Joi, 28 iunie 2012. Premierul Victor Ponta a trecut cu bine testul Consiliului European, „a intrat în tablou” alături de mai-marii Uniunii Europene, îl are prieten inclusiv pe președintele Parlamentului European, care a declarat imprudent: Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și-a declarat joi susținerea pentru premierul Victor Ponta, spunând că-i este un vechi prieten, astfel că nu are nicio îndoială cu privire la integritatea prim-ministrului, chiar dacă a ignorat decizia CCR. Schulz a fost întrebat ce părere are despre statul de drept într-o țară în care premierul nu respectă decizia unei Curții Constituționale. ”Victor Ponta îmi este prieten și, deși nu pot ignora decizia Curții Constituționale și au existat explicații detaliate pe această temă, dar chiar dacă Victor Ponta a ignorat decizia Curții, asta nu va schimba prietenia noastră. Îl cunosc personal de mulți ani, nu am îndoieli privind integritatea sa”, a răspuns oficialul european, potrivit NewsIn. Va să zică, Traian Băsescu a primit o lecție – că nu e el buricul României. Și că România se poate descurca perfect fără el (și fără PDL) și în țară și în străinătate. Sigur, Băsescu ne-a asigurat azi că Ponta a reprezentat nelegal România la Bruxelles, adică orice act semnat de Ponta în numele României la Consiliul European va fi ilegal? În condițiile în care Ponta s-a dus la Bruxelles cu avizul Parlamentului României! Aud că un partiduleț de apartament al lui Băsescu, Noua Republică (alături de alți băgători de seamă de pe bloguri), îi pregătește lui Ponta un proces penal, că a sfidat hotărârea Curții Constituționale (care l-a trimis pe Băsescu la Bruxelles, deși Curtea n-are atribuții în acest sens)… Nu e de ajuns că Ponta e acuzat de plagiat politic și că decanul Facultății de Drept a preferat să-și dea azi demisia, decât să facă politică (și facultatea a anunțat că refuză să discute despre acuzația intelectualilor lui Băsescu asupra unui plagiat politic), vine marea Universitate București să dea verdictul (o mare eroare că Universitatea intră într-un asemenea joc politic, dând de gol care e opțiunea politică a celor ce judecă; un precedent extrem de grav). Nu contează că și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, din cadrul Ministerului Educației va da un verdict în cazul plagiatului lui Ponta… Se va merge până în pânzele albe cu acuzația de plagiat, e clar, cu atât mai mult cu cât azi Victor Ponta a declarat că-și dă demisia din fruntea Guvernului dacă se va dovedi că a plagiat: Intr-un interviu publicat joi in editia electronica a cotidianului El Pais, se atinge si subiectul „informatiei unui presupus plagiat al premierului”. „In Romania se respira momente de tensiune politica. Intr-o maniera directa: ati plagiat teza de doctorat?”, a fost intrebat premierul Ponta. „Nu. Aceasta problema a aparut dupa conflictul cu presedintele, pe tema celui care va fi prezent la Consiliul European. Am inceput teza in 1999 si, de atunci, am fost minsitru de doua ori in mai multe guverne, vicepresedinte al Parlamentului si sunt liderul partidului de peste doi ani. Am urmat toate regulile care exista in Romania. Am cerut Comisiei de Etica din cadrul Ministerului Educatiei sa verifice daca am plagiat si sunt convins ca voi demonstra ca nu am facut-o. Din pacate, aceasta este un atac politic al presedintelui, dupa anuntarea dreptului meu de a participa la intalnirea de la Bruxelles”, a raspuns Ponta. „Dar daca si Comisia de Etica va stabili ca ati plagiat…”, a continuat reporterul. „Atunci, sigur ca ma retrag”, a replicat Victor Ponta. „Demisia…?”, a comentat jurnalistul El Pais. „Da. Imi asum responsabilitatea, dar sunt acuzat pe un criteriu politic si, in plus, nu au dorit sa imi asculte punctul de vedere”, a precizat prim-ministrul. Știți povestea, Nature.com (la care colaborează fostul ministru PDL, actual consilier al lui Băsescu, Funeriu) a publicat ce i s-a trimis de la Palatul Cotroceni, că Ponta ar fi copiat în lucrarea lui de doctorat în drept, în 2003, pasaje mari din cel ce avea să-i scrie… prefața (și care între timp s-a pronunțat, onest, că Ponta n-a furat nimic, a citat din el și i-a pomenit numele în lucrare)! Ce e consternant de-a dreptul, e faptul că Ponta, liderul PSD și al USL ar putea să demisioneze, scârbit de războiul lui Băsescu împotriva lui personal (Băsescu efectiv nu-l lasă să guverneze!) – și România intră într-o instabilitate politică fără soluție. Dacă pleacă Ponta, nu mai pot urma decât alegerile parlamentare anticipate… Să dea Dumnezeu să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate și USL să aibă o majoritate de speriat în Parlament, să-l suspende după alegeri imediat pe Băsescu și să-i trimită la plimbare pe toți oamenii lui (cu funcții-cheie în stat), care azi blochează total irațional România.
