Anomalii magnetice, nouă catastrofă apocaliptică, viziuni şi un dialog cu Carla

Sâmbătă, 10 aprilie 2010. Cele mai negre previziuni legate de acest an, An al Tigrului de Metal se conformă: catastrofe după catastrofe, cu sute de mii de morţi. Azi am mai fost în Săptămâna Luminată a Învierii Domnului. Ar trebui să fim profund îngrijoraţi: catastrofa aviatică de azi, care a decapitat elita conducătoare poloneză (nu e o exagerare, sunt de ajuns să-i pomenesc şi eu aici pe preşedintele statului şi pe ministrul Armatei, cu comandanţii armelor-cheie, sau pe guvernatorul băncii naţionale poloneze; nici un război mondial nu putea să dea o asemenea lovitură unui stat european însemnat de Dumnezeu), ne depăşeşte imaginaţia. E o nenorocire în faţa căreia orice logică terestră dispare, te adresezi iraţionalului: cum de a fost posibil? Se vorbeşte de un blestem fenomenal, cei ce au murit azi în catastrofa apocaliptică erau polonezi aleşi de soartă, care se adăugau altor oficialităţi asemenea, la comemorarea masacrului de la Katyn (sau Katîn), unde a fost ucisă elita poloneză protestatară antisovietică de către poliţia politică stalinistă (NKVD), aproximativ 22.000 de ofiţeri şi civili. Aceeaşi pădure reînviată pe cadavrele eroilor polonezi ucişi în 1940 a atras moartea celor aproximativ o sută de personalităţi poloneze, azi. E aici un nucleu activ al morţii, al spiritelor malefice care ucid? Care e explicaţia? În Săptămâna Luminată devin devastatoare blestemele, acolo unde sunt compatibile forţele energetice (pe model polonez, în acest caz; compatibilitatea morţilor din pădurea Katyn cu aceea a polonezilor din avionul prezidenţial)? E clar că Dumnezeu n-are logica noastră. Polonezii au dat, azi, pe altarul credinţei un nou transport de morţi de prim rang sufletesc, tot la Katyn, tot în aprilie, după 70 de ani… Ce e în neregulă? Ce blestem colectiv are putere aici, acela al celor aproximativ 22.000 de polonezi ucişi în aprilie 1940, care au dorit răzbunare? Azi fostul disident anticomunist Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei, a fost ucis, împreună cu toţi cei ce-l însoţeau, fiindcă fraţii lor morţi din 1940 nu sunt de acord să dea mâna cu autorităţile de azi ale Rusiei postcomuniste şi să se împace? Sunt prea puţine scuzele ruşilor de azi, să fie iertaţi pentru execuţiile în masă de la Katyn? Din ordinul lui Stalin (de neimaginat, azi: cum să pui în practică, să omori aproximativ 22.000 de polonezi în pădure, câţi călăi trebuie să fi avut NKVD care să-i împuşte în cap, câtă muniţie, câte gropi comune; cum au putut să trăiască toţi aceşti călăi ruşi liniştiţi după execuţii, cum de s-a ţinut secret masacrul; poate călăii ruşi au fost la rândul lor împuşcaţi de alţi călăi NKVD; vă daţi seama ce istorie infernală de ucigaşi are poliţia politică sovietică)? Vă spun spăşit că moartea preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, de azi, are o semnificaţie apocaliptică. Lech Kaczynski, prin doctrina partidului său nou (intitulat „Lege şi Justiţie”), susţinea valorile tradiţionale ale bisericii romano-catolice. Un politican al lui Dumnezeu, de vârf, cum era el, polonez, a fost făcut praf şi pulbere în Săptămâna Luminată, alături de alţii ca el, care împărtăşeau aceleaşi valori paşnice?

