Miercuri, 4 mai 2011. Regret, conflictul N. Breban-N. Manolescu pe seama colaborării puse sub semnul întrebării cu Securitatea a trecut la faza de insulte. Azi am citit întristat editorialul preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România-USR, în săptămânalul România literară (numărul 18), care apare vineri (dar în librăria de la MNLR vine de miercurea). N. Manolescu îi răspunde lui N. Breban la acea scrisoare deschisă infamantă, publicată şi de mine aici pe 1 mai (prin care N. Breban anunţa că se retrage din Consiliul USR şi-l acuza pe N. Manolescu că nu numai că nu-i ia apărarea, dar îl şi acuză că a fost „agent de influenţă”). Nu pot să înţeleg de ce nici de această dată, deşi se ocupă exclusiv de N. Breban şi de trecutul lui, N. Manolescu nu pomeneşte de anii de disidenţă ai lui N. Breban, de după întoarcerea sa în ţară, în 1972 (după ce atacase regimul lui Ceauşescu public, la Paris, pierzând tot; pe când N. Breban se afla pe cai mari). Ce naiba se ascunde în spatele acestui conflict scriitoricesc? 
De ce N. Manolescu îl trece printre disidenţi pe un Dan Deşliu (care s-a despărţit de regimul Ceuşescu după ce a fost un activist nenorocit al regimului criminal al lui Gheorghiu Dej) şi lui N. Breban îi ignoră disidenţa? Am observat că se trece sub tăcere în general în lumea scriitoricească această perioadă de cădere în dizgraţie a lui N. Breban, de după 1972. De ce? Cineva trebuie să mă lămurească. Am mai făcut aici un apel în acest sens, legat de statutul de „agent de influenţă” (dacă există în nomenclatorul Securităţii şi dacă e plătit), n-a intervenit nimeni să mă lămurească. Sigur, N. Breban a vorbit şi cu generali de securitate (cum a vorbit şi Mircea Dinescu, de exemplu, cât a fost încolţit pentru disidenţa lui; dar el nu e acuzat, fiind consilier la CNSAS, nu?), i-a bârfit pe scriitori în fel şi chip – dar de ce uităm că Breban era urmărit de Securitate şi trebuia să dea socoteală? Ce ştie în plus Manolescu (şi toţi cei ce nu scot în evidenţă disidenţa lui N. Breban)? Azi citesc în editorialul lui N. Manolescu intitulat „Cum ne asumăm prezentul” (celălalt editorial, la care am făcut trimitere pe 1 mai aici, cu linkul de rigoare, la care a făcut referire N. Breban în scrisoarea sa deschisă, se intitula „Cum ne asumăm trecutul”) că: „Decizia CNSAS de a trimite în instanţă propunerea de colaborator al Securităţii (la adresa lui N. Breban) nu se bazează nici pe un angajament, nici pe denunţuri, ci pe rolul de agent de influenţă jucat după întoarcerea din Franţa în 1972”… 
Mărturisesc, am citit de mai multe ori: N. Breban era agent de influenţă în ţară? Dacă-l vorbeai de rău pe disidentul Paul Goma (cum a făcut N. Breban), erai agent de influenţă? Pe cine influenţai, pe generalul de Securitate N. Pleşiţă? E totalmente năucitor. Înţeleg să-l fi influenţat N. Breban pe Paul Goma să renunţe la disidenţă, dar nu pe generalii de Securitate cu care vorbea obligat. Sunt dezamăgit. N. Manolescu a trecut şi el la insulte în editorialul de azi, nu-mi face nici o plăcere să le transcriu aici. Voi transcrie totuşi o observaţie delicată a sa, că N. Breban „a fost informat tendenţios cu privire la ceea ce s-a discutat în Consiliul USR” (la şedinţa de la care a lipsit N. Breban). Doamne iartă-mă, cine l-a… informat pe N. Breban? Avem „informatori” în Consiliul USR? Informatori ai cui, ai vechii Securităţi sau ai noului SRI sau SIE? Sau se referă la faptul că eu am scris aici ce am reţinut de la acea şedinţă de Consiliu? Aici scriu obligatoriu cu onestitate, completamente dezinteresat… I-aş atrage politicos atenţia preşedintelui USR (director al României literare şi ambasador UNESCO la Paris; să mă ierte că nu-i spun nici domniei sale Domnul sau Excelenţa sa aici; nu „domnesc” pe nimeni, intră în regula scrisului cotidian), N. Manolescu, că poate fi acuzat la fel, că informează tendenţios cititorii, ignorând disidenţa anticeauşistă a lui N. Breban (o disidenţă originală, cum n-a mai fost a altui scriitor; de altfel, fiecare scriitor disident de la noi a fost altceva). Şi că nu ţine cumpăna dreptăţii cum trebuie. Mă mir că pentru domnia sa nu e obligatoriu să pui pe masă toate datele biografice ale unui mare scriitor care e trimis în judecată… 
