A murit Constantin Carbarău, fondatorul revistei Sud. Revedere cu Nichita Danilov. Acasă la Corneliu Antoniu, la Galați. Alte minunății

Luni, 26 martie 2012. Am primit din partea Revistei Sud următorul mesaj: „Buna ziua, Va anuntam ca in noaptea trecuta a incetat din viata colegul nostru Constantin Carbarau. Inmormantarea va avea loc maine, marti 27.03.2012 la ora 13.00 la Bolintin. Cu stima, Florentin Popescu si Raluca Tudor”. Mă simt teribil de prost, n-am la îndemână nici o carte din care să preiau date biobibliografice ale lui Constantin Carbarău. Nicăieri n-am găsit pe Internet referiri la persoana lui, el se confunda cu Sud, revistă lunară care apărea la Bolintin Vale, și cu concursul de debut „Dimitrie Bolintineanu” (la care au fost premiați mulți dintre liderii noilor generații de poeți, prozatori și critici). Nu știu, astfel, câți ani avea în acest an. Nu pot să cred că a dispărut în deplin anonimat, după ce revista lui, Sud, și-a încetat apariția acum un an (după ce a apărut lunar 11 ani). Coincidență, Constantin Carbarău s-a îmbolnăvit după ce i s-a respins dosarul de primire în Uniunea Scriitorilor. Respins, deși avea o operă (cărți originale publicate; lasă că revista Sud în sine se constituia într-o operă) și deși avea în președintele Asociației Scriitorilor din București, Horia Gârbea, un prieten (făcea parte din juriul concursului ”Dimitrie Bolintineanu”). Supărarea l-a copleșit atunci, degeaba l-am rugat să facă o contestație… Constantin Carbarău era modestia întruchipată, se considera un publicist profesionist, îi plăcea boema literară și se simțea fericit în preajma scriitorilor, avea un cult pentru academicieni. S-a pensionat de la Ministerul Culturii (unde a răspuns de „externe”, partea africană – a și scos jurnal despre preumblările sale spirituale în Africa) și a înființat de capul lui o revistă de cultură pe banii primăriei din Bolintin Vale (unde Constantin Carbarău își avea casa părintească; tatăl lui a fost o personalitate locală), care s-a impus rapid, apelând la colaborări de primă mână (respecta fiecare semnătură, plătea drepturi de autor în vremea când revistele literare de seamă de la noi nu plăteau), avea o revistă dedicată fenomenului literar din sudul țării. Anual, de Sfântul Dumitru, organiza un festival literar ce purta numele lui Dimitrie Bolintineanu – avea zeci de invitați și de premiați de fiecare dată… Nu-mi amintesc de ce a apelat la mine, ținea în mod expres să nu lipsesc din nici un număr al revistei lui, Sud (și făceam parte din juriul concursului, cel mai adesea pus președinte). Avea un suflet de aur, îl certam adeseori când se pierdea în boema scriitoricească și uita să-și mai schimbe hainele sau să-și pună dinții (până la urmă și-a pus dantură perfectă și era îmbrăcat după ultime modă). Din nefericire, boala l-a pierdut, nu mai răspundea la telefon, s-a îndepărtat de revistă, n-a vrut să mai știe de nimeni, s-a retras în lumea lui…

***

Azi, la ora 17, am venit la o întâlnire cu Nichita Danilov, invitat de la Iași de Luigi Bambulea (redactor la revista Verso din Cluj, acum venit la București să facă a treia facultate), la o librărie nouă, intitulată Bizantină, de pe strada pe care locuiesc și eu, Bibescu Vodă (în care azi am intrat prima oară) – peste drum de blocul în care a locuit Florin Mugur. Luigi Bambulea a inițiat aceste întâlniri, „Lanțul poeților”, a început cu șeful lui de la revista Verso din Cluj, Ion Mureșan (observ că n-are o regularitate, probabil profită de prezența poeților la București: Ion Mureșan era venit la Ziua Mondială a Poeziei, pe 21 martie, iar Nichita Danilov era venit azi la Gala Premiilor Observator cultural, având cartea de versuri nominalizată; până la această oră n-am aflat dacă a primit Nichita Danilov premiul la poezie). M-am bucurat de revedere, Nichita Danilov (îmi place generozitatea lui, întâlnirea cu el e întotdeauna benefică) vorbind despre poezie cu har. Voi reveni mâine cu amănunte.

