Un doctor care s-a săturat: „Gata cu pandemia de ipohondrie!” Cu ursul la gard, noaptea

6 min


Luni, 29 iunie 2020. O curiozitate: de când cu noul coronavirus și victimele lui, a dispărut gripa sezonieră și victimele ei! Ceea ce înseamnă că pur și simplu cei îmbolnăviți de gripă sezonieră au fost, toți, trecuți în statisticile noului coronavirus… Vi se pare normal?

Grupul cu care am urcat sâmbătă, 27 iunie, la Vârful Ciucaș

Citeam zilele trecute opinia unui medic sincer, care se respectă, din Suceava, pățit cu noul coronavirus-Covid, Mircea Pușcașu:

NU MAI ȚINE, LĂSAȚI

Covid este o viroză respiratorie de risc mediu, cu mortalitate sub gripa sezonieră. Zice CDC (Centers for Disease Control and Prevention; Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) american și Ministerul Sănătății britanic. Doar contagiozitatea este mai mare decât la gripă.

Cifrele oficiale de la noi sunt inutile, făcute din teste la hectar, să nu zic din pix. Ne aburesc cu numărul de noi infectați, pe care îl compară ba din zilele în care făceau 2000 de teste, ba din zile în care fac 13000 de teste pe zi, teste care au eroare între 4% și 30%!! E incredibil faptul că în atâtea luni de epidemie au luat atâtea măsuri absurde, dar nu au făcut teste serologice pe eșantioane statistic relevante, că nu îi interesează evoluția reală a epidemiei în populație, că ar ieși la iveală că cifrele prevalenței ar fi mult mai mari, și mortalitatea mai mică decât la gripă, iar măsurile sunt nejustificate.

Ministerul Sănătății din Germania a făcut teste de acum 3 luni și au văzut că, deși rezistă câteva zile pe diverse suprafețe, SARS-CoV-2 nu este infectant după câteva zeci de minute, ore, pe aceste suprafețe.

Asimptomaticii nu transmit boala decât în cazuri foarte, foarte rare, ei sunt asimptomatici tocmai datorită încărcăturii virale mici. Așa zice OMS.

De ce să porți mască în magazine, muzee, biserici? La gripa de toamnă le puneam în anii trecuți? Sau carantină, izolarea oamenilor sănătoși și badigarzi cu termometrul după tine? Sau stări de alertă / urgență / război?

Eu m-am săturat să mă prefac că îi cred, să mă prefac că mi-e frică pentru/de ceilalți sau de Covid. Gata cu pandemia de ipohondrie. O iau razna când văd oameni, eventual tineri, cu masca până sub ochi pe stradă, plus mănuși. Nu există lume aseptică, nu poate exista. Nici nu am vrea să existe, avem nevoie de bacterii, de viruși.

Doctorii din spitale au început să vorbească, să demaște minciunile și exagerările. Nici polițiștii sau jandarmii nu mai cred în teatrul ieftin servit de guvernanți și mass-media. Nici ei nu cred că măsurile sunt realiste și nici ei nu cred că dr. Nelu Tătaru, chirurg la Huși, ar fi vreun geniu în sănătate publică, nici că dr. urgentist Arafat nu poate dormi noaptea de gravitatea epidemiei de Covid. E ca și cum ar trebui să ne prefacem că ne temem și că nu vedem că ei se prefac că e grav.

E clar că le place, că au interes să mențină starea de putere sporită și cu mult spor în afaceri pe sub mână.

Eu propun să terminăm cu acest teatru ieftin, cu această mascaradă jenantă.

(P.S. Am mai spus că eu am făcut boala și a fost ca o gripă ușoară, lungită. Acum sunt negativ PCR și pozitiv la anticorpi de durată IgG. – Mircea Pușcașu)

Îmi e lehamite să mai comentez pe seama multor măsuri abuzive luate de autorități „pentru protejarea împotriva noului coronavirus”, românii nu le mai cred în majoritate, oricum (nu le mai cred nici măcar cei ce emit hotărâri de guvern și legi, acum în stare de alertă prelungită), își văd de viață, responsabili, inclusiv plecați în vacanță în țară, „pe riscul fiecăruia”. E ciudat că se dau de ceasul morții „epidemiologii” cu înmulțirea cazurilor de Covid19 fiindcă s-au relaxat măsurile „medicale” coercitive la munte și la mare, când știu că lumea merge la serviciu, în mari întreprinderi (atâtea câte mai avem mari, nu numai în zona producției auto) în aglomerație, și nu a explodat numărul celor infectați. Se tot face caz de numărul de infectați, de parcă ar muri toți dacă s-au infectat, procentul deceselor e la minimum posibil (îi numeri pe degetele de la o mână pe cei tineri sau nu, decedați fără „comorbidități”, care să fi avut complicații din cauza acestui virus planetar; mama lui de virus!).