Mai mult, începând de azi, la procesul pe care-l va avea N. Breban cu CNSAS la Curtea de Apel pentru colaborarea sau necolaborarea sa cu Securitatea, în mod tendenţios, N. Manolescu a dat de gol şi posibila pledoarie a CNSAS (sau CNSAS i-a sugerat-o?), aceea că „Decizia CNSAS de a trimite în instanţă propunerea de colaborator al Securităţii (la adresa lui N. Breban) nu se bazează nici pe un angajament, nici pe denunţuri, ci pe rolul de agent de influenţă jucat după întoarcerea din Franţa în 1972”… Teribil! Să fii intrat în dizgraţie în faţa autorităţilor, a PCR-Securitate şi a USR, cum era N. Breban (într-o formă de disidenţă cu totul aparte) după întoarcerea în ţară, în 1972, şi să fii şi acuzat că eşti agent de influenţă! Mă închin. Constat că lucrurile sunt mult mai complicate decât par şi că lămurirea celor „câteva chestiuni de principiu” (cum scrie N. Manolescu în editorialul de azi), mai rău se încurcă… I-aş mai aminti preşedintelui USR că are încă o problemă nerezolvată cu disidenţa scriitorului român (neapreciat la adevărata valoare): aceea a lui Paul Goma, eu încă mai sper să o rezolve tacit. Altfel, personal aştept cu groază verdictul pe care-l va da Curtea de Apel, dacă a fost sau nu colaborator al Securităţii N. Breban. Dacă n-a fost, atunci N. Manolescu trebuie să-i ceară scuze lui N. Breban, deoarece l-a acuzat şi azi că nu-şi asumă laşităţile trecutului (N. Breban simţindu-se în continuare nevinovat, crede că e de ajuns orgoliul lui fără măsură de mare scriitor să fie crezut că nu a acceptat o colaborare cu Securitatea; acest orgoliu îi joacă feste lui N. Breban, jignind USR de azi: în acest sens, Nicolae Manolescu are dreptate să-l sancţioneze). 
Dar dacă N. Breban va fi acuzat că a colaborat cu Securitatea şi N. Manolescu are dreptate că N. Breban a fost „agent de influenţă”? Atunci le voi cere eu amândurora scuze, fiindcă i-am apărat şi pe unul şi pe celălalt. Problema gravă pentru mine e legată de faptul că victimele comunismului (mă refer la scriitorii care au făcut puşcărie politică; dacă au făcut puşcărie politică e clar că au fost împotriva sistemului comunist, în regim de disident sau rezistent sau opozant), au fost acuzate oficial de către CNSAS (şi mai încoace, după ce s-a schimbat legea de funcţionare a CNSAS, de către Curtea de Apel) că au făcut poliţie politică sau au colaborat cu Securitatea! Adică: pentru numele lui Dumnezeu, nu ţinem cont că aceşti scriitori au făcut disidenţă, au fost anticomunişti, împotriva dictaturii lui Gheorghiu Dej şi Ceauşescu, înainte de a turna din obligaţie (semnând că vor da informaţii la ieşirea din puşcăria politică)? Am intrat într-o văgăună a istoriei, în care călăii nu sunt pedepsiţi, în schimb victimele comunismului sunt răstignite.
Vă invit să citiţi un nou text tip rechizitoriu al Aurei Christi (un asemenea text poate fi pus la dosarul procesului lui N. Breban de la Curtea de Apel împotriva CNSAS, care-l acuză că a colaborat cu Securitatea) – fiind prea lung, nu-l mai public aici, el poate fi citit însă (are şi poze noi) pe http://blog.ideeaeuropeana.ro/aura-christi-apararea-dlui-n-manolescu-sau-riscul-unui-proces-pentru-delatiune-calomnioasa-412.html (titlul lui e cuprins în linkul transcris). E datat 3 mai, deci nu are în vedere şi editorialul lui Nicolae Manolescu apărut azi în România literară. Veţi judeca singuri…
PS. Am primit de la Ion Lazu un articol al lui Ion Murgeanu dedicat lui N. Breban, însoţit de „Textul a aparut in revista californiana Meridianul romanesc si face parte din cartea Clasicii nostri moderni, manuscris aflat din 2006 in asteptare la Ideea Europeana. Cu drag, Lazu” – vă invit să-l citiţi, daţi click pe: Breban grandiosul (şi iar click pe dreptunghiul apărut).
PS. 2. Public şi fotografii cu scriitori români din tinereţea lui N. Breban şi N. Manolescu (unele realizate de Ion Cucu, „fotograful scriitorilor”, care are expoziţie de fotografii la sediul USR).
Un interviu dat de Germina Nagîț în „22” clarifică situația:
„Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, nu se bazează pe elemente, să zicem, „birocratice“ – existenţa unui Angajament, a unui nume conspirativ sau chiar a unui dosar de reţea -, ci pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă.(…) documentele atestă încălcarea dreptului la opinie, la libertatea cuvântului, precum şi accesul liber la informaţii. Citatele vorbesc de asemenea despre încălcarea dreptului persoanei la viaţă privată. (…) Că nu le regăsim în formă olografă, semnate cu un nume conspirativ, pentru ofiţer era, cum v-am spus, irelevant. Importantă era destinaţia şi valoarea lor operativă.”