*
Am o veste oficială pentru scriitorii miștocari (alăturați isteriei fostului procuror comunist Monica Macovei, că are dubii asupra diagnosticului), care au tot susținut că a fost o înscenare la mijloc și că Adrian Năstase nu s-ar fi sinucis pe 20 iunie (Năstase a fost exclus din PSD din clipa în care a fost condamnat penal definitiv; să nu uităm că era președintele Consiliului Național al PSD):
In diagnosticul oficial al lui Adrian Nastase, potrivit referatului medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca obtinut de jurnalisti este scris:
„- autoagresiune, regiunea cervico-artero drapta supraclaviculara
– traumatism prin impuscare cu leziuni multiple
– fractura in stanga cartilaj fragil”.
Îmi e silă să mai plusez. Gustul de sânge al lui Băsescu și al susținătorilor lui e dezonorant.
***
Încep publicarea unei proze a lui Vasile Andru, primită pe e-mail. Vasile Andru se dezice din start de actualitate și se miră de… potriveală: Autorul declară că orice asemănare – cu scandaloase episoade politice de ultimă oră, cu miniştri plagiatori sau cu „masacrarea” Consiliului de etică etc. este nedorită de autor, care a scris acest text cu mulţi ani în urmă. (V.A.)
Ministru al Inculturi pentru 24 de ore
O proză de Vasile ANDRU
Neştiute merite, acumulate de-a lungul anilor, sau simpla lucrare a Providenţei, i-au adus lui Ambrozie un post de ministru.
Desigur, promovarea aceasta nu s-a petrecut din senin; totul are o istorie. Ştim că Ambrozie, din obligaţii vechi, trecea periodic pe la Palatul Puterii, unde figurase cândva ca amploaiat, cu o funcţie pe care nu şi-o cunoscuse niciodată. Trecea periodic să întrebe ce servicii i se cereau pentru intervalul următor.
În ultimul timp, nu i se mai cerea „să contribuie la progres”, căci progresul se încheiase definitiv. Progresul ajunsese pe piscuri penibil de înalte.
Astfel că, mai nou, s-a făcut un plan cincinal pentru „regres vertiginos”.
S-au făcut grile de evaluare a retardării optime.
Oamenii erau testaţi şi erau sancţionaţi sever când nu regresau rapid, indecent, la parametri mondiali. Iar cei care regresau mulţumitor, erau promovaţi în funcţii de răspundere, sau erau trecuţi în rândul sfinţilor.
Evident, sfinţii primeau salariu de sfânt (30 de arginţi pe lună), iar datoria lor era să tragă societatea îndărăt, prin miracole.
Lui Ambrozie nu i se mai cerea să semneze diplome false de înalte studii academice, căci promovarea se făcea de-acum pe bază de analfabetism.
În acest scop, se dădeau examene de analfabet, la care cei mai mulţi eşuau, căci mai aveau unele rudimente de cultură.
Lupta pentru incultură era tot mai aprigă, iar vechii academicieni se reciclau urgent în ignoranţă lăudabilă, dând vestitul test al stupizeniei, prin care erai declarat om nou.
Pentru cei care au avut nefericirea să se nască cu un QI mai înalt de 69, se ţineau cursuri de retardare mentală şi exerciţii de mediocritate. S-au predat lecţii de tâmpire şi s-au făcut antrenamente de imbecilizare.
La urmă, absolvenţii mai norocoşi şi mai tâmpiţi primeau diplome de mediocritate clasa I, care le asigura un loc demn şi amorf în societate. (Va urma)
În fotografie: Vasile Andru la Tokyo, la Congresul Internaţional al Scriitorilor.