Toată dimineaţa şi după-amiaza de azi am fost nefericit. Pus pe picioare pe la ora 10, negru de supărare, fără să am o explicaţie. Simţeam că nu mai pot, anxios, „cu capsa pusă, pierdut şi însingurat”. Chiar aşa. N-am ştiut nimic de catastrofa aviatică a polonezilor din această dimineaţă, până la ora 16.30, când am deschis Internetul şi am citit pe fluxul de ştiri de pe Internet. Eu, de regulă, nu deschid televizorul decât la ştirile de la orele 19 şi 20. Am rămas mut. Tot atrag atenţia, când şi când, aici, de semnele Apocalipsei (catastrofele ieşite din comun, animalele ciudate apărute), luându-le ca pe nişte subiecte literare… Personal, pun prăbuşirea avionului prezidenţial polonez de azi pe seama unor anomalii magnetice ale Pământului. Pe seama aceloraşi anomalii eu pun şi marile cutremure din acest an. E clar că se întâmplă lucruri grave în cosmosul apropiat, care afectează Pământul. O vizionară (Karen Bishop) crede că Pământul îşi schimbă din mers (mărturii fiind catastrofele) sistemul energetic şi implicit magnetic, şi că va apărea o nouă realitate, că e un aflux de energie (natural, electro-magnetic) şi că e de aşteptat să aibă loc procese de reaşezare, la care trebuie să ne adaptăm. Din acest motiv au loc instabilităţi sufleteşti de neînţeles (e o ocazie să justific şi supărarea mea adâncă de azi, fără motiv, nu?). Vizionara vorbeşte deja de o „nouă” energie civilizatoare şi de faptul că pământenii sunt nepregătiţi, având „o vibraţie necorespunzătoare”. Motiv de drame şi tragedii fără număr… Vizionara crede că toţi avem o misiune de împlinit pe Pământ.

Moartea polonezilor de azi a avut loc în jurul orei 10. Nu fac nici o legătură cu trezirea mea îndelung tulburată, dominată de o energie negativă periculoasă. Intrat pe Internet, am purtat un dialog pe Facebook (repet, habar nu am ce e Facebook, intru pe el numai când sunt avertizat că sunt căutat) cu o necunoscută, care semnează pe acest blog / site / web, la Comentarii, cu numele Carla, dar pe adresa de e-mail se semnează Ramona Trifan. N-o întreb cine e, apare în direct cu o fotografie neobişnuită, în care e împreună cu fiului ei. Fără să vreau m-am mărturisit ei, în parte (şi ea a comentat). Voi reda mai jos schimbul de cuvinte, să-i fac pe cei ce nu mă cunosc să cadă pe gânduri. Poate fi luat totul ca o proză, nevoia de exprimare (fie şi pe Facebook) a devenit un capăt de lume:

Carla Ramona Trifan: – aseara ai spus (tot pe Facebook) ca te intorci la jurnalul online. m-am tot gandit ce mi s-a parut ciudat la exprimare. acum imi dau seama ca te-ai referit la el ca la o persoana. l-ai numit cu numele intreg, nu pe numele mic. hm, aproape ceremonios.

LIS: – Ce observaţie textualistă. Am s-o reţin…

– poate pt ca ieri ma incurcasem intr-o chichita textualista de a lui cimpoesu. dar nu m-am gandit ca observatia mea ar fi asa. insa m-am gandit, e drept, ca jurnalul tau te conduce iar nu tu pe el.

– Mai am foarte putin si-l abandonez. Mi-am complicat inutil viata. Cred ca ai dreptate, jurnalul ma conduce, si cred ca trebuie sa ma revolt. Ma mai gandesc in ce fel voi lua masuri.

– de fapt nu doar el ci si vointa cititorilor vad ca-i imprima alte directii. dar totusi e o idee buna. n-ar trebui sa-l lasi balta. poate gasesti o solutie.

– Care e ideea buna? Nu-mi dai tu o idee? Ca eu n-am niciuna (in afara sa-l abandonez).

– nu cred ca-s in masura sa fac asta. dar pot sa-ti spun cum vad eu lucrurile daca tu poti sa-mi spui care sunt cauzele pt care te gandesti sa renunti la el. a, ziceam ca jurnalul e o idee buna.

– Numai cei ce mai au animale de curte (de casa) mai sunt legati de statul acasa si de grijile ca trebuie sa aiba ce sa le dea de mancare si sa le curete, cum sunt eu – ca trebuie sa scriu pentru jurnal, sa am subiect, sa respect o norma. Deja am obosit, nu merita nici acest efort. Sa stii insa ca azi am avut o zi proasta, mi-as fi dorit sa ies din casa, era soare, sunt 18 grade, si n-am iesit fiindca n-am avut cu cine, să merg singur de nebun nu mai sunt in stare. Daca jurnalul s-ar scrie singur, ar fi o ideea buna, dar vad ca a devenit o povara.

