Vineri, 3 septembrie 2010. Remanierea guvernamentală şi-a produs efectele, trăim în plină mascaradă: am fost asiguraţi de preşedintele-premier Traian Băsescu, la instalarea celor şase noi miniştri PDL de paie, că şi în anul 2011 vom fi sacrificaţi pe altarul austerităţii (adică tăierea unui sfert din salariu, creştere a TVA cu cinci procente şi scumpiri la toate produsele, inflaţie, impozite şi taxe crescute dramatic). Restul nu mai contează: ne-am liniştit, în 2012 vine şi aşa apocalipsa (Centura fotonică, sfârşitul timpului, inversarea polilor, furtunile solare care distrug şi civilizaţiile). Ce mi se pare în continuare incredibil e că atoate-Băsescu mai e susţinut de intelectualii de curte…
*
Am fost întâmpinat azi, pe scările metroului (eu coboram, ieşeam, el urca, ieşea din metrou) cu „Doamne ajută!” de un tânăr cu barbă (cu un „cioc” original), care avea în mâna dreaptă un şirag de mătănii, pe care le schimba câte una. Nu l-am recunoscut iniţial. Era poetul Marius Ianuş! Nu pot să cred, te-ai călugărit? L-am întrebat. Nu, dar nu e exclus să o fac… Locuieşte la Vatra Dornei, la bunici. E nefericit, s-a despărţit de poeta Domnica Drumea, cu care are un copil (merge la şcoală din acest an). Am înţeles că n-a vrut să meargă pe drumul lui, a ales să meargă pe drumul ei. Îmi pare nespus de rău, ştiu ce înseamnă să faci pereche cu o scriitoare, sunt atâtea de asimilat reciproc. Marius Ianuş, foto, avea o figură iluminată. I-am spus că ar trebui să speculeze această cumpănă din viaţa lui, să scrie despre tot ce i se întâmplă sufleteşte… M-a asigurat că a tehnoredactat două cărţi, pe care le va scoate în acest an (sunt convins că a ieşit din canoanele lui vechi nonoconformiste, duse la extrem). E mulţumit că la biblioteca din Vatra Dornei are acces la Internet şi-şi păstrează mâna. Părinţii lui (la Braşov) au vrut să se angajeze pe un post înalt la Gazeta de Transilvania, dar el nu mai suportă să stea la dispoziţia hachiţelor politice. Îi ajunge cât timp a pierdut ca jurnalist protestatar. N-am mai insistat să aflu amănunte, mi-a spus că nu-şi mai doreşte deocamdată decât să se împace cu iubita lui soţie, cu poeta Domnica Drumea şi să-şi îmbrăţişeze copilul. Pentru călugărie mai e timp…
*
Ieri mi-a telefonat de la Viena poetul Gheorghe Achim (e şi critic şi istoric literar excelent), rămâne până anul viitor la Viena universitar (e pentru trei ani angajamentul). E la Viena cu fiul lui, student aici la ştiinţe economice, ştie din copilărie germană (fiindcă l-am dat de gol pe Marius Ianuş, îl dau de gol şi pe George Achim – a divorţat în ţară). Deşi are un apartament la Satu Mare, preferă să locuiască la Baia Mare. George Achim, foto, e un însingurat, mă recunosc în pielea lui (dar ce diferenţă de destin dintre noi): „sufăr de păcatul singurătăţii”, îmi spune… S-a bucurat la Viena de întâlnirea cu poetul Corneliu Antoniu venit la un festival de poezie dintr-o localitate de pe Dunăre, nu ştie care, că nu s-a dus cu el (şi cu Peter Sragher). George Achim organizează cu posibilităţile lui manifestări legate de cultura românească la Viena (îmi aminteşte de una, dedicată Şcolii Ardelene), a adus personalităţi scriitoriceşti de primă mână, aici, cum a putut.
*
Tot ieri l-am reîntâlnit întâmplător, la redacţia Viaţa Românească, pe prozatorul optzecist Nicolae Stan (născut în 1953 în Ialomiţa, fost membru al Cenaclului de Luni şi al Cenaclului Junimea; a debutat în 1985 la Editura Cartea Românească; a terminat filosofie în 1979 la Bucureşti). Învăţat cu posturi oficiale după Revoluţie (preşedinte al PAC Ialomiţa, director al Direcţiei de cultură Ialomiţa), are statura publică a celui ce ştie că i se cuvine. De doi ani s-a mutat la Bucureşti, stă cu chirie (îşi permite, are salariu de peste 3.000 de lei „în mână”; e profesor la Şcoala Centrală şi la o universitate particulară, cea Ecologică), împreună cu fiul lui, student la filosofie. Sunt mirat să aflu că a scris un scenariu de film, „că suntem un popor fără metodă, comunismul a întors pe dos metoda valabilă în Occident, Vlad Ţepeş a avut singurul în istorie metodă, avea cultură europeană, el a vrut să schimbe acest popor de la margine”. Bine, dar Ştefan cel Mare, care a înălţat cetăţi şi biserici şi a stabilizat poporul lui, nu a avut metodă? Nicolae Stan, foto, are o carte intitulată „Sfera publică” la Editura Humanitas, în ea îşi pune mari speranţe, acolo explică pe larg teoriile lui, inclusiv asta cu metoda-lipsă (numai că apariţia cărţii întârzie, se teme că de vină e polemica pe care o duce în ea cu H.R. Patapievici, „e o carte de filozofie politică”)… Scenariul de film se numeşte „Voi fluiera şi se vor strânge” – conform păstorului, că putem vorbi de „puterea pastorală la români”. „Trebuie să caut producător, regizori sunt, dar nu sunt bani-grămadă, e mafie, mă gândesc să transform acest scenariu în piesă de teatru”. În 2003 a scos ultima carte de proză scurtă. E amărât că nu reuşeşte să-i găsească soţiei (consilier juridic la Slobozia) un loc de muncă la Bucureşti, să-şi reunească familia aici. Interesant, Nicolae Stan are cultul fiului lui, pe care-l consideră deja un mare creator în filosofie.
