Cultură complet diferită? Jurnalul ucigaş

Duminică, 7 martie 2010. „Baba” românească de azi sperie până şi „baba” siberiană – la Miercurea Ciuc / Joseni au fost minus 21 de grade, iar în Siberia minus 10 grade Celsius. Ce înseamnă minus, în grade Celsius, decât moarte? E un început de primăvară care ne ţine departe încă de învierea anuală… Am fost nefericit, citind azi că moartea îngrozitoare a unei stewardese daneze (ucisă cu  sânge rece de un român blestemat, Marian Clită) a tras o concluzie, că există o cultură a crimei, motivată sau nu, care diferă de la popor la popor. Oficialităţile daneze au anunţat că la mijloc „E o cultură complet diferită decât a noastră”. Mai exact că: „Romanii nu au scrupule. Ei te vor omori pentru 100 de coroane (15 euro). E o cultura complet diferită decât a noastră”. Cum adică? Un ofiţer de poliţie danez a precizat că „Viaţa nu are aceeaşi valoare pentru români cum are pentru noi”… Emoţional, poliţistul are dreptate, dar a pune pe seama tuturor românilor că au o altă cultură decât a lor în chestiuni de viaţă şi de moarte…

Puşcăriaşul român Marian Clită, racolat de Securitate, e celebru în România de când l-a omorât pe inginerul Gheorghe Ursu (l-a torturat pe poetul Gheorghe Ursu două luni în celula Miliţiei din Calea Rahovei din Bucureşti până l-a omorât în noiembrie 1985), deţinut politic, scriitor nedebutat editorial, care frecventa lumea literară a vremii. În anul 2000, Clită a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat acum doi ani, pentru bună purtare… M-am gândit mereu la nenorocirea lui Gheorghe Ursu, de a fi arestat de Securitate deoarece i-au găsit un jurnal intim anticeauşist. Până în 1989 am ţinut şi eu jurnal (am registre şi caiete întregi scrise de mână, am consemnat zi de zi după ce m-am adunat de pe drumuri, m-am căsătorit la Focşani şi mi s-a născut un copil, în 1975) – şi singura mea grijă era atunci că locurile în care ascundeam jurnalul meu intim nu erau destul de sigure. Din 1981 am avut dosar de urmărire operativă continuă, zi de zi, până la Revoluţie, eram oaia neagră a Vrancei, efectiv nu mai suportam dictatura. Din 1981 am aşteptat zi de zi să am parte de o percheziţie care să-mi caute jurnalul. Jurnalul era o probă imbatabilă pentru justiţie, să mă condamne pentru orice, inclusiv pentru sabotarea orânduirii socialiste. Norocul meu a fost că n-am spus nimănui că ţin un jurnal. Îl ţinem într-un secret desăvârşit şi-l ascundeam cu mare grijă… Abia în momentul în care am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea congres al PCR (alături de Doina Cornea, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Mariana Marin, Liviu Cangeopol) am luat măsuri să scot toate registrele şi caietele (pline cu consemnările mele sincere de jurnal, care m-ar fi condamnat la închisoare politică) din casă. A fost o aventură formidabilă, expunându-se o poetă adjudeancă (din păcate a abandonat poezia după Revoluţie, n-a publicat nici o carte), Iulia Rebegea. Ea mi-a propus să le preia de la mine, de la Focşani şi să le îngroape în grădina casei sale părinteşti la Adjud. A pus registrele şi caietele mele de jurnal în saci de plastic, a făcut o groapă şi peste groapă a pus bălegar! De neimaginat! Securitatea i-a dat târcoale (eu eram permanent urmărit, probabil au prins un fir; între timp eu aveam domiciliu obligatoriu, nu puteam să părăsesc Focşaniul), a fost anchetată de ce s-a întâlnit cu mine, n-au reuşit să scoată nimic de la ea, dar Revoluţia ne-a salvat pe amândoi de la un dezastru. Aş fi avut aceeaşi soartă ca a lui Gheorghe Ursu dacă Securitatea ar fi pus mâna pe jurnalele mele, fără doar şi poate. Ce înseamnă destinul deturnat…

Fostul securist Marian Clită, la Copenhaga, după ce a tâlhărit-o şi a ucis-o pe frumoasa daneză de 42 de ani (cu doi copii acasă; a ucis-o deoarece i-a opus rezistenţă) şi s-a predat, la întrebarea unei ziariste “De ce aţi făcut asta?”, a răspuns năucitor: “Pentru că sunt un criminal adevărat”. Doamne fereşte şi apără! Asta intră în cultura românilor, să ucidă cu orice preţ, oricând, cultură care e alta decât a danezilor, cum a ţinut să atragă atenţia poliţia de acolo? Îmi pare rău, eu n-am această cultură. Dacă e să rămân în acelaşi registru exagerat, pot să observ că bietul Gheorghe Ursu a fost răzbunat dincolo de moarte, că Marian Clită va fi pus la zid în Danemarca de justiţia de acolo. Că românii n-au fost în stare să-l ţină în puşcărie. Că Gheorghe Ursu îl urmăreşte peste tot şi nu-l iartă pe ucigaş. Că românii au cultura blestemului, să fie răzbunaţi dacă au fost ucişi… Sau cel puţin aşa se amăgesc. În nici un caz românii n-au cultura „crimei fără scrupule” şi viaţa lor are cel puţin aceeaşi valoare ca viaţa danezilor.