Nu incinerat, ci îngropat – un activist pentru democraţie: mai bine mort decât comunist! Anluminură de la Paul Aretzu

Joi, 20 ianuarie 2011. Familia cantautorului Cristian Paţurcă, găsit marţi mort în garsoniera în care locuia cu chirie, a hotărât să-l îngroape creştineşte. Vă reamintesc, autorul celebrului „Imn al Golanilor” a lăsat cu limbă de moarte să fie incinerat şi cenuşa să-i fie împrăştiată la Troiţa din Piaţa Universităţii. În faţa lui Dumnezeu, e bine, e rău că i-a fost încălcată dorinţa celui dispărut? Dorinţă cu aspect de simbol, vrând să semnifice sacrificiul suprem pe altarul idealurilor anticomuniste ale fenomenului „Pieţei Universităţii”. Avem datorii morale faţă de cei ce mor şi lasă cu limbă de moarte un mesaj? Un testament olograf devine literă de lege la împărţirea averii celui dispărut (dacă nu cumva e contestat de urmaşi, prin acuzaţia că n-a fost în toate minţile cel dispărut), el nu e obligatoriu în cazul ritului înmormântării? Personal, cunosc ortodocşi (şi dintre scriitori) care au cerut să fie incineraţi, au avut înmormântări aparte, existând un rit specific şi preoţi derobaţi. Să fiu sincer, mă bucur că e înmormântat, că va exista un mormânt al lui Cristian Paţurcă, la care să se închine şi un trecător întâmplător, să lăcrimeze, să-i aprindă o lumânare sau să-i arunce o floare – până ce va fi uitat şi numele i se va şterge de pe cruce. Mă gândesc însă că nu e bine să te joci cu voinţa morţilor, a căror voinţă şi-o pot impune după moarte. Sunt convins că familia lui va avea mustrări de conştiinţă că nu i-a respectat dorinţa de a fi incinerat (îşi va aminti la fiecare necaz major ce-l va avea de aici înainte, superstiţioasă, că de aceea are acel necaz, fiindcă n-a respectat voinţa celui dispărut, de a fi incinerat). Cu atât mai mult cu cât soţia îl părăsise demult, iar copilul, pe care îl iubea atât, n-are drept să hotărască. Mi-a atras atenţia marţi, când am scris aici de moartea lui Cristian Paţurcă, finalul indignat al unui comentariu al lui Octavian Mihăescu, crescut în umbra lui Ioan Alexandru, în care îşi exprima dezamăgirea că inspiratul folkist dispărut a lăsat cu limbă de moarte să fie incinerat: Ma întristeaza optiunea lui pentru incinerare si imprastiere a cenusei in P-ta Univ., as fi preferat sa aibe un mormânt pe a carui cruce sa fi fost inserat cântecul sau celebru pentru ca toti cei ce vor fi trecut pe acolo sa ia aminte, asa… va fi complet uitat, nu va lasa nimic in urma, CD-urile se vor vinde acu nitel mai mult, dupa care se va asterne uitarea. Iar despre fenomenul P-ta Univ., stim ca istoria se simplifica, reduce la câteva fraze esentiale, actori implicati nu vor mai conta absolut deloc… Nu mai vorbesc ca nu este nici crestineasca aceasta hotarâre. Eu unul nu as face slujba celor care cer incinerarea, este specific pagânilor, comunistilor, nu crestinilor si ortodocsi… Iată, familia lui Cristian Paţurcă i-a făcut pe plac, mâine va fi înmormântat cu toate onorurile. Să-i fie ţărâna uşoară!

Nici mass-media occidentală n-a ignorat moartea lui, din contră, zilele acestea a fost prezent în zeci şi zeci de ziare, cu tot cu Imnul Golanilor, „video”. Cristian Paţurcă este văzut de agenţia de presă Associated Press ca un activist pentru democraţie important care a inspirat românii în lupta lor împotriva foştilor activişti comunişti rămaşi la putere. Frumos zis, „activist pentru democraţie”, chiar dacă azi sună ca dracul… Cristian Paţurcă a devenit unul dintre cei mai proeminenţi activişti din România pentru democraţie atunci când a scris „Imnul Golanilor” („Imnul Huliganilor” în limba engleză) în 1990 pentru protestatarii antiguvernamentali, care au fost numiţi „golani” de către preşedintele Ion Iliescu. Românii au protestat timp de săptămâni în Piaţa Universităţii împotriva prezenţei continue a foştilor comunişti la guvernare. Protestul a fost spart de minerii înarmaţi cu bâte în iunie 1990 şi şase oameni au fost ucişi şi zeci de persoane au fost răniţi. Un vers de la melodia lui, „Mai bine mort decât comunist”, a intrat în lexiconul românesc post-1989. Cuvântul „golan” înseamnă acum şi un activist pro-democraţie, precum şi un huligan. Dan Voinea, care a investigat revoluţia din România, a comparat „Imnul Golanilor” cu imnul naţional al Franţei, „La Marseillaise „, care a fost un apel pentru unirea revoluţiei franceze. „Ea a avut un rol important care este necesar în revoltele populare pentru solidaritatea de protestatari”, a spus acesta.