PS. Public şi azi numere de reviste literare apărute pe Internet, în format pdf, primite pe e-mail. Poate vă găsiţi timp să le deschideţi. Prima, Revista Nouă, ajunsă la numărul 64-65 (sau 7-8 pe acest an), apărută de şapte ani la Câmpina, redactor-şef Florin Dochia, editată de Consiliul Municipal Câmpina, daţi clik pe revista noua 07-08-2010 lecture (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Şi a doua, SpectActor ajunsă la numărul 15 (sau 2, mai-august 2010), editată de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, coordonată de poetul Nicolae Coande, daţi click pe rând pe cele trei titluri pdf: spectactor 15 ; coperta 2 ; spectactor coperta (şi iar click pe dreptunghiurile apărute). Ambele reviste apar deocamdată şi pe suport de hârtie. Dar poetul Florin Dochia mi-a scris azi: Am trimis pdf-ul cu Revista pentru că nu ştiu când voi putea trimite un exemplar pe hârtie… şi nici dacă va mai apărea pe hârtie… curând… oricum, o să pregătesc numerele viitoare pentru tipar şi le voi posta pe site… Dumnezeu să ne ajute – zise şi ateul!
Dle LIS, din nou vorovesti de fotonica si alte daravele, io mai ieri am fos te-a afara si când zic afara ma refer afara din spatiu dle LIS, il vazusi pe Hristos, pe extraterestri si tot alaiul, am un Mesaj Urgent de Transimis! Dar atentie, mesajul nu-l va întelege dâcât cine este racordat la antena… cca 30% din populatia globaului.
Vai si arasi vai de curul alaora ce nu au antene°
Vă daţi seama, domnule Octavian Mihăescu, aştept să scrieţi despre ieşirea dumnevoastră în spaţiu, ar fi extraordinar să avem informaţii din viitor. Care e mesajul urgent de transmis?
Mulţumesc pentru colaborare.
Am primit câteva telefoane: cum e asta? de ce nu mai scrii aici unde s-au obişnuit – (ei!) – a citi comentariile mele. Am spus: pur şi simplu s-a încheiat tot ce aveam de spus; (îmi propusesem să aflu, să mă identific) cu cele citite şi scrise de mine despre opera poetică LIS. Dar ei nu voiau asta: „în străfundul fiecărui lucru nu există/până la urmă decât un cuvânt… rege al întinderii aceste…/cu viţele arse în vânt” (Nichita Stănescu). La urma urmelor, de la o fereastră a Turnului din Babilon, privesc şi eu toată această manifestare a celor ce se întâmplă pe pământ! Impresia unora e că mi-aş fi luat o prăjină peste măsură de lungă în mâini şi mă sugestionez cum că aş putea sări cu ea foarte… foarte sus. Aida de! Să fim serioşi. Parabola ecoului (v-am mai vorbit de o altă parabolă a mantalei, ceva asemănător nu?), e mult mai concludentă decât săritura în înălţime: din cele relatate cândva de M. Sorescu. Criticii au umplut galeriile săpate în muntele pe care l-au vrut „swaiţerat”, cu multe… prea multe ecouri. Ceea ce e foarte important din p.d.v. al criticilor. Din tabloul lui Breugel cel Bătrân (sus de tot în turn, de la fereastră), ne priveşte însuşi autorul tabloului: cât de mici suntem noi aici pe pământ, chiar cu mantii roşii şi cu însemne regale; „dacă nu înţelegi nimic, voi fi trist”, spunea Nichita Stănescu. Vedeţi: totul e simplu, atât de simplu încât şi acest mic amănunt devine de neînţeles! Mult respect vă transmite pe această cale: Tudor Cicu (lucrând la prima antologie a poeţilor buzoieni, antologie care se vrea perfectă).
Mă bucur de revedere, domnule Tudor Cicu. E clar, vă ocupaţi de lucruri temeinice. Succes cu antologia poetilor buzoieni.
Aveti cumva o adresa de e-mail a profesorului George Achim?
I-am fost odinioara eleva… actualmente sunt si eu cadru universitar, as fi incantata sa pot lua legatura cu dansul.
George Achim: Str. Traian Vuia Nr, 13, Ap. 7, Baia Mare 440033. Telefon 0724528149. Din câte ştiu, însă, el e la Viena cu treburi universitare (dar poate le-a terminat)…