E și firesc, o turnătorie verbală, telefonică, scrisă în alfabet normal, cod braille sau morse e tot turnătorie. Instanța nu judecă disidența lui Breban, ci aspectul legal al colaborării lui.
Poate și urmărirea ta s-a bazat (și) pe telefoane și declarații verbale, nu scrise. În 1989 am avut parte acasă de o percheziție pe baza unei „sesizări verbale” și fără mandat pe deasupra, dar cu amenințarea că, neacceptînd-o, va veni și mandatul și va fi mai rău.
De acord cu ce spui, dragă Horia Gârbea – numai că eu ţin să judec scriitorul cu toată biografia lui, dacă a fost un critic al lui Ceauşescu (cazul lui Breban), îi atenuez vina de a fi turnat (dacă a turnat; rămâne să fie demonstrată postura lui de agent de influenţă, dacă asta e acuzaţia CNSAS). Dacă nici CNSAS nu e obligat să ţină cont de faptul că Breban a fost urmărit de Securitate, atunci eu cu atât mai mult îmi pun întrebări asupra profesionalismului acestei instituţii (şi a legii după care funcţionează). E exact situaţia scriitorilor care au făcut puşcărie politică şi au primit verdictul de la CNSAS că au turnat la Securitate. Pentru mine există nuanţe esenţiale, în a nu-l condamna pe cel ce a fost urmărit operativ, hărţuit de Securitate, sau a făcut puşcărie politică (am explicat, el e o victimă, a fost disident sau critic al regimului comunist, pentru asta a fost urmărit de Securitate sau a făcut puşcărie politică; faptul că a turnat un fost puşcăriaş politic, pentru mine nu mai înseamnă mare lucru, era subînţeles). Mă tem că în logica Germinei Nagîţ, Breban e ca şi condamnat, fără judecată.
Trebuie tinut cont de un alt aspect al diabolicului sistem;
Dupa ce a eliminat autentica opozitie (intelectuali veritabili), formata din generatia de aur a României in care categorie cu onor face parte si Paul Goma, Noica, Tutea, conu Alecu, Marino iar lista este fff lunga, vom observa ca sistemul si-a creat dizidenti , Breban intra in aceasta categorie,iar cu el multi foarte multi galagiosi de ieri si mai ales de azi. Rolul acestora era sa înhate si manipuleze emigratia (economica) pentru a slabi, dezbina exilul românesc , activ si destul de vehement , la un momentdat acest segment de aur (perioada 68-70) a fost acuzat de fasicsm. REL a fost curatat de fascisti in aceasta perioada, dupa care a jucat un rol important in propulsarea dizidentilor facuti de sistem. Lovitura de gratie data exilului s-a petrecut in perioada CDR, din acel moment exilul a fost ingropat pentru totdeauna, singurul ramas pe baricada este Goma. Locul acestor figuri proeminente a exilului românesc a fost ocupat de dizidenti (citeste rezidenti ai securitati). Prin biserici (toate confesiunile, cap afis, BOR), s-a dat cea mai teribila lovitura, prin ele s-a adunat adunatura (exilul economic), sa apere valorlie românesti, imaginea sistemului, fie el a-lu Dej, ceasca, ilici, exilati care-i suduia (ma numar si io printre ei), erau aceiasi rai români, iar ei aparatori românismului acei buni români, asa a ramas pâna azi!
In timp ce unui Goma i-se trimitea bomba la Paris, Breban hoinarea nestingherit si prin Ro, era publicat si raspublicat, diferenta ca de la cer la pamânt, intr-un sistem teribil de dur cu totii cei care-i crea probleme. Nu putea umbri opozitia lui Goma un Mihaescu, adica mandea, ci trebuia fi unul pe masura, iar Breban era si este o figura marcanta a scriitorimi. Chestia este simpla;
Goma zicea una, Breban alta, Goma este românul cel rau, Breban cel bun. In timp ce Breban lovea in Ceausescu, Goma (exilul angajat), lovea in sistemul care la creat pe bou, alta mare diferenta … Goma si putin exilati angajati, responsabili sunt bagati la fascism, bre-bani la demo(n)cratism. Pe acilea se învârte manivela acelei influente… care o vom gasi reflectata in presa vremi (occidentale). Goma respinge pe buna dreptate categorisirea sa in mult râvnita dizidenta. Dizident a fost un Brucan, un Breban, dar nu un Goma a carui gura (lupta contra sistemului) a fost semi-inchisa si datorita unui Breban, noi vorbim de perioada pâna-n 89 dar partial si dupa s-au mai operat multe porcari pe aceasta ulita.
Eu cred ca Niki-shor stie el foarte bine ce vorbeste, ca doara si el este uns cu toate alifile astea, sa-o zica Goma, i-a bagati dvs ocarina pe la autofilmarile lui, mai ales prin jurnalele sale, omul o zice raspicat, si vai, iarasi vai, prea, prea confirmat!
Iar acu va zic o „poveste” cu tâlc. In prima faza am fost martor ocular, in cea de-a doua si-a treia s-a confirmat din surse credibile, una fiind faimosul CNAS.
