Miercuri, 21.12.2012 (patru de 2 și trei de 1 în data de azi, fără importanță – peste exact un an se sfârșește calendarul mayaș și e așteptată o schimbare radicală a omenirii, o revoluție, dacă nu chiar sfârșitul planetar, povești în care nu mai crede nimeni; să dea Dumnezeu să trecem de ziua de 21.12.2012 cum am trecut azi, fără nici un eveniment important global). Bucureștiul, acum 22 de ani, intra în istoria Revoluției (dacă nu cumva bucureștenii au provocat cu adevărat revoluția; la Timișoara se susține și azi că a fost o mișcare populară, care nu dusese la nimic radical, extins pe plan național, chiar dacă pe 20 decembrie 1989 orașul se declara primul liber de comunism, când s-a strigat „Azi la Timișoara, mâine-n toată țara?”, și era anunțată grevă generală; 
și totuși, revoluționarii ieșiți în stradă pe 21 decembrie la București, Sibiu sau Cluj se solidarizau cu timișorenii; abia după ce s-a mișcat țara și protestatarii nevinovați au ocupat piețele centrale, se poate vorbi de o revoluție; dar idealurile ei au fost compromise de cei ce au dat lovitura de stat și l-au împușcat pe Ceaușescu). N-am fost pregătiți sufletește pentru alungarea lui Ceaușescu, dar ne-o doream. Nimeni nu-și putea imagina măcar că în 1991 se va prăbuși atotputernica URSS și „milenarul” ei comunism (așa ni se spunea, că noua orânduire va supraviețui o mie de ani). Azi trebuie lăsați într-adevăr istoricii să dea de gol adevărul despre Revoluție – și unul dintre acești istorici e Alex Mihai Stoenescu (care, mai nou, scrie despre Revoluție în Evenimentul zilei), pomenit de Marius Mioc în comentariul de ieri de aici în termeni nu tocmai academici (dacă a fost și securist, Alex Mihai Stoenescu cu atât mai mult știe ce vorbește și a avut 
acces la dosarul Revoluției). Alt istoric (e adevărat, pervertit și el, dar de politică), Zoe Petre s-a pronunțat azi: „Ipoteza mea este că armata, reprezentată prin generalul Stănculescu a fost autoarea unei lovituri de stat, în dimineaţa zilei de 22 decembrie. În jurul orei 15, generalul Stănculescu, bine educat în spiritul tradiţional în care armata română n-a exercitat niciodată de fapt în mod direct – nici măcar pe vremea lui Ion Antonescu, Antonescu era militar, dar restul Guvernului era civil – n-a exercitat puterea direct niciodată, a predat puterea lui Ion Iliescu. În jurul orei 17, tot armata a fost cea care a declanşat panica legată de terorişti. Din acel moment, zvonistica s-a mutat la radio şi la televiziune. S-a publicat o carte extrem de interesantă, „E un început în tot sfârşitul” cred că se cheamă, cu înregistrările radio din zilele acelea. S-au împrăştiat cele mai variate zvonuri, de la acela că sunt otrăvite fântânile, ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân, până la chemări din astea: „Veniţi, că ne cuceresc teroriştii radioul, respectiv televiziunea!”, ceea ce a creat o panică şi o înghesuială, care au fost extrem de productive după aceea pentru imaginarul unei revoluţii care era pusă în scenă, dar care a fost considerată necesară de noii stăpâni ai României, tocmai pentru a se 
legitima ca emanaţi ai revoluţiei. Problema este după mine nu atât că au preluat puterea, ci că au organizat un masacru ca să se legitimeze, asta e marea dramă!”. Recunosc întocmai acel nenorocit de scenariu al celor ce au preluat puterea, cu fântâni otrăvite și diversiuni electronice – a funcționat identic la Focșani (și în Vrancea). „Cine-a tras în noi, după 22?” Îmi pare rău pentru „revoluționarii lui Iliescu”, ei au sânge de eroi pe mâini, ei sunt ucigașii. Nu e greu de înțeles că de aceea nu se poate afla adevărul despre morții de după preluarea puterii de către Iliescu-Armată, că ar trebui să plătească – și au plătit destui, deși se cunoaște mai puțin acest aspect: „Dosarul Revolutiei” in care se judeca si cerceteaza evenimentele din decembrie 1989 se apropie de finalizare. Cazurile sunt cercetate in prezent de procurorii de la sectia de urmarie penala si criminalistica, de la ICCJ, dupa ce magistratii militari au constatat ca nu doar soldatii se fac vinovati 