* 

Primesc pe e-mail de la Asociaţia revoluţionarilor 21 Decembrie 1989 un Comunicat:

Ieri, 19 ianuarie, dl Sorin Ilieşiu – membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, şi dl Florin Iaru – scriitor, au fost prezenţi la emisiunea „Ora de ştiri” de la TVR, dedicată memoriei lui Cristian Paţurcă, simbol al manifestaţiei din Piaţa Universităţii. Cristian Paţurcă a încetat din viaţă, marţi, la 46 de ani. Prezentăm fragmente din intervenţia d-lui Sorin Ilieşiu (foto):

<<Ultima dată am stat de vorbă cu Cristi Paţurcă anul trecut. Era înainte sau după o conferinţă de presă a Asociaţiei 21 Decembrie 1989 în care preşedintele acesteia, Teodor Mărieş, vorbea despre tergiversarea aflării adevărului despre crimele din decembrie 89 şi iunie 90. Cristi era foarte îngândurat, foarte retras. L-am întrebat: „Ce-i cu tine, Cristi?” El a răspuns: „Am cântat degeaba în Piaţa Universităţii, am visat degeaba la adevăr…”. Manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost reprimată cu o bestialitate fără pereche. S-a dorit uciderea în efigie a idealurilor manifestaţiei, a cântecului lui Cristi, „Imnul Golanilor” şi a refrenului acestuia, „Mai bine mort decât comunist!”.

În iunie 1990 a fost reprimat bestial cel mai lung miting anticomunist din istorie. Cristi a spus că-l iartă pe Iliescu dar nu ştie dacă Dumnezeu îl va ierta, nu ştie dacă justiţia îl va ierta pentru că justiţia îşi va face până la urmă datoria.

Vorbesc şi în calitate de co-autor, alături de dl Alin Rus, doctor în antropologie, al Raportului-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990, document asumat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului…

Permiteţi-mi să vă citesc, conform acestui raport-rechizitoriu, bilanţul fratricidului din iunie 1990: 6 morţi, 16 răniţi prin împuşcare, 542 răniţi spitalizaţi, sute de răniţi nespitalizaţi, 60% dintre victime – adică sute de persoane – au fost deliberat lovite în cap cu obiecte contondente – topoare, răngi, bâte, etc. – loviturile determinând traumatisme şi contuzii cranio-cerebrale; 1056 de persoane au fost arestate ilegal în unităţi militare unde au fost torturate, 10 femei fiind violate de militari în unităţi militare. Patru dintre persoanele arestate ilegal s-au sinucis, unele prin spânzurare, din cauza relelor tratamente la care au fost supuse în penitenciar; doi tineri arestaţi ilegal s-au sinucis prin spânzurare pentru că n-au suportat ideea violării lor de către deţinuţi de drept comun homosexuali, violarea făcându-se cu acordul conducerii penitenciarului. De asemenea, s-au înregistrat nenumărate distrugeri materiale şi uriaşe pagube financiare.

Tot ce spun este probat de cele 80.000 de pagini ale Dosarului Mineriadei. Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, este cel care anul trecut a obţinut copia integrală a acestui dosar necesar într-un proces CEDO împotriva justiţiei din România care, de 20 de ani, tergiversează trimiterea în judecată a vinovaţilor.

Conform rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonat-o personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.

Chiţac nu a fost trimis în judecată pentru că se aştepta aprobarea preşedintelui României întrucât Chiţac a fost ministru. Iliescu nu a fost trimis în judecată pentru că s-a considerat că Iliescu este civil şi trebuie cercetat de procurori civil. Şi astfel s-au pierdut trei ani. Dar asemenea crime bestialite sunt imprescriptibile. Crimele lui Stalin sunt palide faţă de crimele lui Iliescu. Fratricidul dirijat de Stalin nu s-a derulat în centrul Moscovei precum fratricidul din Piaţa Universităţii din Bucureşti. >> E bine să se ştie.

***

Închei cu un poem scurt din „Cartea cu anluminură” de Paul Aretzu, carte apărută anul trecut (la o editură, Pământul din Piteşti, cu juriu care-i premiază pe cei ce sunt publicaţi). Paul Aretzu e născut la 29 mai 1949 la Caracal (unde locuieşte şi azi; e profesor la Caracal şi redactor-şef al revistei Ramuri din Craiova), poet, critic şi eseist, de o rară onestitate. Un poem fără titlu al unui poet dedicat spiritualităţii ortodoxe înalte (e, de altfel, şi critic de carte de religie), gândindu-mă la bietul Cristian Paţurcă – mâine îşi va găsi liniştea, „îngropat lângă groapă” la Bucureşti, „capitala nenorocului”:

mort şi îngropat lângă groapă, în mijlocul

drumului, suflet ţinând în braţe

evangheliarul ilustrat cu anluminură.

scriu, în carnet este umezeală şi întuneric.

nicio vorbă, doar privesc

din ce în ce mai preocupat

în mormântul lui Agamemnon, capitala nenorocului.

Paul Aretzu