Scriitorul neurolog Liviu Pendefunda a fost inundat, cum vede el poezia. Timpul, titlu disputat şi azi de publicaţii

Miercuri, 15 septembrie 2010. Ce li se mai întâmplă poeţilor? Am schimbat o vorbă la telefon cu Liviu Pendefunda, medic neurolog (dacă îi citeşti titlurile cărţilor vezi că toate sunt pline, chiar şi explicit, de simboluri masonice). Venit din familie aristocrată (tatăl lui e academician), are standard de viaţă pe măsură. A fost plecat din ţară mulţi ani… Acum, când am vorbit la telefon, era amărât, că după o „ploaie uriaşă, de 134 de litri pe metrul pătrat, de acum două-trei luni” i-a fost inundată vila din Bucium, „mi-a intrat apa în casă, efectiv casa a plutit în apă, apele freatice s-au urcat la suprafaţă (fiindcă trec râuri pe dedesubt), mustea”. Apa aici, în Bucium, şi aşa e la 3-5 metri, maximum 13. A aşteptat două luni să se usuce totul, „am scos parchetul şi am pus în loc gresie, am cumpărat pompe din Basarabia, am făcut şanţuri în curte şi puţuri, am înălţat mobila, i-am pus picioroange”. Probabil că a fost iniţial un loc mlăştinos, desecat, acolo unde stai, i-am spus, numai de n-ar lua-o la vale terenul, Doamne fereşte. „Prea târziu am auzit că a fost o mlaştină pe versant… Acuma plătesc de mă spetesc, am casa cu ipotecă, maşina în leasing”. Dar ce, vine lumea la tine la cabinet? Vă reamintesc, Liviu Pendefunda e neurolog. Vin, n-ai să crezi, de când cu furtuna solară vin şi se plâng de dureri de cap de care nu mai scap şi de ameţeli… Se gândeşte să plece iar în străinătate, să-l asculte pe Băsescu (care, ştiţi, trimite oficial medicii în străinătate, dacă nu le convin salariile din România), dar el ştie că „străinătatea nu mai are nevoie de noi, şi sunt la o vârstă când nu mai am chef”. Poetul Liviu Pendefunda, foto (născut în 10 martie 1952; are şi cărţi de proză şi de eseuri publicate, nu numai de versuri; a debutat în 1979 cu versuri la Editura Litera) a editat o revistă trimestrială din 1990, Contact Internaţional (avea şi o editură, Contact) – anul acesta vrea să-i aniverseze amintirea. Într-un interviu cu Cassian Maria Spiridon (pentru revista lui, Poezia), declara anul acesta: În anii ’90, Contact international apărea trimestrial si Zilele editurii adunau tot ce era lume literară în Iasi, dar si cu invitati din tară. Evenimente independente de spiritul uman au curmat această activitate frumoasă si prolifică în vremea cînd multe reviste literare se zbăteau să supravietuiască. Necazurile personale si schimbările survenite în viata mea de atunci au avut un impact de care mă dojenesti. Iar faptul că medicina si-a cerut obolul cam în acelasi timp pe plan universitar si academic a restrîns legăturile mele cu tumultul cotidian. Am fost o perioadă si plecat din tară. Cum vede un medic neurolog poezia? Vă va fi mai greu să-i urmăriţi demonstraţia, dar merită (face caz şi de ambiguizare, care e o componentă esenţială a poeziei): De fapt, lumile noastre interioare se ascund în versuri. Íntr-un somn normal, visele sunt imagini confuze determi­nate de griji, regrete si dorinti. Acestea pot fi reminescente ale reprezentărilor mentale inspirate de tendintele si emotiile noastre, de senzatiile percepute anterior visului, înregistrate de memorie si in­trate într’un proces creativ mnemoclastic. Deci sînt determinate de impresii senzoriale recente. Străbătînd spatiul-timp visele pot con­duce spre iluminare. Constienta este uneori utilizată pentru a explica starea de trezie, de nesomn, starea care însă nu este clar înteleasă ca nefiind aceea de constiintă. În constientă omul este constient de toate senzatiile sale, de toate perceptiile prin care mediul înconjurător îl informează asupra adevărului, fiind o experientă sensorială într-o di­mensiune spatială. Activitatea neuronală a creierului compară mesa­jele primite cu propriile imagini stocate în memorie si analizează distorsiunile ivite cu participarea psihică a perceptiei si analizei. În vis experientele reportează imagini mnemice si interceptări extrau­mane atemporale si din spatii diferite celui în care creierul se află în presupusul repaos. De aceea se afirmă că visele sunt experiente de constientă ale memoriei. Aceastea nu pot însă explica caracterul re­flex realizat între inconstient si constient. Fenomenele devin mai complexe atunci când nonrealitatea se transformă în realitate. Ilumi­narea interioară se obtine atunci cînd între subiectul desprins de lumea trepidantă si fluidul vital al noosului apare o formă de expri­mare a comunicatiei. Betia extatică determină stări asemănătoare aurei, a epilepsiei temporale, a revelatiilor. Deci prin medierea unor substante se obtin aceleasi modificări psihedelice pe care le întîlnim descrise din cele mai vechi timpuri. Schimbarea de spatiu si timp, halucinatii în culori, sunete, micropsii sau schimbări înfricosătoare de forme, toate apar prin actiunea substantelor asupra sinapselor cerebrale… Deci poesia devine prin definitie ambiguă, fiind o elaborare timp-spatiu a inconttientului în care prezenta simultană a mai multor sensuri generează hermeneutic interpretări multiple după specificitatea gîndirii cititorului. Asa văd eu ambiguitatea, ca o caracteristică esentială a poesiei. Liviu Pendefunda e şi traducător, a publicat şi jurnale sau „studii de interferenţă”. Până anul acesta eu nu l-am cunoscut. Invitat (prezent la Iaşi prin Daniel Corbu, de ziua Bună Vestirii Poeziei) la vila superbă din dealul Galatei a poetului Cassian Maria Spiridon (public fotografii de la acea întrunire cordială; rar se întâmplă să aibă loc asemenea gesturi de simpatie; îmi pare rău că, luat cu evenimentele cotidiene, am amânat consemnarea în amănunt a acestei întâlniri, azi am uitat şi replicile de acolo; în schimb am admirat încă o dată vila ridicată de Cassian „după mintea lui de poet-inginer”), i-am strâns mâna cordial şi lui Liviu Pendefunda, o personalitate recunoscută a Iaşului. La cât de important este, Liviu Pendefunda n-a ezitat să-şi deschidă sufletul faţă de unul ca mine, un străin pentru el, în definitiv. În general eu sunt retractil. M-am mirat mereu după Revoluţie că Liviu Pendefunda, o vedetă sclipitoare ieşeană după Revoluţie, s-a dat la fund, repetând, pe alt palier, experienţa expusă ieri aici, a poetului Ioan Ţepelea. Mi-a spus că vrea să recupereze timpul pierdut, să rămână mai mult pe terenul literaturii decât al medicinii. Sper să-şi păstreze entuziasmul descoperit la el la Iaşi astă primăvară, să nu cadă în resemnarea lui Ioan Ţepelea, care e convins că nu mai merită nimic. Literatura e şi terapeutică pentru mulţi dintre noi.