de moartea sau ranirea unor revolutionari. Judecatorii de la sectia Parchetelor militare au trimis, in luna aprilie, „Dosarul Revolutiei” la procurorii civili, care judeca activitatea si actiunile desfasurate si de persoanele civile, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com. Din 2007 pana in prezent victimele si martorii interogati, au fost dusi pe teren, au fost examinate inscrisuri, fotografii, filmari si s-au facut reexaminari medico – legale. Reprezentantii Ministerului Public mai anunta ca pe rolul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si al Parchetelor militare din teritoriu au fost inregistrate 4.495 dosare penale, din care in 2.894 de cauze au fost efectuate cercetari de catre Sectia Parchetelor Militare si Parchetul Militar Bucuresti, iar in 1.601 dosare de catre unitatile militare de Parchet din teritoriu. In 3.135 s-a judecat uciderea sau ranirea unor persoane (818 dosare privind perioada 17 – 
22.12.1989, iar 2.317 cauze privind perioada de dupa 22.12.1989). Intr-un numar de 112 dosare, din totalul de 4.495 privind faptele de la revolutie, au fost trimisi in judecata sase generali, 32 de ofiteri, 9 subofiteri si 35 militari in termen din cadrul Ministerului Apararii Nationale, 12 generali, 73 de ofiteri, 8 subofiteri si un militar in termen din cadrul Ministerului de Interne si 69 civili. Pe de altă parte, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au condamnat România în legătură cu „dosarele Revolutiei” din decembrie ’89, pentru incalcarea articolului 2, dreptul la viata din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Asta înseamnă că nu se prescriu crimele din perioada Revoluției. De altfel, CEDO a dat termen până în luna martie 2012 de soluționare a dosarului Revoluției. Interesant, Ion Iliescu, „emanatul Revoluției”, care a preluat puterea pe 22 decembrie 1989 (mână în mână cu Armata) declară că azi CEDO nu are nicio autoritate in cercetarea Revolutiei 
romane. „CEDO este o instanta care e in afara realitatilor istorice!”, a conchis Ion Iliescu. Morții Revoluției îi incriminează pe revoluționarii supraviețuitori?
Disputa pe seama adevărurilor Revoluției continuă și la Comentariile de ieri de aici, citiți-le!
***
Spuneam ieri că am fost prezent la Muzeul Naţional al Literaturii Române la dezbaterea intitulată „OPTZECISMUL – un concept cât o generație” (organizată de Ioan Cristescu), de la ora 13.30, în Rotonda MNLR, moderată de criticul Lucian Chișu. Nu vreau neapărat să definim optzecismul, a început Lucian Chișu, ci mai mult dacă el s-a constituit într-o direcție în literatura română (generația șasezecistă, de la Ana Blandiana la Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, de exemplu, atât de prezentă în istoriile literare, nu s-a 
constituit într-o direcție). Florin Iaru și-a amintit, pe ton de glumă, că mugurii generației 80 au încolțit într-un tren, când se îndreptau spre o unitate militară, prin 1974 – el, Mircea Nedelciu, Al. Mușina și Dan Arsenie. Alt grup era cel al textualiștilor lui Gelu Iova, la București. Toți au fost înfrânți… Traian T. Coșovei: eu aș compara optzecismul cu pașoptismul (a intervenit Ioan Buduca: optzeciștii n-au schimbat decât literatura, nu țara sau regimul politic). Nouă, bucureștenilor (legați de Cenaclul de Luni, de antologiile „Aer cu diamante” și „Cinci”) ni s-au alăturat poeții din țară, de la Sibiu, Iași, Timișoara, Brașov și așa ne-am unit, am devenit o generație. Acum, dacă o generație literară durează 33 de ani, nu știu, eu vă spun că noi, optzeciștii, n-avem termen de expirare. A revenit Florin Iaru (care, de altfel, a înregistrat discuțiile; s-a filmat totul, totodată, să rămână în arhiva MNLR): da, 
optzecismul a fost un curent literar, la poeții optzeciști trebuind să-i trecem și pe prozatorii textualiști, am avut concomitent aceleași principii (de partea lui NU semănăm, a intervenit Ioan Buduca, dar de partea lui DA?), am fost altceva pentru literatura română, o noutate. Traian T. Coșovei: ni se tot spunea că scriem toți la fel, vă amintiți, că suntem „bășcălioși și intimiști” – până la urmă s-a demonstrat, în 30 de ani de existență deja, că noi am avut dreptate, eram fiecare o personalitate aparte. Nu pot să uit întâlnirea poeților de la Iași, când era Ion Iliescu prim-secretar PCR acolo și Laurențiu Ulici ne-a invitat pe scenă să citim câte un poem, apoi a apărut o pagină de poezie nouă în România literară… N. Iliescu: primul care a făcut un cenaclu cu noi atunci a fost Silviu Angelescu (care le era profesor; Silviu Angelescu, critic și prozator, a fost de față, ieri, la dezbatere, dar n-a scos o vorbă). Voi reveni. O paranteză: Florin Iaru, aici într-o fotografie făcută ieri cu telefonul mobil, în care e încadrat de N. Iliescu și Ioan Cristescu, a fost arestat pe 21 decembrie 1989 din stradă, la București, în dreptul Hotelului Hilton (în cealaltă fotografie, Traian T. Coșovei și soția, prozatoarea Ștefania Coșovei).
