În Săptămâna Luminată crește puterea vindecătoare a Maicii Domnului. Chemarea părintelui Arsenie Boca și Ruga lui Corneliu Coposu. Vocea, nu Cuvântul?

5 min


Vineri, 20 aprilie 2012. Izvorul Tămăduirii. În prima zi de vineri, după Paști (în Săptămâna Luminată) se prăznuiește Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. E interesant că, după învierea lui Hristos, nici măcar în Săptămâna Luminată nu crește puterea vindecătoare a lui Hristos (deși avea puteri paranormale, trecut în transcendență), ci a Maicii lui. „Praznicul datează din secolul al V-lea şi aminteşte de o minune ce s-a petrecut în apropierea Constantinopolului. Pe când nu era încă împărat, ci ostaş, Maica Domnului i-a descoperit lui Leon cel Mare (457-474) un izvor cu apă vindecătoare”. Doina s-a întors de la biserica Sf. Spiridon cel Nou, azi, cu Agheasma Mică și mi-a amintit de Sinaxar, care spune ca, intr-una din zile, inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului cand se intalneste cu un orb care-i cere apa. Cauta un izvor si nu-l gaseste, insa un glas, al Maicii Domnului, il sfatuieste pe Leon sa intre adanc in padure ca sa gaseasca apa cu care sa potoleasca setea orbului. Acelasi glas Ii mai spune sa spele fata orbului cu acea apa. Face intocmai cum i se spune si orbul incepe sa vada. Leon n-a uitat intamplarile minunate ale acelei zile si, odata ajuns imparat, langa izvor a construit o biserica. Peste ani, insusi imparatul Iustinian, care suferea de o boala grea, s-a vindecat band apa din acel izvor. In semn de multumire, imparatul Iustinian a construit acolo o biserica si mai mare, distrusa de turci, la 1453.  Izvorul Tămăduirii există și azi în Turcia, la Istambul (n-a secat niciodată), într-un paraclis.

*

Mă bucură comentariile lui Ciprian Hangan, ieșite din tiparul obișnuit. Doina Popa mi-a trimis pe e-mail ”Chemarea lui Iisus” a Părintelui Arsenie Boca, o redau mai jos – poate nu vă sperie:

Chemarea lui Iisus

”Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata

Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,

Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans

Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,

Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una

Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin

Si zambetul durere, iar rasul un suspin,

Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci

Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,

Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,

Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

Voi toti, care in viata ati cautat uitarea

Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea

Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,

Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus;

Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,

Povara vietii voastre cu El veti imparti.

Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu

Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,

Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi

Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,

Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu

Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,

Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel;

Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,

In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde;

La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,

Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti!”

Parintele Arsenie Boca

*

Redau, totodată, celebra „Rugă” a lui Corneliu Coposu (1914-1995), atotprezentă pe Internet anul acesta:

            Rugă

            cerne Doamne liniştea uitării
peste nesfârşita suferinţă
seamănă întinderi de credinţă
şi sporeşte roua îndurării //

            răsădeşte Doamne dragostea şi crinul
în ogorul năpădit de ură
şi aşterne peste munţi de zgură
liniştea iertarea şi seninul

Corneliu Coposu

Dați click să-l auziți pe Corneliu Coposu recitând această „Rugă”; și apoi să ascultați aceeași rugă cântată de Valeriu Sterian: http://www.youtube.com/watch?v=Px68VV0oUrw.

*

Rămânând în plasa lui Iisus Hristos. Am citit o știre care m-a întristat. Corectitudinea politică și multiculturalismul au ajuns și la… Biblie. Sigur, merita să ignor blasfemia. Totuși, citiți și judecați:

A apărut Biblia modernă: VOCEA. Fără numele lui Iisus Hristos și fără îngeri

“Vocea” (The Voice) reprezintă noua versiune americană a Noului Testament, care înlocuiește cuvintele „Iisus, înger și apostol” cu denumirea de: „Cel Uns sau Regele Eliberator, mesager și emisar”, având ca scop prezentarea cititorilor moderni americani a Sfintei Scripturi în termeni mai exacți și mai simpli; autorul acestui proiect controversat afirmând ca noua carte va fi mai pe înțelesul tinerilor.

