Vineri, 17 iunie 2011. Sunt azi la Suceava. La a doua zi a Congresului Național de Poezie (ediția a IV-a; să nu uit, lucrările acestui CNP se țin la doi ani). Scriu aici din altă cameră de hotel (intitulat Continental), din Suceava. De la Botoșani s-a plecat în autocare după ora 11 la Suceava. Regret enorm că n-am găsit timp să mă închin la Biserica Sf. Ioan (sau măcar la Biserica Sf. Nicolae, din fața hotelului unde sunt cazat; stă mai mult închisă). Unii dintre invitați au plecat acasă la prânz (Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu, Nicolae Sava, Emil Nicolae, Radu Florescu, de pildă), alții au venit azi la CNP (prozatorul Constantin Arcu, criticul Isabel Vintilă și poeți suceveni în principal, dar și Răzvan Țupa și Claudiu Komartin din București). Mi-a telefonat poetul Dan Bogdan Hanu, era la graniță, într-o mașină, pleca în Franța, în concediu de odihnă cu soția și fiica pentru 12 zile, e grozav, îi părea rău că s-au suprapus zilele, că ar fi vrut și el să fie printre noi la CNP, era o ocazie unică să ne mai vedem… 
La ora 15.30 am venit cu toții în Aula Universității din Suceava – unde au continuat lucrările CNP (la prezidiu cu noua conducere a CNP, președinte Gellu Dorian, vicepreședinți Nichita Danilov și Leo Butnaru; Dan Mircea Cipariu ”purtător de cuvânt”). Gellu Dorian a amintit că ieri, la colocviile CNP au vorbit 20 dintre invitați. Vă reamintesc tema: ”Poezia română contemporană în context european”… A venit Mircea A. Diaconu la tribună (el e gazda, aula e a Facultății de Litere, la care e decan), cu ”Europa e cu ochii pe noi, că-i deturnăm fondurile, altfel noi nu existăm nici prin cultură pentru Europa. Și ce dacă nu ne vede Europa? De ce să nu ne continuăm întemeierea în țară. Nu avem management care să ne facă vizibili în Europa? Deși valorile adevărate ar trebui să se vadă singure de la distanță. Dar vizibilitatea expresă poate devora valoarea și adevărul, pot fi strategii de manipulare. Vă dau exemplul poetului Cristian Simionescu, zece ani a fost nominalizat la Premiul Național de Poezie și juriul nu l-a băgat în seamă… 
Din păcate, literatura noastră e o literatură de seră. În privința sponsorizării creației, nu o dată cei ce dau subvenții inhibă creativitatea. Altfel, cei ce construiesc la cote înalte literatura, stau în penumbră. Un poet trebuie să fie întâi profet în țara lui (să vină și cu ceva nou în ce scrie), și abia apoi să aibă pretenția să fie tradus în străinătate. Amintiți-vă că Macedonski a frecventat mediile literare franceze și a crezut că venind în țară va rupe gura târgului. Eminescu, în schimb… Și nu uitați: victoria lui Cioran/Ionescu/Eliade, e victoria lor în străinătate, nu a culturii române, ba chiar e o victorie împotriva limbii române… Adrian Alui Gheorghe (întors din cele străinătăți, tradus, invitat la Festivalul de la Neptun al Irinei Horea și la un colocviu internațional în Algeria, în ultimele opt zile), e optimist, e convins că literatura română circulă în Europa și că Institutul Cultural Român-ICR face cât poate și problema e că pe plan intern noi nu avem coerență, în cadrul literaturii române. În străinătate noi mai mergem cu traduceri din clasici, când ar trebui să venim cu poeți în viață… 
A urmat Claudiu Komartin, că de ce aruncăm anatema asupra unor instituții plătite de stat cu bani grei să promoveze cultura română, gen ICR (se înțelege, el e abonat la trimiterile ICR în străinătate, tradus și promovat, alături de alți tineri poeți; ieri Radu Vancu a avut cam același discurs, ICR e mare și tare, ajută literatura română să fie prezentă în străinătate cu sute de titluri de cărți traduse și de trimiteri la plimbări în lume; vă dați seama, dacă ei sunt traduși și trimiși pe banii ICR, toată poezia română n-are de ce să se plângă; gașca face legea la ICR, și e aplaudată de tinerii poeți), să schimbăm mentalitatea, fiecare să-și facă treaba… Am descoperit, dezolat, în Claudiu Komartin un oportunist de doi bani, care-și apără privilegiile și ne dă lecții, să o lăsăm mai moale cu critica la adresa instituțiilor de stat care toacă bani după criterii clientelare, și să ne schimbăm mentalitatea, să nu ne mai lamentăm, ci să ne facem relații. Natural, am reacționat, enervat de vedetismul de care dădea dovadă, și l-am repezit. Regretând că-mi pun mintea cu unul ca el (căruia, sincer, îi plac poezia; nu și atitudinile publice moștenite de la foști tovarăși din lumea literară). 