In Ianuarie 1990 era pe teava ca Iliescu sa fie aruncat la cosul de gunoi al istoriei asa cum i-se cuvenea, dovedit fiind azi ca de la el se trag multe rele României de azi. Cu toate acestea; insusi Iliescu a fost o victima care a stiut salva, reintegra…, totusi, constatam ca Iliescu s-a înteleptit in urma acelor lovituri. In 1990 impreuna cu Baker soseste la Bucuresti si un reputat „dizident”, ce aterizeaza in biroul lu Maziliu, dupa care il gasim pe tanc convins ca i-a sosit ceasul astral. Ce nu stia Maziliu;
Acel om-dezident dupa ce fusese la el, a fost reperat de ofiterul care-l instrumenta /in exil-emigratie/, si ptr ca faimosul sau nume sa nu fie stirbit in Ro, dar si USA, întoarce foaia, adica le trage si americanilor teapa. Prima lui misiune de dupa aceste întâlniri a fost sa aterizeze la PNT, taman când ciripea Dole si Beker, ah, nu, nu ptr a sutine PNT ci ptr al lovi, dupa care teatral fuge in plina sedinta.. subit insusi Dole isi adapteaza vorbele, semn ca teatru jucat de acest individ a fost bine tintit. M-am întrebat atunci (pe loc), ce rost a avut acea iesire acestui personaj, ce cauta el la sediu nostru taman in timpul acelei vizite a celor doi demintari americani (am fost prezent la discutile acelea, nu vb din auzite, am analizat fiecare vorba, fiecare miscare).
Mai târliu, Pacepa publica Mostenirea Kremlinului, unde vorbeste de un personaj marcant trimis in USA, nu da nume, insa ptr a influenta, un dizident facut, automat gândul m-a dus la acest personaj; parca nu-mi venea crede fi posibil. Dupa alti câti-va ani se aude raspicat (oficial via si al CNAS), ca omul era al securitati … Americani si-au dat seama de tradare imediat dupa lovitura data lui Maziliu, i-au platit-o cu vârf si indesat (tradatorului), altfel nu-i aparea in veci dosarul acestui important agent. Lui se datoreaza salvarea lui Iliescu atât in ianuarie-mai 1990 cât si prin 2000 a mai jucat un rol , ba in 1996 tot pe Iliescu il sutinea. Daca acest personaj nu juca dublu, triplu, România nu avea parte de pacostea FSN-Iliescu.
Mai ramâne ca Maziliu sa confirme sutinerea care i-a fost asigurata de catre acest personaj, care la dus pe tanc, i-a luat mintile, personaj care a optinut de la Maziliu anumite facilitati. Individul a luat-o rau razna… se pare ca alte servici (interese oculte), il folosesc la greu , vai si, tot in România. Nu pot da identitatea sa, ptr ca sunt prea, prea grele afirmatile mele, iar fara o dovada concreta sunt pasibil de plata, iar in cazul astora prea, prea piperata va fi. Nu am de gând face pe viteazul, nu are rost. Sunt convins ca SRI-isti , initiati stiu precis pe cine vizez. Spun doar atât, omul putea schimba multe in Ro, americani au mers pe mâna lui, Iliescu, securisti, comunisti îi datoreaza salvarea de dupa 89. Este faimos dezident, un respectabil profesionsit in domeniu sau, REL il curta pe vremuri… cine sa fie? Daca nici Pacepa nu-i da numele, deci îi este teama, cum as face-o io. Nu-o fac ptr ca omul joaca un rol major si nefast (al ocultei) si in prezent in România, consecintele le vom vedea curând, poate atunci sa se poata vorbi deschis si despre asta, pâna atunci omul se bucura de „imunitate”, de protectia zeilor (extraterestrilor).
P.S.
Nu Mostenriea Kremlinului, unde subit nu mai aminteste absolut nimic de aceasta pista in USA (…?!), ci in Orizonturi rosi, vorbeste de facerea acestui dezident. A fost o confuzie, dar mi-am amintit la timp ptr a corecta, a nu va duce pe o pista gresita cu cautarile acestui misterios persoanj!
@Dl. Horia Garbea
Interviul dat de Germina Nagit in ‘’22’’ nu clarifica nimic. Nu mai mult decat clarifica lucrurile articolul lui Ion Vianu ( ‘’Trebuie lapidat Breban ?’’), din aceeasi revista.
Spusele doamnei Nagit indica doar determinarea CNSAS de a-i aplica, cu orice pret, scriitorului Nicolae Breban eticheta infamanta de colaborator al Securitatii.
