Zi nefastă la Christchurch. Lista cu membrii suspendaţi ai Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care nu răspund la apel

6 min


Marţi, 22.02.2011. Zi de marţi, cu patru de 2 în data de azi – a contat, chiar dacă semnul nenorocirii a avut loc tocmai în Noua Zeelandă, un  cutremur care a devastat al doilea oraş al ţării, Christchurch (atenţia la Christ- din denumire; au căzut inclusiv bisericile de patrimoniu; catedrala de 147 de ani s-a dărâmat). Ştiţi, Noua Zeelandă e un protectorat britanic (oficial, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este şi Regina Noii Zeelande). În Noua Zeelandă am o rudă prin alianţă, scriitor şi om de televiziune: Alexandru Pleşcan – care a reuşit să transmită azi familiei lui de origine din Focşani că el, soţia băştinaşă (cu care are doi copii) şi fiul cu care a plecat din România au scăpat teferi şi casa impunătoare (de lemn) nu li s-a dărâmat. Slavă cerului. Când a emigrat, după Revoluţie, Mugur (aşa i se spune acasă) Pleşcan mi-a atras atenţia, nu pot să uit, că Noua Zeelandă e exact pe cealaltă parte a planetei noastre, „dacă introduci un ac de dimensiunea planetei în România, iese pe partea cealaltă a planetei în Noua Zeelandă”. Când la noi e iarnă, în NZ e vară (dar în NZ vara e scurtă). Ce mă pune pe gânduri e că Noua Zeelandă nu avea renumele de ţară cu un risc seismic atât de înalt, şi că abia anul trecut s-a reactivat „placa tectonică” (a avut loc un cutremur de 7,1 pe scara Richter anul trecut – atenţie, fără să fi omorât pe cineva, dar care a şubrezit clădirile; din 1931 n-a mai fost în NZ un cutremur atât de devastator, cum a fost cel de azi). Mă pun în pielea lui Mugur Pleşcan – născut în zona seismică a Vrancei, a plecat într-o zonă seismică şi mai păcătoasă, în NZ (cu cutremure de suprafaţă, care fac prăpăd), aşa-i e destinul construit, pe aceiaşi indicatori tereştri. Pământurile insulelor NZ sunt nesigure, eu m-aş întoarce acasă, să fiu în locul lui. Cutremurul de azi a avut 6,3 grade şi a fost urmat de o replică de 5,6 grade. Christchurch nu mai are apă potabilă (s-au spart conductele şi au inundat localitatea). „Este o comunitate aflată în agonie totală”, anunţa primarul oraşului. Erau 65 de morţi înregistraţi dimineaţă… Vă dau câteva linkuri cu imagini din NZ: http://www.youtube.com/watch?v=BfcWraeZvcw&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=2VigOXKWoDw&feature=fvwkrel

http://www.youtube.com/watch?v=5wdMgEv2Ols&feature=relmfu

Să ne amintim şi de nenorocirile din statul vecin (mai exact de peste Marea Tasmaniei, la 2.000 de kilometri), Australia, din acest an (cu inundaţii apocaliptice) – se transmit semnale din acest loc de pe planeta noastră că avem probleme de supravieţuire, care ar trebui să ne pună pe gânduri?

***

Dan Mircea Cipariu face cunoscută lista membrilor Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti care au fost suspendaţi! E vorba de 174 de scriitori suspendaţi! Incredibil, sunt filiale în ţară care au doar 50 de membri, maximum. Practic, sunt suspendate mai multe filiale ale USR! Mesajul spune clar (îl public, fiindcă nu e exclus ca între cititorii acestui site să fie inclusiv unul de pe această listă, sau care să-i cunoască şi să dea referinţe despre ei; poate au murit şi ASB n-a aflat): Vă trimit lista primită de la Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti cu scriitorii „pierduţi” şi suspendaţi.

În conformitate cu Statutul USR, membrul care nu achită cotizația vreme de doi ani este suspendat din calitatea sa de membru. Din păcate un număr mare (174, aproape 10% dintre membrii ASB) nu au făcut acest lucru și mulți dintre ei sînt de negăsit. Scrisorile trimise nu au primit răspuns ori s-au întors cu „destinatar necunoscut” căutările pe web nu au dat rezultate. Nu am putut afla, în cazul unora, dacă mai sînt în viață, fie și în altă țară. Lista de mai jos cuprinde membrii care nu au plătit cotizația și nu au mai dat nciun semn către ASB (tel 021 311 25 23, email asbucuresti@digicom.ro) sau către președinții secțiilor din care fac parte (litera care precede numele reprezintă secția) din 2007 încoace sau mai demult. În caz că mai există, facem apel la ei să își normalizeze situația față de USR.

De asemeni, scriitorii care au achitat în 2008 dar nu și în 2009 se află în pericol de a fi suspendați. Rugăm toți scriitorii să-și actualizeze datele de contact. În curînd va fi funcțional sistemul de auto întregistrare pe situl ASB.

