu ma pot formaliza, se întelege ca va doresc tuturor sarbatori fericite. Acum urmaresc LIVE slujba de la Vatican, dupa un concert de Craciun, meditatie din care va transmit si dumneavoastra un gând transformat in rugaciune de izbavire de cel rau.
Am sa incerc spune o vorba de incurajare. România are motive sa fie optimista si sa va spun de ce:
In acest an (2010), in luna noimbrie era planuit un mare cutremur , scopul era sa haitizeze România. Iata ca Dumnezeu a eliberat constant energiile pe care cel rau le baga ca sa scuture Tara. Nu întâmplator va spun aceste lucuri.
Zilele acestea am vorbit intens de evenimentele din 1989 in care am fost implicati fiecare unde la asezat Dumnezeu si câta putere i-a si dat, ca sa nu mai vobresc de zilea mai trai in trup. Poate ca multi vor fi fost contrariati de faptul ca Poetul Ioan Alexandru va pleca de la baricada de la Inter in 21 pentru a savârsi ritualul izbavitor, caderi zidurilor. Sigur, nu pot cere nimic de la ceei care sunt atei ori au alte convingeri religioase, le respect convingerile, îi asigur ca nu intentionez , nici prin gând nu-mi trece ai contrazice ori obliga lua de bun ce spun acum. Mai spuneam ca eu am ramas acolo la baricada face slujba de preot. Dar mai spuneam ceva ce se stie de catre toata suflarea româneasca, lupta românilor (cei curati la inima) a inceput pe genunchi cu Rugaciunea Domneasca, în absolut toate orasele ridicate pe baricada asa s-a inceput. Aspect peste care multi trec cu usurinta fara ai da importanta. Am sa incerc contrazice pe cei ce nu vor acepta varianta, argumenta cât mi-o sta in putere.
Lasând la -o parte asepctul politic al evenimentelor, la baza miscari de izbavirea puiului de antihrist a stat si va ramâne rugaciunea, ingenucherea, strigatul spre Dumnezeu. La baricada si in tot Orasul (capitala), s-a facut slujba de izbavire, rugaciune, respectiv ritual care nu poate ramâne fara raspuns, totusi; ce s-a petrecut de tot fortele raului au învins, iata ce s-a petrecut;
Va mai spuneam ca proclamatia lui Iliescu (FSN), era excecrabila, daca ar fi fost aceia citita înaintea lui Maziliu, ar fi fost devastator pentru România. Maziliu incheia cu „Asa sa ne ajute Dumnezeu” ba as zice ca chiar si Dinescu a spus o vorba mare, prima vorba a lui a fost tot cu trimitere spre Dumnezeu, acum, orce va fi Dinescu dar nu si religios, iar de l-ai pune acum sa mai zica astfel de vorbe nici sa-l pici nu le-ar mai putea repeta. Poate Dinescu si-a cunoscut bine poezia, si-a recitat-o perfect, nu asta ne intereseaza acum ci fenomenul, partea sacra ce a fost savârsita împotriva puilor de antihristi, chiar si-a lui Dinescu. Ce se petrece de totusi inving bolsevici, pui de antihristi.
Cine va fi studiat revolutia live, mai ales montajul lui Ujica, poate va fi observat un amanunt, sau isi aminteste imaginea cu pricina:
In biroul FSN, Iliescu, Brucan, Roman, Bârladeanu , Pârcalabescu care-l ia pe Roman la întrebari, acolo se creiona procalamatia ce-o va da, adica, proclamatia lui Maziliu cosemtizata de Iliesti, in cea a lui Maziliu, adica a noastra, se încheia cu „Asa sa ne ajute Dumnezeu”, ei, când s-a ajuns la acesta fraza, Iliescu si Brucan au sarit ca arsi, cu o vehementa demna de diavol au cerut sa fie scosa fraza, tonul il da bestia de Brucan. Aparent reactiile lor se pot pune pe seama educatiei marxist-leninist-ateiste, realitatea este alta; duhurile cei bântuia au reactionat pentru al înaltura pe Dumnezeu, se revoltau prin Iliescu si Brucan pentruca prea mult teren câstigase Dumnezeu. Din acel moment, citiri proclamatiei si aceptari ei de catre mase (aspect fff important), totul se întoarce pe dos. Practic; reactia lui Iliescu si Brucan nu avea absolut nici -o valoare daca aceleasi mase care se rugasera nu spuneau Amin (aproba), ori unde asta au urmarit duhurile dracilor prin bolsevici, fie ca au fost ori nu constienti (initiati), in cea ce fac. Iliescu si ai lui nu aveau sanse rezista, datorita acestui ritual au rezistat in 12 Ianuarie dar si dupa , atunci Iliescu trebuia zburat si chiar putea fi zburat daca nu exista aceasta gaura (corect ar fi ritual), facuta prin care draci reputeaza un suces halucinant. Desigur au mai fost si alti rugatori pe care nu-i vom sti, ma refer la mari duhovnici gen Justin Pârvu, numa ca rugaciunea lor a capatat gaura prin; pr Galeriu, Celopa si Teoctist, isi bagase si acolo un diavol-bolsevic coada ai manipula, ei au fost bine intentionati numa ca au fost rapusi.