Dumneavoastra, domnule Garbea, sunteti sigur ca nu faceti o eroare monstruoasa mergand pe ideea ca nu intereseaza ce a facut Breban in ’71 – protestul sau deschis si de amploare impotriva politicii dictatoriale a lui Ceausescu – si ca intereseaza doar convorbirile lui cu plesita, rapoartele unor ofiteri care incercau sa-l traga de limba si notau ceea ce intelegeau si ce voiau ei din ce spunea scriitorul ? Citez din interviul care v-a coagulat, se pare, gandirea si v-a impins sa vedeti clar: ‘’ Din acţiunea prezentată instanţei rezultă că s-au reţinut ca esenţiale pentru documentarea cauzei informaţiile despre persoane din mediul literar, informaţii pe care d-l Breban i le-a comunicat generalului Pleşiţă la telefon: diverse opinii, reacţii şi intenţii ale celor implicaţi în fenomenul cunoscut publicului sub numele de „Mişcarea Goma“. S-au reţinut în acţiune şi rapoarte întocmite de ofiţeri după discuţiile cu d-l Breban, privind mediul emigraţiei române din Paris şi în special Europa Liberă.’’
Este aproape imposibil sa nu stiti ca Breban a vorbit in anul 1977 nu doar cu plesita despre Paul Goma. Asa cum citeaza marele disident Dorin Tudoran din cartea Ioanei Magura Bernard, Breban vorbea si cu directorul postului de radio ‘’Europa Libera’’, cu Noel Bernard, despre Paul Goma si , cu siguranta, nu numai. Ceva ma indeamna sa cred ca Breban nu era invitat in casa si la masa unor drepti intre drepti luptatori anticomunisti in calitate de agent de influenta sau de colaborator al securitatii. Nu pare verosimil nici sa se fi dus neinvitat, dar nici ca personalitati intelectuale de marca, precum sotii Bernard, sa fie niste naivi si sa aiba atata incredere in cineva care s-ar fi dus apoi rapid in Romania sa-i toarne la serviciile de informatii.
‘’Un alt vizitator – de fapt, unul foarte frecvent, mai ales într-o anumită perioadă – a fost romancierul Nicolae Breban. Una din întâlnirile cu el – desfăşurată acasă la noi – mi-o amintesc deosebit de bine. Şi asta pentru că de puţine ori în viaţă m-am simţit atît de stânjenită ca atunci. Era prin vara lui 1977. Subiectul discuţiei au fost mişcarea Goma şi Paul Goma personal, ca scriitor disident. Breban i-a povestit lui Noel, cu lux de amănunte, toată istoria , fiind de părere că el nu procedase bine şi că, tocmai de aceea, nici nu i se alăturaseră decît cei care doreau să se folosească de acest prilej pentru a emigra. Noel argumenta că, indiferent de tactica folosită, importantă era iniţiativa lui Goma şi tăria şi consecvenţa de care dăduse dovadă în ducerea pînă la capăt a acţiunii sale. Între timp, ne-am aşezat la masă. Intensitatea discuţiei creştea. Tonul şi temperatura se ridicau tot mai mult. Breban a aruncat în joc ultimul său atú: argumentul pe care îl considera decisiv. Goma ar fi acţionat cu stângăcie – susţinea Breban – şi în plus nu dispune nici de prestigiul necesar pentru a fi urmat de scriitori, pentru că nu are talent. La auzul acestui argument, Noel a văzut roşu înaintea ochilor. Nu-mi amintesc să-şi mai fi pierdut vreodată cumpătul ca atunci. Breban s-a înroşit pînă în albul ochilor, iar eu, ca gazdă, simţeam că intru în pămînt de ruşine.“ (Ioana Măgură Bernard, Directorul Postului nostru de Radio, Casa de editură Retromond, Bucureşti, 1994, pg. 46).”
Incerc sa va propun o analiza mai profunda a acestui text-marturie, fiindca el este folosit de marele disident Dorin Tudoran drept argument decisiv in acuzatiile aduse domnului Breban (acelea de ‘’agent de influenta’’, detractor si calomniator al lui Paul Goma,precum si, prin expansiune, al altor disidenti romani) si e interesant de studiat cum poate cineva sa vada in ceea ce citeste doar ceea ce ii convine si ii sustine interesele.
Este evident, textul ofera dovada ca domnul Breban nu il aprecia pe Goma ca scriitor si ca pune esecul ‘’Chartei ’77’’ pe seama lipsei lui de popularitate in randul colegilor de breasla. Dar nu e asta totul. Marturia doamnei Magura-Bernard relateaza criza de nervi a sotului ei care tipa la Breban, ca si cum acesta ar fi un fel de subaltern al sau. Sa fi fost? Scena in care Noel Bernard ii reproseaza lui Nicolae Breban ca nu s-a solidarizat cu Goma (el si alti scriitori se subintelege) din lasitate, indica o mare tensiune emotionala si ne face sa ne intrebam de ce Breban nu a tipat si el la directorul postului de radio ‘’Europa Libera’’, amintindu-i de lasitatea celor care nu se solidarizasera cu el in ’71, ba mai mult il exclusesera cu placere din USR si din partid.
