Disperare la licitarea obiectelor lui Cioran, fără Liiceanu şi Patapievici. Îndreptare Vasile Andru. Pamflet Marin Ifrim

Sâmbătă, 9 aprilie 2011. Mi-a atras atenţia o declaraţie a lui H.-R. Patapievici, directorul Institutului Cultural Român-ICR (cu finanţare de la Guvern şi de la Instituţia Prezidenţială), în scandalul cu licitaţia „pieselor” lui Emil Cioran, la Paris, din preziua centenarului naşterii – că Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României (condus de liderul UDMR, Kelemn Hunor) „ar trebui să dea nişte explicaţii” că n-a catadicsit să participe la ea. Interesant, ministrul s-a ascuns, l-a trimis pe un secretar de stat să dea răspunsuri imbecile pe TVR 1, că Ministerul Culturii n-are bani pentru proşti. Şi că a fost luat din scurt (vrând să sugereze că n-a avut când să ceară bani din rezerva primului-ministru, de exemplu, pentru licitaţia Emil Cioran). Mărturisesc, m-a scârbit la maximum seninătatea cu care ridica din umeri acest secretar de stat român (are un nume confundat cu cel al unui strălucit universitar, istoric literar), care a subliniat că bugetul ministerului a fost stabilit anul trecut şi n-are în rezervă, pentru achiziţii, nici un ban. În plus, a găsit scuza legală că nişte „piese” ale lui Emil Cioran nu pot constitui interes pentru patrimoniul naţional, peste noapte. Mai mult, Ministerul Culturii a minţit cu seninătate, H.-R. Patapievici a dat de gol că Ministerul Culturii ştia de două luni de licitaţia manuscriselor şi actelor lui Emil Cioran, anunţat fiind în acest sens de Ministerul de Externe! Natural, când e vorba de români şi de patrimoniul lor, ministrul maghiar se face că plouă (altceva ar fi fost dacă era vorba de maghiari şi de patrimoniul lor). Guvernanţii actuali PDL-UDMR s-au spălat rapid pe mâini, interesul României stă în altă parte (în buzunarele clientelei politice, nu în achiziţionarea de acte ale unui eseist filozof român fenomenal, recunoscut ca atare pe plan mondial). Dacă n-a avut bani şi interes faţă de Emil Cioran Ministerul Culturii, cum de n-a avut interes Institutul Cultural Român faţă de licitaţia de la Paris? Spuneam că mi-a atras atenţia H.R. Patapievici prin scuza lui, că n-a putut să participe la licitaţie: «ICR nu poate participa la astfel de licitaţii „nici măcar în cazuri de forţă majoră şi raţiunile sunt trei: în legea de funcţionare a ICR-ului nu se prevede posibilitatea pentru această instituţie de a achiziţiona ori administra bunuri de patrimoniu; în al doilea rând, există o lege 182 din 2000, care se referă la bunurile de patrimoniu mobil şi care pune în sarcina Ministerului Culturii şi în sarcina unei comisii de patrimoniu să achiziţioneze şi să administreze bunuri de patrimoniu; în al treilea rând, este vorba de capacitatea de a mobiliza rapid un fond bugetar, care nu aparţine altor capitole bugetare deja alocate. Or ICR neavând rang de minister nu are nici un fond discreţionar la dispoziţia ministrului, care poate fi mobilizat în cazuri de urgenţă”». Cum, ICR nu putea să facă economii din deplasările clientelei lui politice (răspândită în lumea culturală românească)? Nici măcar 50.000 de euro, câţi a scos TVR la bătaie pentru această licitaţie (deşi TVR nu are în buget bani pentru aşa ceva, e clar – bravo, Andi Lăzescu!)? Am reţinut şi revolta tăcută a celui ce l-a exploatat la maximum pe Emil Cioran (îmbogăţind nu numai Editura Humanitas; e vorba de milioane de euro), Gabriel Liiceanu, că n-a avut bani să participe la licitaţia de la Paris – săracul! Nici el n-a găsit 50.000 de euro pentru a cumpăra „obiectele” binefăcătorului său… Într-un stat care nu dă doi bani pe cultură, condus de un fost securist Băsescu şi un fost activist de vârf al PCR (nu numai UASCR) Boc, e strigător la ceruri că Patapievici-Liiceanu nu îndrăznesc să-i condamne pe cei ce reprezintă acest stat la cel mai înalt nivel, ci se scuză şi arată cu degetul spre căţei. Dacă i-ar fi apucat într-adevăr disperarea pentru Cioran, cei doi, Patapievici-Liiceanu ar fi trebuit să apeleze direct la Boc şi Băsescu să scoată bani pentru această licitaţie. Dar n-ai ce să le ceri unor slugi… Slugile pot fi numite lichele, domnilor Liiceanu şi Patapievici? Apropo, România e la pământ din toate punctele de vedere şi nu se aude nicicum protestul dumneavoastră, oare de ce? Chiar nu vă mai interesează soarta românilor? Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei – unde sunt miliardarii noştri „intelectuali” Dinu Patriciu (care plăteşte regeşte mulţi scriitori la trustul său de presă, e chiar un ciudat amestec de scriitori, ceea ce înseamnă că preţuieşte literatura) sau Ion Ţiriac (de la Vîntu şi Becali nu avem pretenţii), care să ajute cultura măcar atunci când e ajunsă la ananghie? Au lăsat pe un om de afaceri necunoscut, cu o avere mult prea departe de averile lor, să devină celebru prin clarviziunea arătată, cumpărând la grămadă „obiectele” lui Emil Cioran licitate acum: George Brăiloiu. Statul român nu mai înseamnă nimic şi nici slugile celor ce-l reprezintă în faţa acestui incredibil român de ispravă – care cred că a dat lovitura vieţii lui acum, devenind Mecena.

