Încărcat spiritual în Bucovina, mă descarc la Bucureşti brusc. Poeta Carmen Steiciuc, organizator ideal de festival

Marţi, 12 octombrie 2010. Sunt amărât când scriu aici: nu mai ştiu cum să mă comport cu mine însumi, nu se schimbă nimic în viaţa mea personală nici atunci când gândesc pozitiv. Întâmplător, în ultimele cinci zile am gândit pozitiv, fiind încărcat spiritual şi energetic (luni m-am întors acasă de la Mănăstirea Putna, unde mi-am întâlnit duhovnicul). Pe la ora 17 îi spuneam la telefon poetei Carmen Steiciuc de la Suceava că e o regulă la mine, de câte ori mă bucur de ceva (şi m-am bucurat de joia trecută şi până ieri de ospitalitatea bucovineană), plătesc bucuria aceasta cu vârf şi îndesat, şi că am ajuns să mă tem de orice gen de bucurie. Mi-a răspuns că şi ei i se întâmplă la fel, dar ia altfel lucrurile: ştie (a verificat pe propria piele) că după fiecare necaz urmează o bucurie şi mai mare şi-i e mai uşor. E prea de tot, imediat după ce am felicitat-o pe Carmen Steiciuc încă o dată pentru organizarea Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş” (repetând că n-am mai întâlnit un organizator de festivaluri care să fie poetă, de regulă organizatorii sunt poeţi; organizarea ei depăşind standardele, prin bunăvoinţa arătată şi condiţiile de desfăşurare la foc înalt), am vorbit la telefon cu un coleg din redacţia Viaţa Românească. Pe care l-am întrebat ce s-a mai întâmplat în lipsa mea cu locurile noastre de muncă şi am aflat că ministerul la care am fost trimişi (după ce editorul revistei a fost desfiinţat, o dată cu agenţia guvernamentală din care făcea parte, în decembrie 2009), a hotărât în aceste zile să scape de noi, şi că va trebui să ne descurcăm. E incredibil ce ni se întâmplă, cu două săptămâni în urmă am înţeles că vom fi totuşi păstraţi la unitatea de cultură deschisă în cadrul ministerului şi ne bazam pe faptul că în fruntea acestei unităţi a fost numit director un scriitor, adus special de la Ambasada României în Suedia (unde era ataşat cultural). Acest scriitor nouăzecist cu funcţie în cadrul ministerului a hotărât să ne trimită la plimbare (cu siguranţă, dacă directorul acestei noi unităţi de cultură înfiinţate în cadrul ministerului n-ar fi fost scriitor, n-ar fi îndrăznit; spun asta fiindcă din decembrie până azi s-a amânat verdictul concedierii noastre, fiindcă era şef aici un… nescriitor). N-am să dau nume acum, mai amân povestea concedierii redacţiei Viaţa Românească (a celor patru angajaţi ai ei) de la acest minister, să înţeleg exact ce se întâmplă. Vă daţi seama, mi-a pierit sângele în obraji. La vârsta mea nu e floare la ureche să o iau de la capăt cu locul de muncă, în condiţiile în care nu pot să mă pensionez anticipat legal, să pun cruce. Bucuria legată de cele cinci zile legate de redescoperirea Bucovinei (şi a oamenilor ei benefici) s-a stins brusc – mă aşteptam…

