Marți, 6 septembrie 2011. Ce mai fac scriitorii români, lăsați de capul lor? Admirabil (deși îi e contestată statura morală, Uniunea Scriitorilor dând comunicate că nu se solidarizează cu întreprinderile lui), poetul Laurian Stănchescu a intrat într-un nou proiect public (după cel cu aducerea osemintelor lui Constantin Brâncuși în România din Franța, promițând că va merge pe jos până la Paris pe traseul făcut de celebrul sculptor, plecând de la Hobița). Azi Laurian Stănchescu era plecat în „Marșul Iancului”, de unul singur. Va merge pe jos 95 de kilometri, până la mormântul marelui revoluționar pașoptist, la Țebea (Avram Iancu a murit la 48 de ani; era de meserie avocat, a condus Țara Moților, a comandat mai exact armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, în 1849, împotriva trupelor revoluționare ungare ale lui Lajos Kossuth, care vroiau să proclame un stat național ungar, inclusă fiind și Transilvania în el). 
Poetul Laurian Stănchescu a plecat pe jos din casa în care s-a născut, în 1824, Avram Iancu (în fotografie, Avram Iancu avocat la Tabla Regească, la Curtea de Apel Murăş-Oşorhei), la Vidra de Sus – și speră să ajungă pe jos la Țebea în ziua morții lui Avram Iancu, pe 10 septembrie, sâmbătă. Ieri pleca din Câmpeni (unde a avut loc o ceremonie lângă statuia ecvestră a lui Avram Iancu, organizată de profesorul Vasile Bud, președintele Asociației „Avram Iancu”, Filiala Câmpeni, și de primarul Andrieș Călin; la această ceremonie, Laurian Stănchescu a recitat un poem dedicat lui Avram Iancu; s-a stat de veghe, s-a stat de gardă mai bine zis, două ore cu lumânări aprinse, cu localnici din Câmpeni). ”Merg pe jos pe traseul până la Țebea, mă opresc la Abrud, Șuruleasa, Buceș, Brad, pe marginea drumului asfaltat, cu tricolorul pe umeri și cu icoana lui Avram Iancu în brațe, unii mă înjură de mamă din mașini, alții mă trimit la spitalul de nebuni sau să mă spânzur, dar alții mă invită la ei în casă și mă omenesc, îmi dau să mănânc și pot să dorm la ei”, mi-a spus Laurian Stănchescu azi la telefon – „unde mă opresc, fac de gardă la statuia lui Iancu, cu lumânarea aprinsă. 
Vreau să transmit un mesaj poporului român rămas fără memorie, mai ales celui regățean, mesaj prin care cer să nu-și piardă de tot identitatea istorică și culturală. E și un protest al meu împotriva dezastrului cultural de la noi, dezastrului moral general”… În tot acest „Marș al Iancului” poetul Laurian Stănchescu își cheltuiește proprii bani, n-a găsit sponsori. E extraordinar că-și petrece zilele libere astfel!
***
Vin din fața televizorului de la meciul de calificare la Campionatul European de Fotbal de anul viitor, calificare ratată de România. Păcat. N-au jucat rău băieții lui Victor Pițurcă, un meci egal (0-0) cu Franța, fostă campioană europeană, e onorabil, în principiu. Azi a fost inaugurat noul stadion Național Arena, arhiplin (55.000 de spectatori numărați oficial pe scaune, dar mai erau atâția alții în picioare) – ne-am făcut de râs cu gazonul, mă mir că francezii n-au protestat, mi-era milă de jucătorii români care luau cu mâna brazda de iarbă smulsă la un șut mai de Doamne ajută, și o puneau cu mâna la loc. Nu reușim noi, românii, decât să ne facem de baftă și atunci când totul e anunțat a fi perfect.
***
Vă invit să-l citiți pe Octavian Mihăescu la Comentariile de ieri, de aici, legate de Apocalipsă. În această seară, plin de bunăvoință, domnia sa m-a invitat iar în Germania, unde locuiește. „Avem lucruri importante de discutat între patru ochi”, mi-a spus la telefon. Firește, am ridicat din umeri, sunt strâmtorat și refuz orice ajutor pentru drum până în Germania. Îmi e imposibil să deranjez.