Aceste rugaciuni si ritualuri de baza trebuie spune si ele cuvântul, nu întâmplator l-au ucis diavoli pe Ioan Alexandru, era o forta teribila, prin el Sfântul Duh se manifesta plenar ca pe vrema sfintilor parinti, eu am vazut vindecari la rugaciunea lui, nu-s povesti.
Mie personal mi-a aratat Dumnezeu (in duh), ca a sosit momentul ca sa-si spuna cuvântul si rugaciunea noastra, iar faza cu cutremurul a fost (ptr mine), o prima dovada ca Dumnezeu se implica mai adânc in problema româneasca, sa aibe grija urmatoarele categori;
a) politicieni, afaceristi, dusmani României, ca orce actiune contra Ro, nu le va mai fi permisa fara sanctiune dura din partea lui Dumnezeu, prima dovada ca asa este, îi veti vedea ca isi pierd mintile, ca vor comite tot felu de netrebnici ce le va aduce caderea.
b) oameni de cultura, sa ia aminte cu blasfemile lor, cu probagarea unor nebuni ca le-a sunat si lor ceasul.
c), cine se crede tare sa lupte mai departe contra lui Dumnezeu.
Doamne ajuta, Craciun Binecuvântat va doresc la totii!
O.M.
Dumnezeu să ne apere de mai rău,
să ne dea din toate-ale Sale rele şi bune,
doar cât să putem îndura!
Personal, mulţumesc celor doi prieteni focşăneni,
datorită cărora mi-am dezmorţit amintirile, cu tot ce-au avut bun şi nebun în ele!
Să-i înzilească bunătatea divină!
Acum de Crӑciun, streaşina lasӑ ploaia sӑ cadӑ pe strada mea prin hârtoape. Privirea se smulge chiar de la incheietura crengilor spre copacii care scuturӑ praful pe drum. Fâl-fâl ! Pӑcӑnit ca de arme : zboarӑ hulubii … Un vânӑtor e pe aproape. Talpa bocancilor grei, vreascul care impunge tӑcerea ca pe-o insultӑ; toţi o simţim pe aproape. Apoi pisica de pe acoperişul casei, opritӑ brusc din mişcare şi ea. Şi ochii celei aflate in chioşcul de vis-à-vis. Sânii ei strivind geamul ferestrei ori gândul cel subţire al sufletului e cel care imi strigӑ : ascultӑ, ascultӑ, ascultӑ…. Iar eu care tocmai cred cӑ cineva acum se va face auzit cu un cântec de privighetoare! Şi toate astea numai intr-o zi. Sunt atât de fericit! Aici pânӑ şi prin podul casei trenurile se aud cum trec huruind ca prin garӑ. Se aud pânӑ şi soldaţii la ferestre cântând : hai liberare! Bunica pe afarӑ işi cheamӑ gӑinile: “pui, pui, pui! Ale boalilor, na-vӑ bre de mancare”. Chiar dacӑ mi-aş infunda urechile tot aş auzi trenul şi furnalul fabricii; şi pe tata la poarta ei in gheretӑ ingheţat bocnӑ tropӑind din picioare. Imbrac uniforma lui de soldat (sau poate a bunicului ): heil ! Fritz ! Fritz ! heil ! In curte, bunica aruncӑ porumb şi se inchinӑ. “Doamne şi Maica Domnului !“ rosteşte in surdinӑ. Uite domnule, ochiul lui Dumnezeu e cât uşa. Mӑ priveşte din cer. El nu participӑ la joc, doar supravegheazӑ planeta asta imensӑ şi grea (şi ofteazӑ). Ne ştie la toţi numele, mişcӑrile, tot ce spunem. Zadarnic ne ascundem: ce atâta mister ! In odӑiţa de jos difuzorul hârâie din greu. Dar unde-i bunicul ? Acest norocos pişicher …. Sӑ-i dea el una cu buricul degetelor peste clape, sӑ tacӑ. Dumnezeu iatӑ e dispus sӑ-mi rӑspundӑ la intrebarea pusӑ, incӑ de ieri. La mulţi ani tuturor.