***

Trebuie să fac două îndreptări, faţă de ceea ce am scris aici. Prima îndreptare, primită de la marele prozator Vasile Andru (risipit în lume, a ieşit din actualitatea românească; acum e în ţară, face corectură pe print la două reeditări: la romanul „Păsările cerului”, apărut acum 12 ani, şi la „Isihasmul”, carte apărută în anul 2000; domnia sa revine pe text, face adăugiri şi revizuieşte totul). Deci:

Vasile Andru imi cere sa dau „errata” la o insemnare a mea, din 10. 09. 2010, pe acest blog. Scriam atunci: „Vasile Andru… strabate lumea in cautarea diversitatii ortodox-isihaste, avand slabiciune pentru India; dar are si o sotie in Noua Zeelanda”.  Andru imi spune ca este divortat de sotia din Noua Zeelanda, oficial din 2005. Si ca, in 2007, la New York, s-a sfintit noua sa legatura maritala (care legatura, imi zice el, se vadeste a fi ideala!). E o îndreptare luminoasă, recunosc.

A doua îndreptare – cu atenţionare către Florin Iaru (vedeţi partea de final la pagina mea de jurnal online de acum trei zile – https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/04/sunt-foarte-dezamagit-creste-lista-scriitorilor-acuzati-de-catre-cnsas-ca-au-colaborat-cu-securitatea-vreti-bani/). Era vorba de o punere în gardă, că vă puteţi îmbogăţi, fiindcă în iulie sunt trei cifre de 5… Comentează „Dumitru”:

Domnule Stoiciu, cu citiva ani in urma, in 2005 parca, am primit acelasi mesaj, cu luna iulie, care are tot asa, cite 5 zile de duminica, de simbata si vineri. Si, de asemenea, anul acesta cu ianuarie, la fel. Adevarul e ca aceasta asa zisa anomalie se repeta la citiva ani si nu la citeva sute, cum se zice in mesajul domnului Florin Iaru. E o chestiune de repetabilitate extrem de logica matematic! Practic e vorba de altceva, prin aceste mesaje se aduna un portofoliu de adrese care sint folosite mai apoi de societati si firme pentru a-ti burdusi casuta de mail cu mesaje publicitare, cu spamuri. In ceea ce priveste cazul Breban, nu e o surpriza ca este deconspirat, nu e o surpriza ca a fost in plasa lor, Paul Goma o spune de multa vreme, argumentat. Din cite se spune prin Iasi, inca doi scriitori din urbe, care sint in Consiliul Uniunii, ar aparea in perioada urmatoare ca turnatori, daca se da ok-ul de undeva. De unde?

Dumitru

 Cineva să-l atenţioneze pe Florin Iaru să nu-şi facă atâtea iluzii cu banii – totul e literatură. În chestiunea „venirii pe ţeavă” de la CNSAS a celor doi scriitori ieşeni deconspiraţi, mi s-a făcut deja inima cât un purice – cine or mai fi, Dumnezeule? La Bucureşti se zvoneşte că va fi dat publicităţii numele unui mare poet, care a turnat „din greu”! Rămâne întrebarea, cine ne compromite literatura?

*

Venind vorba de „cazul Nicolae Breban, deconspirat că a colaborat cu Securitatea”. Primesc de la poetul şi publicistul buzoian Marin Ifrim (desigur, membru al USR) un text infamant, un pamflet la adresa Maestrului (cer scuze pentru cuvintele tari; pamfletul le acceptă). Îl public aici să se vadă, de curiozitate, cum este interpretat un asemenea accident nefericit în cadrul scriitorimii române:

Dragă LIS,

Citesc zilnic jurnalul tău online, cu cafeaua de dimineaţă în stânga calculatorului, admirându-ţi trăirile hiperenergetice. Parcă ai fi o entitate livrescă venită din zona S.F. Un fel de robot-cardiac. Ceva de metal cu inimă de om. Ceva opus adevăraţilor roboţi portocalii sau rogvaivi, un fel de antidot împotriva alienării programate. Citesc şi ce scriu prietenii tăi la „comentarii”, sunt nişte oameni care au cuvinte în biu (termenul ăsta i-a scăpat lui Virgil Astaloş, e ceva ce ţine de carici, mamdravea, mătărângă etc). Eşti înconjurat de o viaţă virtuală perfectă. Nu te invidiez pentru că am şi eu probleme din astea, adică îmi trăiesc zilele cuibărindu-mă în monitor. În fine, treaba e sofisticată. Am citit ceea ce ai scris despre Nicolae Breban. Îţi trimit părerea mea sinucigaşă despre acest subiect delicat. Eu nu fac parte dintre cei care nu ştiu ce să mai creadă. Cred în Dumnezeu şi atât. Şi Dumnezeu nu mi-a cerut niciodată votul său, dimpotrivă, mă votează El pe mine.

Cu bine, Marin

ŞI TU, BREBANE…?  AU CUMVA NU ŢI SE TRAGE ŞI ŢIE TOT DE LA AUROLACUL-PROPRIETAR DE PODURI???

