Vineri, 1 iulie 2011. Scriu pentru prima oară la noul computer, la noua tastatură (diferită, pe ici, pe acolo, prin părțile esențiale, de cea la care am scris până acum; fac tot felul de greșeli, fiind mutate diacriticele, z și y, liniuța de despărțire și linia oblică, ghilimelele sau parantezele). Venirea prozatoarei Doinei Popa acasă (după șapte ani de stat cu mama ei paralizată la pat la Focșani) a dat peste cap și munca la „birourile noastre de creație”: computerul ei vechi fiind depășit, l-a abandonat (așa că a pus ochii pe computerul meu performant, cu imprimantă și scanner, și m-a obligat să-mi fac rost de altul, acesta la care scriu acum, cu emoții, cheltuind toate economiile). Fiul a pus la punct noul supercomputer, „Lenovo”, el l-a ales, l-a cumpărat și i-a pus programe (are inclusiv tastatură pe monitor, direct; de altfel, toate operațiunile le pot face apăsând cu degetul pe ecranul monitorului; firește, n-am de gând să mă complic), plus imprimantă, scanner, copy și fax (apropo, numărul faxului e 0318082629, dacă e să intereseze), toate reunite într-un aparat Canon (mă doare capul; mă enervează că tastatura și mausul sunt „fără fir”, ultimul răcnet, și că trebuie să le schimb lunar bateriile; așa a vrut fiul, să am „scule IT ultimul răcnet”; nu spun că am cumpărat și APC și potențiometru, separat, să nu mai am surprize cu curentul electric, schimbător când ți-e lumea mai dragă; sunt pregătit pentru furtunile solare, care pun în pericol curentul electric?). 
Rămâne să văd dacă mă descurc, dacă pot să public apoi această pagină de jurnal online pe blog, fiindcă administratorul blogului a constatat că sistemul de postare e incompatibil cu computerul meu nou, motiv pentru care a desființat sistemul de oprire a spam-urilor, acela cu cifrele adunate (pe care nu le putea rezolva spamul) – urmarea? Am primit instantaneu 60 de spamuri… Am venit prea târziu în fața computerului, să mai recuperez din pagina de jurnal online promisă (le cer iar scuze bistrițenilor, că m-am oprit din relatarea legată de Rondul de noapte). Mă căpiază greșelile făcute din cauza schimbării tastaturii, mai mult mă corectez decât scriu. Va trebui să închei povestea lansării poetului-mason, George Virgil Stoenescu, care și-a lansat ieri la Sala de Marmură a Băncii Naționale a României o carte-cărămidă (de 750 de pagini) intitulată „I”, cu 600 de rondeluri, în fața unei asistențe de superclasă (de altfel, să poți intra în sediul BNR, trebuie să treci „ca prin aeroport”, să pui deoparte tot ce e metal, să-ți lași geanta la radiografiat și să treci prin aparatura ultrasofisticată, care numai gândurile nu ți le citește). Continui ceea ce am început ieri. A prezentat cartea mai departe Barbu Cioculescu: cu volumul „I”, avem de a face cu încheierea unei trilogii, după volumele (fiecare, de 750 de pagini, format mare) „Sol” și „Ex”, e o sărbătoare a sufletului unui narcisist, un exercițiu spiritual complet, poetul scrie în fiecare seară un rondel (de fapt, scrie două, dacă în fiecare an publică o carte-cărămidă de 600 de rondeluri, dacă eliminăm sărbătorile). Barbu Cioculescu s-a mirat că a rămas în afara celor șapte capitole ale cărții (pomenite ieri aici), începute cu litera i, „Iluminare”. 
Barbu Cioculescu a trecut pe simbolistica masonică și pe „Arcada a 12-a din
Tarot, Roata Norocului, Destinul necunoscut” și pe mesaje ale zeilor. Poetul face referire la Turnul abolit (litera i) și la ghilotină, tăierea capului pe butuc, tradus în ”Du-te!”, la albinele mistice. E o lirică nocturnă de la început și până la sfârșit, Luna Plină e atotprezentă (la fel, în masonerie), ea e ochiul divin care veghează asupra întregii lumi, Luna Plină e ca ochiul mort al unui cetaceu, ca un ochi roșu de leu, ca un ochi ars de ger, a unei zile care desparte dorința de faptă. Să nu uităm de Grădina de trandafiri din versuri… Plus simbolistica legată de 7.07, 7 iulie, noaptea Sf. Bartolomeu, uciderea hughenoților (egal cu masacrul evreilor în al doilea război mondial), jertfirea Templierilor, arși pe rug să fie deposedați de averi, cu acceptul papalității, ravagiile fanatismului (masoneria e împotriva fanatismului și fundamentalismului, a subliniat poetul George Virgil Stoenescu; apropo, ce crede el despre masonerie: „Rolul Masoneriei este de a corecta excesele democrației. Spun asta pentru cei intrigați de misterul masonic. Multora li se va părea paradoxal, dar să ne gândim că Hitler a venit la putere prin mijloace democratice. Acolo și atunci, Masoneria nu și-a făcut datoria, iar efectele s-au văzut. În ceea ce ne privește, un exces periculos ar fi acela de a lăsa în desuetudine rolul statului național.” – Wikipedia). 