David Chapes, coordonatorul noii ediții a Bibliei, care a fost scoasă la vânzare luna aceasta, în Statele Unite, este de părere că multe persoane, chiar şi cele care frecventează Biserica de ani de zile, nu înțeleg că numele Hristos reprezintă de fapt un titlu. Autorul este convins că oamenii nu mai au cunoștințe biblice minime, chiar dacă se consideră credincioși.

“Ei cred că Iisus este numele de botez, iar Hristos numele de familie”, afirmă David Capes, profesor de religie la Universitatea Baptistă Houston din Texas.

Proiectul a fost lansat în această lună de către editura Thomas Nelson, noua ediție intitulată „Vocea” fiind elaborată într-un format de scenariu de film sau de roman, utilizând frecvent dialogul, iar unele nume și titulaturi sunt schimbate pentru a ajuta cât mai mult cititorul în parcurgerea și înțelegerea textului.

Astfel, numele “Iisus Hristos” nu apare deloc. Îngerii nu sunt nici ei descriși în carte. Apar în schimb “mesagerii”, iar apostolii sunt “emisari”. Hristos mai este prezentat sub titlul de “Cel Uns” sau “regele eliberator”.

Washington Post citează un fragment din această variantă a Bibliei. Este vorba de scena în care Hristos merge pe apa și este arătată astfel:

“Discipol: Este o fantomă!
Alt discipol: O fantomă? Ce ne facem?!
Isus: Stați liniștiți. Eu sunt. Nu aveți de ce să vă temeți”
.

„Sper că îi vom ajuta pe oameni să vadă Biblia nu ca pe un text vechi, care se uzează, ci ca pe o poveste la care ei pot participa și în care viața lor se va regăsi”, declara David Capes, inițiatorul ediției „Vocea”.

Cartea începe cu descrierea Genezei, termenul “cuvânt” fiind înlocuit cu “vocea”: “Înainte ca timpul sa fie măsurat, Vocea vorbea. Și Vocea exista și ea era Dumnezeu”.

Biserica Baptistă Americană nu este de acord cu această variantă a cărții. Credincioșii acestui cult folosesc Biblia Regelui James, pe care o consideră cea mai corectă traducere în engleză a Sfintelor Scripturi. (Ziua News)

PS. Public fotografii realizate cu telefonul mobil ieri prin centrul Bucureștiului (bisericile sunt Colțea, Sf. Gheorghe de la Km. 0, Sf. Ioan, dinspre Piața Unirii și Amzei).


10 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ce să fac, dacă nu pot rezista? Dincolo (sau dincoace) de toate poemele care ne îndeamnă la iertare şi, până la urmă, la regăsire de sine, văd azi la televizor un bou care ni se adresează cu „BĂI NEMŢENILOR!”, cu mâna în buzunar, probabil satisfăcându-şi poftele sexuale, mai scoţând câte o carte şi citând din ea, mai punând câte ceva muzică simfonică, pentru a ne arăta nouă cât de cult este el în cap. Boul ăsta cică mai e şi profesor universitar. Dacă nu l-aţi recunoscut, îl cheamă…nu mai ştiu cum şi Stan.

  2. Cine e Stan ăsta, care mai scoate și o carte și e atât de cult (universitar)? Luminează-mă, te rog, poete Paul Spirescu, că-s tare curios. O fi el bou, dar e… scriitor, măcar, sau politician, acolo?

  3. Este vorba de Valentin Stan , un comentator și analist politic de la Antena 3 care se pare că a cam luat-o razna de-abinelea.
    Păcat de el că nu-i băiat prost, dar se preface atât de bine, de zici că-i lipsește doar patalamaua, pe care iată că i-o oferă, și încă și cu ceva generozitate, dl. Paul Spirescu !
    Păcat !
    Părea un analist talentat, dar nu înțeleg ce l-a făcut de nerecunoscut, dar mai ales nu înțeleg cum îl mai suportă cei de la trustul Voiculescu deoarece ăsta a ajuns de-i critică mai nebunește decât o fac alde Mircea Marian, Cristoiu și Pora la un
    loc. Un loc ce poate fi numit cu ușurință…balamuc ! 🙄

  4. Dragă Liviu, i-am căutat acum numele pe internet: îl cheamă Valentin Stan. Se dă atotcunocător, un fel de Dumnezeu aciuat p-acilea printre noi. Scoate cărţi vechi, de mari filosofi, şi citează ce-i convine lui (sau ce a citit el din ele!!!), bagă muzică simfonică, voind să ne arate cât e el de dat în …pisică. Şi ni se adresează tuturor cu „BĂI NEMŢENILOR!”.
    Dacă nu l-ai urmărit până acum,…nici nu ştii ce ai pierdut!

