Crin Antonescu anunță că la cvorum nu vor fi numărați și românii plecați din țară cu drept de vot, CCR are ocazia să ne îngroape. De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Marți, 7 august 2012. Vin abia la ora 23 să scriu aici. Am stat în această seară și l-am ascultat pe Antena 3 (devenit un post de care românii de bună credință nu se mai pot lipsi) pe președintele interimar al României, Crin Antonescu – care a fost imprudent de sincer, și mă tem că s-a lăsat descoperit. A avut dreptate în tot ce a spus, Băsescu a asmuțit Parchetul General până și asupra oamenilor lui, care i-au ieșit din ordin (chestorul de la evidența populației, de la MAI, urmărit deja penal, și adjunctul lui – ei sunt cei ce au avut îndoieli că sunt 18,2 milioane de români cu drept de vot; erau oamenii lui Băsescu, a declarat chiar Băsescu; a venit și rândul președintei Autorității Electorale Permanente, instalată tot de Băsescu-PDL, care de asemenea a recunoscut că numărul celor cu drept de vot nu mai corespunde realității; apoi a fost chemat să dea socoteală și președintele Institutului Național de Statistică, numit de PDL-Băsescu, deoarece a îndrăznit să reamintească faptul că în urma recensământului de la finalul anului trecut populația stabilă a României e de 19 milioane, cu copii cu tot). Vă invit să citiți, în acest sens, și articolul meu apărut azi (e marți, sunt la datorie) în Cotidianul.ro, dați click pe http://www.cotidianul.ro/cum-arata-sfarsitul-de-domnie-a-regimului-basescu-190806/. Nebunia care ne căpiază e legată de pragul de 50 plus 1 din numărul total al cetățenilor români cu drept de vot. În condițiile în care MAI a anunțat că sunt 18,2 milioane de CNP-uri cu drept de vot, e clar că au venit degeaba la vot cei 8,5 milioane de români (din care 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea lui Băsescu; toate aceste voturi vor fi aruncate de Curtea Constituțională a României-CCR la gunoi), neajungându-se la cvorum. Știți, pe 2 august, CCR a anunțat clar că la numărătoarea pentru asigurarea cvorumului (50 plus 1 din numărul românilor cu drept de vot) vor fi cuprinși numai românii înscriși pe listele permanente, din țară – nu și cetățenii români care au emigrat sau au plecat din țară la muncă (ei pot vota, pe liste separate, speciale, dar votul lor nu contează la cvorumul pentru referendumul din 29 iulie). Stupefiant, azi a fost publicat în Monitorul Oficial un comunicat al CCR (semnat de un necunoscut, în numele președintelui CCR, Zăgrean-PDL, omul lui Băsescu; în absența unei ședințe a CCR) care atrage atenția că la cvorum se ține cont și de numărul cetățenilor români plecați din țară (la majoritatea li s-a pierdut urma de la Revoluție încoace)! Citiți știrea: Cetăţenii care au domiciliul în străinătate trebuie luaţi în calcul la stabilirea cvorumului la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, se arată într-o decizie a CCR, din 2 august, republicată marţi în Monitorul Oficial. Erata Curţii Constituţionale la motivarea privind contestaţiile la referendumul din 29 iulie a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial, menţionându-se că la demiterea preşedintelui se aplică, în ceea ce priveşte listele, reglementările din legile referendumului şi alegerii preşedintelui, scrie Mediafax. În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art. 2, alin (1), lit. c) din Legea nr 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art 17 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”, este paragraful introdus în motivarea Curţii. Paragraful a fost introdus imediat după pasajul în care se precizează că cetăţenii cu domiciliu în străinătate nu pot influenţa cvorumul legal de participare la referendum, motiv pentru care nu sunt înscrişi în listele electorale permanente. Pur și simplu CCR a pus în practică, literă cu literă, ce a cerut Băsescu și ieri… E imposibil, astfel, să atingi cvorumul (de 50 plus 1) cu cele 3 milioane de români plecați din țară, de care nimeni nu mai știe nimic… Bătaia de joc e dusă la extrem la adresa celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu pe 29 iulie! În această seară, spuneam, Crin Antonescu a fost imprudent și a declarat că pentru Guvernul USL Ponta e valabilă numai prima decizie a CCR, aceea în care subliniază că la cvorum nu vor fi incluși și românii plecați din țară! Că nu se va ține cont de comunicatul CCR apărut azi în Monitorul Oficial, în care se subliniază că la cvorum trebuie să fie incluși și românii plecați din țară, ci numai românii aflați pe listele permanente, cu domiciliu stabil în România. Mi se face rău. Nu mai am timp să comentez, îl las pe Varujan Vosganian să tragă o concluzie: Ca ordin de mărime, aflu, din discuţiile cu primarii, că aproape o jumătate de milion de persoane decedate se găsesc, în continuare pe listele electorale permanente. Numărul persoanele cu acte de identitate expirate, dintre care o parte aflate în străinătate, se ridică la peste 600 de mii. Cetăţenii cu interdicţie juridică de a vota, din motive penale sau medicale, sunt de ordinul miilor, dacă nu a zecilor de mii. Cetăţenii români aflaţi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, dintre care nu votează decât două-trei procente, sunt de peste două milioane (numai în Italia şi Spania, ni se spune, sunt 1,7 milioane de romani înregistrați oficial). Nu mai vorbesc de zecile de mii de SUA şi Canada care se află la mare distanţă de orice urnă de vot şi care, chiar şi să vrea, n-au unde să voteze. Ce fel de cvorum este acesta? Cum putem decide destinul a 19 milioane de români cu domiciliul ţară şi a 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu (88% din totalul votanţilor) umflând listele cu decedaţi, păstrând pe liste persoane care, în ziua votului, nu au dreptul să voteze? Sper să mai rezist cu nervii.

***

Public ultima parte a unui documentar nesemnat, primit pe e-mail de la poetul Eugen Axinte (primele două părți le puteți citi ieri și alaltăieri aici; partea de azi, de mai jos, nu e tocmai comodă), care ar putea să dea un răspuns și la întrebarea de ce se agață Băsescu de putere în asemenea hal, gata să-i bage pe toți în pușcărie, numai să revină el ce a fost și mai mult decât atât, adică Domnul Dracu:

Ce nu s-a putut in 1945, se poate acum! (III)

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein.

Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare?

De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor „anticomuniste”? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume.

 Sînt, desigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

PS. Public fotografii de astă iarnă, din februarie-martie 2012, poate vă mai răcoriți… Azi a fost vârf de caniculă. Până și în „Mica Siberie” din România, la Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc s-au înregistrat recorduri de ieri începând: Meteorologul de serviciu de la Statia Meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat ca luni, in jurul orei 16.00, s-a consemnat valoarea de 35,9 grade Celsius, care este mai mare cu aproape un grad decat maxima precedenta a lunii august, masurata in anul 1957 si care a fost de 34,9 grade Celsius. A fost să fie și iarnă grea și vară grea în 2012, au legătură între ele?