Cred ca va grabiti… si gresiti, domnule Garbea. Lucrurile nu sunt asa de simple. Nicolae Breban nu poate fi inghesuit in clasificarile inguste si strambe ale CNSAS. Chiar domnul Paul Goma, un om de o cinste ce nu poate fi pusa la indoiala prea usor, in jurnalul sau din ianuarie-aprilie 2011, la pagina 330, spune ca spre deosebire de altii, Nicolae Breban(care in 1978, ne spune tot domnul Goma, a locuit in apartamentul din Paris al familiei Goma, cat ei erau plecati in Anglia…foarte ciudat iarasi, sa ai asa incredere intr-un agent de influenta, unul care face politie politica, incat sa-i lasi casa pe mana) nu i-a facut nici rau, dar nici bine. Ma rog, asta e realitatea…desi eu inclin sa cred ca Nicolae Breban chiar e un spirit generos si a crezut intotdeauna in prietenie…Prietenia nu exclude critica reciproca si disensiunile.
Ce vrea atunci CNSAS-ul si USR-ul?…Detractorii si hulitorii de serviciu, ce vor ei ?
Evident ca cineva doreste taia nitelusi din aripi tov Breban, este vizibil cui umbreste moaca de mare rezistent prin coltora… Este evident ca tov Breban este si un scriitor de forta al României de dupa 1947, numa ca nu orcine trebuie inhumat la picioarele lu Eminescu si asa se baga unul pe acolo, nu de mult, iar locurile pe-acolo se tot raresc, abia se gasi ptr ultimu ceva, si unde? taman prin allei.
Lasând la o parte cafteala scriitoriceasca pe un loc de veci, reiese clar misiunea tov Breban, denigrarea lui Goma, si azi multi sunt ceei care inca mai tipa brebanism-securismele mai sus mentionate si de dvs. Partea cea mai tâmpita din toata afacerea este alta; scriitorimii române convine de minune brebanism-secursimele împotriva lui Goma ptr ca le cosemtizeaza moaca las-tradatoare, rezistenta aia prin coltora de care fac ei atâta parada, pe când Goma … n-a halit soia cu noii, ehe… te pui cu condeiul scribilor si mincinosi pe deasupra.
Na, uite inca o dovada ca nu besteleste Goma aiurea in tramvai pe cei de la REL, in frunte cu Monika, au pus botul , au ingrasat dizidenti facuti, agenti de influenta, in rest… REL a fost un ciub de viespi tot bolsevice in esenta. Din punctul meu de vedere nu au facut nimic ptr România, daca cu adevarat faceau asa cum aveau unguri, poloni, cehi, sectile lor, programe de educatie democratica (sectia româna a lipsit cu desavârsire), dupa 89, alt traseu lua români, nu se împotmoleau in caruta FSN-Ilici. Nu mai vorbesc ca 50% au fost fosti tovarasi de baza ai sistemului ori securisti, informatori, tot cu acte in regula dovediti.
P.S.
Sa nu uitam-omitem pe dl Tudoran, care are si dânsul multe de spus si le-a c-am zis cu subiect si predicat!
@Octavian Mihaescu
Imi cer foarte multe scuze, daca va confund. Sunteti nascut la Caracal?
1. In textul Ordonanţei de urgenţă 24 din 5 martie 2008
privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii NU ESTE – ATENTIE – DEFINITA NOTIUNEA DE „AGENT DE INFLUENŢĂ’ – principala acuza vehiculata de N. Manolescu. Aceasta notiune, pur si simplu, nu exista. dati cautare pe Monitorul Oficial 182 din 10 martie 2008 (M. Of. 182/2008) ca sa nu mai vorbim „dupa ureche”, cum se vorbeste cu asupra de masura.
2. cf textului aceleiasi ordonante, BREBAN NU SE INCADREAZA LA CATEGORIA „COLABORATOR AL SECURITATII’ – asta e principala acuza adusa de intreaga presa din „surse CNSAS” – detaliul cu „agent de influenţă”, fiind o diversiune (re)lansata Tudoran si Manolescu din „sursa” M. Lovinescu.
Colaborator al securitatii este definitit astfel: „Art. 1
b) colaborator al Securitatii – persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informatii cuprinse in declaratii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date in timpul anchetei si procesului, in stare de libertate, de retinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetata, fie judecata si condamnata, nu este considerata colaborator al Securitatii, potrivit prezentei definitii, iar actele si documentele care consemnau aceste informatii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborarii cu Securitatea, nu implinisera 16 ani nu sunt avute in vedere de prezenta definitie” – textul aceleiasi ordonante.
3. repet ceea ce am scris adineaori:
cf acestui articol acad. N. Breban nu se incadreaza in categoria de „colaborator al securitatii”.
Notiunea de „agent de influenta” – vehiculata de Manolescu, Tudoran, si preluata de la M. Lovinescu, lansata sub dictatura in scopul de a-l discredita pe NB (care circula liber apropo, fiindca avea pasaport german, fiind cetatean german!) – nu este definita in textul Legii; nu exista!
Acuzele dlui N. Manolescu sunt nefondate, tendentioase, calomnioase si se inscriu, legal vorbind, in seria „denunturilor calomnioase”. Manolescu sistematic – de ce? Ne intrebam toti, si nu gasim un raspuns; ce scop urmareste? Ce vrea? Din ce motive? ce are cu N. Breban? – a recurs la ceea ce textul legii numeste „prezentarea denaturata a datelor sau informatiilor din dosare (…) in scopul de a leza viata privata sau demnitatea unei persoane”.
