Vineri, 11 mai 2011. Brusc, peste noapte, Bucureștiul a fost invadat de panouri uriașe (corturi, bannere, pliante, afișe electorale) ale primarilor celor șase sectoare, în funcție, care vor un alt mandat, mergând pe mâna uninominalului într-un singur tur. E deprimant, insuportabil, nu mai poți să vezi Bucureștiul de ele, fiindcă-ți distrag atenția – și e abia prima zi. Azi, știți, a început oficial campania electorală pentru alegerile locale, vom fi tocați mărunt de demagogia și cabotinismul candidaților. Deja trăsnăile candidaților USL mă lasă „ca la dentist” – la derută, ce declară doi dintre ei, la sectoare. 
Unul, liberal, altul social-democrat (egal USL). Rareș Mănescu-PNL, candidat pentru sectorul 6, declara azi: „In Romania s-a dat startul schimbarii si tine de datoria noastra sa luptam si sa o ducem pana la capat. E timpul sa le spunem celor de la PDL: plecati! Eliberati fiecare oras, sat si comuna! Plecati, asa cum ati plecat de la guvernare, cu coada-ntre picioare!”. Celălalt, candidat la sectorul 3, Robert Negoiță-PSD (propus strategic, să fie confundat cu actualul primar reales Liviu Negoiță-PDL) și-a pus purtător de cuvânt al campaniei sale electorale pe directorul Teatrului Metropolis, actorul George Ivașcu, care a mentionat impunerea fiului lui I.L.Caragiale, Mateiu, ca brand al Bucurestiului. „Se va deschide si o Casa de Cultura dotata cu biblioteca publica, realizarea unui fond public de carte pentru bibliotecile de sector, organizarea anuala a unui festival de creatie pentru elevii de liceu si impunerea lui Mateiu Caragiale ca unul din brandurile Bucurestiului”, a declarat Ivașcu. Sunt convins că bucureștenii de 
rând din sectorul 3 vor cădea pe spate la aflarea acestei promisiuni, cu… impunerea lui Mateiu Caragiale ca brand (eventual, care să dea denumirea unui alcool nou). Apropo de campania electorală deschisă azi pentru alegerile locale și de… scriitori. Marin Ifrim (scriitorul reprezentativ din Buzău, publicist extrem de incomod) îmi trimite supărat un text pe e-mail – ce se ascunde în spatele acestei campanii electorale, de fapt? Lui Marin Ifrim i se interzice să mai publice pe toată durata campaniei electorale la publicația la care colabora! Totodată, el atrage atenția că după stoparea Jurnalului de Vrancea, unde colabora, a mai fost închisă o publicație!
Dragă Liviu,
Azi a început campania electorală. Se petrec lucruri stranii, urâte, ciudate. După „oprirea” Jurnalului de Vrancea, acum vreo săptămână a fost „stinsă” încă o publicaţie la care colaboram, revista „Absolut” din Bucureşti. Culmea, 
azi dimineaţă, cu ocazia începutului de campanie, am fost anunţat foarte amical că, în timpul dezmăţului retoric din această lună electorală, eu nu mai pot publica într-un ziar local unde am tras la greu când acest ziar reprezenta Opoziţia. Am fost pus pe liber pentru că, în timpul campaniei, mai mult ca sigur, scriam câte ceva şi despre jigodiile actualei guvernări. Mai mult, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, un fost securist, lucrător la releele vechi care interceptau telefoanele, hulit de mine în public, în gura mare, a aranjat încă un fals, un fel de adresă de la CNSAS prin care mi se cere pur şi simplu să le trimit copie „legalizată” de pe cartea mea de muncă, de pe buletin „precum şi un curriculum vitae amănunţit”. Să mori de râsul tristeţii. Ăştia sunt demenţi. Adresa de la CNSAS e semnată de un nene vicepreşedinte, „conf. univ. dr.”. Un securist vrea să verifice un civil născut liber. Asta e ţara lui Băsescu. Acum, aici, la Buzău, sunt condamnat la moarte civilă. Mai vorbim. O să-ţi trimit 
actul „oficial” de la CNSAS. Asemenea tupeu e inimaginabil. Mie, un nimeni, un anonim, vorba lui Hârbea, mi se fac nişte mizerii demne de inamicii naţiunii. Multe necazuri au început de când l-am supărat pe guvidul Mihăieş de la ICR. Lucrurile se leagă. Mâine am un festival literar pentru elevi şi o lansare de carte. Îmi sunt boicotate chiar şi aceste manifestări. Ai văzut ce a făcut mihăieşul din ziua dedicată lui Eminescu. Până luni am timp să revin cu amănunte. Te îmbrăţişez. Cu drag,
Marin Ifrim
PS. Mă refer la actuala, noua putere. Pute la fel de rău ca şi cea de acum câteva luni. Am fost scos pe tuşă timp de o lună. Ca la fotbalul lui Becali şi Pinalti. Am voie să public doar după alegeri. Asta mi-a transmis redactorul-şef al unei publicaţii locale în care am investit ideea de democraţie. Voi reveni cu amănunte.
