Mai lasă-mă, bă, cu Băsescu, că sperii peştele! De la Corneliu Antoniu la Florina Zaharia, sub steaua Antares

Duminică, 5 iunie 2011. A treia zi la Festivalul Internaţional „Serile de poezie ale revistei Antares” – şi ultima pentru mine şi Doina Popa (duminică, 29 mai, ne-am întors la Bucureşti; vă reamintesc, de luni, 30 mai, participanţii la acest Festival au profitat de „componenta lui turistică” şi au plecat în Deltă, până pe 4 iunie, cazaţi într-un aşezământ bisericesc, la Maliuc; aici poeţii, inclusiv cei străini traduşi de Peter Sragher, au ţinut recitaluri, au vizitat Delta în bărci cu motor, au avut lecturi pe canale cu cenaclul „La Torţe”, au mers la Sulina şi au vizitat plaja Mării Negre, au citit în sala de festivităţi a primăriei; organizatorul acestui Festival, Corneliu Antoniu, să trăiască, alături de Florina Zaharia!). Să nu uit şi acum să consemnez: participanţii la Festivalul Antares au primit (ca în fiecare an, de altfel; ajuns cum e la a 13-a ediţie) o mapă de protocol în care găseai programul în format mic şi afiş, cu numele fiecăruia invitat pe el, apoi numerele la zi ale revistelor literare conduse de organizatori, Corneliu Antoniu – Anatres, care apare sub egida USR, cu sprijinul Primăriei Galaţi, şi Florina Zaharia – Dunărea de Jos, editată de Centrul Cultural cu acelaşi nume şi de Consiliul Judeţului Galaţi, şi „Antologia lirică” a Festivalului, o carte de 146 de pagini, în care apar o parte dintre poeţii români prezenţi în limbi internaţionale (Virgil Diaconu, Aida Hancer, Peter Sragher, Valeriu Stancu, George Vulturescu, Ion Zimbru) şi poeţi străini traduşi în limba română (Serge Basso de March, Hughes Labrusse, Peter Waugh; îi pomenesc numai pe cei prezenţi; sunt alţi şapte poeţi în antologie, care n-au mai ajuns la Festival). Vreau să ştiţi că marele Festival Internaţional mare de la Neptun organizat de USR şi Primăria Mangalia, „Zile şi Nopţi de Literatură”, din 9-13 iunie (cu cheltuieli bugetare enorme, de la Ministerul Culturii şi de la Primăria… sectorului 2 al Capitalei; numai cele două premii, unul pentru un scriitor de notorietate şi altul pentru un scriitor tânăr, ambii străini, sunt de 15.000 de euro, de pe urma cărora statul român nu are nici un folos, publicitatea la adresa literaturii române în străinătate e egală cu zero; las la o parte faptul dintre scriitorii români sunt invitaţi aici numai scriitorii cu funcţii şi prietenii Irinei Horea şi ai lui N. Manolescu, în fiecare an repetându-se aceeaşi paranghelie exclusivistă; cred că aţi reţinut, în USR contează şi în întâlnirile internaţionale în primul şi în ultimul rând scriitorii cu funcţii; ce-o fi zicând din ceruri… N. Ceauşescu?) nu are parte de o asemenea antologie consistentă.