Încerc să uit de sufletul meu negru din această seară şi să rememorez pe scurt preumblarea mea în Bucovina, să conştientizaţi că se pot face şi minuni în vremuri de restrişte (cu bani puţini), dacă organizatorii au inima bună. Fiindcă Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” (daţi click pe fotografia afişului să se mărească, să-l puteţi citi) începea vineri, 8 octombrie la ora 10, a trebuit să vin de joi seara la Suceava. Reţineţi acest organizator: Carmen Veronica Steiciuc (membru al USR). Am spus mai sus că n-am mai pomenit un organizator-poetă, care să-ţi lase impresia că tu eşti cel mai important invitat (fiindcă scriitorul român e ca un copil care vrea să fie remarcat personal), că-ţi asigură cel mai bun hotel, cea mai bună mâncare, care te întreabă când vii în drum spre Suceava dacă te simţi bine în mijlocul de transport, dacă ai avut destulă căldură în cameră şi ai dormit bine la hotelul în care te-a cazat, dacă masa ţi-a fost pe plac (iar dacă ai depăşit cheltuiala, ea e gata să plătească din banii ei puţini), iar la plecare te roagă să-i dai telefon să o asiguri că ai ajuns cu bine acasă, de unde vine fiecare, sau unde ai plecat (eu am plecat la Mănăstirea Putna duminică, după ce s-a încheiat Festivalul Labiş, de exemplu). Cu toţi invitaţii având acelaşi tratament special. Eu, mărturisesc, deşi particip la tot felul de manifestări literare unde sunt invitat, de ani de zile, n-am mai întâlnit un asemenea organizator familiar, de care cu greu te abţii să nu te îndrăgosteşti (fiind şi o femeie frumoasă). Iau seama abia acum, când scriu aici, că nu mi-a dat prin cap să-i fi cumpărat nişte flori (totuşi, am avut îndrăzneala, venind cu Doina Popa la drum, să-i las un acatist la Mănăstirea Putna, în semn de recunoştinţă). Vă urez din toată inima să-i „încăpeţi pe mâini”, cum se spune, acestei poete de o rară generozitate – Carmen Steiciuc (întâmplător, cu câteva zile înainte de a organiza acest Festival Labiş, Carmen Steiciuc a primit un mare premiu pentru poezie la Festivalul de poezie de la Sighetu Marmaţiei). Într-o lume scriitoricească sălbatică, pusă pe baricade tribalizate, în care solidaritatea colegială e aneantizată, să descoperi asemenea organizatori de manifestări literare, e un noroc. Slavă cerului că mai există asemenea organizatori-poeţi care-şi sacrifică liniştea sufletească şi sănătatea trupească să adune ban cu ban să ducă mai departe crucea unui festival literar. Vă rog să reţineţi, Festivalul N. Labiş a ajuns la a 42-a ediţie, e cel mai longeviv festival literar din ţară (şi cu atât mai valoros cu cât a premiat tineri ce aveau să devină scriitori de primă mână). Eu am fost invitat pentru prima oară la acest Festival naţional de poezie N. Labiş, Carmen Steiciuc îl organizează de cinci ani şi i-a dat lustru (cu toată sărăcia Consiliului Judeţean Suceava, s-a acceptat şi în acest an să fie organizat, să se păstreze continuitatea festivalului-concurs; numai ea ştie cât s-a luptat cu morile de vânt oficiale, cu umilirea găsirii sponsorilor privaţi). De când a venit ea, juriul acestui festival-concurs (pentru debutanţi, premiaţi de reviste literare) este format din cinci critici literari, totul e serios pus la cale, cu bun simţ şi naturaleţe. Voi reveni cu amănunte. Închei azi cu un poem al lui Carmen Veronica Steiciuc (foto) – născută la Suceava la 25 octombrie 1968 (i se apropie ziua de naştere), a debutat editorial în 1995 (anul acesta a publicat a cincea ei carte de versuri, mai specială, scrisă într-o rezidenţă literară la casa Margueritei Yourcenar, cu o bursă în Franţa). Din volumul cu poeme de dragoste „Cu o pereche de aripi noi”, apărut în 2008 (bilingv):

acasă este dimineaţă

nici nu mai ştiu ce zi e azi oricum sunt undeva

pe mediana dintre adevăr şi icoana dăruită o

melodie cu versuri tabu şi un timp răstignit

care suferă pentru noi //

de aici lumea se vede altfel un pic deformată

aici totul începe cu o rugăciune şi se termină

printr-o punere în scenă neprevăzută

chiar pentru autor //

aici gândurile au o altă dimensiune iar

culoarul lung la capătul căruia mă aştepţi

nu este decât o iluzie nenăscută

care doarme în pântecele piramidei //

acasă este dimineaţă

Carmen Veronica Steiciuc

PS. De reţinut comentariile făcute de Octavian Mihăescu (din Germania) la Târgul de carte de la Frankfurt: invitaţii şi expozanţii la standul nostru de carte au funcţii în România, daţi click aici pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/10/sfinxul-al-patrulea-punct-energetic-perceptia-frumusetii/#comments