***
Joi seară am fost și eu, cu prozatoarea Doina Popa, prezent la vernisajul „celor trei” de la Galeriile Simeza – Vasile Anghelache (grafică), Toni Avram (sculptură), Nicolae Makovei (artă pe computer; grafică digitală), anunțat aici de două zile. A fost o asistență neobișnuit de numeroasă. Între personalitățile recunoscute, în afara Luizei Barcan, care i-a prezentat, cronicarii de artă Corneliu Antim și Corneliu Ostahie (amândoi poeți) sau Cornel Medvedov (universitar) și prozatorul Petru Ionescu. Mi-am notat și artiști plastici (mai puțin cunoscuți de mine „după figură”, sculptori, pictori, graficieni, membri UAP de renume): Răzvan Mincu, Dan Gavriș, Ion Atanasiu Delamare, Albert Poch, Romeo Liberis, Iosif Teodorescu, Mihai Precup, Ionuț Achițenie… Despre cei trei „crai”:
Expoziţia „PARALELE – Padova, Expresii, Ochiul interior”
Prezintă criticul de artă Luiza Barcan
Coexistenţa diferitelor formule estetice e un fapt ce nu poate fi refuzat şi, de 
fapt, a reprezentat întotdeauna nu doar un excelent mijloc de a sublinia individualitatea artiştilor dar şi de a provoca un larg şi expresiv dialog social. Vasile Anghelache, Toni Avram şi Nicolae Macovei Makovei expun, sub ideea de „Paralele”, la Galeria Simeza, un univers vizual ce se întinde de la admiraţia faţă de „clasicism”, să zicem, pînă la rigoarea abstractă ori chiar mitică a formulelor matematice oferite de tehnologia computerului. Dar, poate cel mai important lucru pus în joc de cei trei artişti îl reprezintă sugestiile iradiind dincolo de ceea ce se vede pe simeza galeriei.
Italia, respectiv Padova, în grafica lui Vasile Anghelache, continuă să ofere celui dispus să primească, bucuria, misterul, eleganţa aristocratic ori, de ce nu, romantismul ce a impregnat pentru totdeauna arta europeană. În acelaşi 
timp, există în lucrările lui o puternică influenţă a imagisticii contemporane şi, poate, cel mai evident lucru este reprezentat de construcţia unei aşa zis tablou în alt tablou sau structuri cu desfăşurări multiple specifice cinematografiei. Oricum este vorba despre coexistenţa mitică a trecutului arhitectonic, de pildă, susţinută de tensiunea vie şi intens filtrată a unui prezent ce revalorifică şi dă noi străluciri.
Sculpturile lui Toni Avram, fără a apela la impactul supradimensiunilor, sintetizează un monumentalism al dramei, uneori donquijotească, alteori ca o lamă de sabie neşlefuită, prin care omul trece şi se „petrece”, cum spune Constantin Noica, prin viaţă, pe sine ori perechi perechi, ca bărbat şi femeie. Aici intrăm în alt registru simbolic. Fiinţa şi spaţiul lui îşi pierde grandoarea şi romantismul cîştigînd în schimb o dimensiune oarecum ludică şi simbolică în acelaşi timp. Se plasticizează, se transformă pînă la a ajunge la un semn sau la 
abstracţiune.
Grafica digitală, în pofida unui statul estetic încă neconsolidat, se dovedeşte la Nicolae Macovei Makovei un bun prilej de a explora un univers, să zicem, mai puţin familiar, sobru însă plin de emoţie şi ambiguitate, datorat posibilităţilor sintetice impuse imaginii de către computer dar şi prin energia forţei expresive a fotonilor; de fapt, un efort estetic ce vrea să sublinieze teritoriile comune ale ştiinţei și esteticii. Avem construcţii influenţate de arhetipuri, ori teorii cosmogonice, ori chiar încercînd să descrie, ca obiecte plutind în spaţiu negru al vidului, ceea ar putea să fie fotonii. (În lucrarea purtînd titlul de Fotonii ierbii).