Duminică, 29 mai s-a mers de la Galaţi la Brăila – la sediul Bibliotecii Judeţene Panait Istrati. Aici au fost evocaţi Fănuş Neagu şi Ion Zubaşcu, trecuţi în lumea celor drepţi acum. Apoi s-au lansat trei cărţi ale poeţilor gălăţeni Ruxandra Anton, Virgil Costiuc (premiaţi ai acestui Festival) şi Valeriu Valegvi, prezentaţi de criticii Viorel Ştefănescu, Vasile Spiridon şi Al. Dobrescu. În altă zi voi cita din cărţile celor doi premiaţi şi din alţi autori gălăţeni (Florina Zaharia, A.G. Secară, Tudor Cristian Roşca, Andrei Velea), care dau de gol că avem de a face la Galaţi cu o înnoire a sensibilităţii lirice. Între scriitorii brăileni prezenţi: Gh. Lupaşcu, Constantin Gherghinoiu, Luminiţa Dascălu, Violeta Craiu, V. Mandric, Valentin Popa. Aici Valentin Talpalaru mi-a arătat o antologie pe care a coordonat-o el, intitulată „Din poezia vinului” (de la Plaut la D. Pricop), abia scoasă la Editura Opera Magna. Am primit o carte insolită de filozofie, semnată Valeriu Perianu – „Teoria realităţii totalitare: raţiuni paraxine” (despre „abordarea teoretică a realităţii pe care o trăim… prin această teorie, ştiinţa cunoaşterii pozitive şi metafizica ar putea fi unificate astfel într-o singură concepţie cosmologică acceptată de toţi gânditorii”). Directorii revistelor Însemnări ieşene (editată de Primăria Iaşi), Al. Dobrescu, şi Poesis, G. Vulturescu (apare sub egida USR şi e scoasă de ziarul Informaţia zilei din Satu Mare, patron D. Păcuraru, şi de Direcţia de cultură), au dat participanţilor la Festival în dar ultimele numere ale publicaţiilor lor luxoase. De la ora 11.30 s-a mers pe nava „Borcea” („de modă veche, cu furnal”) pentru o croazieră pe Dunăre de două ore – unde au fost programate recitaluri şi unde s-au împărţit diplome de excelenţă (de mângâiat orgoliile). Nefiind microfon, în condiţiile în care participanţii au ales să admire peisajul, stând ba în faţă, ba în spate, afară, ba la etajul luxos acoperit al navei fluviale, manifestarea literară programată s-a desfăşurat pe bisericuţe (a citit poezie cine a vrut, s-a lansat Antologia Festivalului, s-au ţinut discursuri pentru urechi ascuţite)… Dunărea mirosea şi la Brăila a peşte, pescarii erau peste tot (inclusiv femei stăteau cu undiţa şi râmele sau mămăliga lângă ele; unii pescari se bronzau cu familia pe malul Dunării), pe malul celălalt al Dunării erau brăileni la plajă, bacul care te trece pe Insula Mare a Brăilei merge o bună bucată de drum în josul sau în susul Dunării, treceau barje supraîncărcate pe fluviu. La coborârea de pe navă, s-a mers la „Mioriţa”, o „grădină” de pe faleză (degeaba a anunţat Corneliu Antoniu că merg la masă numai invitaţii din ţară şi străinii, „maximum 40”, la numărătoare s-a ajuns la 60, s-au supărat cei din restaurant, au lungit masa festivă, dar nu mai aveau feţe de masă speciale, s-a stat şi la mesele obişnuite din jurul mesei festive) – la masă era sosită şi o trupă de teatru franceză, venită să-l joace la Brăila (la Teatrul „Maria Filotti”), în această seară, pe Matei Vişniec… „Până să se servească”, m-am preumblat pe faleză de unul singur, lângă Gara Fluvială mi-a tăiat calea un şarpe de apă de vreun metru, nu-mi venea să cred cu ce viteză se ondula, a dispărut într-o gaură a unui copac. O tânără care l-a văzut şi ea s-a speriat teribil, a fugit în zigzag, l-am auzit pe prietenul cu care se plimba: stai la un loc, ăsta nu e şarpe care să sară la tine… Am asistat, apoi, cât am stat sprijinit de balustradă, privind Dunărea, şi la un dialog năucitor: tatăl îi dădea indicaţii copilului, fii atent, după ce pui cutia jos, o răstorni şi fugi. Fiul a refuzat să ducă el cutia (era o cutie de tablă înaltă, cu mâner, acoperită), tatăl a coborât malul cimentat pe malul clisos al Dunării, a lăsat cutia jos, a scos capacul şi a răsturnat-o, după care s-a îndepărtat îngrozit. Mă uitam stupefiat, mă gândeam că e carbid care face să sară cutia (mă jucam mereu în copilărie cu aceste cutii aruncate de carbidul pus într-un pic de apă), chiar apreciam distanţa, să nu fiu lovit de „explozie”. Când colo, nimic… Copilul, de sus, era nemulţumit, a coborât. Tatăl copilului s-a dus în faţa cutiei şi s-a uitat de departe în ea, copilul a venit şi el la aceeaşi distanţă să se uite. Nu se întâmpla nimic. Enervat, tatăl i-a spus copilului să se îndepărteze, să urce pe dig, a luat un băţ şi a bătut cu el fundul cutiei răsturnate. Abia atunci am văzut un şarpe lung cum iese din cutie şi intră în apa Dunării, unde dispare, tatăl şi copilul urmărindu-l în apă satisfăcuţi… În fine, Doina Popa m-a chemat la masă, că a adus „felul doi” (fix trei sarmale; bieţii oaspeţi au aşteptat mult şi bine o friptură şi o prăjitură; primul fel a fost un fel de telemea-caş cu ceapă nouă, câteva măsline şi salam; cine a apucat, a mâncat şi o boabă de strugure sau o banană, puse de frumuseţe pe masa festivă; autorităţile brăilene s-au făcut de râs; aşa le trebuie poeţilor, ce credeau ei, că invitaţia la Brăila nu e pe bani? Cei flămânzi şi însetaţi au fost anunţaţi că trebuie să plătească dacă vor cafea, alcool sau un suc sau altceva de mâncare; penibil, în condiţiile în care oaspeţii au fost primiţi regeşte la Galaţi şi la restaurant). Înainte să vin la masă am auzit pe un pescar strigând altuia pescar: mai lasă-mă, bă, cu Băsescu, că sperii peştele… Aşa cum vă spuneam, duminică, 29 mai, eu am plecat cu Doina Popa (şi cu Aida Hancer, care avea examene de studentă a doua zi, în maşină) la Bucureşti, acasă – nu înainte de a trece pe la fratele Doinei, din Brăila: Valentin Popa (profesor de filozofie, cu carte despre Vasile Băncilă, e şi prozator). Ştiind că am mâncat trei sarmale, ne-a adus afară, în curtea casei lui, friptură, plus îngheţată şi cafea – adică la el am terminat masa… festivă a Festivalului, „partea neîncheiată, Brăila”. Glumesc. Mă opresc. A fost un Festival benefic, desfăşurat sub steaua Antares (care orientează corăbiile poeţilor şi e confundată cu un OZN)…