Manolescu tot spune ca NB n-a fost la sedinta de consiliu din Saptamana Patimilor. Corect. Scrisoarea „Rusine, dle N. Manolescu” e o replica – in primul rand! – la editorialul lui NM din nr. 16 al Rom.lit.! Iar modul in care il „apara” N. Manolescu pe NB s-a vazut din textul subsemnatei!
De asemeni, in campania anti-Breban, s-au incalcat prevederile Ordonanţei de urgenţă 24 din 5 martie 2008
privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, si anume:
Articolul 30
(3) Eliberarea de documente din dosare sau de copii de pe astfel de documente ori furnizarea de informatii din dosare, de catre personalul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cu nerespectarea atributiilor de serviciu constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(4) Daca fapta prevazuta la alin. (3) este savarsita de un membru al Colegiului Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 6 ani.
(5) Darea spre publicitate, de catre personalul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, a unor date sau informatii din dosare, neadevarate, de natura sa lezeze viata privata sau demnitatea unei persoane, precum si prezentarea denaturata a datelor sau informatiilor din dosare, de catre personalul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in scopul de a leza viata privata sau demnitatea unei persoane ori in scopul nedeconspirarii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.”
sa va reproduc si textul legii?
@Sanda Văran
Da! Datele mele se gasesc pe internet din belsug, mai ales ca am si o firmulita.
Nu vreau sa -mi bag nasul in scandalul acesta, nu ma pozitionez de absolut nici-o parte a baricadei, NU-l diabolizez pe Breban Dara nici nu-l voi apara, simpatiza nici vorba sa fie cum nici de ura. Nu caut fi impartial ci doar sila fata de show-urile astea ma scoate din sarite, sunt convins ca cei care il belesc pe Breban sunt besti si mai mari decât a fost Breban la viata lui, asa-i pe ulita româneasca!
Avem o problema; aparatori lu Breban ar trebui sa nu omita un alt aspect, agentul de influenta Nu este acelasi lucru cu sobolanul, cum li se spunea informatorilor in jargonul securistilor. Nu este neaparat sa fi fost pregatit in cadru unui serviciu secret ptr a fi folosit influenta într-o anumita directie. Eu cred ca nu trebuie explica aceasta daravea (diferenta), sunteti oameni ai condeiului, ba si mai si, superspecialisti.
Raul produs de o categorie si de alta, precum si beneficile , pot exista si benefici , se diferentiaza si el tare mult. Consecintele pe care le-a lasat si influnetarea lu Breban, le trage Ro si azi, ba chiar si scriitorimea! A ramas o mare rusine ptr Ro, de-ai am fost si ramas ultimi , de-aia la noi zbenguie bolsevici nestingheriti prin toate cotloanele.
Din intamplare, avem aceeasi pozitie in cazul Breban:
http://viorelpadina.wordpress.com/2011/04/12/sa-stam-stramb-in-cazul-breban-dar-sa-judecam-drept/
De asemenea, vad ca avem o pozitie oarecum asemanatoare in cazul Es Pop :
http://viorelpadina.wordpress.com/2011/05/04/apropo-de-espopiada-sycofantilor/
Aceasta inseamna ca putem comunica, la rigoare, chiar daca avem opinii politice punctuale diferite (in problema Basescu, e.g., pe care io il socotesc raul cel mic, iar tu drakkula cel mare). Sa speram ca nu-mi vei mai oferi prilejul, printr-o subiectivitate exagerata si prin alegatii urechiste despre persoana mea, sa te mai iau in colimator. Yours,
@LIS:
Întâi vă citez: „Pentru mine există nuanţe esenţiale, în a nu-l condamna pe cel ce a fost urmărit operativ, hărţuit de Securitate, sau a făcut puşcărie politică”.
Mă tem că, în logica dvs., e în regulă şi a nu condamna un fost urmărit/ hărţuit/ condamnat politic ajuns, să zicem – de dragul argumentaţiei – securist sau secretar de partid sau altă fălănguţă a regimului, nu?
Legea e, d-le LIS, limpede: calitatea de colaborator e dată de furnizarea de informaţii (indiferent de suport) prin care se denunţă activităţi potrivnice regimului şi prin care se încalcă drepturile fundamentale. Atât. Nu contează „diplomele” anterioare. Că unii au cedat poate că e în regulă, dar că după ce au cedat au şi turnat ca nişte porci ordinari asta nu mai e în regulă… Cu atât mai mult cu cât alţii au cedat doar formal şi nu au pricinuit nimănui necazuri. Doar la această ultimă sub-categorie ar trebui să vă referiţi. Din păcate n-o faceţi şi v-aş putea da exemple, dar n-am s-o fac, pentru că nu mai au cum să se apere…
@ Aura Christi:
Vă citez şi pe dvs., mai precis legea:
„colaborator al Securitatii – persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”
Ce ziceţi, în termeni logici, formula „persoana care a furnizat informaţii Securităţii la telefon, sub forma unor relatări verbale, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” se încadrează în definiţia de mai sus? Cred că furnizarea informaţiilor e certă, nu o contestă nimeni, câtă vreme există înregistrările convorbirilor. Mai rămâne de stabilit în ce măsură informaţiile astfel transmise denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Şi asta va face curtea de apel. Dar dacă aţi citit cu ochii deschişi ce discuta şeful dvs. la telefon cu răposatul, aţi putea să faceţi şi singură această evaluare…
Care e diferenţa dintre turnătorul cu angajament şi nume conspirativ, care-şi varsă veninul pe hârtie, şi tovarăşul care pune pe mâna pe telefon şi sună la Securitate pentru a denunţa un coleg care complotează împotriva regimului? Vă spun eu: diferenţa e doar de TUPEU. Informatori erau cei mulţi, la telefon cu Pleşiţă erau… cei puţini.