PS. Vă invit să citiți, în format PDF, numărul la zi al revistei de cultură Mozaicul de la Craiova (redactor șef C.M. Popa), dați click pe moza 12 – 2012 final și pe moza 12 – 2012 supliment final (și iar click pe dreptunghiul apărut).
„bascaliosi si intimisti”, analogie cu pasoptistii – suficient de grotesc. Ce este drept, unii sunt chiar foarte intimisti, iata un motiv pentru care realismul nu-i viziteaza niciodata, ar fi bascalios.
„optzecistii n-au schimbat decat literatura, nu tara sau
regimul politic”…ma rog, fiecare dintre noi are dreptul la un vis…somn usor!
Lucrurile au fost atat de incurcate in Decembrie 1989…naivitate, eroism, entuziasm de nedescris, josnicie, confuzie, eroare…incat nici macar nu exista un singur adevar.
Va ramane jertfa de singe, curata, in numele Libertatii, si clipele acelea pe care nu ni le poate lua nimeni!
Iar cei care au mintit si au inselat se vor duce asa cum au trait: fara iubire si fara respect.
În 21 decembrie, pe la h.15, am pornit-o cu un domiciliu forţat din tîrgu’ketrii, spre casa-i. Fusese reclamat de tembeliziune liberată de mircea-fă-te-că-scrii & Co!… Eu, n-am ce face şi mă angajez să-i caut maşină. Mai bine nu o găseam!
Alimentarea cu benzină s-a făcut la Săvineşti. De către aceiaşi oameni de bine de subt ceilalţi. Asta nu mi-a mirosit deloc a bine, dar am pornit mai departe la drum. De la Bacău (centrul pustiu), ceaţă s-o tai cu satîrul. Se circula compact, de parcă era prilej de sărbătoare, nu tragedie. Se spunea că-s ţigani care subt pretext că duc porci sacrificaţi la capitală, urmăreau altceva.
În Adjud, un copil flutura un steag bortelit, în rest cîteva fantomatice siluete şi deloc uniforme. Pesemne loviluţia se lucra din birouri şi telefonate.
La ieşire din Adjud, pe întuneric+ceaţă, lucrările de la pod ne-au derutat cu devierea şi era să punem de loviluţie la Întorsură. Am revenit la firul principal, după ce am percutat un cîine buimac. Maşina a pierdut ceva din faţă, cîinele nu.
Prin Focşani s-a mai înseninat, deşi noapte şi mai deloc animaţie. Mai jos de Rîmnic (mizil?), depăşim un convoi de bucegi militari, fără prelate, înţesat cu soldaţi. Nici trişti, nici speriaţi, ca-n misiune, robotizaţi.
Muncit de o bănuială, repatriatul spre casa lui ne propune s-o luăm pe la (parcă) Feteşti-Urziceni, să nu picăm în filtrele celor de la Otopeni. Deja cerul capitalei era brăzdat de trasoare, de parcă era o kermeză după o defilare.
Aşa am şi intrat în capitală, dar în partea cea mai paşnică a sa, de parcă nu se petrecuse nimică. Doar în alt capăt de tîrg se auzeau canonade şi se zăreau trasoare.
La intrarea-n alee, cineva aştepta. Era fratele adusului. După nişte momente euforico-conjugale, fraţii vor să plece la ziar. După ce ni s-a arătat apartamentul de vizavi, de unde erau filaţi, Nu numai de vecini. Întuneric beznă, ori doar aprent calm. Aş fi dorit să-i însoţesc. Nu s-au arătat deloc încîntaţi. Deci ne-am separat. Per sempre.