PS. Public şi azi aici consideraţiile criticului Tudor Cicu pe seama poeţilor care au citit la a III-a ediţie a Maratonului de poezie şi jazz din noaptea de 20 / 21 mai (am scris iniţial iunie, îi mulţumesc lui D. Ungureanu pentru îndreptare), organizat de Dan Mircea Cipariu în foaierul Teatrului de Operetă din Bucureşti. Alţi doi poeţi la rând, al 10-lea şi al 11-lea:

Mi-am scris aici poemul rezistenţei mele…

(sau trei ore de maraton poetic la Radio Cultural)                                                   

                                                         pamflet

                         Moto: „Un ou de struţ, ouat de struţă…”                                                                                                                                                                 Marin Sorescu

(10). Bogdan Ghiu: ne anunţă  că-şi scrie poemul direct sub piele?! Din cartea scrisă în 1982, care va fi reeditată. Ne vorbeşte mult, după care citeşte în „prologul din carte” – spunând că a scris un poem debil pe care îl părăseşte. Apoi „vine ceva şi se lipeşte de poet”: poem… poem… poem (restul e hămesit de poem). „Ce bine că poemele există şi trăiesc în afara trupului” – e ceva ascuns aici – „pentru că poemul umple spaţiul cu lucruri faţă de care ar fi fost orb”. Mai aflăm despre teama poemelor de a sta singure… poemul e scurt… poemele precedente nu-s decât calea până la acest poem. Gata! Firul cu plumb e mai drept ca poemul său, dar el (poetul) scrie ca să dea la o parte poemul, să-l pună deoparte. E cam încurcată treaba aici, sigur că trebuie reluată, dar să trecem la următorul poet care-şi aşteaptă rândul:

(11). Cornelia Maria Savu: care ne citeşte din Sisi (n-are importanţă că nu ştim cine e Sisi, cu răbdare însă vom afla). Dar vom avea răbdare? Pentru că poemul–prozaic (chiar proză în toată regula) e o „întretăiere de biografii, strivite de trei imperii”. Oho! Ce spuneam: cu răbdare vom trece şi noi prin cele trei imperii. Poemul? Ne aduce-n  plin „cer de iarnă” şi o dimineaţă în care spaima îţi aşează bănuţi în palmă. Într-o astfel de dimineaţă, Hella va trăi la cheremul morţilor, desprinsă prea devreme din „carnea mamei”. Pe drumul însemnat al celor singuri „Got im Himer!” Aproape că nu mai ştim nimic despre Hella, care „intrase în criza de spasmofilie” pentru că Uca nu o înţelege pe Sisi de ce s-a ascuns ea în sacristia catedralei. Poemul ne vorbeşte despre Nicu şi Iohan care-şi amintesc ambii „o zi cât un veac din viaţa celor trei fete: Uca, Sisi, Hella… aflate printre stafii şi vrăjitoare. Şi autoare ne vorbeşte… vorbeşte…