Citez două strofe dintr-un poem intitulat „Furtuna”, apărut în volumul „Rod ucis” (2009):

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să ‘l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi ‘l poate arăta.
În faţa Lui şi ‘n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta. //

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire ‘mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote ‘ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.
Liviu Pendefunda

PS. Pentru cititorii de reviste literare (pe care nu le găsesc nicăieri la vânzare), public ultimele numere din două reviste, salvate în format pdf. Prima, revista lunară Timpul (condusă de Liviu Antonesei, chiar dacă în dreptul redactorului şef e trecută soţia lui, Gabriela Gavril) – daţi click pe TIMPUL_07_08_2010 (şi iar click pe dreptunghiul apărut). A doua, revista Hyperion (condusă de Gellu Dorian) – daţi click pe Hyperion 07-08-09 2010 (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Ele apar sigur şi pe hârtie (chiar dacă eu nu am văzut aceste ultime numere pe hârtie). Apropo, alte numere de reviste n-am mai primit pe e-mail (subliniez asta, să nu mi se reproşeze că nu le public aici). Închei cu o ciudăţenie – se face publicitate în Bucureşti (inclusiv pe monitoarele din metrou) că apare un nou săptămânal intitulat Timpul! Săptămânal condus de nimeni altul decât Petre Mihai Băcanu. Şi se dau imagini cu cititori care ţin în mână revista Timpul de la… Iaşi (forma grafică a literelor titlului şi formatul tabloid sunt aceleaşi; sigur, se păstrează amintirea ziarului din secolul al XIX-lea, la care Mihai Eminescu a fost inimitabil). Liviu Antonesei cunoaşte această situaţie? Cine are titlul înregistrat la OSIM? Ştiu că a existat un război al lui Cassian Maria Spiridon cu Liviu Antonesei pe seama preluării acestui titlu (chiar în tribunal), dar nu ştiu cum s-a terminat. Acum Liviu Antonesei (sau Cassian Maria Spiridon; el a avut imediat după Revoluţie un săptămânal extraordinar intitulat Timpul, azi mai păstrează numele Timpul numai la editura lui), se va judeca în tribunal cu Petre Mihai Băcanu pentru păstrarea titlului revistei?