Se vede limpede cum artiştii care au ceva consistent de transmis nu doar că se susţin şi comunică unii cu alţii dar propun şi o diversitate de abordări vizuale 
pline de încredere în actul de comunicare fecund, divers şi incitant, specific prezentului.
Expoziţia este deschisă între 09 – 22 mai, orele 11 – 19: Galeria Simeza, B-dul Magheru, Nr. 20.
Public aici, azi (am publicat și ieri), fotografii de la vernisaj. Vă rog să observați, în fotografii, steagul monarhist de la acest vernisaj din 10 mai, de Ziua Monarhiei, la Galeria Simeza.
PS. Vă invit să citiți, la zi, revista de cultură în format PDF, cu difuzare restrânsă: Vatra Veche de la Târgu Mureș (condusă de Nicolae Băciuț) – Vatra veche 5, 2012. Bonus, două publicații trimise pe e-mail de Eugen Evu: una a lui, Noua Provincie Corvină, care apare la Hunedoara – NPC nr dublu ultim editat, online și alta a unei asociații a scriitorilor români din Canada (mai puțin cunoscuți mie), Destine literare – 2012Aprilie27REVISTADL (de curiozitate). Dați click pe titlurile activate (și iar click pe dreptunghiurile apărute).
Mihaiesul este ales de intelectuali suporteri ai Partidului Laburist din Anglia, gen Tony Judt, un foarte bun istoric si intelectual cred eu ( el a ostenit pentru acea valoroasa istorie a Europei postbelice unde denunta evolutia postbelica a fascismului si comunismului, cele doua orientari care vor mai face ravagii ). Nici eu nu am fost de acord cu aceasta optiune initial, pentru ca el este fiu de comunist si evreu ( nu am nimic cu aceasta calitate de evreu, caci evreu sunt si eu dupa bunicul meu, mai exact iudeu, ba dimpotriva consider ca aceasta calitate poate fi un atuu ) bag seama, dar se pare ca Tony Judt are date mai bune decat mine si il considera pana la urma un democrat, cu toate ca errare humanum est, iar eu am zis ca isi va da si in petec, cum s-a intamplat apoi, insa nu pentru ca am zis eu.
Şi eu am o părere bună despre evrei. Ştiu mulţi savanţi, mulţi muzicieni în faţa cărora m-aş apleca fără nici un fel de reticenţă.
Am avut însă şi ocazia de a cunoaşte nişte stârpituri de pe acolo: unul este mare prezentator pe la Antena3, un măscărici care se dă şi mare specialist în economie. Ăsta chiar merită vorbele lui Ianke , din piesa binecunoscută: „Bă, tu nu eşti evreu, eşti jidan!”
Păi Ianke era evreul, Take românul si Cadîr turcul. Mie mi-a plăcut montarea pe care a dat-o TVR inainte de anul 1971, când Ceausescu sprijinit de „evreul” marxist Leonte Rautu ( a cărui fiica a plecat în SUA pentru reîntregirea familiei inainte de decembrie 1989, parca acest caz era un mare scandal pentru comunisti in anul 1988, desi fiica lui Leonte Rautu era casatorita cu fiul unui evreu american care detinea o functie de guvernator parca in SUA, si aceasta când se ştia ce soartă o sa aiba conducerea statului comunist din Europa centrala şi de răsărit ) a început Cântarea României prin eliminarea oamenilor de cultură monarhişti din România, mutare anticipată de Doamna Lucia Sturdza Bulandra cu un an inainte de plecarea lui Ceauşescu in China, unde s-a stricat la cap. Aceasta montare o am acasa, am cumparat-o, deşi doresc să o mai revăd pentru a îmi aduce aminte de ea şi de plăcerea imensă pe care am avut-o când am văzut această optiune culturală românească pentru globalismul de astăzi. Mie de exemplu nu mi-a plăcut de iudeul ajuns Patriarh roşu Justinian Marina, si mai cunosc destui iudei creştini care s-au dat cu comunismul, cu ateismul, ca de la acest iudeu roşu Justinian Marina o sa mai tragă incă PNTCD şi cu colora(n)tul ăla de la Caracal, Dan Diaconescu, dar şi pentru ca mulţi taranişti au trecut in PCR datorită acestui iudeu roşu numit Justinian Marina, ca soţia Domnului Ion Diaconescu de exemplu.