I-am promis să mă ocup altădată de el aici (după ce a pomenit că eu fac pe vedeta în blogul meu). S-a și găsit cine să tragă de urechi CNP și, culmea stupidității, blogul meu. Las la o parte faptul că l-a atacat șmecheros pe Dan Mircea Cipariu, singurul poet bucureștean generos, care pune în mișcare manifestări literare de anvergură (repet, singurul poet bucureștean; fiindcă în provincie sunt mai mulți poeți generoși care dedică poeților manifestări profesioniste, precum, între cei prezenți, Gellu Dorian, George Vulturescu, Cassian Maria Spiridon, Carmen Steiciuc, Daniel Corbu, Nichita Danilov, ani la rând a fost și Adrian Alui Gheorghe între ei; să rămân doar la exemplul lor)… Doina Uricariu a insistat pe cărțile din România care nu se mai trimit oficial la bibliotecile americane și a considerat că la lectoratele universitare românești din străinătate ar trebui trimiși și scriitori. 
A repetat că poezia română sună cel mai bine în engleză și italiană… George Vulturescu a cerut să fie fundamentat CNP, să se facă un statut al lui sau un regulament, să aibă legitimitate juridică, ”fiindcă ne contestă destui”, conducerea să se întâlnească să rezolve problemele CNP, eu o găzduiesc la Satu Mare, să fie făcut site-ul Congresului… Sunt multe Zile ale revistelor, festivaluri de poezie, CNP să-și dea girul pentru premiații lor. Brândușa Steiciuc: străinii ne percep altfel decât ne percepem noi înșine, ar trebui să se țină seama de asta. 
Nichita Danilov: să vină tinerii în USR, să schimbe atmosfera… Paul Aretzu: ne dorim să moară și capra vecinului, CNP ar trebui să ne unească. Se face un deserviciu poeziei române cu traducerile din poezia română de proastă calitate, dar și cu poezia română de proastă calitate care se traduce (poezie a descurcăreților)… E târziu, trebuie să public pagina de jurnal online de azi. La finalul lucrărilor CNP s-a votat un Apel al CNP către ICR, când voi avea la dispoziție textul lui final îl voi publica aici.
De la ora 18 am venit la Cetate, la Suceava – unde a avut loc un superb recital de poezie în aer liber (mă voi referi la recitalul de ieri și de azi al invitaților la CNP separat). La final s-au decernat premiile CNP, ediția a IV-a: pentru un poet consacrat – lui Lucian Vasiliu; și pentru un poet tânăr – Radu Vancu (n-am reținut componența juriului, dar vă asigur că e onorantă).
PS. Vă invit să citiți pe Agenția de carte relatarea de la CNP a Andrei Rotaru:
Congresul Naţional de Poezie a luat la bani mărunţi Uniunea Scriitorilor şi ICR
PS. 2. Apropo de Suceava și lumea noastră literară, cel mai potrivit ar fi să citiți, în format PDF, și numărul pe luna iunie al revistei sucevene Bucovina literară, condusă de Constantin Arcu, dați click pe Bucovina literara nr. 6-2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).
PS. 3. Ion Bogdan Lefter, pe e-mail: Parastas de 40 de zile pentru Gheorghe Ene
Dragi colegi si prieteni,
Doamna Maria Zoe, sora regretatului nostru coleg Gheorghe Ene, anunta ca simbata 18 iunie, in jurul orei 10, va avea loc parastasul de 40 de zile de la stingerea lui din viata. Slujba va avea loc in capela cimitirului din Căldărăşti, Pogoanele, judetul Buzau si la mormintul colegului nostru. Aceia dintre dvs. care pot ajunge simbata la parastas se pot adresa pentru detalii doamnei Maria Zoe: tel. 0742-21.26.53; zoe_maria2006@yahoo.com.
