Despre îngerul meu păzitor fără nume şi despre cinismul Ramonei

Sâmbătă, 17 aprilie 2010. Stăm sub presiunea informaţiei tenebroase, obscure şi malefice a puterii iraţionale, pe care n-o putem controla: erupţia vulcanului din Islanda (care a paralizat cerul Europei; în această noapte e aşteptată lava vulcanică să acopere şi România) şi moartea colectivă produsă de prăbuşirea avionului prezidenţial polonez (cu aproape o sută de morţi de elită). Azi, frica de cenuşă vulcanică (ea ar putea persista şi modifica radical clima), mâine doliu naţional în România pentru moartea lui Lech Kaczyński. Nu strica deloc să fi transformat zilele de azi şi de mâine în zile de rugăciune şi compasiune colectivă. Nu e nici o exagerare, profeţii ne-au asigurat că rugăciunea şi compasiunea colectivă pot fi salvarea acestei lumi. E deja o pregătire a viitorului: compasiunea adunată în acest an plin de catastrofe va mări energia dragostei (creşterea fluxului acestei energii e esenţial) şi ar putea amâna inclusiv Apocalipsa… O primă concluzie: Apocalipsa-dragoste. Scriam în zilele din urmă că mai există şi „Apocalipsa albă”, mistică. Şi ce credeţi că a observat o cititoare a acestui jurnal online, Andreea Brumaru (doctor, fiica marelui poet)? Că vorbesc de existenţa Apocalipsei albe de parcă aş vorbi de existenţa cocainei. Interesant, avem şi o a doua concluzie: Apocalipsa-cocaină. Mai mult, alt cititor al acestui blog / site / web, scriitorul Octavian Mihăescu, m-a făcut să înţeleg altă dimensiune a Apocalipsei: că Apocalipsa poate fi percepută prin ironie. Punem la concluzii, astfel, şi Apocalipsa-ironie. Vreţi să mai continui cu aceste speculaţii lingvistice? Nu.

Să reţinem: fiecare dintre noi trebuie să contăm pe noi înşine, să-l simţim pe Dumnezeu într-o formă sau alta (prin dragoste, fie ea provocată de compasiune; prin mistică, fie ea provocată şi cu cocaină, sau prin ironie, fie ea provocată şi cu cuvinte triste), prin atragerea energiei din viitor, atunci când energia din trecut şi din prezent e epuizată… O formă de energie în natură e şi îngerul tău păzitor. La el trebuie să apelezi pentru a avea o rugăciune profundă, care să fie auzită de subconştientul tău. Cum o faci? Îţi chemi îngerul păzitor, îmi sugerează Doina Popa. Îl întrebi care-i e numele întâi, să poţi să-i devii confident apropiat, şi vorbeşti „omeneşte” cu el. Spui întâi o rugăciune. În genul: Sfinte Ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Auzi-ma pe mine… Fii milostiv si nu te departa de la mine. Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale… Pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrajmasul de pierzarea mea. In tot locul si in tot ceasul sa-mi stai inainte… Sau: Îngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad şi mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care eşti dat mie de Sfântul Botez… milostiveşte-te spre mine, păcătosul şi-mi fii mie într-ajutor şi sprijinitor asupra pizmaşului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni… Se spune că îngerul tău păzitor nu intră în legătură cu tine decât dacă-i ceri să facă asta. Intri într-o stare de meditaţie, te gândeşti în abstract la îngerul tău păzitor şi-l întrebi: cum te cheamă? Îngerul păzitor îţi va reda numele lui (nu imediat, trebuie să-l intuieşti, să-l recunoşti dintr-un vis). Îţi va veni în minte pur şi simplu. Adică? Ai să te trezeşti în gând cu un nume necunoscut, pe care-l repeţi în gând, fără să ştii de unde să-l iei: acela e numele îngerului tău păzitor… E important să fii într-o relaţie compatibilă cu îngerul tău păzitor, telepatică. După ce-i afli numele, fă-ţi timp să dialoghezi cu el, îl poţi întreba în momente cheie dacă e bine să faci ce vrei să faci. Să fim înţeleşi, nu e vorba de voci pe care le auzi (dacă auzi voci, încapi pe mâna psihiatrului). Dacă eşti atent, de la un moment dat ai să observi că îngerul tău păzitor te avertizează să eviţi un pericol, să închei o acţiune lăsată baltă, să te regăseşti.