Iar s-a crăpat putina cu pişat din debaraua CNSAS. De această dată suntem urinaţi cu (dez)informaţia că actorul Ion Besoiu a jucat în rolul turnătorului la Securitate, iar scriitorul Nicolae Breban doar a verba-volantat pe la urechile organelor. Nu mă mai pot mira de multă vreme. Activitatea de actor a lui Besoiu îmi e cunoscută. Filmele în care a jucat, atâtea câte şi aşa cum au fost, m-au mângâiat la educaţia de a simţi româneşte. E vorba de Besoiu, nu de Băsescu! E ceva ce ţine de diferenţa dintre rahat şi „rahat”. În schimb, când vine vorba de Nicolae Breban, al cărui scris nu m-a impresionat niciodată, nici măcar ca om nesuportându-l, din multe motive, treburile sunt ceva mai complicate. În ciuda părerilor mele, Nicolae Breban e un scriitor cu o armată de cititori/admiratori fideli. Acesta e adevărul. Eu l-am considerat întotdeauna un grafoman de elită. Alţii îl văd altfel. Ceea ce i s-a făcut acum lui Breban ţine de domeniul patologicului. Nu zic că cei doi nu ar fi fost turnători. Şi nici nu le-aş reproşa ceva chiar dacă aş fi sigur că au fost acuzaţi pe bună dreptate. Nu e treaba mea. Acolo, în locul de unde curge pişatul din putina mai sus amintită, e vreun nene sadic, paranoic, sau ce-o fi având la pipota capului, care oferă informaţii din astea într-o ordine de creatură răzbunătoare. S-o luăm încet. Din hârdăul CNSAS ni se oferă numai flacoane cu urină de oameni de cultură: scriitori, pictori, cascadori, actori, filozofi etc. Ca să ne batem capul, să facem „analize”, să fim ocupaţi tot timpul, să nu mai fim cu ochii pe mizeria din fruntea statului. Unul dintre cei care face treaba asta de aurolac, „proprietar de (sub) poduri”, scormonitor prin gunoaiele literare, e posibil să fie om de cultură, poate chiar scriitor, că prea mulţi scriitori au fost învinuiţi a fi fost turnători. Celălalt, cel care aprobă „lista” cu nume care trebuie murdărite nu poate fi decât un fost turnător la securitate. Unul mare de tot, fiinţă complexată, care, în felul ăsta, vrea ca lumea să fie după c(h)ipul şi asemănarea sa, astfel ca să se închipuie şi el „normal”. Pe mine nu mă mai interesează de multă vreme foştii turnători la securitate. Şi nici securitatea. Eu însumi am fost făcut turnător şi securist. Nu mai am timp de a lua în seamă astfel de prostii. Aş vrea doar să cunosc turnătorii adevăraţi, nu filozofii înghesuiţi de cine ştie ce împrejurări prin debarale umplute cu Elodii. Unde sunt turnătorii de prin fabrici şi uzine, spitale, bănci etc? A, da, aceştia nu reprezintă niciun interes pentru scopurile precise ale humanoizilor din miezul umbrelor iadului terestru! Dumnezeu ştie mai bine ce se întâmplă. Ăştia care îi scot pe de-alde Breban în faţă, pe liste, nelăsându-i să stea la… coadă, ştiu ei ce şi de ce fac chestiile astea. Ce mare lucru ar însemna să ni se ofere odată pentru totdeauna lista celor 55 de milioane de turnători dintr-o ţărişoară cu  doar 22 de milioane de români ? Nu vă miraţi, cifrele sunt exacte. Unii români s-au turnat pe ei înşişi. În sadismul lor betonat, într-o bună zi este posibil să aflăm că şi Nichita, marele poet cu explozii solare în sânge, ar fi şoptit câte ceva la porţile întunericului. Aceste informaţii date după nişte calcule astronomic-politice, arată adevărata fire şi ocupaţie a turnătorilor actuali. Nu sunt treburi creştine, ci nişte lumânări confecţionate din rahat. La smoală, băieţi. Mi s-a spus discret că unul dintre cei care turnau atunci şi toarnă şi acum, în calitate de organ, dându-şi colegii în primire, purta numele de cod „Moromete” şi se aciua ca un păduche mai tot timpul prin mogoşoaia lui Marin Preda. Pe cât punem pariu că, la „timpul potrivit”, vom afla că şi Marin Preda, ba chiar şi Regele Mihai, sau, şi mai spectaculos, Dumnezeu, Budha, Mahommed, Maica Tereza, Burebista şi alţii au turnat la securitate ? Aveţi puţintică răbdare. Numai atâta cât să iasă aurolacul-proprietar de sub podul gurii mă-si. Cu bine!

Marin Ifrim