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Gicu Ene!
Acest Komartin e nul şi băgăcios. I se pare că are pixul lung. Să-l aibă pe conştiinţă cei care l-au promovat. Băiatul e destinat să facă valuri mici, încreţite cu gura sa de poet, nu cu-vântul naturii. Ce să faci, Liviule dragă, vă trebuie Conges Naţional de Poezie. E firesc să dea buzna acolo, printre cei vreo10-15 poeţi adevăraţi, şi turma de veleitari cu legitimaţie. Ţara arde şi vouă vă arde de poezie la conservă. Dacă-i desfunzi bine pe de-alde Komartin, în cutiuţă nu găseşti decât boabe de fasole cu rimă, fără cârnaţi. Mie mi se pare hilară noţiunea asta de „congres”, eu mă simt în congres permanent în bibliotecă, printre alde Arghezi. Ca să nu crezi că am ceva cu poporul poeţilor, vă doresc să ajungeţi măcar la al 14-lea Congres literar. Numai…să nu mai… invitaţi acolo toţi papagalii. Cu bine, Marin
„Clasa” politică a transformat restul naţiei în popoare. Căpşunarii destinaţi Spaniei, ţucălarii Italiei, şmenarii şi peştii întregii UE. Restul se va grupa-n cele nu voi a şti precis câte regiuni. În curând, şi poporul literaturicesc va revendica dreptul la o regiune autonomă… Păiii, de ce să fie mai prejos decât restul naţiei.
Am scris naţie?… Care na, ţie ?!?
Vulturescu vrea CNP la Satu-Mare. Ca sa-l apere! Sa-l apere de ce? Dupa cum am citit in ultimele numere din „Acolada” dumnealui a schimbat imnele de bucurie pe care i le inchina lui Ceausescu cu versete din Vechiul Testament. E un tupeu fara margini. Si cine l-ar mai putea reabilita. Poate sotia lui , o securista cu vechi state.
După cum am înteles eu, Viorel Rogoz sugerează că George Vulturescu a devenit mare si tare, organizator de festivaluri, abia atunci când nevastă-sa a fost promovată în S.R.I.,sub oblăduirea unui consătean, ajuns sef peste noul serviciu de informatii. Spre deceptia tuturor, Vulturescu îi răspunde lui V. Rogoz acuzându-l că, în plin comunism, etnologul i-a produs, propriei sale directoare, un dureros „penis captivus”. Poetul Vulturescu nu putea să aibă informația decât de la colonela lui de Securitate, pentru că penisurile captive nu se realizau la vedere. E limpede că strigătele și gemetele au fost în secret, prin prezența microfoanelor, în mod ilegal instalate.
Ultima poză-i cu Adevărat o poz(n)ă!…
De când micii iorga, autorii de ghiduri loco-anapoda, de istorioare de la alţii deturnate, de fraze mai alambicate decât Marele Iorga, s-au ajuns (de) scriitori ?!?…
De când scriitorimea a ajuns „populaţie” au „popor”, bag-io sama-n ei!
N. Trompetu
F-fiindu&pentru că nu mi s-a acceptat commentul infra pe sub articolul dnei Andra Rotaru, mă folosesc tot de acest liberal sit:
Doamna Uricariu (*uricari=scriptor/calligraf de urice, Acele acte pe care posteritatea beizadelelor de după Iorga n-a mai dat doi bani) – mereu o Prezenţă Feminină care Impune!
Şi cepeleag-ia e un şarm la unele persoane, de obicei cu fustă şi cosiţe… Dar, această Femeie posedă şarmul Inteligenţei, (d)efect pe care nu l-a mai avut decât Dna de/with Beauvoir, între atâtea „broscuţe intelectuale” (expresie de pe vremea, încă, a Veronicăi!).
