Invitații la țară, de Paști, neonorate. Mă omoară comoditatea. O plimbare în Parcul Carol a salvat și ziua de azi. De Paști cu Tudor Arghezi și G. Topârceanu

Luni, 16 aprilie 2012. A doua zi de Paști. Mă omoară comoditatea – sigur, de vină a fost și avertismentul meteorologic, de zile ploioase. Unde să plec pe ploaie? Inclusiv la munte n-ai ce să faci pe ploaie, decât să te uiți pe geam cum plouă sau să stai pe o terasă zgribulit. Așa că m-am programat (Doina hotărând să stăm acasă) să-mi văd de obligațiile sufletești, citit și scris, „la liber”. Ieri poetul Victor Pencu de la Pădureni-Giurgiu m-a somat să vin la el acasă, să ciocnim un ou roșu (eventual de gâscă) de Paști, că va fi soare azi. I-am spus că nu vin decât la vară, când vom putea să stăm sub cerul binevoitor în curtea casei lui. Și culmea, azi a fost soare, 22 de grade. Numai că am lenevit în pat, m-am pus pe picioare înainte de ora 13, chiar dacă aș fi vrut, n-aș mai fi ieșit pe fugă din București. M-a invitat de Paști, acum, la el acasă la Călugăreni-Giurgiu și un văr al meu dinspre mama mea a doua, profesor de istorie, Ion Rachieru (gospodar înstărit, cu vilă, retras de la București aici), am ridicat din umeri… Eu nu beau alcool, nu mănânc miel, abia mă ating de mâncărurile specifice Paștelui (drob sau pască), nu mă atrage nici o deplasare care să fie legată de cele ale burții. Așa că am preferat să stau azi îmbufnat acasă, văzând că e o zi frumoasă și că trebuie să onorez niște obligații literare plictisitoare, așa cum m-am programat de ieri, în lipsă de altceva. Doina mi-a atras atenția că nu-i place că sunt indispus (mi-am amintit că mă omoară antipatia colegilor, că m-am săturat de atâta singurătate; așa pățesc de câte ori sunt indispus, îmi vine în minte ce e mai rău, fac un pomelnic al dușmanilor și al eșecurilor mele), că „mormăi” – putem ieși și în parc… Am vorbit și azi la telefon cu scriitori, schimbând mesaje de felicitare: Dan Bogdan Hanu a venit cu soția și fiica de la Iași la Bacău (de unde e de loc), era afectat că a murit o cățea a străzii, pe care o îngrijea devotat, mi-a amintit că de la Iași ni se trage răul cotidian, și premierul M.R. Ungureanu și Al. Lăzescu, directorul general al TVR fiind ieșeni. După ce ieri am aflat că poetul Corneliu Antoniu e dus la Costinești de Paști, la vila unui prieten al lui, prozatorul brăilean Vasile Datcu (mare revoluționar). Apropo, Corneliu Antoniu, președintele Filialei USR Galați-Brăila are de gând să candideze la alegerile locale pe lista consilierilor județului sau municipiului Galați a unui independent, actual vicepreședinte la Consiliul Județean sau viceprimar, habar nu am. Numai eu stau în casă… Mi-a telefonat, amabil, și Octavian Mihăescu din Germania, preocupat de soarta neamului românesc, mai nou a descoperit că ploile de Paști au o legătură cu suferințele trimise pe capul românilor, că nu vedem? „Dumnezeu face lucrare mare cu românii și România”. Românii nu sunt părăsiți în Duh de Dumnezeu, cum sunt cei din popoarele occidentale. Europa îi va fi recunoscătoare României în timp, fiindcă „izbăvirea e aproape și Dumnezeu nu vine ca judecător, ci ca apărător”. Popoarele ortodoxe rugătoare, de la greci la români, suferă din greu acum, pe când cei din Germania, care nu se roagă demult la nimeni, o duc bine mersi.

Am ieșit în această seară la o plimbare, când ne pierdusem speranța că mai ieșim din casă, la ora 18. Am traversat Dealul Patriarhiei, am aprins lumânări la morți și la vii, am venit pe strada 11 Iunie (aceeași stradă cu trotuarul spart) și am intrat în Parcul Carol – ne-au dus singuri pașii. E curios, nu ne interesează alt parc (avem la aceeași distanță parcurile Tineretului, Izvor și Cișmigiu). Nu ne deranjează că refacem automat același traseu, nu ne abatem cu un metru de la el, că traversăm alei secundare și ne bucurăm de verdele crud și ne așezăm direct pe rădăcinile copacilor pe malul lacului (eu mă mir de fiecare dată că le găsim libere, lumea preferă să stea pe bănci sau pe insulă, pe iarbă). Fântâna arteziană Zodiac era tumultoasă. Azi am admirat zborul rațelor sălbatice printre copaci și aterizările în viteză nebună pe lac. Pe ici, pe colo, au înflorit copaci și albăstrele, au fost plantate panseluțe și lalele. Ne-am oprit iar în locul unde în fiecare an răsar narcisele albe, o grămadă, într-o poieniță mai ferită din parc. Mama natură a înviat. Am trecut pe lângă Mormântul Eroului Necunoscut (păzit de doi militari înarmați), unde arde o lumină nesfârșită, am făcut cruce cu limba în gură. La lacul mic am descoperit țestoasele ieșite la soare și pești (unul impresionat, alb, alții roșii) unduindu-se în apa tulbure… Lume multă cu copii mici și câini de rasă, tineri la talie pe role. La întoarcerea spre casă ne-am închinat în Catedrala Patriarhală la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou și am fost miruiți în numele lui „Hristos a Înviat! Adevărat a înviat!”. Din păcate, am ratat toate pozele făcute cu telefonul mobil.

***

– Editura Vremea (Silvia Colfescu) ne transmite Gânduri Bune, alături de Tudor Arghezi:

De Paşti

La toate lucarnele şi balcoanele

Au scos din cer îngerii icoanele

Şi-au aprins pe scări

Candele şi lumânări.  //

Oraşele de sus, în sărbătoare,

Au întins velniţe şi covoare,

Şi ard în potire

Mireasma subţire. //

Şi din toate ferestrele odată,

Mii şi sute de mii,

Heruvimii fac cu mâna bucălată

La somnoroşii copii.

Tudor Arghezi

– Eugen Axinte ne invită să ne copilărim cu un poem al lui George Topârceanu dedicat:

La Paște

Astãzi în sufragerie

Dormitau pe-o farfurie,

Necãjite si mânjite,

Zece ouã înrosite

Un ou alb, abia ouat,

Cu mirare le-a-ntrebat:

– Ce vã este, frãtioare,

– Ce vã doare ?

Nu vã ninge, nu vã plouã,

Stati gãtite-n hainã nouã,

Parcã, Dumnezeu mã ierte,

N-ati fi ouã…

– Suntem fierte !

Zise-un ou rotund si fraise

Lânga pasca cu orez.

Si schimbindu-si brusc alura,

Toate-au început cu gura

– Pân’la urmã tot nu scap!

– Ne gãteste de paradã

– Ne ciocneste cap în cap

– Si ne zvârle coaja-n stradã…

– Ce rusine!

– Ce dezastru!

– Preferam sã fiu omletã!

– Eu, de m-ar fi dat la closcã

As fi scos un pui albastru…

– Si eu unul violet…

– Eu, mai bine-ar fi sã tac:

Asa galben sunt, cã-mi vine

Sã-mi închipui cã pe mine

M-a ouat un cozonac!..

George Topârceanu