***
Iar m-am lungit. Revin de azi la jurnalul scris pe scurt în deplasare. Am rămas la jurizarea Concursului de creație „Porni Luceafărul…”, la Reprezentanța Botoșani a Filialei USR Iași. Îi îmbrățișez pe cei întâlniți azi, pe 14 iunie: Carmen Steiciuc (străstrănepoată a lui Eminescu), N. Oprea, C.M. Spiridon, Paul Aretzu, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, George Vulturescu, Mircea Bârsilă, D. Augustin Doman, N. Țone, Marius Chelaru, Adi Cristi, Lucian Alecsa, N. Corlat, Petruț Pârvescu, Sterian Vicol, Grigore Chiper (de la Chișinău), Ioan Es. Pop, Ioan Groșan, Vlad Scutelnicu, Liviu Apetroaie, Vasile Spiridon. Din cei ce mi i-am notat, dar am strâns și mâna unor autori botoșăneni, mai puțin cunoscuți mie. Pe 15 iunie se vor adăuga alți poeți… Venim la masă, la prânz, la restaurantul hotelului (bufet suedez, sau cu autoservire). La cameră la ora 15.30, desfacem bagajele. Constat dezamăgit că laptopul meu depășit nu prinde internetul de pe modemul Cosmote (nici vorbă de wireless; în anul de fabricație al laptopului nici nu se visa wireless). La ora 16.15 coborâm, mergem cu două microbuze (stau în față, am rău de mașină) la casa mamei lui Eminescu, la Joldești, la conac – azi scoală impresionantă, de un lux teribil, de ultimă oră. „Aici a locuit o vreme şi Gheorghe Eminovici împreună cu Raluca Iuraşcu, părinţii poetului nostru naţional Mihai Eminescu”. Mama lui Eminescu pleacă la Botoșani în 1876. Vasile Iurașcu a locuit la conacul „Balș-Rosetti-Cantacuzino”, era administratorul lui. Conacul e din vremea lui Ștefan cel Mare (și a aparținut familiei Oană, până să fie moștenit de Balș, rudă). La venirea comuniștilor, conacul a devenit sanatoriu, apoi sediu IAS, apoi școală lăsată în paragină. După Revoluție, conacul a fost retrocedat unui descendent al familiei Ţurcanu (care a cumpărat conacul în 1906 de la un latifundiar aventurier) şi cumpărat de Primăria Vorona. Primarul Aurel Ștefan (reales în iunie 2012) a reușit să transforme conacul, cu bani de la Banca Mondială. Vom avea parte de un spectacol cu copii și maturi (sunt și instrumentiști, cobză, acordeon; solistele sunt vedete; dar corul bărbaților e unic), o minune. Cuvântează preotul localității. Mâncăm plăcinte. Mă mir, trece din mână în mână o foaie intitulată „Informatorul Moldovei” (ce titlu, mă rușinez să-l citesc, să nu creadă cineva că fac aluzii; aud că e editat de Editura Polirom, nu pot să cred). Public fotografii făcute pe 14 iunie 2012 la acest conac-școală care poartă numele mamei lui Eminescu. (Voi reveni)
PS. Superb meciul din semifinala Campionatului European de Fotbal (din Polonia și Ucraina) de azi: Italia-Germania 2-1. Duminică va fi finala „latină” la Kiev: Spania-Italia.
Liviu Pop a declarat ca nu Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare va verifica lucrarea de doctorat a lui Ponta, ci Comisia Nationala de Etica. Toata lumea le confunda, cu sau fara buna-stiinta. Presa romaneasca e de-a dreptul idioata.
Domnule LIS, daca dl prim ministru Ponta a plagiat, apoi nu exista cale de intoarcere, trebuie sa demisioneze cu toata rusinea de rigoare. Nu stiu daca dvs aveti un doctorat sustinut, dar un doctorat presupune rigoare si valoare, sunt niste reguli extrem de precise. Faptul ca la noi trei sferturi dintre lucrarile de doctorat sunt plagiate, false, slabe nu inseamna ca nu trebuie sa aspiram spre normalitate. Iar atunci cind te urci in fruntea statului, trebuie sa te conformezi legalitatii absolute, altfel totul e zadarnic.
Domnule LIS, grupurile nu sunt irationale, grupurile vechi sunt interesate! Acestea fac parte din sitemul de propaganda, au parte de functii, premii, avantaje! Plecarea lor e dificila, nu pot accepta ca pierd avantajele! Votul popular este afectat de aceste interese, democratia are un pret mare! In jurul PDL si Presedinte s-au format structuri pe baza de interese, inca mai au foarte multi bani si pot sa reziste! Preocuparea lor este de a uza imaginea USL pentru ca in alegeri sa aiba mai multe sanse. E lupta politica din care cetateanul nu castiga! Toti o stiu, dar CIOLANUL e mai dulce! In fond i-am votat si pe unii si pe altii, schimbarea vremurilor se face greu!
NU doctoratele fac Oamenii.
Nici Funcţiile.
Rămîi Om prin ce faci pentru oameni, nu pentru clanuri, caste, bande. partide.