George Vulturescu=turnator. Sursa ,,S3″, din d.u.i.”Poetul”(alias Radu Ulmeanu) ascunde sau nu familia Vulturescu. Acestea sunt enigmele pe care as dori sa le clarifice C.N.S.A.S.-ul. Cele scrise de Pamela sunt speculatii greu de elucidat. Dar indicativul secret <>se află pe listele c.n.s.a.s. Important e ca d-l Presedinte să se uite cinci minute peste ele si să lămurească, odata pentru totdeauna, această dezagreabilă stare de incertitudine. De ce să dispretuim , prin banuielile noastre, un om cinstit? Sau , dimpotriva, de ce să-l considerăm reper moral, dacă e turnător și a fost mânjit? Vulturescu însuși ar fi putut da un raspuns raspicat. Dumnealui însă, se face că nu pricepe acuzele și incearca sa intoxice publicul cititor cu „penisuri captive” care, nici lui și nici soției sale securiste, nu le fac onoare.
Ce lesne ne e să plătim închipuite poliţe morale. Vulturescu era vultur încă înainte de facerea sri. Un poet. Nu mă interesează decât literatura şi revista sa. Undeva ceva nu e în regulă. Voi reveni.
D-le Ifrim, am rugamintea ca , in eventualitatea ca vreti un dialog pertinent, sa cititi „Acolada” nr 4 / 2011 (pag.20-21).Voi reveni.
D-le, Marin Ifrim, aveti dreptate. Toti sotii de securiste erau vulturi pe vremea lui Ceausescu. Dar ce vulturi…Si cu ce pret..
Profesorul Rogoz are dreptate, macar dupa 20 de ani ar trebui sa ni se spuna adevarul…Cine a confiscat scrisorile si coletele, cine a servit de unealta securitatii pt. a haitui profesori, poeti, muncitori, oameni care au avut curajul sa critice mizeriile dictaturii…
Doamne fereşte, nu vreau să intru într-un dialog complicat. Dacă dumneavoastră, domnule Rogoz, ştiţi ceea ce eu nici măcar nu pot presupune, jos pălăria. Dacă aveţi dreptate, e doar o dreptate simbolică. Părerea mea despre securişti e clară şi am nuanţat-o de foarte multe ori în Jurnalul de Vrancea (online). Şi acum geme ţara de securişti, inclusiv, sau mai ales, la vârf, ca să zic aşa. Cine nu-i detestă e un idiot. Problema devine gravă când totul reprezintă ceva direct, personal. Dacă poetul respectiv v-a făcut vreun rău e dreptul dumneavoastră să-l blamaţi tot timpul.
Am citit revista Dv. si mi-a atras atentia orientarea ei antisecurista. Ba, un fost coleg de camera a publicat chiar un articol care m-a impresionat. Eu credeam altceva despre el.. Vezi D-ta, aici e buba…Mie, George nu mi-a facut niciun rau , niciodata, ba, dimpotriva , a incercat sa ma publice. Si nu din vina lui a iesit prost. Doar reactia lui tâmpă, pripită, de rândaș, m-a deranjat. Ce as dori eu sa aflu trimite la consoarta lui, colonela de securitate. As vrea sa stiu daca ea mi-a confiscat cartile din sttrainatate, scrisorile, xerocopiile cu bibliografie pt. doctorat si daca a avut vreun amestec in uciderea fostului meu coleg Ioan Ternaru, profesor ca si mine in Tara Oasului. El a fost anchetat si ridicat de acasa de cei de la Biroul „S.” Acolo lucra si colonela Vulturescului. Si , dupa cum veti vedea din nr 6 al Acoladei ( daca tendinte de a ma cenzura nu-mi vor stavili colaborarea!), tot la „S” trebuie sa fi ajuns si cartile confiscate din biblioteca mea. Cine ar impusca-o pe sotia care, azi, se vrea „om de cultura”, sa spuna cinstit tot ce stie. Au facut-o si alti securisti si n-au fost suprimati. Poate stimati…
Mi s-au confiscat şi mie, Pamela, multe cărţi şi manuscrise. La ridicarea acestora au refuzat să întocmească un inventar cu titlul cărţilor, autori, etc, idem cu manuscrisele.
Alte înscrisuri şi cărţi au ajuns la ei prin informatorii care erau dirijaţi să le sustragă. Rezultă asta din rapoartele găsite în DUI. Nimeni nu mi-a dat un răspuns clar despre locul unde se află bunurile confiscate şi sustrase, necum şi despre modalitatea de a le putea recupera. Un fost ofiţer, însă, mi-a spus că unele cărţi, cu conţinut considerat potrivnic ideologiei de atunci, erau predate bibliotecilor municipale, care le stoca la fondul secret. Manuscrisele erau păstrate în fonduri speciale.
