Gata cu Bradul de Crăciun din sufragerie, rămâne în urmă fascinația lui, ieri l-am despodobit, l-am scos din casă și l-am trimis în pădure. Întâmplarea face că ieri am primit o veste rea, n-a fost nici un fel de răzbunare pe Bradul de Crăciun. Nici Doina și nici pisica nu s-au opus să-l strâng, deși era așa frumos… Știind că bradul e uscat, la cea mai mică atingere îi cad acele (frunzele) și capete de crenguțe (n-am alt loc să-l instalez decât la calorifer), am pus două cearceafuri în calea lui. Am adus la îndemână cele patru cutii mari, am început cu păpușile din brad, apoi cu globurile, apoi cu betelile și am încheiat cu instalațiile electrice. Ușor de scris aici, am pierdut trei ore cu tot deranjul, de la 16 la 19…
Pisica noastră sălbatică (a stat zi și noapte sub pom, o atrăgeau și luminițele) a dat jos o grămadă de globuri, plus beteli de la Crăciun încoace, mereu auzeam cum le alerga sub pom, printre liniile, locomotiva și vagoanele trenulețului (păstrat din copilăria fiului, Laurențiu). Am zis mersi că n-a dărâmat Bradul (ancorat cum era), că nu s-a urcat printre crengi până în vârf și de acolo să se arunce în gol… Am scos bradul pe ușa sufrageriei, făcând o mizerie de nedescris, am luat cizmele de cauciuc, am sărit gardul și am tot dus bradul (am văzut la televizor că le mănâncă frunzele uscate căprioarele), am înotat în zăpada de un metru înălțime, norocul meu că am avut mănuși de cârpă în mâini, am venit înapoi cu cizmele cu zăpadă înlăuntru.
Întors în sufragerie, am adunat ce era rupt din brad, am ieșit și am scuturat cearșafurile. Doina a terminat curățenia cu aspiratorul, a observat că tot n-a apărut telecomanda televizorului, dispărută în prima noapte după Revelion, mare comedie, unde o fi nebuna asta? Am pus în lada patului din camera lui Laurențiu cele patru cutii mari, arhipline, „sigilate” (burdușite; în fiecare an mai cumpăr pentru înfrumusețare modele noi și instalații electrice de pom, aruncându-le pe cele „stricate”; înainte de Revoluție le reparam, înlocuiam beculețe, lipeam fire, acum nu mai am răbdare; mai ales instalațiile puse să împodobească arbuști sau copaci, afară, se „ard”). Am dat jos și împodobirile mari din casă și marchiză, de afară, le-am depozitat și pe ele aici.
Interesantă interpretarea cu apariția Bradului de Crăciun din secolul al VII-lea, când călugării creștini au început să folosească forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; sau „Dumnezeu unul în ființă și întreit în persoane”; în secolul IV-lea se precizează învățătura despre Sfânta Treime și se fac formulările dogmatice, potrivit cărora, există din veșnicie un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), Simbolul credinței. Atenție, Triunghiul în interiorul căruia se află un ochi, specific artei plastice egiptene, și-a făcut loc și pe zidurile unor biserici românești, sub influența iconografiei apusene. Bogat în semnificații variate și contestat în spațiul ortodox, el este văzut drept Ochiul lui Dumnezeu, cel care vede și știe totul, cel care veghează asupra tuturor muritorilor și îndreaptă nedreptățile. Nu întâmplător, el a fost pictat sau sculptat mai ales la intrarea în mănăstiri, acolo unde poate vedea toată suflarea creștinilor chemați la rugăciune, iar un exemplu este Mănăstirea Neamț (foto). Cu toate acestea, ochiul atoatevăzător nu este un simbol creștin. Chiar dacă triunghiul amintește de Sfânta Treime, el este la origini pictograma unei piramide, deoarece ochiul atoatevăzător provine din ochiul zeului Ra, zeul Soarelui din Egipt.
Dacă Triunghiul Sfintei Treime (văzut într-un Brad de Crăciun) poate fi acceptat, Ochiul în Triunghi e contestat în lumea ortodoxă: Întâlnit în diferite arii culturale şi religioase, dar fără a avea acelaşi conţinut, ochiul, – numit uneori „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Ochiul atoatevăzător” – este, în iconografia ortodoxă, un simbol controversat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne iar prin adopţie îl regăsim în simbolistica unor organizaţii pseudocreştine, pentru ca în cele din urmă, frecvenţa prezenţei lui în cultul creştin să nu mai surprindă Sursa Sigur, Ochiul în Triunghi („Ochiul atoatevăzător”) e simbol masonic. La noi, revoluția masonică de la 1848 a introdus și în biserici (în iconografie) Ochiul în Triunghi… Aici voiam să ajung. Fiindcă am primit o revistă literară specială, cu simboluri și trimiteri masonice – Contact Internațional, fondată de Liviu Pendefunda (apare din 1990 la Iași, trimestrial), o puteți citi la http://www.anm.com.ro/index-ci.html
Venind vorba de masoni. E o discuție delicată. Politica e infestată de masoni (și de interesele lor) de la 1848 încoace. Nu se scoate o vorbă de scriitorii masoni de azi, care nu fac nici un rău (chiar dacă se ierarhizează după criterii extraliterare nu o dată). Știți că între magistrați s-a aplicat regula deconspirării masonilor și a foștilor securiști, pentru a fi siguri că se respectă independența punerii în aplicare a actului de dreptate (a egalității în fața instanței) – cunoscându-se într-ajutorarea între membrii clanurile masonice și promovarea pe considerente strict legate de apartenența la aceste clanuri (mă rog, loje).
La scriitori nu o dată premiile literare importante se acordă subversiv, fiind încununați îndeosebi scriitorii-masoni (firește, nu e o regulă, dar sunt scriitorii-masoni de rang înalt care sunt răsfățați cu premii literare; sunt mulți scriitori-masoni care se laudă că sunt masoni de rând și care, relativ, n-au parte de recunoaștere literară; lasă că Olimpian Ungherea, care a condus o lojă sau confrerie, n-a intrat în grațiile criticilor literari). Pe internet găsești inclusiv pe Wikipedia liste cu scriitori masoni, vezi la https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_masoni_rom%C3%A2ni Ziarul Cotidianul publică și el o listă a masonilor, dacă aveți răbdare o puteți citi la https://www.cotidianul.ro/lista-masonilor-din-romania/ Nu știu dacă listele sunt reale (cu atât mai mult cu cât sunt supervizate de serviciile secrete), nici nu mă interesează, sincer.
Azi mai degrabă e compromițător să fii pe lista celor finanțați de George Soros (sigur, cu mulți masoni, cum altfel; unde sunt bani-grămadă, sunt și masoni)… Eu îi admir pe scriitorii masoni pe care îi cunosc: poetul George Virgil Stoenescu, mason-cheie, și criticul Eugen Negrici (am tot dat exemplul lor). Plus eseistul Radu Cernătescu, care e atât de mândru că e mason, încât se pozează „cu șorțulețul” și simbolurile Lojei.
(Duminică, 13 ianuarie 2019. BV)
0 Comments