Păi tocmai asta este chestia: evreul Ianke îi spune unui evreu de-al lui: bă, tu nu eşti evreu, eşti jidan!
Cât despre iudeo-comunisto-stalinisto-dejişti, ce să mai spunem?
Şi-au plantat puieţii chiar şi în lumea noastră contemporană!
Şi cuvântul acesta jidan nu pare o alcatuire rea, el vine de la denumirea germana a cuvântului iudeu, in germana tradusă în romaneasca din Ardeal, folosita mai mult in Ardeal: jidov, in engleză Jew, şi practic în germană acest cuvânt este la originile lui teologice un cuvânt elogios prin care se laudă faptul că de la jidovi vine Conducerea si Conducatorul pe care îl aşteptau neamurile, Regele, Monarhul, şi prin jidovi vine şi mântuirea cum a remarcat şi Isus Christos în convorbirea cu samarineanca consemnată în evangheliile sinoptice. Însă cuvântul jidov, jew este desemnat să numească taina legii, pe cânt derivaţia jidan este folosită sa denumeasca condiţia unui jidov ca Profetul Daniel în robia Babiloniană. La noi aceasta derivaţie a fost folosită de legionari folosind un toponim: Jiul ( are legatura cu numele Jew ) şi numele lui Dan, adică are semnificaţia dată de Patriarhul Iacov, numit Israel, lui Dan, fiul lui din slujnica soţiei lui Rahela, adică şarpe la drumul mare, viperă la potecă pentru ca să invenineze glezna calului si să cadă calareţul, epocă in care vom intra cum a profeţit Daniel despre greci, vom intra probabil din 2027 atunci când Fiara, adică împărăţia profeţită de el va intra in rostul rânduit şi descoperit de Dumnezeu, dar la noi această denumire de jidan este formată mai mult cu sensul de caterincă pe care o face un buhoglindă cot la cot cu buhoglindă de Dan Diaconescu ( sau Başinescu şi PDL care vor ceda in favoarea lui Dan Diaconescu, că sunt din acelaşi aluat ). Deci numele jidan nu este unul serios, cu temei teologic, este ca sa spun aşa o compunere a unor semidocţi care mai sunt si out-sider-i. Dacă ar fi fost o denumire serioasă, atunci acest lucru ar fi putut sa fie bun, pentru ca profetul Daniel şi-a dat seama ca si Mamona are o casă şi un conducător la fel ca robii lui Dumezeu, şi că rostul acestora este sa cadă cum sunt ei out-sider-i. Jiul nostru este o astfel de alcătuire revelată de Dumnezeu, zidită cu rostul acesta in Ierusalimul ceresc, iar pecenegii pomeniţi de Parintele Arsenie Boca ( iudeu şi el ) că sunt momârlanii din Ţara Haţegului, ştiu prea bine cum vine mântuirea simbiozei Galileanului neamurilor pentru poporul român, căci aţa au fost zidiţi. Sigur ca aveţi dreptate ca in acea piesă de teatru de la Teatrul Naţional am impresia: Take, Ianke si Cadîr, Ianke îi spune unui evreu că el este jidan şi nu evreu, nu se referea la mine, când am văzut eu piesa aveam 8 ani, ci se referea la Leonte Răutu şi cei ca el, iar eu am simţit că văzându-mă privind la piesă ( m-aţi făcut să îmi aduc aminte acest lucru, şi vă mulţumesc foarte multe pentru aceasta ), actorul Ianke, care era un actor român, Dl. Ion Finteşteanu, nu era nici măcar evreu din punct de vedere genetic ( conform cutumei ), darămite să mai fie şi iudeu, era in schimb un evreu prin har din Ierusalimul ceresc, că de aceea a pretins şi Leonte Răutu ca să facă epurarea, pentru că cica acest fel de neorânduială ar fi fost promovată de sistemul capitalist din care făcea parte şi Alexandru Giugaru ( Take ), si Ion Finteşteanu si Marcel Anghelescu ( Cadîr ), şi ca sistemul marxist ar fi trebuit ca să epureye sistemul capitalist de oameni în neorânduială, ca atunci când exponenţii sistemului capitalist vor trebui să facă revoluţie, în decembrie 1989, capitaliştii să fie purificaţi ca aurul în foc, şi să nu mai fie incorecţi faţă de babilonienii comunişti care i-au dus în robie. Numai că logica nu era aşa, iar Domnul Ion Finteşteanu făcea referire la desfiinţarea de către comunişti a Teatrului Evreiesc şi la darâmarea unei Sinagogi istorice din România, lucru care a şi avut loc însă din cauza unora ca Leonte Răutu, evrei falşi trecuţi de partea babilonienilor out-sider-i sovietici şi chinezeşti ( aia care sunt in sfera de influenţă profeţită de profetul Iezechiel la cap. 38 şi 39 ). Aveţi dreptate, sunt unii care se numesc evrei ca forma vicleana exterioară, pentru ca pe dinăuntru ei contestă acest lucru, cum zicea şi Katz zis Gheorghe Dobrogeanu-Gherea, că ar fi doar o formă fără nici un fond, numai că şi forma este una falsă, nici măcar in formă nu respectă această identitate, sunt ca să zic aşa un fel de antichrişti, şi Katz a cunoscut acest lucru pe pielea lui spre sfârşitul vieţii, deşi spera să nu fie chiar aşa de rău şi chiar la ei în ogradă, adică în contra ogradei lor întâi şi după aceea în contra altora.
