Luni, 22 decembrie 2014. Îmi reiau blogul — președintele țării, Traian Băsescu a plecat ieri de la Palatul Cotroceni. Ducă-se la pușcărie… (Natural, el s-a dus azi la cârciumă, bucurându-se că e „un om liber”). Reiau blogul după fix doi ani și patru luni. În 21 august 2012 am oprit acest blog, scriind: Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni, reinstalat de șase judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui la referendumul din 29 iulie… În semn de protest că Băsescu redevine președinte al României, împotriva voinței populare, închid acest blog… România e condusă de securiști, Băsescu e tartorul. N-are rost să-mi mai pun mintea cu Diavolul. Le cer scuze cititorilor acestui blog, în care am scris zilnic până azi din 19 februarie 2010 – repet, zilnic (n-am mai pomenit alt blog să se găsească în această situație)… Băsescu ar fi trebuit să-și dea demisia, demn… Am promis să-mi reiau blogul atunci când dispare Băsescu de la Palatul Cotroceni, chiar dacă mi-a pierit orice entuziasm. Mă așteptam s-o termine rău acest „animal politic” Băsescu — m-am înșelat, ieri a ieșit victorios de la Palatul Cotroceni, dându-i-se oficial onorul. Continui să cred că sistemul ticăloșit de tip securist (nu contează că serviciile secrete s-au „reformat”, biroul de cadre funcționează după vechiul tipic, sunt selectați numai „oamenii lor de încredere”; firește, trecuți și prin filtrul „serviciilor” țărilor titulare din UE-NATO) conduce România și că nu mai e nimic de făcut, o lege a lustrației nu mai poate să intre în vigoare la 25 de ani de la Revoluție, să facă în profunzime curățenie. Ne merităm soarta, atât putem. Nu voi mai scrie aici decât întâmplător (în caz de forță majoră, la evenimente strigătoare la cer) despre politică. E stupefiant să constat că Băsescu (pe mâna lui Crin Antonescu-Klaus Johannis) a reușit să reabiliteze PDL, partidul care a adus românii la sapă de lemn, fuzionându-l anul acesta cu PNL. Îmi amintește de reabilitarea PCR, prin „neocomunistul” FSN-PDSR-PSD (operă a lui Iliescu). Mi-e silă să văd că „intelectualii lui Băsescu-PDL”, profitorii „regimului Băsescu” (inclusiv cei din mass-media închinată lui Băsescu) sunt acum scoși în față de președintele țării-de-drept Klaus Johannis, mai spălați, mai dichisiți, mai înrăiți. Să fie sănătoși, nu?
Nu cred că voi mai fi în stare să scriu zilnic aici (voi scrie doar când voi avea chef și numai o pagină, nu mă voi mai lungi), n-are rost să mă mai omor cu firea — că și așa am cititori întâmplători. Blogul „e în lucru”, are altă înfățișare „grafică”, prietenul Laurențiu Barbu (care îl ține în viață, pe un server plătit de el), aflat încă în Italia, îi va îmbunătăți în timp (acum e ocupat) conținutul tehnic.
Scriam în 21 august 2014 aici că N-are rost să-mi mai pun mintea cu Diavolul. De necrezut, după ce am închis blogul, m-am apucat să scriu la romanul… „Vrăjmaș” (apărut în 2014 la Editura Polirom, citiți mai jos mărturisirea mea legată de acest roman, postată ieri aici, de curiozitate: https://www.liviuioanstoiciu.ro/romanul-vrajmas-o-marturisire/). Las la o parte faptul că aș putea să definitivez mai multe cărți cu textele originale (texte de frontieră sau publicistice) apărute pe blogul meu din 19 februarie 2010 până în 21 august 2014 (oricum, ele rămân în așteptare, în rezervă).
În zi de 22 decembrie 2014, la 25 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, ar trebui să scriu aici despre Revoluție, probabil că vă gândiți. Îmi pare rău, nu: trăiesc într-o stare de lehamite de nedescris, Revoluția a fost cu adevărat acaparată de scenariștii și de „băieții buni” (s-au perpetuat în „structuri”, aleși sau numiți), care au pervertit totul, inclusiv esența democrației de tip occidental. România rămâne o țară de mâna a doua sau a șaptea, în care mare parte din populația de rând activă, familistă, muncește în condiții de sclav în străinătate, nu-și mai face nici o iluzie că ar mai putea avea un viitor acasă. Toți plângem pe umerii Educației și Sănătății. Mai e ceva care să nu fie dus la limită? Valorile sunt minimalizate, cultura profesionistă (care asigură păstrarea identității noastre) e ignorată.