„Legenda biblică spune că lipsa oricărei munci, lipsa totală de ocupaţie a fost condiţia fericirii întâiului om până la căderea lui în păcat”, scria L. N. Tolstoi în „Război şi pace”. Prevestea el peste ani un război între scriitorii de azi?! Zice lumea că e de ajuns să tot dai de astfel de ştiri pe ici şi colo ca să ţi se otrăvească toată ziua. Parcă-ţi vine să rosteşti precum N.V.Gogol: „Scapă-l, măicuţă, pe sărmanul tău copil!… Plânge-l, măicuţă, pe bietul tău băiat bolnav!… ascunde-l la sânul tău pe bietul orfan”. De ce o fi atât de furioasă lumea pe N. Breban? Am scris odată un pamflet şi cred că am încheiat acest capitol. „Ştiam eu, se gândi Nicolai (N. Rostov n.m.) – că nu voi pricepe niciodată nimic din lumea asta tâmpită” (cap. II partea IV-a din Război şi pace). Citind tot ce se scrie de o vreme despre autorul Francescă-i, îmi revin mereu pe dinaintea ochilor vânătoarea lupului bătrân din pădurea Otradnoe. Mai ţine-ţi minte vânătoarea bătrânului lup de către acea cohortă pornită de la curtea contelui Rostov? Recitiţi scena teribilă a vânătorii şi ve-ţi remarca asemănarile cu acest nefericit moment numit „hăituirea din U.S”. Momentul acela (spunea Tolstoi), fu pentru Nicolai Rostov: „cel mai frumos din viaţa lui”. Cunoaşte-ţi strigătul lui Rostov, în momentul cînd bravul său câine Carai se rostogolise cu lupul de beregată în şanţul din tufărişul pădurii? „- Doamne! Pentru ce?…” Mai e nevoie să repetăm la infinit: Iată ce a refuzat Ulisse în insula nimfei Calypso? – distrugerea cuvintelor! Ne zdrobeşte în rostogolirea sa bolovanul lui Sisif şi nu mai avem puterea să ne ridicăm iarăşi în picioare? Cineva tot se bucură la această tânguire a clopotului de care vorbea I. Druţă. Oare cine?
CUM ISI ASUMA TRECUTUL DL AMBASADOR N. MANOLESCU:
Te pomeneşti că şi Manolescu are, uneori, dreptate!, ca, bunăoară, hm, atunci când… face referire „la deplorabila întâlnire cu N. Ceauşescu din 26 august 1980” şi la numele participanţilor care au stat „la taclale” cu dictatorul, nume care, ce scăpare!, susţine emeritul critic, „n-au fost niciodată făcute publice până astăzi”, iar d-sa consideră că ţine de datoria-i morală să facă publică lista numelor dezonorante: „Credem de datoria noastră să reparăm această nedreptate”.
(N. M., Cavalerii Mesei Rotunde, în România literară, 12 aprilie 1990)
Dar, vai, dl preşedinte al USR uită… să-şi treacă propriul nume pe acea listă! Ce i-a comunicat dictatorului dl N. Manolescu?
„Tov. Nicolae Manolescu: Mult stimate tovarăşe secretar general, (…) Suntem aici, tovarăşe secretar general, solicitând atenţia Domniei Voastre din cauza acestor contradicţii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Există un raport care leagă aceste realităţi. Spre exemplu, există un raport mecanic, dovedind că o literatură se poate face într-un climat bun, dar există şi unele resentimente care la un moment dat denigrează această literatură. De obicei se leagă valoarea literară de libertatea acestei literaturi. Şi eu, tovarăşe secretar general, am să merg mai departe cu această valoare a literaturii, spunând că ea se leagă de legalitatea restaurată de 15 ani încoace, de când Domnia Voastră aţi instaurat această legalitate, făcând să se cunoască operele unui popor prea adesea încercat şi lipsit în istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasă legatură care se poate face între dezvoltare şi literatură în aceşti 15 ani, şi acest cadru legal, se face datorită şi graţie eforturilor Domniei Voastre”. (Din stenograma şedinţei cu un grup de scriitori, 13 martie 1981. Au paricipat scriitorii […] care au cerut să fie primiţi de tovarăşul secretar general Nicolae CEAUŞESCU, în Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, Editura EuroPress, Bucureşti, 2008, pp. 127-129)