Pontacii – prietini cu dracii ue. Era de aşteptat. Întotdeauna află aceia o momîie, o marionetă, o coadă de topor în pădurea, cîtă mai e, a ţării…
Amărîţilor ce nu ştiu (ori o fac pe proştii) ce-i Grajduri: s-ajungă să simtă, nu doar să vadă. O superficială documentare pe „gugăl” i-ar fi luminat în mentalul întunecit de reaua, intenţionata-le gogomană prostie.
Dle Culai, vă pricepeţi la toate. La doctorate, la oameni, la prieteni, clanuri, caste, bande partide etc. Şi vă cheamă doar Culai. Ce să zic, în timp, chiar mi-aţi fost simpatic. Dar nici acum nu pot spune că nu-mi sunteţi agreabil. Numai că prea vă sinucideţi în numele „Grajdurilor”. Nu aruncaţi prostia pe seama altora. Ea e ca bumerangul. Şi-ar fi păcat să vă prostiţi de unul singur, cu voie de la dstră.
Dle Moise, primul plagiat l-a făcut Moise Bibliotul. Ştiţi treaba cu plăcuţele, cu legile poporului ales, cu deşertul, cu apa din buricul pietrei. Toate astea la mii de ani după tăbliţele de la Tartaria. Nu vă daţi cu părerea. Şi dstră sunteţi un plagiat al tatălui dstră. Dacă nu aveţi de lucru, vă pot recomanda eu nişte activităţi.
@nimicu’da’n praştie dat de bun în rău cîtu-i: ‘Z’da etcaetera, cu tot cu nesimţiţii lu’mata!
Iar mie – ruşine să-mi fie, că-mi pun mintea înjosind nebuni demni de Grajduri, ce numai la compătimire nediscriminatorie au dreptul!
@lui Dan Ionescu. Priviti-va in oglinda si aplicati-va doua palme dupa ce va spuneti admirativ: Doamne, cit de prost pot fi!
Culita, …noi toti credem ca suntem cu boii in grajduri. Insa, modul nostru de a percepe lumea este el e c h i l i b r a t si conform acestei lumi INTOTDEAUNA? Nu ma gandesc la reactiile care pot fi disproportionate, conteaza mai putin.
Eu inteleg ca nu avem scriitori mari si vreo cativa ajunsi la o varsta respectabila au fost ridicati academicieni. Dar nu pot intelege idioteniile inadvertentelor strigatoare: cum poti tu sa-l „bagi” pe Nichita la gramada cu alti 15 autori anosti(fiindca poezia lor este anosta)? Nu este aceasta o lipsa elementara de respect si o deformare a realitatii? Cum poti sa ignori poeti a caror talie lirica se impune dincolo de orice discutie? – daca ar fi sa ma refer numai la cei plecati dintre noi. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca un poet tulburator ca Octavian Paler nu a fost valorificat niciodata ca atare. Cum poti sa clamezi respect fata de memoria lui Eminescu si sa imparti premii cu numele Poetului unor autori(?) la urma-urmei jalnici, vrednici mai degraba de compasiune, fiindca acest lucru este mult prea evident, daca ar fi sa ma refer numai la dutescu.
Mi-e teama ca multi nu inteleg…sau inteleg cat pot – spre paguba lor. Nu mai vorbesc de caracterul unora, de clar- obscurul care le anima gandirea, in fapt le-o perturba – in functie de interese.
Oamenii vad si va judeca aspru.
Si mai este ceva, asta chiar ma enerveaza ! Vine Saracul, saracul cu duhul, „ipochimenul care nu pricepe codul cultural romanesc”, lucru confirmat „pe teren”, si izvodeste si navodeste si-i ridica si-i coboara si-i muta si-i ajuta…pana ramane capra muta si porcul incornorat, cat de vulgar! Insa riguros exact.
…paca-l vad – costum lucios de cocalar – venea la Universitate ca sa ne spuna ca nu poate sa stea(!) fiindca trebuie sa fie la Radio sau drak mai stie unde…tot pe fuga, tot pe fuga…la fel ca in Ceaslov, unde ne serveste mostre de stupefactie(si cateva de o prostie funambuleasca). Asta e omul…
Domnule Moise, eu v-am tratat cu tot respecul curvenit. De ce v-aţi înfuriat în pene. Vă simt jalnic precum o şopârlă ce-şi umflă gulerul ca să-şi sperie convivii deşertului. Mesajele dstră put, au o duhoare specifică plagiatorilor realităţii. Vă compătimesc. E tare greu să supravieţuieşti în condiţiile în care vă târâţi zilele de la un blog la altul. Nu mă faceţi să revin. Ocrotiţi-vă, fie-vă milă de stârvul dstră „spiritual”. Aveţi reacţii de exterminator, dar şi de piţigoi care-şi bagă unghia în gât, ca Năstase pistolaşul…
Hopa, a revenit „terasin” cu noi instrucţiuni ! E acelaşi terasin care credeam că ne va părăsi. Welcome, sulifrici !