Interesant a mai fost şi destinul actorului George Calboreanu ( senior ) şi al fiului lui George Calboreanu jr. şi al altor actori capitalişti care au jucat in piesa capitalistului Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi care au fost maziliţi tot de această otreapă numită Leonte Răutu, în faţa căreia se scula Dumitru Popescu Dumnezeu ca să îi zică Dumnezeu lui Răutu marxistul drăcesc, iar capitaliştilor ca mine să le zică draci, deşi era invers, şi ca să îi facă prozeliţi marxişti chiar şi pe cei care erau aleşi ca mine ca să facă revoluţia capitalistă din 1989, şi ştia acest lucru şi Valeria Seciu ( soţia lui Octavian Cotescu si mama fiului acestuia care acum s-a ajuns mare călugăr comunist pe la Mănăstirea Vatoped, ţinând cu ruşii lui Putin ) când am fost la o piesă de teatru la Teatrul Mic, unde era director impostor Dumitru Popescu Dumnezeu pus de pocitania de Leonte Răutu, piesă de teatru in care a jucat ca partenerul ei şi Dan Condurache. Când aveam cca 7 ani am vazut la TVR piesa de teatru „Apus de Soare” cu George Calboreanu, etc. am spus mai sus. Ceauşescu luase apărarea lui Dubcek în 1969 în august şi pentru deschiderea occidentului faţă de el trebuia să pretindă fals că acest lucru l-ar fi făcut demogogic pe gogoşile pe care nu le aveau capitaliştii, pentru că tocmai venea la noi si Preşedintele Richard Nixon. Şi aşa a permis transmiterea televizată a piesei „Apus de Soare” jucată la Teatru Naţional si urmarită cu mare respect de Doamna Cela Delavrancea, cea care s-a dus pe holurile Palatului Regal ( unde impostorii comunişti instalasera CC al PCR ) şi a încercat să îl contacteze pe Ceauşescu in 1984 ca să nu demoleze Manastirea Văcăreşti, de patrimoniu, şi care l-a gasit pe idiotul de Dincă Te Leagă, cu care nu a putut lega nimic, deşi ăsta a simulat că înţelege situaţia ilegală în planul lui Dumnezeu şi că îi va transmite Ceauşescului, şi că aşa ilegalitatea va fi stopată, numai că ăla a scos o gogoaşa falsă, şi a fost porcos, pretinzând că face acest lucru din cauza impostorilor marxişti roşii care le-au dat Lovitura de Stat în 1989 şi care s-au instalat în Casa Boborului, unde – porcoşi fiind şi ei – au de gand să instaleze si o Catedrală, ca să scape în măruntaiele Casei Boborului de „ouatul” cunoscut de toti capitaliştii şi profeţit şi de Părintele Arsenie Boca, „ouat” pentru care Ceauşescul se simţea responsabil pentru cauza comunismului, ca să îi scape pe oligarhii care i-au dat Lovitura de Stat in 1989, burghezii roşii, iudele iscarioteanu ale marxismului, ca să îi scape de el, de „ouat” si sa învinga comunismul ( prostolog şi Ceauşescul ăsta, că era altruist pe vrabia de pe gard şi care nu era a lui, nu a avut deloc simţ practic limitat la cât îl ducea „plapuna” lui ). Dar în 1969, când Ceauşescul a cerut transmiterea piesei „Apus de Soare” – ca o pauză, comuniştii considerau soarele, planetă care conform Sf. Ioan Damaschin este boldul lui dracul în contra Bisericii Tiatirei, deci comuniştii considerau soarele ca simbol de curvă pentru comunism, ca comuniştii sunt curvele din registrul Bisericii Tiatirei care pretind că sunt profetese şi care învaţă la pornografie şi hedonism având ca rezultat intrarea în necaz a celor care se culcă cu ele şi naşterea de copii morţi – şi Ceauşescul a