***

Continui povestea începută ieri, despre ieșirea mea din București – dus la pomana mamei Doinei, la Brăila (fratele Doinei fiind gazdă). Sâmbătă, 24 martie, după pomana lui Memi, am plecat la ora 18, cu Doina și cu fratele ei, Valentin Popa și soția, Rodica, la Galați, să-l vizitez la el acasă, la bloc, pe poetul Corneliu Antoniu, operat la un plămân (a pierdut un lob, nu i s-a mai închis operația, a fost operat de alte două ori; groaznic). Poetul Corneliu Antoniu ne aștepta la un atelier al soțului poetei Ruxandra Anton (critic de teatru), unde a mâncat pește la grătar și a băut vin negru adus de la Ploscuțeni-Vrancea (de la poetul Marin Moscu). Poetul arăta bine, doar că respira mai greu și avea vocea pierdută. Ne-a invitat să servim pește de pe grătar, am refuzat – doar țin post. Păi azi e dezlegare… Pardon, i-am atras atenția că nu e azi, sâmbătă, dezlegarea la pești, ci mâine, de Bunavestire. Faceți păcate… Stăteam afară, în jurul unei mese. Era răcoare, se întuneca. Am venit apoi acasă la el, la bloc (un apartament modest), iubita lui, Brândușa (drăguța mea adjudeancă; iar am uitat să-l întreb de unde se cunosc) ne-a gătit pe loc o plăcintă cu mere, de post, de „ne-am lins pe degete”. Poeta Ruxandra Anton (și soțul) a venit cu noi. Am admirat din start pata semnificativă din perete, din locul în care stă poetul Corneliu Antoniu cu capul pe perne și meditează sau scrie – iată ce flăcări scoate (pata are mai multe straturi de culori). Gazda s-a lăudat cu portretele făcute lui de pictori celebri, cu boema petrecută cu Virgil Mazilescu – apropo, i-a pus numele unei săli din noul sediu al Filialei Galați-Brăila a USR, spre mirarea localnicilor, că de ce a pus numele unui poet bucureștean și nu numele unui gălățean, le-a răspuns că poeții mari gălățeni mai trebuie să și moară să poarte numele unei săli. Era mândru de noul sediu al filialei USR din Galați (patru camere, cu apartament pentru oaspeți, cu baie și duș) – vă reamintesc, Corneliu Antoniu e președintele acestei filiale (pe care el a înființat-o; dar are o problemă, că nu reușește să atingă maximum cerut de statut, de 50 de membri, când a ajuns la 50, ba au murit doi, ba s-au mutat doi la alte filiale ale USR, așa că nu mai doarme noaptea de grija împlinirii acestei cifre). Am aflat că din Galați tocmai a plecat pe jos spre București să-l dea jos pe Băsescu un grup de protestatari în frunte „cu avocatul Popel”  (știți că România e bulversată acum de alt avocat din Galați, Boldea, un parlamentar PDL mafiot, fugit în Kenya, care tocmai a promis că se întoarce spășit în țară). Am mai aflat de la înțeleptul Corneliu Antoniu (conduce doar o revistă intitulată Antares; Antares e o stea colosală, după care se conduc marinarii) că trebuie să ai talent ca să scrii prost. A mărturisit că s-a amuzat copios cu poemele apărute în antologia lui Dan Mircea Cipariu cu poeții care au participat la București la Ziua Mondială a Poeziei (sigur, era nedumerit că pe el nu-l cheamă niciodată la asemenea manifestări). În sfârșit am mai reținut că și criticul Gabriel Dimisianu e brăilean (că tatăl lui avea chiar o librărie pe Strada Mare din Brăila) și că autoritățile locale au refuzat să-l facă și cetățean de onoare. Sau am aflat că ultima rotire a cadrelor a avut loc, de fapt, la Revoluție, în Decembrie 1989, care nu s-a terminat până azi… Am stat pe capul lui Antoniu până târziu-târziu, bucurându-ne de ospitalitatea lui (am plecat și sătui, că pe masă erau de toate; și măsline și alune și tot felul de uscături de post). Ne-am despărțit cu greu. (Public fotografii făcute acasă la Corneliu Antoniu; în ele sunt: iubita poetului, adjudeanca Brândușa, apoi Doina Popa, Rodica și Valentin Popa, Ruxandra Anton)

***

Public ultimele două… coincidențe stranii (ieri am publicat aici alte două), de învățăminte:

3. Moartea gemenilor

In 2002, doi gemeni finlandezi, in varsta de 72 de ani, au murit la o diferenta de cateva ore unul de celalalt, in accidente diferite, dar pe aceeasi sosea din nordul tarii. Primul dintre gemeni a decedat dupa ce a fost lovit de un camion in timp ce mergea cu bicicleta. A murit la numai 1,5 kilometri distanta de locul unde a fost ucis si fratele sau. „Este o coincidenta fenomenala”, a relatat politista Marja-Leena Huhtala.

„Pe aici nu se intampla decat foarte rar accidente, si, totusi, avem doua mortale in aceeasi zi, cu gemeni. Mi se face parul maciuca”, a relatat ea.

4. Coincidenta regala

Aflat la Monza, regele Italiei, Umberto I, a intrat intr-un mic restaurant pentru a servi cina. Cand proprietarul restaurantului a venit sa ia comanda regelui, suveranul a constatat ca acesta parea sa-i fie dublura, copia exacta, ca figura si structura. Au inceput sa discute ciudata lor asemanare si au descoperit si mai multe coincidente: se nascusera in aceeasi zi, acelasi an (14 martie, 1844), in acelasi oras, s-au casatorit cu cate o femeie pe nume Marguerita, restaurantul a fost inaugurat in ziua incoronarii lui Umberto I ca rege al Italiei.

La data de 29 iulie 1900, regele Umberto a fost informat ca „dublura” lui murise intr-un ciudat accident cu o arma de foc. Tocmai cand regele isi exprima regretul pentru cele intamplate, a fost asasinat, cu un foc de pistol, de un anarhist din multime.