Cine a avut norocul şi a primit un opis al cărţilor şi manuscriselor confiscate ar mai avea ceva şanse…
Toate cele bune…
Cin-se pupă-n… nas cu falşii (dissidenţi), sunt cretini, nu repetenţi la câte ni s-au întâmplat şi câte o să mai îndurăm.
N. Tua-Regu
Domnule Stoiciu,
Întrucât la Congresul la care aţi participat s-a discutat,
printre altele, şi despre ,,Poezia română contemporană în context european”, ca urmare a invitaţiilor pe care le-am primit din partea organizatorilor unor mari festivaluri doresc să spun următoarele :
1 – Poezia română contemporană nu trebuie limitată doar la Europa.
2 – În stăinătate, poetul trebuie însoţit de traducătorul nativ, doar astfel specialiştii în domeniu şi publicul străin vor fi atenţi şi vor aprecia atât munca traducătorului cât şi activitatea poetului.
3 – Este foarte bine că ICR investeste bani in traduceri dar este necesară colaborea cu traducatori nativi iar ICR ştie treaba aceasta.
4 – Atâta vreme cât poeţii români vor fi traduşi de alţi români, unii stabiliti în străinătate, cărţile poeţilor noştri nu vor fi apreciate, ba mai mult : vă asigur că nici măcar nu sunt luate în serios.
5 – Nu ştiu dacă întâmplător sau nu în Franţa o prietenă mi-a oferit o antologie cuprinzând câţiva poeţi români, antologie finanţată de Ministerul Culturii şi plină de greşeli.
6- Atâta timp cât poeţii români merg în străinătate ( Franţa, Spania, Israel, etc…) şi vor citi tot pentru românii de acolo, asta este doar pierdere de timp şi bani însă unora le prinde bine.
7 – Părerea mea este că trebuie să fim mai atenţi la traduceri.
Nu peste multă vreme nu va mai fi nevoie de traduceri. Vom vorbi toţi una şi aceeaşi limbă. Oricum, traducerile sunt aşa cum sunt, imperfecte chiar şi când e vorba de Shakespeare, ca de obicei, în zona traducerilor, noi, românii, suntem cei mai buni. Cele mai reuşite traduceri sunt cele din moldoveneştiul chişinesc în dâmboviţeasca bucarescă. Să fim serioşi. Nu prea avem ce traduce în alte limbi. Ultimul mare poet ce vieţui pe aici e Ovidiu. Şi-ar mai fi copiii săi din flori îngheţate: Eminescu, Arghezi etc. Eu însumi am fost…tradus în vreo 3 limbi. Cum să vă spun, m-am afundat şi mai tare în anonimat, în vidul dintre culturi.
Cred ca formula cea mai simpla de aflare a unui adevar, in cazul nostru cel al vietii literare din perioada comunista din Satu Mare, ar fi acreditarea la CNSAS in calitate de cercetator. Modalitatea e simpla, eu insumi sint cercetator pe o tema asemanatoare zona de interes fiind intr/un judet din Sud. Accesul la documente nu e restrictionat, in acest caz.
Prof. D. Popa
PS. Domnule Stoiciu, aveti un comentator zilnic extrem de dezagreabil in reactii, unul Culai, care parca duce in derizoriu tot efortul dvs.
D-le Popa, avem , la Satu-Mare, oameni tineri, energici, dornici de a cunoaste adevarul, unii , dintre ei, doctoranzi pe teme tangente cu fosta Securitate. Dar, dupa un an si mai bine de la acreditare, inca n-au reusit sa puna deoparte macar de-un drum la Bucuresti. Arhiva asta …e tare departe cand castigi 8-9 sute de roni pe luna. Aceasta e problema, d-le Popa!
Culai, despre care face vorbire unul „prof. DP”, este şi dânsul profesor (dar nu-i place să se arate!) şi nu-şi bate joc de nimeni.
Mai ales de Gazdă nu-şi râde, n-o sabotează, n-o pupi…reşte, din motive de empatie subită şi durabilă.