  5. Are mare dreptate domnul Radu Humor: nu-i prost, dobitocul. Dar, cu sau fără voia lui, a ajuns un măscărici naţional!

  6. Valentin Stan, care va să zică. Mulțumesc, dragă domnule Radu Humor și dragă Paul Spirescu – fără nici un regret, nu-l mai urmăresc demult pe acest individ arogant. N-am timp și nervi de pierdut cu asemenea deștepți fără scrupule.

  7. De multa vreme astept sa apara si aceasta nebunie, biblia politic corectat(a). Inca de prin ani 80 (sec 19), Poetu Ioan Alexamndru ne vorbea de ea, avusese privilegiu a o studia, avertizându-ne ca este o catastrofa. Azi am si eu o varianta germana care m-a infiorat cum il infiorase pe bietul Ioan Alexandru, doar dupa ce am vazut-o cu ochi mei am înteles infiorarea bietului Ioan Alexandru, personal NU credeam ca vor ajunge la asa nemernicie, nu, nu ma refer la dusmani crestinismului, nici la atei, nici la diavoli bolsevici ci; la asa-zisi mei frati in Hristos… teologi crestini,cica ar fi ei…

    Boul asta de teolog american , nu are habar ce semnifica si ce putere fantastica are un nume, daca pe oameni îi influenteaza pe viata fie pozitiv fie negativ, cu atât mai mult când este vorba de Hristos. Daca vita asta de american ar fi cunoscut doar o minima parte din teologia paulina, nu ar fi indraznit nebunia ce-o propaga, dar, poate ca lucruile stau taman invers,sa stie nu bine ci fff bine.. asa cum si bolsevici au scos din profetile biblice referinta directa la ei, abia dupa 89 a reintrodus-o Anania in a sa celebra Biblie, care de departe este mult mai buna decât alte editi, insa, nicidecum atât de reusita cum aud pe multi laudând-o. Pe mine personal m-a ajutat in multe cazuri, am gasit raspuns mai bun in versiunea Anania, traducere mai fidela, exista si un puternic parfum lutheranist in versiunea Anania. Dar nu de versiunea Anania vorbim noi ci de varianta balsfemiatoare a boului ala de american. Ferice de cine are in casa (minti mai ales), variantele de pâna la aparitia si impunerea pe piata a noilor variante, care in final vor elimina de pe piata absolut toate variantele anterioare, nu va fi de mirare ca in viitorul apropiat detinerea unei variante necorect-politiceste sa constituie infractiune dur sanctionata de draci bolsevici. Nu râdeti, sa nu vi se para absurd, ptr ca varianta pe care o stim noii incalca deja numeroase legi in vigoare si toate dur sanctionate in tarile „civilizat-demo(nitizate)… ”

    Nu vreau sa spu ca variantele existente sunt exceptionala si ca nu ar mai necesita nitica curatire de impuritati, adica o adaptare este stringent necesara mai ales ca deja detinem foarte multe informati si mai ales cuvinte prin care sa redam cât mai fidel sensul. Sunt numeroase probleme in absolut toate editiile, ele sunt cauza multor rele pacate in crestinism. dealtfel nu ma mira criza de teologi (remarcabili), prin care trece biserica, spatiu românesc este fff sarac si deviat rau de tot, exceptie a facut Pr Staniloaie. A aparut ceva interesant (teolog) prin U.E pe care-l benochlez de ceva vreme, aspect ce-mi indica ca suntem fff aprope si de o reala reforma necesara clarificarilor ce au cauzat numai probleme, si inca mai cauzeaza, prin care vom putea contracarea atacurile dracilor bolsevici, lasa generatilor viitoare Sfânta Scriptura curata, din ce in ce mai curata o putem realiza deja, iar aceasta-i misiunea generatiei noastre.