 

L – Adony Naghi Maria

P – Alexandru Oltea

T – Andreescu Gabriel

L – Anghelescu Dan

P -Apostol C-tin Fulga

P – Arion Ion

T – Bacâru L.Antoaneta

P – Bãcãuanu Dinu

P – Bãdilitã Cristian

P – Banciu F.Carmen

P – Bãran Tudor

T – Barboricã Corneliu

P – Bejancu Gheorghe

P – Benedek Jolan

T – Bercescu Sorina

P – Berindei Mircea

P – Berindei Ruxandra

T- Berindei Tatiana

L- Bidilicã V. Mihaela

L – Bocancea Angela

P – Bogdan Dan

L- Britz Helmut

T -Budişteanu D. Alexandru

C- Buduca Ioan

C- Bugariu Voicu

L – Bulat Mariana

L -Bulhardt F. Johannes

L – Caraghiaur Eugen

P – Caranfil Mihai

T – Cartianu V. Ecaterina

C- Cernat Manuela

L – Chivu Aurelian

P- Cîmpeanu Titi George

L- Ciocîlteu Alexandru

D – Coja Ion

T – Conceatu Marius

L – Constantinescu R. Mariela

L – Corsiuc Nicola

L – Crãcea N. Florica

P – Cucu Marin V.

L – Damaschin Mircea

C – Damian Sami

P – Daneliuc Mircea

Davidescu Yvette

L – Dima Stefan

C – Drogeanu Paul

L – Dumitrescu V. George

P – Ficeac Bogdan

Filip Mircea

C- Filipas Zaharia Elena

L – Florian M.N

Focsnãneanu Levitchi Ver.

Gherghitoiu Elena A.

P – Ghivirigã Mihai

P – Grecea Florian

P- Grigorescu Ioan

T- Grozea Elsa

Y -Hauser Hedwiga

Hetco Mihai

L – Hrenor Constantin

L – Hurezeanu Emil

P – Huszar Sandor

Literele indică secția (la unii e neclară apartenența): L – poezie, P – Proză, C- Critică, T- Traduceri, D – Dramaturgie, Y- copii și tineret.

Am publicat lista numai până la litera H, inclusiv, mâine o public în continuare – fiindcă m-am lungit. La o primă citire a listei, e de tot hazul că un Ioan Buduca (MNLR ştie unde se ”ascunde”, la fel revista VIP, unde semnează editoriale), Gabriel Andreescu (căutaţi la GDS), Dan Anghelescu (organizează un festival la Brăila, Balcanica!), Paul Drogeanu (e la o revistă academică), Bogdan Ficeac (mare şef la România liberă ani la rând) nu sunt de găsit. Sunt plecaţi din ţară Carmen Francesca Banciu şi Helmuth Britz, Benedek Jolan, Sami Damian sau Cristian Bădiliţă (ultimul are o revistă electronică, Oglindanet.ro). Iar Tudor Băran n-a murit? Mai e în viaţă Ioan Grigorescu? Voicu Bugariu locuieşte la Braşov (semna în Astra anul trecut), Ion Coja e universitar. Nici Aurelian Chivu nu mai e de găsit? Era mereu prezent la ASB. Alexandru Ciocîlteu e doctor şi politican prea bine cunoscut. Până şi marele regizor şi prozator Mircea Daneliuc e dat dispărut? Haideţi să fim serioşi. La fel, Manuela Cernat şi Mihai Caranfil (îi găsiţi la UNITER). E prea de tot să vezi că până şi Emil Hurezeanu (prezent în fiecare zi pe micul ecran, la Realitatea TV) nu e de găsit. Ce e parodia asta? Sau Constantin Hrehor – poetul preot din judeţul Suceava, ce o fi căutând la ASB? Voi reveni…

PS. Cer şi azi scuze cititorilor Jurnalului de Vrancea Online: l-am deocheat! Atâta m-am lăudat că l-am ţinut în braţe tot anul trecut, experimentând un ziar, încât l-am blocat (nu e prima oară când costat că am puteri care dereglează sistemul electronic)… Operaţiunea de transfer al lui pe noul server performant a eşuat, sunt incompatibilităţi impardonabile. În această noapte Jurnalul de Vrancea Online se întoarce pe vechiul server şi va putea fi iar citit – până se va găsi o soluţie (fiindcă vechiul server trebuie abandonat într-o săptămână, deocamdată Laurenţiu Barbu, administratorul lui, caută).

PS. 2. Vă invit să citiţi, în format PDF, ultimul număr din revista literară de nişă Plumb, din Bacău (redactor-şef Petru Scutelnicu), daţi click pe FEBRUARIE- 20112448_Layout 1 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. 3. Ilustrez această pagină online de jurnal cu lucrări semnate Ion Aurel Gârjoabă, preluate de pe Facebook.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.