***

Eu, la Brașov, am probleme cu ursul! A reapărut la gard, noaptea (după o lungă perioadă de absență; m-am iluzionat că a fost relocat de primărie) și mi-a făcut praf lădița specială pentru păsările pădurii (pe care o agăț de gardul înalt de doi metri, cu fața spre pădure; cât țineam lădița cu fața spre casă, săreau pisicile și motanii în ea să prindă păsările pădurii), în care puneam semințe de floarea soarelui. Aduc semințe cu sacul, cumpărate din Adjud (fratele meu Marian face rost de ele)… Din câte înțeleg, ursul mănâncă și semințe de floarea soarelui, mirosul lui fin le descoperă de la distanță. M-am resemnat, ce să fac, și am pus la punct altă lădiță (cu acoperiș împotriva ploii). Am instalat-o în același loc, pe gard, cu vederea spre pădure, ascunsă după arbuști (păsările se strecoară printre crenguțe și frunze, vin după miros; sunt mai ales pițigoi, nu le știm denumirea la celelalte, că sunt diferite; ne încântă cu trilurile lor). În plus, crezându-mă isteț, am pus pe gard și o pălărie de paie a Doinei, în speranța că ursul nu va mai îndrăzni să rupă lădița, crezând că e un om de față… Povești.

În noaptea de sâmbătă spre duminică a rupt iar ursul lada! Lada mea cea nouă… Ba chiar a întors și pălăria de paie cu fundul în sus, rupând-o de unde a apucat-o (ceea ce mă pune pe gânduri, e un urs neprietenos). Ca un făcut, am lăudat sâmbătă, 27 iunie, urcat pe Vârful Ciucaș (pentru prima oară; am făcut caz de ascensiunea, nu tocmai ușoară, la 1954 de metri pe contul meu Facebook, am postat acolo 78 de fotografii și două scurte filmulețe, vezi la https://www.facebook.com/liviuioanstoiciu.ro; public aici, pe blog, fotografii realizate de Corina Cozma și Anamaria Nako), cum spun, am lăudat lădița nouă făcută, cu pălăria de paie lângă ea (am deocheat-o). La întoarcerea de pe munte (după opt ore de mers intens, având în față tineri ghizi de munte și instructori de schi) am primit pe telefonul mobil avertizare că e o ursoaică la Brădet cu trei urși! Nici o legătură cu ursul „meu”. Amuzant, venind spre Brașov în mașini dinspre stațiunea Cheia, ne-am oprit la… Brădet, toți cei ce au urcat pe munte vrând să mănânce o ciorbă de burtă, la o terasă intitulată „Il Refugio” (mai puțin eu)! N-am văzut ursoaica și puii ei aici, în schimb am fost întrebat dacă eu am anunțat la 112 că e un urs la gard, la marginea de sud a Brașovului, să fie alertată lumea.

Cum să anunț, m-am mirat… Natural, n-am anunțat la 112 că e un urs la gard nici a doua oară când mi-a rupt lădița cu semințe de floarea soarelui. Acum aștept să sară noaptea ursul gardul în grădinițele noastre să caute de mâncare (las afară mâncare la motani și pisici, ai vecinilor; nu spun că am și o jumătate de sac de semințe sub șarpantă, dacă-l țin în marchiză, face fluturi)…

Fotografie LIS la titlu – în Munții Ciucaș


2 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. În gebere, observ că în linii mari sîntem de acord. Unde greșește medicul? deosebit de gripa sezonieră, lighioana asta nu doar că se răspăndește mai repede, poate afeta o mulțime de apte organe și sisteme. În rest, așa este, băieților ăstora le place să se joace de-a periclul enorm, asta le permite să facă ce vor șimai ales să fure ca sparții… Nu intru îîn detalii aici, fac asta la mine pe blog.