făcut asta in spirit de bravadă, că ar respecta amnistia politică din 1962, pe fondul căreia m-am născut eu, deşi el vroia în realitate să ii scoată ochii lui Nixon cu aceasta pretinsă libertate ( România era insă programată din vechime să facă faţă unui regim totalitar al lui Gog si Magog, comunist in speţă ). Aşa au fost date primele doua acte ale piesei, şi pentru ca a avut un succes enorm la public, întărindu-l pentru prigoana ce urma să vină din partea comunismului, şi ilustrându-i petrecerea acestui Apus de Soare al comunismului prin Sabia de la Dumnezeu a lui Ştefan cel Mare, deci pentru a contracara acest succes şi datorită lui Leonte Răutu şi a altora, de exemplu un rol antichristic, adică oligofren, adica impotriva planului, ungerii lui Dumnezeu, deci un rol antichristic a jucat acest actor rău numit Gheorghe Cozorici, dar şi actorii trecuţi apoi în anonimat care au jucat rolul de doctori ai lui Ştefan cel Mare, şi care conform piesei nu îl puteau vindeca de rana acestui vultur rănit ca Grigore de Nazianz care era teologul George Calboreanu, nu!, nu! cred ca toţi cei trei actori care au jucat rolul de doctori ai lui Ştefan cel Mare au jucat un rol nefast pro-comunist, insă eu imi amintesc unul, nu mai ştiu care ( trebuie să văd din nou actul trei, singurul care s-a mai păstrat prin grija bolşevicilor ), a marjat pe rolul nefast al impostorului de Gheorghe Cozorici, ce juca rolul unui pretendent la tron ne-ereditar ca fiul lui George Calboreanu, şi a fost unealtă burgheză roşie, paradoxul ( piesa nu era marxistă ) fals din punct de vedere doctrinar, era incompatibila existenta unui burghez roşu într-o piesă capitalistă, pentru că turcii, adică marxiştii, nu erau prezenţi la Curtea lui Ştefan cel Mare unde avea loc actul al treilea ) ei au fost prezenţi în celelalte doua acte de mai înainte, în care Stefan cel Mare şi curtea lui credincioasă i-a învins, deşi erau tradători pro-turci, adică pro-comunişti, că comuniştii jucau pe calapodul turcilor, aveau acelaşi rit liturgic otoman însă în extrema cealalta a celui otoman, deci unul dintre medici a jucat acel rol nefast ca să trimfe comuniştii anti-ereditari, orânduirea lor anti-ereditară, a jucat rolul unui fel de preot care să facă predania aurului, suferinţei lui George Calboreanu nu în mod ereditar fiului lui ( pentru meritele în invingerea turcilor în pofida celor care ţineau cu Gog si Magog de la curtea lui Ştefan cel Mare ), ci comunistului de Gheorghe Cozorici. Actul al treilea s-a incheiat totuşi cu triumful lui Ştefan cel Mare şi al eredităţii, dar până la urma comuniştii au perceput un fel de cleptomanie pe care ei puteau să o facă prin Gheorghe Cozorici la adresa noastră a capitaliştilor, iar acest lucru a fost urmărit cu perseverenţă de semidocţii comunişti oligofreni, încât îmi amintesc ce greu i-a venit Doamnei Cela Delavrancea in concertul de retragere de la TVR, prezidat de Domnul Dan Grigore, cu această chibiţare oligofrenă comunistă. Şi Domnul Dan Grigore a reuşit sa ajute la izbânda capitaliştilor, am văzut acest lucru în spectacolele Domniei Sale cu Domnul Ion Caramitru despre Mihai Eminescu ( spectacole care marcau ca un fel de revoluţie paşnica a capitaliştilor in domeniul cultural in anul 1989 ).
Până la urmă se lasă cu învârteli și amețeli….