Am intrat în Anul 74-LIS, nu am nici un proiect de dus în cârcă

Miercuri, 28 februarie 2024. Mai există o zi în această lună, suntem în an bisect: există superstiţii privind începerea unor proiecte noi, care ar fi bine să fie amânate pentru anul următor, se zice că sunt de rău augur în acest an. Mie îmi convine această superstiție, chiar nu am chef să încep vreun proiect nou la masa de scris… Din 19 februarie 2024 am intrat în Anul 74-LIS.

De la 25 de ani, din 1975 (când s-a născut fiul Laurențiu-Ion și m-am căsătorit cu prozatoarea Doina Popa, punând cruce boemei de șapte ani în care nu mai știam de mine), am ținut cu sfințenie acest calendar literar personal, anul meu literar începând pe 19 februarie, nu pe 1 ianuarie a fiecărui an (terminat pe 18 februarie a anului următor). Am cărți ale mele în care am subliniat data scrierii poemelor (de curiozitate, în volumul de versuri „Post-ospicii”, apărut în colecția „Poeți optzeciști” scoasă de Gellu Dorian la Editura Axa în 1997, am cuprinse două cicluri datate Anul 27-LIS, unul – cel intitulat „Amintiri din vis-ospiciu”, cu poemul amplu dedicat vremii lui Eminescu, „Ochii Arhanghelului din vis”, care a fost regizat de Gavriil Pinte și transmis în fiecare an la Radio România Cultural; și altul, cel intitulat „Amintiri adjudene”, datat Anul 28-LIS; adică în 1997 am publicat poeme de sertar scrise cu zece ani în urmă, când aveam 27 de ani, în 1977, și când aveam 28 de ani, în 1978; adică au fost scrise în anii debutului meu editorial în „Caiete ale debutanților” – 1977 și 1978; eu am debutat cu o carte a mea, prin concurs, în 1980, cu „La fanion”, premiată în 1979 de juriul Editurii Albatros, juriu cu Laurențiu Ulici, Ștefan Aug. Doinaș, Constanța Buzea, Gabriela Negreanu, Mircea Sîntimbreanu, Dumnezeu să-i odihnească, sunt pe lumea cealaltă toți, azi; azi nu mai există nici Editura Albatros)…

Cum spuneam, am intrat într-un nou An-LIS pe 19 februarie 2024 și nu mai are nici un haz, refuzând din start să mă angajez în vreun proiect literar. Sunt resemnat că n-am cititori (la orice gen de carte aș scoate) și nu e cazul să mă mai omor cu firea. Voi sta la masa de scris la întâmplare, „liber”, fără vreo presiune pe cap (nu mă refer la obligațiile publicistice, restrânse, de a scrie lunar pentru Viața Românească – Revista revistelor, Expres cultural – cu text de actualitate, și la două luni la Scriptor – cu Jurnal din Anul Revoluției, 1989; sau de a răspunde la o anchetă literară, dacă sunt solicitat, sau de a colabora cu poezie și, rar, proză sau jurnal din sertar la reviste literare).

Voi citi și mai mult anul ăsta (altceva nu știu ce să fac, din adolescență), mă voi îngriji de grădinițele de acasă de la Brașov (de grădinița de acasă de la București, mai puțin), de câinele cartierului Ciorăpel, de motanul sălbatic Doinel, de motănelul și pisicuța noastră, de pițigoi, mierle, căprioare și mistreți (nu știu dacă nu trec noaptea și urși; de la o vreme nu i-am mai văzut, or fi fost „relocați” de primărie) de dincolo de gardul casei. Dacă va ține sănătatea cu mine, voi urca pe munți și, dacă voi fi invitat, voi participa la festivaluri de poezie, în țară… Sigur, scriind toate aceste proiecții nevinovate de viitor, cu ce am de gând să fac în Anul 74-LIS cu mine, subconștientul va face tot posibilul să mi le anuleze, el e dușmanul meu, mă subminează.

În februarie, a doua zi după ziua de naștere, am făcut un nou drum la București, cu trenul – am trecut pe la redacția Viața Românească să iau corespondența (lucrez de la distanță, online) și pe acasă, în Giulești-Sârbi (într-un cartier rezidențial), am căutat iar în prostie caietul-jurnal „din anul Revoluției” dispărut, cel ce ar fi trebuit să înceapă cu 15 octombrie 1989, nu l-am găsit (n-am de ales, voi continua serializarea jurnalului meu în revista Scriptor, cu bunăvoința directorului ei, Lucian Vasiliu, sărind peste perioada 15 octombrie – 7 noiembrie 1989; am păstrat caiete-jurnal începând cu 8 noiembrie 1989), va trebui într-o zi să fac ordine în „arhiva” mea, că s-au adunat atâtea degeaba.