Nu mai am timp de nimic, meciul de fotbal din această seară a avut loc exact în timpul când eu ar fi trebuit să scriu pagina de jurnal online (orele 21.30-23.30). E ora 23.45, trebuie să public pe blog textul de față. Vă reamintesc, Octavian Mihăescu a avut viziunea biblică a celor trei zile de întuneric (fără soare) din această lună, septembrie, care ar lăsa Antihristul să iasă din ascunziș pe un cal alb. Citiți-l cu atenție, poate trebuie să cădem pe gânduri, chiar dacă sfârșitul vremurilor va însemna o luptă a forțelor lui Dumnezeu cu Antihristul, nu cu muritorii de rând: „De vor fi acele trei zile de întuneric de care mai palavragiram noi pe acilea, atunci… va trebui a avea loc iesirea, pentru ca intrarea o facuram, foarte multe semne indica ca va avea loc marea iesire. Dupa ce a iesit Lot din Sodoma, a cazut foc peste sodomiti, dupa ce au iesit crestini din Jerusalem, Titus îi facu una cu pamântul pe ovreii ce alesesera pe Baraba in locul lui Dumnezeu (Mesia); 
au zis ei sa le cada sângele pe capul lor si al copiilor lor, le cazu, nu avura credinta, asa ca nu intrara si nici nu iesira la timp pentru a se salva. La fel si in zilele de final, nu vor avea credinta curata a lui Iov, la fel ca si ovreii care credeau cu tarie si ei intr-un dumnezeu, dar ala rabinic, tribal-sângeros. Asadar, cât timp nu are loc iesirea, nu se poate întâmpla nimic rau, iar primul semn ca va urma e legat de cupele maniei de dupa iesire, de ce va fi pe acel intuneric de trei zile: la revenirea soarelui isi va face aparitia calaretul alb, adica antihristul, caruia toti se vor închina, in frunte cu ovreii. Masonii anunta prostimea de mult ca nu mai este timp, cum ca marele print este la usi… stiu ei ce stiu si bine fac ca o spun fatis. Iesirea asta va fi remarcata de catre foarte multi oameni, la pregatirea maselor, pentru ca li se explica stiintific fenomenul, au inceput a lucra de multa vreme diavolii bolsevici, nu este nevoie sa ma mai duc la alti vazatori, ci ma duc de mă uit la diavoli, ca astia stiu bine ce fac si de ce trebuie sa o pregateasca, iar acesta-i mare semn ce indica clar ca ne apropiem vertiginos de marea iesire. Nu, nimeni sa nu se astepte a vedea pe Hristos venind pe norii cerului, mai dureaza ceva vreme, dar cine-i întelept poate calcula precis perioada venirii incepând din ziua aparitiei lui antihrist, al marii iesiri”.
Măriți cele două fotografii de la Mănăstirea Sinaia, anume reluate aici (dați click de două-trei ori să citiți ce scrie pe ele), cu intrările și ieșirile – și recitiți-l pe Octavian Mihăescu, e instructiv.
***
Las loc, mai jos, și unor impresii de sertar de la mare, din anul 2001, mi-am amintit de ele:
(I)
La Mare (ca la Mică), la Vila Scriitorilor din Neptun, în perioada 14-22 iulie. Anul în curs, 2001 – abia întors de la Neptun la Bucureşti, m-am trezit pe peronul metroului cu un manifest-alarmă-tip-Bivolaru (“citeşte şi dă mai departe”), în care eram anunţat că în maximum o lună-două de acum înainte, adică în august-septembrie, gata, se termină lumea noastră literară, vine Marele Cutremur. Marele şi Marea. Natural, vestea asta mi-a ridicat tensiunea, amintindu-mi că din 1999 s-a proorocit apocalipsa asta parţial românească, de care reuşisem să uit – pe de altă parte, însă, eram fericit ca mai apucasem să-mi petrec opt zile de vis (mă rog, vis de muritor de rând) la Marea Neagră, de adio… 
În principal, Bucureştiul având să fie devastat de Marele Cutremur (Marea Neagră având să se reverse şi să măture Litoralul, eventual, inclusiv Vila Scriitorilor din Neptun? Doamne fereşte…). Brusc, semnificaţia Neagră de la Marea Neagră căpătând proporţii semantice… cutremurătoare. Gata, ne vom integra în curând în Absolut, care mai de care! Noroc de manifestele “Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut” şi ale “Şcolii româneşti de Yoga” din parohia lui Gregorian Bivolaru, cu soluţia lor salvatore: o rugăciune, “ţinută la unison în România, zilnic, între orele 21 şi 21.45 de la data distribuirii Avertismentului, până la 25 septembrie” ar opri Marele Cutremur… Cine îl prevesteşte? “Un american necunoscut, Sollong, un fel de Nostradamus al anilor ’90, care a proorocit mai multe catastrofe, ce au avut loc”! Sollong ăsta fiind convins că Marele Cutremur va atinge în România 7,9 grade pe scara Richter – vă daţi seama, numai o asemenea nenorocire îi mai lipseşte României! 