Cărăuşul şi-a făcut datoria, cărăuşul să plece.
Restul a fost o Mizerie.
Abia atunci şi-n focul încrucişat de la palat, am realizat cert că aceea nu-i o revoluţie. Oricum, nu a fraierilor ca mine. Mai tîrziu, m-am consolat că n-am fost singurul fraier. CCul n-a primit un glonte măcar, în timp ce pînă şi-n Ateneu s-a tras! Iar BCU a fost incendiată de trei ori într-o noapte. Eu plîngeam de neputinţă subt ea, în ce mai rămăsese din Stirex. Mă adăpostisem acolo, ca să mă adăpostesc de o mitralie măturată, dinspre palat.
Dar, deşi ne-mpuşcat, încă mai sîngerez! Pîn-o să mor.
Liviu, dar noi ce faceam in 1974, la cenaclul 3,14? Sper ca (ti-)ai amintit de asta la intilnire…
Prin autoreferenţialitate, textualismul prozei optzeciste nu mai reflecta realitatea, ci o refracta prin text, contestându-i astfel facticitatea ideologistă. Livrescă, proza autoreferenţială nădăjduia să-şi recupereze autenticitatea, să regenereze, nu din folclorul – la rîndu-i, falsificat – drag esteticienilor realismului socialist, ci din turnul de fildeş al suficienţei witsgensteiniene a limbii. Nu textualismul francez l-a inspirat pe cel românesc, ci Caietul albastru. Violenţa contestaţiei naturaliştilor, (Marin Preda neînţelegând, dar, simţindu-şi contestarea, s-a împotrivit cât a putut presiunilor lui Mircea Ciobanu şi Crohului), şi realiştilor, încă manifestă, dovedeşte că până şi fildeşul fusese afectat.
Văd, în Luca Piţu şi Şerban Foarţă, farurile prozei şi poeziei fildeşului, care vor resuscita literatura din ţunamiul neo-naturalismului afrodisiac al desuurilor şi viagrei, care dezinhibă barbaria şi incultura.
Cea ce este cert si dupa 22 de ani, este faptul ca suntem inviata foarte multi marcati de acele zile, de esecul total in care am fost împinsi si mentinuti pâna in ziua de azi, nu ses tie pentru cât timp inca. Pentru o mare parte a esecului suntem vinovati noii români, pentru cealata sunt interesele marilor puteri care-si fac afacerile conform cu proprile lor interese, ca si eu de as fi fost rusnac va asigur; nu ma-si fi purtat mai blând cu români daca interesele natiei mele o cer, problema este alta; astia nu au operat în interesele natiunilor lor ci al bolsevismului mondial. Al NOM, pentru care motiv au si cedat pe cale pasinica estu europei, cea ce Ceausescu nu-a priceput. Implicarea KGB-CIA in daramarea ceuasestilor nu a fost facuta de dragul românilor nici ptr libertatea lor ci pentru noua teroare la scara globala ce se instaureaza cu pasi repezi, pentru distrugerea economilor, al câstigari pietelor de desfacere pe care economiile din este le avea. Au câstigat marile concerne ce s-au repezit tzuca fundul bestilor chinezesti, iar peste un an-doi, vor pupa curuile nord-corenilor, direct pe-al lui KIM, westicii fiind majoritar bulangi vor da buzna in curul astuia tânar… de n-o fi asa sa-mi ziceti mie cutu….
Cu Ungaria, Polonia mai ales nu-a putut face cea ce au dorit ptr ca acele popoare au sânge in vene, nu troscau cum au rusnaci si românasi, ca de nu era asa, nici pomenaeala azi de Iliescu, care cel mult rezista pâna la 12 ianuarie,dupa care adio comunisti-stalinisti la vârf.
Personal nu vad iesire din aceasta infundatura istorica înainte ca sa cada expermentul globalizari cu tot tacâmul, terori antihristice desigur, iar daca-i asa cumbanuiesc io cu aceasta globalizare, dupa ea vine sfârsitul mult asteptat si de d´l LIS, daca globalizarea va realiza satul-global, cu un presedinte, cu o populatie supercontrolat-chipuita, atunci avem in fata realizata profetia din Apocalips ce-l priveste pe spurcatul-spurcatilor bolsevici. Comunismul a fost si ramâne expresia degradari fintei umane, globalizarea va desavârsi, a si facut-o , partial, aceasta distrugere a civilizatiei, a omului.
orce misicare de protest care sa conduca la o revolutie pe continetul european nu poate duce decât la implementarea mari dictaturi orweliene in satul global. Motiv pentru care noi cei care nelaudam a fi luptat fie si manipulati pe baricada liberati, ar trebui sa lasam trecutul si concentram asupra viitorului, sa veghem a nu distruge statul de drept, sa impiedicam dictatura globalistilor, daca vream ca copiii nostri sa nu ajunga mai rau decât nord-coreni.
