Miercuri, 28 iulie 2021. Trebuie să rețin pentru un eventual cititor din viitor, să vadă prin ce a trecut în ultima vreme România, cât de jos s-a ajuns moral, public, la nivel de autorități, legat de noul coronavirus (care împlinește un an și jumătate și nu se lasă!). Autoritățile noastre îndeamnă în continuare populația la delațiune, la turnătorie – în numele… „simțului civic”. Infecte vremuri trăim! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, declară azi: „Dacă undeva unde clar trebuie să intre numai vaccinaţi nu se controlează, orice persoană de acolo cu simţul civic poate să pună mâna pe telefon şi să anunţe. Şi acest lucru chiar îl recomand. Dacă cineva intră într-o zonă unde se ştie că trebuie să intre numai vaccinaţi şi vede că nu se controlează deloc şi nu se întreabă de hârtie, de orice dovadă dacă eşti vaccinat, înseamnă că organizatorul încalcă regulile şi legea. Şi aici clar se pot sesiza organele de control, organele de control vin, verifică, dacă găsesc persoane nevaccinate acolo, care nu pot proba vaccinarea, prin sondaj, se poate persoana respectivă să fie amendată conform legii”. Nu mai am ce să comentez, Covid 19 se dovedește a fi „securistul de serviciu” care pune la încercare coarda supunerii fiecăruia dintre noi, coarda servitudinii colective. Dacă mai aveți chef, vizionați și acest video intitulat „Vaccin și consecințe”, de curiozitate:
***
Azi am tuns iarba la Brașov, acasă, cu mașina de tuns electrică – la 30 de grade la umbră. E a treia oară când o tund în acest an (primăvara întârziind din cauza ploilor și frigului; e o recomandare obligatorie a producătorului de mașini de tuns să nu tunzi iarba udă, dacă vrei să nu se strice). Pare a fi floare la ureche, având de tuns trei parcele de grădiniță (am îndesat iarba într-o pungă de 60 L). Parcelele sunt pline de copaci, arbuști, trandafiri (straturi de flori), trebuie să mă strecor printre ei cu mașina de tuns. Cel mai greu e „ciugulitul” (cu mâna sau cu foarfeca mare specială de tuns iarbă; am schimbat trei până acum) de după ce tund iarba cu mașina (lasă că o mașină de tuns mi s-a stricat acum doi ani, am cumpărat alta, asta cu care tund acum) – să stau în genunchi și să smulg iarba de pe lângă gard sau din jurul copacilor, arbuștilor, trandafirilor (straturilor de flori), unde n-a ajuns mașina de tuns. Apoi trebuie să mătur dalele din jurul casei și ale carportului descoperit…
Până să vând apartamentul de pe scara de bloc de nouă etaje „a scriitorilor”, obținută imediat după Revoluție „la roșu” de președintele din 1990 al Uniunii Scriitorilor, Mircea Dinescu, în 2014, habar nu aveam de muncile grădinițelor (stăteam la bloc și citeam și scriam, erau pe primul plan, altă treabă nu aveam, în afara curățeniei din apartament; nu aveam nici pisici; acum pe primul plan sunt muncile la grădinițele casei și alimentarea animăluțelor; avem un motan și o pisică în casă, apoi un motan și o pisică sălbatice, cumpărăm pentru ele parizer, ca și pentru câinii cartierului, și hrană umedă), cărora le dăm să mănânce, și păsările pădurii… La fel am fost și cât am locuit la Focșani, la bloc, după căsătorie, din 1975 până în 1990.
Apropo, duminică, 25 iulie m-am întors de la ai mei de la Adjud (unde e casa părintească, în ruină; fratele meu Marian are casa lui aici, tocmai și-a zugrăvit-o pe dinafară; a fost sărbătorită soția lui, ocazie să mai plecăm și noi de acasă) cu patru saci umpluți pe jumătate cu semințe de floarea soarelui „sparte”, cumpărate la suprapreț (3 lei kilul, față de 1,5 lei anul trecut; 180 de lei) pentru păsările pădurii de la gardul nostru, să am rezervă… Am o problemă cu depozitarea lor pe căldura asta, nu-i mai pot ține în marchiză fiindcă fac fluturi, îi țin afară „sub streașină”, în spatele casei, jos, pe dale, în saci de plastic (deschiși la gură; i-am cumpărat în saci de rafie), în speranța că nu-i miros, nu-i descoperă ursul și șoarecii, și fac prăpăd…
Venind vorba de urs și de păsările pădurii: săptămâna trecută o ursoaică (avea după ea trei pui, i-a văzut un vecin) a rupt lădița specială de pe gard, în care le dau păsărilor pădurii semințe de floarea soarelui! E, cred, a zecea (nu mai țin socoteala) lădiță ruptă de urs de când stau la Brașov, cu pădurea la gard. Ursul mănâncă și floarea soarelui, o miroase de departe. A trebuit să fac una nouă (cu fund și acoperiș, lădiță de plastic) și să o atârn în gard, în același loc (resemnat, aștept să o facă praf și pe asta), ascunsă între ramuri de arbuști. Lădița asta fiind vizată și de pisici și motani, care vânează păsările pădurii venite să mănânce. Am acum în minte păsările pădurii (îndeosebi pițigoi, maturi și pui; dar vin și păsări mari, nu știm ce sunt) în dimineața când au găsit lada ruptă, stăteau aliniate pe gard sau pe crengi, rămase fără semințe de floarea soarelui și așteptau să găsesc o soluție.
Nu e deloc simplu nici să fac o nouă lădiță pentru semințe de floarea soarelui, în care păsărelele pădurii să se simtă în siguranță… Cât stăteam la bloc la București (Str. Bibescu Vodă – Piața Unirii, „La fântâni”) nu aveam decât grija scrisului și cititului, cu posibilități la limită de trai, acum mă simt om gospodar răspunzător de copaci, arbuști, plante (afară, și în ghiveci, în casă), de iarbă și de animăluțe, ele mă țin în viață, ba chiar mă relaxează într-atât, încât scrisul și cititul au devenit secundare lor (vorba vine). Cât voi mai avea eu de trăit? Acum, ajuns la Adjud, m-am interesat și de soarta locului nostru (al meu și al Doinei) de veci – n-am găsit, rămân pe mai departe în „așteptare cosmică”, la noroc, sper să nu mor peste noapte și să provoc mari dileme supraviețuitorilor mei (ar trebui să semnez un testament?).
Ilustrația din titlu e semnată de Felix Aftene
0 Comments