Liviu Ioan Stoiciu
P.S. Public două fotografii realizate la Focșani, la lansarea „Vrăjmașului”, în 28 noiembrie 2014, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea (unde eu am fost angajat mânuitor de carte și bibliotecar până la Revoluție) — ocazie cu care directoarea Teodora Fîntînaru mi-a înmânat o „medalie cu lauri” pe care scrie „LIS Ad honores”… O a treia fotografie, aceea cu bradul înzăpezit, e realizată aici unde scriu aceste rânduri, înaintea Crăciunului și a Anului Nou, la Brașov, la o margine.
Dragă Liviu,
Asta de surpriză plăcută! Mă bucur că revii în ”arenă”. Îmi reiau vechiul tabiet: zilnic voi forma și adresa blogului tău. Îți doresc un Crăciun fericit și cititori care vor accesa aici doar pentru a lua Lumină. Te îmbrățișez cu drag, Marin
Mulțumesc, Poete Marin Ifrim – nu voi avea eu atâta spor cât ai tu pe blogul tău. N-am armele tale secrete, să mă mai lupt cu toate aparițiile războinice. Nu vreau să mai depind de blog, nu voi mai scrie aici zilnic (blogul se transformase într-un animal de curte, din cauza căruia nu poți să pleci de acasă, că trebuie cineva să-i dea să mănânce). Dinspre cititori, să fim sobri, cine mai are răbdare să citească o atitudine publică scrisă?
Când LIS a încetat să scrie pe blogul său, acum doi ani… și ceva, noi am continuat să scriem pe (vai de, chinuitele și amintitele noastre bloguri) câte ceva, amintind de sugestia lui Tolstoi: că până și Moscova a luat foc de la o lumânare de o copeică… așa că am scris, în ele, cu gândul la acea vâlvătaie ce s-ar fi putut produce și-n țărișoara asta. Ne-a lipsit „chibritul” cu care trebuia să dăm foc deșertului lăsat… de menținerea unui președinte neiubit printre pământeni, cât și în urma tăcerii celui pe care l-am îndrăgit, cu toții: pe numele său Liviu Ioan Stoiciu. Bine ați revenit, pentru noi, cei care vă citim, cât și pentru cei 7,4 mil. de români uitați și „răzbunați” pe nedrept (prin uitare ca protest) în ultima dvs. postare.
Mă bucur că s-au întors prietenii blogului meu, fără sprijinul lor n-ar fi avut nici un haz. V-am citit pe blogul dumneavoastră tot timpul, domnule Tudor Cicu (la început zilnic, mai apoi mai răruț). Asemenea domnului Ion Lazu și Marin Ifrim ați reușit să publicați în cărțile dumnevoastră pagini din ceea ce ați scris pe blog, vă felicit – se dovedește a fi astfel blogul o anticameră a unor viitoare cărți, e ideal. Eu nu cred că voi fi în stare să public în cărți ceea ce am scris pe blog…
Mă bucură relurea blogului Dumitale, prietene poet LIS. Un frumos cadou de sărbători, care și așa ”vin și de duc…”. Un blog necesar, care mi-a lipsit în tot acest răstimp. Zilnic îmi reaminteam, căci pe prima pagină a blogului meu ( pe care din păcate nu-l frecventați nicicum), s-a perpetuat în tot acest timp fraza cu care s-a încheiat precedenta rundă: ” Șase judecători ai CSM…” etc. Cum s-a păstrat și primul paragraf al postării mele pe blogul Asociației, dispărut și acela, fără ca măcar să fim preveniți… – era un tescris întru memoria lui Pan Izverna, care tocmai ne părăsise…
Despre mersul politicii, eu dintru început am renunțat la comentarii pe blogul meu sau al amicilor. Îi las pe dânșii să-și verse focul pe nări… În ce mă privește, ”Sufăr și tac”, asta mi-e alegerea. Că a plecat definitiv sinistrul TB, că printr- minune am scăpat de o belea cu mult mai cumplită, VVP, asta nu depinde nicicum de-alde mine. Citesc tocmai acum (abia acum!) ”Bucureștiul de altădată” al lui Constantin Balalbașa și sunt scandalizat să aflu cum s-au purtat rușii, în cap cu țarul Alexandru al II-lea în timpul războiului de la Plevna (stârnind indignarea unanimă a românilor, care au sfârșit prin a-și revărsa mila asupra prizonierilor turci!!!), dar și de mizerabila atitudine a Marilor puteri: Germania, Anglia, Austria, Franța), care nu ne-au primit la masa tratativelor de la Berlin, 1878, iar prin Tratatul de pace ne-au condiționat să schimbăm Art. 7 din Constituție…Ce ne-am fi făcut fără Carol I, pe care vajnicele partide Conservator și Liberal l-au sabotot din răsputeri în primii 15 ani de Domnie?! Răul vine peste noi năvală, din toate direcțiile – iar puținul bine cu care ne alegem ni se face cu de-asila…
Succes pentru acest Mergem mai departe, cu resemnare.