Dle. O. Mihăescu,
populare, „revoluţiile” sunt făcute întru şi prin mentalul popular. Dualist. În mentalizatorii antagonizării sau analogizării. Pentru care, spaţiul este circular şi imitativ, iar timpul ciclic, repetitiv. De unde, fatalismul şi, apoi, eşecul. Poporul nu numai că este refractar gândirii cauzale, ci o deformează fie în providenţă, fie în conspiraţie. Ca o contagiune. Cum îşi lasă barbişon fiindcă alţii îl poartă, tot aşa îşi lasă şi … revoluţie. Adevărata „cauză” a revoluţiei bolşevice, (pe care, raţionalist, nici Lenin n-a aflat-o), a fost mişcarea decembristă. Imitată, nu cauzantă. Repetitive, revoluţiile populare nu propulsează istoria, nu sunt revoluţii. Şi, cu ochiul liber, se vede că toate retribalizat colectivitatea, n-au socializat-o. Nu şi cele nepopulare, burghezo-democratice.
Heteroclit compoziţional, datorită micimii razei tribalizante, (rubedenia) mentalul dualist, (maniheic) este inglobalizabil. Şi nici cel raţionalist-social, fără relativism, n-are orizontul necesar. Globalismul este clocit de şi pentru super-elitele super-puterilor, care vor să supra-domine.
Votez cu mister Rogobete, in clar.
Pai @Rongo spune acelasi lucru, dar cu mijloace verbale si mai stilizate/alambicate decat ale (d)lui OMihaescu !
Pana la urma cand sustii ceva in felul primului o mai poti da la intors, pe cand in al doilea caz e mult mai greu !
pentru ca o ia pe sleau si nu se opreste decat ta tava pe care ne pune concluzia finala.
Cine are ochi de vazut lucrurile in profunzimea lor, poate observa si de la suprafata, invers e putin mai greu 🙄
Mai puţin polemismul animă dialogul raţionalist, mai mult nuanţarea şi adâncirea temei în discuţie, pentru a evidenţia mai ales contradicţiile propriilor clişee, automatisme şi convingeri „a la Gică contra”, subminatoare. De remarcat, că numai opinentul dualist antagonizează alte discursuri mentale; celelalte reuşesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, să sesizeze – superioară contradictorialităţii – ireductibilitatea, ca raport fecundator al comunicării.
Alex Mihai Stoenescu nu e istoric ci subinginer. Fraza „dacă e securist cu atât mai mult știe ce vorbește și a avut acces la dosarul Revoluției” e relevantă pentru mentalitatea lui Liviu Ioan Stoiciu.
Numai securiştii merită să fie ascultaţi cînd e vorba despre revoluţia din 1989, că numai ei ştiu cu adevărat ce vorbesc şi au avut acces la documente!
Dacă zic că şi eu am avut acces la documente, nu sînt crezut fiindcă nu sînt securist. Pot chiar să public facsimilul documentelor pe saitul meu, tot nu sînt crezut. Normal, fac parte dintre nemernicii de rivoluţionari, categoria aia pe care numai cei cărora le e lene nu îi înjură la ora actuală.
Dar Alex Mihai Stoenescu e crezut dacă zice că a văzut un document, chiar fără să-l publice, şi chiar dacă altcineva (de pildă Marius Mioc) publică documentul respectiv şi arată că conţine altceva decît pretinde Stoenescu.
M.M
Puteai sa explici sau sa-ti sustii si asa pdv , dar ai preferat sa acuzi nedemn si jignitor ( ma refer la incheierea aceea care te coboara nepermis de mult) si n-am observat sa-ti ceri scuze !
Sau voi revolutionarii,doar asa intelegeti sa va exprimati : daca nu aruncati cu sticle- injurati?!
Docomentu’!
daca va arat des’tu meu( optiunea este aleatorie!) caruia-i fac mustati cu o carioca, va luati la cearta si cu el ?