Personal, n-am încercat să aflu numele îngerului meu păzitor. Conştientizarea lumii subtile e periculoasă pentru mine – am intrat în legătură cu doi scriitori morţi, cu ani în urmă, rugându-i să-mi dea un semn, şi mi-au dat. Pe cuvânt de onoare! Mă feresc să forţez nota. Dacă vreţi, vă redau în altă zi povestea celor două întâmplări paranormale… Mi-aş dori să-mi fac un prieten din îngerul meu păzitor (în sfârşit aşa avea şi eu un prieten!), să mă atenţioneze măcar atunci când uit pe flacăra aragazului ibricul mare cu apă pentru cafea sau pentru ceai! Îmi amintesc prea târziu că am lăsat ibricul mare pe foc, atunci când nu mai e decât pe fundul lui apă şi bucătăria e plină de abur, sunt îngrozit că apa ar putea să se reverse din ibric într-o zi, să stingă flacăra şi să mă trezesc din senin cu o explozie a gazelor acumulate, bat în lemn. Deşi, dacă e să mă mai gândesc, am senzaţia că îngerul păzitor m-a ridicat de fiecare dată de la masa de scris, în ultima clipă, şi m-a trimis la bucătărie: fiindcă mă ridic dintr-odată (fără să-mi amintesc de ibricul lăsat pe foc!) de la masa de scris şi vin la bucătărie, fără vreun scop şi descopăr ce am făcut şi mă iau cu mâinile de cap, că sunt un tâmpit… Acum ştiu că trebuie să-i mulţumesc îngerului meu păzitor! Iată revelaţie în direct, la masa de scris, îngerul păzitor o fi ştiind ce scriu eu acum, aici? Parcă-l aud: bineînţeles că ştiu, boule, nu te mai trezeşti o dată la realitate? Mare minune, îi cer iertare îngerului meu păzitor fără nume că-s distrat.

PS. Pe când scriam aici, a intervenit, pe Facebook-chat, Ramona Carla Trifan (o cunoaşteţi, fac aici caz de prezenţa ei de câte ori se transformă în personaj al unui roman care se scrie de la sine), cu cinismul de rigoare, poate-poate abandonez scrisul jurnalului online, să scape de grija cititului (care a devenit şi el apocaliptic de când atrag atenţia asupra coincidenţelor apocaliptice cotidiene):

21:28Ramona

ceva despre nor ai scris? (Se referă la norul de cenuşă vulcanică)

22:18Liviu Ioan Stoiciu

Ha. Ai să vezi, puţintică răbdare.

22:18Ramona

bine bine

precis ai scris

22:18Liviu Ioan Stoiciu

Precis? Doar in trecere.

22:18Ramona

nu te-ai putut abtine

22:19Liviu Ioan Stoiciu

Ce faci? Nu ma lasi sa scriu.

22:19Ramona

ba te las

scrie

22:19Liviu Ioan Stoiciu

Mersi.

22:20Ramona

cu placere

22:20Liviu Ioan Stoiciu

Măi, măi…

22:20Ramona

astea is interjectii?

22:21Liviu Ioan Stoiciu

Alo, ma urc pe pereti.

22:21Ramona

iar?

22:21Liviu Ioan Stoiciu

Ha-ha.

22:23Ramona

n-ar trebui sa stai pe facebook daca vrei concentrare

22:24Liviu Ioan Stoiciu

Pai nu stau, merge fara sa am idee de el. Cum sa-l inchid?

22:24Ramona

de la x-ul de sus

dar tu i-ai dat drumul

22:24Liviu Ioan Stoiciu

Am inteles, sa trăiţi, il inchid, că altfel… Pa!

Altfel nu terminam de scris pagina de jurnal online de azi, vă daţi seama ce nenorocire ar fi fost? Nici nu vreau să mă gândesc. De fapt, abia aştept ziua când am să mă eliberez de această pedeapsă. Sunt sigur că într-o zi o să-mi dea peste mâna-cu-care-scriu îngerul meu păzitor fără nume.