La mine s-a depus zapada de cca 50 cm, a nins intens toata ziua de ieri si pe timp de noapte, un Craciun alb ca-n povesti. Desigur a trebuit da zapada din fata casei de minim cca 3 ori pâna acum, ca de cade unul in freza-i platesc spitalizarea … asa-i pe la noi, ba mai mult; pâna si in miez de noapte am curatat trotuarul din fata casei, nu de alta dar vroiam soieli mai linistit dimineata. La biserica mergem dupa-amiaza, in centru comunei se organizeaza o chermeza cu vin fiert, o traditie veche prin care comunitatea fie ghelban fie barosan se întâlneste la-o cana de vin pentru as ura reciproc Craciun fericit! Diferentieri bogat-sarac nu prea se vad, dar mai ales nu se fac … aici nu ai sa vezi pe bogat etala bogatia pentru a sfida pe cel sarman, sunt si aici destui saraci, cel putin în ultimi ani a crescut procentul lor si-n comuna mea unde nu prea erau vazuti-cunoscuti. Pentru moment inca mai avem bani (comunitatea), ai proteja pe acesti nefericiti, li se asigura ajutor special din partea comunitati. Nu de mult citeam un articol pe aici in care se vorbea de falimentul comunitatilor, oraselor, mi-a zis, na, asta mai trebuie ca atunci toate se vor întoarce pe dos.
Poate am sa va sochez, dar nu sunt nostalgic sarbatori Craciunul in România, il prefer pe acesta (german), pentru simplitatea lui, lasa loc din belsug si meditatiei, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca nu iesi cumplit de obosit , imbolnavit din sarbatori. Nu spun ca specificul românesc este rau, nu, are frumusetea sa, dar parca in ultimi ani s-a stricat tare rau sarbatorirea Craciunului in România, de sacralitatea sarbatoriri rar mai dai, doar prin zone uitate de lume, iar in cele „civilizate” se sarbatoreste mos coca-cola, iar de Sf Paste iepurasul. Partea frumoasa la oras este ca li se face copiilor o bucurie aparte, ehe.. a trecut vremea când ne multumeam cu covrgi, mere (colinde) si-o camasuta, ori jucarie de lemn (cadou de la parinti). Copiii de azi sunt mult mai pretentiosi, este bine ca se stimuleaza consumul, insa stau si ma întreb daca nu ar fi mai optim sa ne reântoarcem la simplitatea Craciunului, sa-i redam semnificatile. Se poate crede ca aici in Germania parinti ofera copiilor cadouri extrem de scumpe, gresit, si la acest capitol români au depasit pe nemti.
Am incercat creiona sarbatoarea Craciunului de pe acilea de la mine.
va doresc pe mai departe Craciun fericit!
De copil încă, o nefericită aventură întru colindat (nu uitaţi: erai pârât şi chiar dacă primeai colindători), m-a astâmpărat pentru tot restul vieţii la vatra mea.
Abia de pe la 36 de ani, graţie soţiei care doreşte să aibă fiecare Crăciun aşa cum n-a avut nici unul în copilărie, din amiaza Ajunului ţinem uşa întredeschisă, ca oricine să ştie că aşteptăm colinde. Foarte puţini bani dăm, păstrăm obiceiul cu darului în fructe, dulciuri, colaci.
În aproape 30 de ani, numai anul acesta am renunţat la Brad, iar ornamentarea am sistat-o de cum am aflat de ce s-a petrecut… Centrul târgului (unde o parte din părculeţul central riscă să fie alocat unei crâşmulete cu aere kult) a intrat în asurzitoarea poluare sonoră. „Made in Coca”, desigur, cu fast deşănţat pentru aşa vremuri.
Aş fi preferat şi eu ca, decât aşa, primăria să fi oferit un pahar de vin fier în mirodenii şi zahar trecătorilor. Iar, copiilor ceaiuri calde, nu herboresterii la plic şi coca la doză…
Dar, dacă primarii fac doar de ochii lumii cruce, în rest tot de lucrative afaceri se ţin…
Lerui-Ler şi Ler-Înger, Doamne, nu da prea mult ger!… Iară celor prea săraci, măcar pâine, nu colaci… Iară, pe cei neiubiţi, fă-i să fie mulţumiţi, să-şi afle un adăpost şi în lume al lor rost… Lerui-Ler, colind stingher…
Trebuie să decolmatez tastatura: „vin fiert”, desigur, şi „cu darul în fructe”…
Deci; ma confirmati Domnule Nicoale Ciobanu.., pacat, mare pacat ca se strica aceasta sarbatoare, una din cele mai frumoase, aducatoare de bucurie fie copil, adolescent, adult ori batrân