În 24 februarie am avut parte de o surpriză: mi s-a luat un interviu acasă, la Brașov (și am citit trei poeme, la invitația realizatorului, din volumul „Luare aminte” apărut în 2022) și s-a transmis pe Radio România Cultural două zile mai târziu, luni, 26 februarie, la ora 20, la „Confluențe – Scriitori români la microfon”. Realizatorul Cristian Bleotu s-a întors (cu fiica) pe 24 februarie de la schiat în județul Harghita și mi-a telefonat să mă înregistreze pentru emisiunea lui (făcută prin alternanță cu Eugen Lucan și Oana Enăchescu). N-am mai colaborat cu acest Radio și emisiunile lui literare de nu mai țin minte de când (colaboram des la emisiunile criticului Georgeta Drăghici, de exemplu, din 2022 i-am tot promis că vin să vorbim despre cele două cărți ale mele apărute atunci, „Luare aminte” și „De uz strict personal – Jurnal din anul Revoluției” și n-am mai apucat, vin la București rar, pe fugă). Emisiunile literare la RRC au realizatori tineri în majoritate, „douămiiști”, care promovează numai scriitori din generația lor, cu audiență minimă. Marii scriitori de azi sunt invitați constant de Teodora Stanciu de mulți ani la emisiunea sa literară de la Radio Trinitas (nu o dată i-am fost și eu invitat; înregistrările le poți face și de acasă, cu telefonul mobil, nu neapărat în studiourile din București).

+

            Altfel, în 24 februarie s-au împlinit doi ani de război în Ucraina, îngrozitor eveniment. Eu în continuare consider că e un război în interiorul fostelor granițe ale URSS, dintre două republici socialiste ale sale cu granițe inventate la Moscova, și nu ar trebui să ne afecteze; o Moscovă care revendică teritorii cu populație rusă din granițele fostei republici socialiste ucrainene, după ce Ucraina și-a declarat independența în 1991 și a intrat, în timp, sub influență americană (cu investiții americane uriașe în Ucraina și cu prezență militară, chiar, din 2014), visând să fie primită în NATO. Zilele trecute s-a dat de gol că Agenția Centrală de Informații (CIA) a sprijinit și sprijină o rețea de 12 baze din Ucraina… Bazele permit armatei ucrainene „să urmărească sateliții spioni ruși și să asculte conversațiile dintre comandanții ruși”. Rețeaua de baze este rezultatul unui deceniu de construire a relațiilor dintre CIA și Ucraina, potrivit NYT. „Aceste rețele de informații sunt mai importante ca niciodată”, acum că Rusia își intensifică ofensiva și Ucraina „mai dependentă de sabotaj și lovituri cu rachete cu rază lungă de acțiune care necesită spioni mult în spatele liniilor inamice”.

Datorită acestor baze americane din Ucraina, rușii pierd sutele de mii de militari ruși (dacă e să fie reale anunțurile ucrainene) și avioane și nave militare cu zecile și sutele, și tancuri și tot felul de echipamente militare fără număr, și ucrainenii lovesc ținte în interiorul teritoriului rus, provocând pagube inimaginabile, de exemplu. În acest timp, după doi ani de război, preşedintele rus Vladimir Putin a inclus prin decret luni, 26 februarie, cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022 în Districtul militar Sud al forţelor armate ruse, informează EFE şi Meduza.io. Este vorba despre regiunile ucrainene Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est). Precedenta împărţire administrativă a forţelor armate ruse fusese aprobată în iunie 2020, cuprinzând peninsula Crimeea (anexată în 2014) şi oraşul Sevastopol de importanţă federală (din peninsulă), bază a Flotei ruse din Marea Neagră.

Contraofensiva ucraineană (cu sprijin militar occidental, inclusiv al NATO) de anul trecut pe frontul de 1000 de kilometri desfășurat de-a lungul regiunilor ucrainene Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est) a eșuat, ba mai rău, au trecut în ofensivă rușii pe front, ținând cu orice preț să ocupe întregi aceste regiuni ucrainene, în granițele lor „istorice”. Rușii lasă senzația că vor cădea la pace dacă vor ocupa și teritoriul neocupat din aceste trei regiuni (regiunea Lugansk e ocupată în întregimea granițelor sale). Aceste regiuni ocupate de ruși din Ucraina transformă Marea Azov în mare interioară și apără Crimeea de o eventuală vecinătate NATO a Ucrainei. Dar Crimeea e vulnerabilă dinspre Marea Neagră. Serviciile secrete ucrainene au și anunțat că în acest an inamicul rus va avea mari surprize și că nu ar recomanda populației civile să folosească așa-numitul pod „Crimeea”…

Iar dacă-l asculți pe ministrul apărării rus, Serghei Şoigu: Rusia continuă să înainteze în Ucraina după ce a cucerit bastionul Avdiivka şi a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean de la începutul anului, informează EFE. El afirmă că în ultima săptămână armata rusă a expulzat forţele ucrainene din oraşele Pobeda, Lastocikine şi Severne din regiunea Doneţk. „De la începutul anului, 327 de kilometri pătraţi au fost eliberaţi de forţele naziste, a mai declarat Şoigu. Inamicul ucrainean pierde în medie 800 de militari şi 120 de maşini de luptă în fiecare zi de la începutul anului, inclusiv cele de fabricaţie străină”. Ministrul apărării rus a estimat numărul militarilor ucraineni căzuţi în luptă la peste 444.000, la câteva zile după ce preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, furnizase cifra de 31.000 de soldaţi ucraineni ucişi de la începerea invaziei ruse, la 24 februarie 2022. Nu vi se ridică părul? Mie îmi face rău în continuare acest război fratricid de la granița noastră, îmi stric fiecare zi urmărind evoluția lui.

Mă tem că implicarea NATO în acest război (cu avioane militare americane plecate de pe teritoriul țărilor membre NATO pe frontul din Ucraina, ba chiar și cu trupe militare „la sol”, anunțate din imprudență de francezi) va declanșa oficial în 2024 un nou război mondial (anunțat de Nostradamus), să ne ferească Dumnezeu.

(Fotografia din titlu, „prinsă” din mers, când am fost la București, cine nu recunoaște locul?)