La 7,9 grade pe scara Richter, ne putem muta “de vii”, resemnaţi, pe lumea cealaltă (unde nu sunt cutremure?)… Cum România (şi poporul ei efervescent) e blestemată să o ia mereu de la capăt, cinic, sincer, nu m-ar mira deloc să fie considerat Marele Cutremur ca o Mare Primenire… Mai mult, “manifestul” face referire şi la profeţiile brăileanului Ion Istrate, care ştie exact ziua cutremurului: 7 septembrie 2001! Ţineţi-vă bine, că ăsta e abia începutul…
(Va urma)
Liviu Ioan Stoiciu
PS. Vă invit să citiți, în format PDF, numărul la zi (dublu, de soi) al revistei Bucovina literară din Suceava (redactor-șef Constantin Arcu), dați click pe Bucovina literara br. 7-8, 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).
Am primit doar un singur telefon cu privire la comentariul de final asupra Omului-de-ocară: „Toate ca toate, mi s-a spus, dar, nu văd legătura cu Pip din „Marile speranţe”. Cum aşa? În umbra lui Pip eram doar eu! (Am mai precizat): „Şi mi se părea că aud paşii urmăritorilor săi în fiecare vâjâit de vînt şi în fiecare agitaţie a frunzelor în copacii de sub fereastră. Uneori chiar aş fi jurat că cineva ciocănea în uşa de la intrare”. Spiritul Omului-de ocară, despre care am tot scris, trimisese spăiritului meu aceşti soli, care voiau a-mi transmite mie, că totul se întâmplase aievea şi dacă aş fi fost un pic atent, întâmplările acestea se petrecuseră sub acelaşi acoperiş cu mine. Dacă vântul şi ploaia ar fi dus cu ele, aceste gânduri, fiţi convinşi că v-aş fi povestit varianta mea (o ca şi uitată, întâmplare din copilărie) cu omul găsit în cimitirul satului natal (ca în Marile speranţe), cerându-mi un leu, pentru o peniţă, de toc de scris. L-am crezut nebun, dar, înspăimântat de figura celui care îmi întindea acea peniţă, am întins mâna, am luat obiectul şi într-o clipă de derută – din partea amândorura – am fugit mâncând pământul. Ajuns acasă, am îngropat peniţa de toc (ceva mă îndemna să o fac), şi după asta, multă vreme, am uitat întîmplarea. M-au urmărit după aceea, cuvintele ocnaşului ajutat de Pip în cimitir: „Tu n-ai aşteptat ziua asta aşa cum am aşteptat-o eu; nu te-ai pregătit pentru ea aşa ca mine”. Mi-am zis, atunci, că prea trăiam din cele citite prin cărţi. Nu ştiam să fi pus un pariu cu literatura pe atunci. Şi, astfel, şi acum, după atâţia ani. Nu-i vina mea (i-am spus interlocutorului meu): gândurile domnişoarei Havisham cu privire la Pip, nu fuseseră decât un vis. Estella, pesemne, nu-i era sortită. Dar mie? Ce îmi oferise această povestire? Trăiam şi eu, un vis, revenisem din el? Îmi aduc aminte, cum, peste ceva vreme, am dat la o parte ţărâna de pe locul unde îngropasem peniţa aceea şi am descoperit-o roşie, ca încinsă de flacără. Am bătut cu piciorul asupra gropii până am obosit. Ceva urla în mine şi nu ştiam de ce. Imaginea aceea m-a urmărit de-a lungul vieţii. După ce am citit toate cărţile de poezie, scrise de LIS, am putut făcu uitată şi îngropată definitiv în memorie acea întâmplare. Pentru că, întâmplarea, abia de acesată dată, avea o motivaţie suprarealistă. După această discuţie, interlocutorul meu a tras următoarea concluzie: „Cred că de mâine, voi citi din nou „Marile speranţe” şi-l voi căuta prin biblioteci pe LIS”. Pariul cu literatura fusese deja câştigat.