Domnule Stoiciu, aveti, cumva, adresa de e-mail a Domnului Dan Stanca?…Multa sanatate!
Am o adresa a lui Dan Stanca, nu știu dacă e valabilă: „Dan Stanca” mut_ds@yahoo.com,. Cel mai bine scrieți pe adresa ziarului Lumina (o găsiți pe Internet), unde știam că e redactor.
Azi a venit Monica în ţară şi tot azi s-a dat verdictul în cazul lui Ponta: Plagiat. Corect, Ponta a substituit titlurile navelor fostei flote româneşti. Dna Monica nnu seamnă cu aia care număra voturi din zece în zece, Roberta parcă, nici cu pianda blondă Udrea şi nici cu fetele caraibianului, vorba cuiva. Dna Monica e o Rregină, are justiţia la picio0are, e mai frumoasă decât toate cele amintite mai sus, mai deşteaptă şi mai rezistentă la pahar. Uneori şi-l duce la gură cu propria mână. Halal justiţie. Nu am pentru Ponta nicio simpatie, însă, de când îl tot şicanează pe monstrul ulisean, e făcut preş de sistemul mafiot. Cel mai bine ar fi să plece cu toţi de aici, din ţară, şi să se mănânce între ei în altă parte. Oriunde…
Multumesc, Domnule LIS.
Cele 87 de pagini luate în discuție sunt citări din autori menționați și aflați la subsolul lucrării, și atunci acuza de plagiat nu prea stă în picioare .
Faptul că niște pasaje dintr-un autor apar fără ca numele lui să fie trecut la subsol se explică prin faptul că ori autorul în cauză le preluase de la cineva, ori că cineva dintre cei menționați de VP folosise părți din lucrarea respectivă și Victor Ponta nu avea de unde să știe de acest lucru ( care se poate verifica căutând pasajele respective și la alți autori dintre cei deja citați).
Adevărul este că cei de la CNATCDU, în totalitate numiți de Funeriu au aflat pe surse că vor fi schimbați și atunci au comis o ultimă măgărie în semn de adio , ca să poată fi victimizați de către cei care acum se vaită și cerșesc pe la toate colțurile, după ce înainte treceau stropind și împroșcand cu noroi tot ce era opoziție, din mașinile luxoase cu care-și plimbau burțile sau amantele.
Deși comisia de specialitate a considerat că este un subiect care nu-i de competența lor, 13 din membrii consiliului, din cei 21, care erau siguri că vor fi schimbați, în frunte cu președintele au făcut toată tevatura asta numai că n-au avut ce face și până la urmă, din prea multă inteligență, ca să nu-i spunem prostie au ajuns la concluzia comisiei lor de specialitate:
Nu ne amestecăm și ca atare nu apreciem ( că nu putem !) contribuțiile originale și calitative ale candidatului, deci a lucrării de doctorat !
În schimb ne permitem să interpretăm după cât pot circumvoluțiunile noastre, cele 87 de pagini pe care le declarăm plagiat (copy-paste), omițând cu bună știință să observăm că la subsol sunt trecute numele autorilor din care s-a “plagiat”
P.S.
Până la urmă nu s-a respectat nici cvorumul de 2/3 , respectiv 14 , așa că ….
De remarcat indignarea prezentă inclusiv pe Antena 3, dar mai ales pe Realitatea , care au tocat cu vehemență tipic băsistă acest subiect, refuzând să comenteze în vreun fel rezultatele de la Consiliu, unde Ponta s-a descurcat nesperat de bine.
Dovadă că se anunță cât de curând un nou deces politic 😆
Cu siguranță cei mai mulți își amintesc bancul de pe vremea lui Ceaușescu :
Un tip venea în fiecare dimineață si se uita la primele pagini ale tuturor ziarelor după care pleca vădit nemulțumit.
Într-o zi chioșcărița îl întreabă :
– Dar ce tot căutați domnule și nu găsiți ?!
_ Urmăresc să apară anunțul unui deces …
– Bine, dar decesele apar în penultima pagină, nu pe prima unde văd că tot căutați dvs !
– Lăsați doamnă, că ăsta pe care-l aștept eu, sigur o să apară pe pagina întâia 🙄
welcome, gălbeaza fie cu tine, fiule!
Mai împarţi virgule din copârşeu?