Ion Lazu
Vă salut cu drag. Vă înșelați, domnule Ion Lazu, vă citesc blogul (din care am întotdeauna ce învăța; e extraordinar că l-ați transformat într-un dicționar al scriitorilor români, după data de naștere; sunt pagini unice, extraordinare scrise de dumneavoastră despre scriitori de legendă; nu spun că zilnic aproape citesc poeme de vis; nu mai pun la socoteală paginile de jurnal, în care nu o dată mă văd încondeiat), personal îl consider cel mai avizat, mai serios, mai devotat literaturii române. Mi-am tot propus să vă caut cărțile cu fișe de scriitori apărute întâi pe blog și apoi în cărți, mutarea domiciliului mi-a dat peste cap orice plan…
ca si d. Ion Lazu, ma bucur ca revii la acest blog.
nu stiu cum va fi de acum incolo, dar, inainte, avea ceva care dadea seama de o anume intelegere a lumii, ceva f. greu de gasit
in alta parte.
am revenit de mai multe ori, in dorinta de a regasi acel „ceva” trebuitor.
degeaba, pina astazi !
Poetul Dorin Popa? Ce mai faci? Nu mai știu nimic de tine, văd că nu frecventezi nici măcar presa ieșeană… Îmi imaginez că ai satisfacții universitare și că scrii pentru sertar, în așteptarea unor vremuri literare mai bune. Mulțumesc pentru semnul dat.
Buna seara! Ma bucur ca ati revenit! Eu am fost unul dintre „cititorii intamplatori”, dar apoi am cautat periodic blogul d-voastra. Si mi-am amintit astazi sa verific daca ati reinceput sa scrieti.
Am reluat blogul – dar am avut ghinion, s-a „ars” serverul (computerele care-l susțineau) și am pierdut trei zile de jurnal, cele de 23, 24 și 25 decembrie 2014, care n-au mai fost găsite în nici o memorie după ce s-a trecut pe aparatură nouă. Trei zile de jurnal pierdute în neant! Nu pot să accept să scriu și să pierd ce scriu din cauze tehnice vituale. E penibil să vezi pe pagina mea de Facebook linkuri la zilele care au dispărut și să nu se deschidă. De aceea am întrerupt blogul, îmi pare rău.
Bucuros de reînviere (ştire primită la timp prin poşta electronică), mi-am aşteptat cuminte rîndul, fiindcă nu-mi pot permite să trec pe dinaintea celor sus-înscrişi.
Şi pe mine m-a afectat întreuperea firului la Canton… Mai ales că nu am cum uita: 13 decmbrie 2010 este momentul în care dl LIS m-a renăscut din cenuşa unui rug la care am fost priponit şi pripit de emanaţii post-decembrişti. Mulţi au pierit, destui au rămas încă şi tot puşi pe fapte ce li s-or judeca, Oricum!
Cu speranţa de a regăsi aici numai Spiritul Cantonului de atunci şi cît mai puţine din celelalte, voi reveni de fiece dată cu ulciorul sec la aist Izvor proaspăt, să-mi aflu prietenii tot aici descoperiţi cîndva… Toţi cei de mai sus şi alţii, cîţiva.
Lungă Viaţă, fără sincope!
Ma bucur ca reveniti. Foarte interesant blogul.
Mereu v-am urmarit. Ma bucur ca a-ti revenit.
Ma bucur de aceasta alegere.Bine a-ti revenit.
Deocamdată mai amân revenirea pe blog, sunt prezent cu numele pe Facebook (unde am cont și pagină), unde postez din când în când.
Foarte bine ati facut!
V-am urmarit mereu! Ma bucur ca ati facut aceasta alegere.
Multumesc. Deocamdata scriu pe Facebook: pe contul https://www.facebook.com/liviuioanstoiciu.ro si pe pagina https://www.facebook.com/LiviuIoanStoiciu
Nu aveti de ales. Trebuia sa faceti si acest lucru.