Draga Domnule LIS,
ma tem ca de in adevar va avea loc evenimentul cu întunericul in septembrie, pe care NU io l-am profetit, faza cu intunericul ce va trebui petrece DA, insa NU stiu când va avea loc, nu ne este dat sti asta taina, dar temerea mea priveste eventuala dvs vizita pe acilea, ptr ca de are loc cu adevarat fenomenul, nu este o farsa draceasca, atunci io nu trebuie sa mai fiu aici si asa veti adeveri voprbele dvs cum ca nu veti ajunge… io nu-mi pot permite da un asa verdict ptr ca nu stiu de va avea loc in spetmebrie si mai ales de este cel autentic, teoretic ar trebui fi cel autentic, practic nu prea stim noi gândurile Domnului. Vom vedea ce va iesi …
O alta problema privitor la iesirea asta, pe lânga Lot mai era si muierea lui ce privi inapoi si stana de sare se facu, aspectu asta nu trebuie omis ptr ca el simbolizeaza crestini care vor opta ramâne aici, desi absolut totii vor avea privilegiu fi scosi, dara se vor uita înapoi, oriunde iesirea impune a nu te mai uita înapoi ptr a nu lua cu tine patimile, duhurile ce te-au stapânit, privirea înapoi da liber tuturor duhurilor ce te-au stapânit sa reintre in tine, oriunde ele trebuiesc judecat-anihilate pe veci aici pe pamânt. la fel cum muierea lui Lot stia ca nu are voie uita fiind înstintata de ingeri, la fel va fi si atunci, crestini vor sti precis ca nu au voie uita înapoi. Ei vor rata iesirea deoarece ; orce iesire din foc se face rapid, nu mai stai lua din casa nici buletinul. In alta ocazie Hristos le-o zice raspicat, cei din urma vori fi primi si primi vor ajugne fi ultimi, iar faza cu intrebarea privitor la credinta priveste si acest eveniment, nu au o credinta santoasa ci una a minti lor ori colectivizata. totusi, acestia vor fi martiri de care se vorbeste, se vor face sare ca si muierea lui Lot dar nu stana ci sare a pamântului cum cere insusi Hristos sa fim si Nu suntem.
Nu stiu daca cei de la mânastrie au pus la intrare acea binecuvantare frumoasa ptr vizitatori cu gândul la perspectiva ce am pus-o io in discutie, cert este ca contine mare adevar profetic, la fel si cu oamnei, crestini, ei vorbesc lucruile ce vor fi ptr ei. Nu putini spun ca vor ajunge martiri, luptându-se cu antihristul, totii acestia vor ajunge, cu toate ca in prima faza vor iesi si ei, dar vor trebui reveni inapoi impreuna cu Ilie si Enoh, ptr ca iesirea asta nu va fi una de genul unei pusti,, emigrari in alta tara, ascundere in munti ci va fi o iesire din spatiu terestru ce va lua foc din care vom fi scosi, deci salvati de calamitate. Nu, nu este vorba de acel foc ce ardea, facea scrum carnea multor martiri, lemnele pe acel foc a si fost pus de diavol, de aceste flacari un suflet de om nu scapa, acest semn indica faptul ca totul este posibil , fenomenul se poate petrece in acest septembrie.
Intrebarea lui Hristos privitor la credinta este si ea cu dus si întors, la fel cum este si venirea lui de care aminteam ieri. Pe de o parte vizeaza crestini care fie s-au lepadat de credinta , fie o au ambalata in tot felu de aberati, eronata, ce nu le va fi de folos ajuta cu nimic iesiri, ptr ca la venirea lui vom sti localiza anul dupa aparitia calului alb, numaram 7 ani pe mucie si vom sti anul cu precizie, al fel si in cazul avertizari lui Hristos privitor la credinta, la venirea lui va fi credinta, la iesire nu va mai exista fie mai deloc fie pusa pe dos.
De ce va fi credinta, iata motivul; iesirea o vor sesiza absolut totii oameni, in plus o mare parte din crestini ce se vor reântoarce din drum nu vor mai fi usor de pacalit, vor reveni cu puteri supranaturale (au asimilat parte din cer), asa cum spun si sfinti parinti ca va fi, nu mai vorbesc ca Ilie si Enoh vor fi aici. Nimeni nu se poate substitui lui Ilie si Enoh, ptr ca ei vor avea marturia a milioane de reântorsi din drum in „cetate” Nu vor mai exista asa multe confesiuni crestine, totii crestini vor fi una dar si foarte rapid martirizati. Din pacate marea majoritate se vor duce dupa spurcat si cum spuneam ieri, nu vor fi atei ci vor avea o credinta dar din aceia in totii draci, vor ajunge ca la nivel mondial totii sa faca acea prima rugaciune comuna si unitara mentionata in Apocalipsa, din pacate complect falsa.