  8. Permite-ti va rog spune câteva cuvinte despre dl Ciprian Hangan, care a fost un colaborator al grupului Europa -Crestina, desfintat din considerente foarte serioase, nu puteam lasa grupul fara moderator dupa plecarea mea de aici. Sper sa înteleaga sidl Hangan motivul desfintari, nu am anuntat ptr ca generam discuti de a nu-l desfinta, unde eu trebuia sa -l desfintez la timp. Dar asta-i alta problema.

    Pot spune ca dl Hangan este un crestin practicant, mistic, un om respectos cu toata lumea, desigur sa nu-l calci pe batatura si sa-l doara ca atunci … Este posibil ca unora sa nu le placa comentarile dânsului si pe grupul meu erau câtiva care-mi cereau elimina de pe grup , ce-a ce nu am facut chiar daca unele comentari a-le dânsului imi pareau si mie putin mai deplasate. Dar la mine era firma care–l proteja pe dl Hangan, grupul se numea Europa-Crestina, tema centrala fiind crestinismul in ansambul sau, nu am limitat confesional, nu am probagat ecumensimul politic ci unitatea crestinilor in duh indiferent de confesiune, exceptie erezile dracesti carora nu le acord nici un rabat. La acest capitol dl Hangan s-a dovedit fi un bun exemplu, un bun colaborator, cu toate ca este un mistic ortodocs nu l-am auzit ataca niciodata un crestin de alta confesiune, fiind pe aceiasi linie cu conceptul pe care-l aveam cu privire la grupul E-C, care a rezistat cca 7 ani si datorita dl Hangan, ar mai fi rezistat daca nu-l desfintam din motivele mai sus amitite. In adevar dl Hangan are o perspectiva crestin orto destul de interesanta, extrem de grea dar si foarte suparatoare pentru numerosi oameni fie ei crestini fie atei ori alte culori filozofice ce vor impartasi dânsi.

  9. Acel stan-ila nu stiu cum a ajuns pe sticla, este groaznic din toate punctele de vedere, vai de studenti care-i cad pe mâna… rebuturi sigure vor iesi din labele astuia. Înteleg ca ar fi niscai profesorasi.. hm… stan-ila asta-i exemplu cel mai bun de telectual facut de sistemul comunist-ceuasist, asta este un intrus im mediu academic, locul lui era cel mult de sofer pe basculanta, asa cum a lu unuia era pe mare ci nu pe tronul regelui, altora la puscarie pe viata. Soferi de basculanta sunt cei mai galagiosi, cei mai sprucati la gura, cei mai aroganti, cei mai tâmpiti soferi, semnalmente ce le vedem si la stan-ila asta. Chiar nu se gasese nimeni sa-i traga un sut unde-i se cuvine si trimita la betoane…, este o rusine ptr lumea academica dar si pentru pentru jurnalism. Din pacate nu este singurul…

  10. Stiam Domnule Octavian Mihaescu de intreruperea Grupului Europa-Crestina din 1989, cam tot pe vremea asta, si de blogul Domnului Liviu Ioan Stoiciu stiam, dar ciudat, nu mi-am dat seama, ci am ajuns la el cautand ceva legat de Dumneavostra ( si practic nu l-am gasit direct, ci am accesat un site pe care erati criticat in legatura cu temerile Dumneavostra legate de cutremurul ce ar putea surveni pe data de 4-5 iunie cum spuneti Dumneavostra, cutremur ce ar putea surveni evenimentulor de dupa 1 Mai ( Profetul Ieremia si daramarea Ierusalimului de catre babilonieni ) si 9 Mai ( Profetul Isaia care profeteste multe legate de Babilon dar si de semnul venirii lui Christos ), iar la crestini, ceea ce este mai important, 10 Mai, ziua Apostolului Simon Zelotul, apostolul nuntii, semnul cel mai pretios al lui Christos, evenimente ce ar putea marca trecerea la o noua epoca ( de la puii de aspida la sarpele cu aripi ).