– imi pare rau pt tine. eu chiar am iesit un pic. si exact la asta m-am gandit, ca trebuie sa fie foarte stresant sa scrii zilnic. si scrii destul de mult.

– N-ar fi nimic daca as scrie numai pentru blog. Dar am obligatii zilnice pe care trebuie sa le onorez (obligatii casnice, eu trebuie sa fac totul in apartament, obligatii de serviciu, obligatii literare, sa scriu pentru reviste la care am rubrici; in plus, zilnic trebuie sa actualizez http://www.jurnaluldevrancea.ro/, sa citesc stiri online si sa aleg). Azi e ziua vaicarelilor.

– nu-i nimic. toti avem zile de-astea. am vazut ca scrii si in alte locuri. dar, desi singur ai zis ca nu vrei sa pui ceva din sertar, poate n-ar fi o idee proasta ca din cand in cand sa o faci. cu un scurt comentariu eventual.

– Ai dreptate – de regula ma gandesc sa pun din sertar atunci cand nu sunt acasa, dar am observat ca nu ma indur nici atunci, las scris dinainte texte originale… In sfarsit, m-am mai linistit: afara a inceput sa ploua (de vina, pentru indispozitia mea, se pare ca a fost si presiunea atmosferica).

– cel putin n-o sa mai regreti ca nu iesi. desi mi se pare incredibil sa n-ai cu cine iesi la o plimbare. dar calculatorul da o dependenta urata.

– N-are nici o treaba calculatorul, nu sunt deloc dependent de el, ci de obligatiile pe care le am (care depind de el, e adevarat). M-am izolat (am fost izolat de lumea literara) total, nu am un prieten in Bucuresti cu care sa ies la o plimbare. M-am resemnat, dar sufar, singuratatea devine toxica de la un moment dat.

– a fulgerat si s-a luat curentul. mda, nu prea inteleg eu lumea literara si nu e obligatoriu sa ai prieteni doar din lumea literelor, nu? oricum, varsatorii nu-si prea fac prieteni. poate pt ca acestia ar trebui sa fie ideali.

– A revenit curentul? Din pacate sunt un salbatic timid, asociabil, nu beau alcool (care te face sa te simti in al noualea cer), nu acostez etc. Las sa curga lucrurile de la sine – si iata unde am ajuns. Sigur, nu ma intereseaza prietenia literara (imposibila, ea apartine numai gastilor). A, Varsatorul e de vina – m-am linistit, nu constientizasem asta. Sunt un nativ Varsator care s-a saturat demult de lumea asta.

– aia din gasti sigur nu e prietenie, poate ceva interese comune care le tin laolalta. deci nu merita sa ti pierzi vremea cu asa ceva. nu cred ca ai ajuns intr-un punct mort doar pt ca azi n-ai avut cu cine iesi. e doar o zi mai… pai vezi?! da vina pe cineva, in acest caz pe zodie, si deja te simti mai bine.

– Ce spui tu, străine? De o viaţa sufăr de ceea ce sufăr si tu ai aflat azi. La 23 de ani am avut şapte tentative de sinucidere. Apoi, până anul trecut, din 2003, la fel, nu m-am gandit decat la sinucidere, e ceva ciclic. Au rămas probleme sufleteşti nerezolvate.

– eu cred, dar incerci sa le rezolvi? am citit despre tentativele tale dar credeam ca sunt doar asa, de fason literar. si si cand tot vorbeai de sfarsitul lumii eu credeam ca iei ideile alea peste picior de fapt.

– Una e una, alta e alta: evenimentele din viata mea sunt cele reale, cand scriu despre sfarsitul lumii las loc literaturii. E curios ca nu sunt crezut nici dintr-o parte, nici din cealalta. M-am invatat si cu aceasta situatie. Multumesc pentru convorbire.

– pai nu prea aveam de unde sa stiu, nu? credeam ca ai doar un mod mai aparte de a vorbi despre propria viata. si mi a placut ce scriai pt ca uneori erai atat de sincer legat de anumite situatii -daca zici ca vorbeai pe bune- ca ma gandeam ca eu n-as fi recunoscut in ruptul capului asa ceva.

– Acum intru intr-un alt program, trebuie sa scriu opinia pentru Jurnalul de Vrancea. La buna revedere si sa ramai toata viata echilibrata cum pari a fi acum.