În poezia lui G.V. Stoenescu găsești teme jurnaliere, motive repetitive (suntem în tehnica ocultă a rondelului), bogăție tematică generală – totul, sub semnul melancoliei. Un volum de meditații, cu scene ale crucificației și decapitării (inspirate și din grafica genială a lui A. Durer), care au legătură cu litera misterioasă „I”. G. V. Stoenescu e îmbrăcat în pielea unui templier-cruciat, lamentourile sale vin din vremea trubadurilor medievali, își recunoaște apartenența la marea frăție masonică. Pentru un cititor profan, volumul „I” poate fi de neînțeles, el te introduce în angrenajul unei lirici complicate, a unui mesaj greu de descifrat și de înțeles, într-un timp care se contractă, în vremuri grăbite… G.V. Stoenescu a intervenit iar și a atras atenția că revoluțiile (începând cu cea franceză) au adus ghilotina și execuțiile în prim planul popular, nu trebuie banalizate, ele au legătură cu execuțiile sfinților, cu tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, de exemplu – totul, în numele unei inițieri, al unor mișcări cosmice de neînțeles, care ajung la apus. Lasă că azi ghilotina simbolică trimite și la imperiul cantității, al genocidului.
A urmat Nicolae Breban la prezentare, las pentru mâine, iar e prea târziu să mai continui. N. Breban a rămas în plasa cantității, observând că George Virgil Stoenescu scoate cărți-cărămidă ca el.
***
Am primit un surprinzător e-mail de la un scriitor optzecist emigrat în SUA: Leonard Oprea / Nardi. Fără să înțeleg exact la ce se referă, dar luând în serios avertismentul că mi-a trimis o capodoperă (e drept, m-a speriat cu sublinierea lui că „n-a înnebunit”), o nuvelă (poate fi citită și ca un poem; cel puțin așa mi-a venit pe Internet), public aici o primă parte din ea, de curiozitate, să împărtășiți cu mine magia de alt gen decât aceea împărtășită de George Virgil Stoenescu:
Liviu Stoiciu draga, totusi te admir & respect – nu ma executa;
cind vrei, poti – „absoarbe”. Domnul fie cu tine!
Chiar iti sunt acelasi Nardi, fain prieten.
( si-ti multumesc… macar intru ale scrisului – altfel traiesc ca un
paria si – crezi ce vrei – deseori ma rog sa nu mai fiu… sa fiu… out!…
fara familie, complet izolat, sarac si f.tut si ras in cap, vorba romanului,
de „marea” „democratie” fascisto-americana…)
***
Pe scurt:
ITI DARUIESC O CAPODOPERA.
….
… sunt acele ctitoriri, dupa care, odata faptuite, poti sa mori
linistit; caci, intre nestematele lumii ti-a fost dat sa asezi lin si luminind
universul – si diamantul tau.
***
Aceasta nuvela – numeste-o cum vrei SF, fantastica, realista etc. –
este intru toate cele… dumnezeiasca LITERATURA.
…
N-am innebunit.
CITESTE doar.
***
Astept raspunsul tau.
…
De vezi greseli de culegere text, sau alte scapari – lasa-ma sa stiu.
Acum – sunt in al noulea cer si… orbit…
…
Tare drag imi esti.
Acum – citeste, te rog:
LEONARD OPREA
ASASINUL UNUI VIS
NOI DOMENII INTERZISE
( nuvela )
===========================
(c) Copyright 2011, Leonard Oprea
All rights reserved.
No part of this text may be
reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted by any means,
electronic, mechanical, photocopying, recording, or otherwise, without written
permission from the author.
=========================
– 2011 –
Motto:
“Cine va citi aceasta realitate nu va pierde nimic,
fiindca va cistiga ceea ce nu s-a pierdut vreodata.“
(Theophil Magus)
***
Si, in acel Inceput de Mileniu
III, Ingerul i s-a infatisat si a grait astfel:
Timpul este infinit. Spatiul este
infinit. Acestea este Dumnezeu. Si, astfel in aceasta infinitate sunt oameni
carora le este daruit sa aleaga intre destinul personal si istoria a milioane
de oameni.
Ti-a fost daruit sa alegi. Alege!
***
Parca taiat brusc cu lama,
zimbetul Presedintelui eliberase pielea fetei sale rotunde si, inclestind-o in
plasa ridurilor adinci, adunate in jurul pungilor usor vinetii de sub ochi, o
incremenise intr-un zimbet larg, viclean.
Doar privirea ii era opaca, de
peste proaspat mort.
Toma mentinu pentru citeva secunde
crucea lunetei pe chipul Presedintelui.
Pe urma o cobori incet, incet pe
marul lui Adam, cioc ascutit ce impungea pielea incretita a gitului. Continua
sa o lunece in jos, inspre inima Presedintelui. Aici se opri.
Degetul lui Toma mingiie
tragaciul armei. Dar nu-l apasa. Romania e totusi la Portile Orientului si
orice e posibil in Romania. Chiar daca si Presedintele si agentii sai
protectori – haita feroce de pitbull-i gata oricind sa atace si sa sfisie pe
oricine ar fi indraznit sa se apropie de boss-ul lor – chiar daca ei, in sinea
lor, nu dadeau nici o para chioara pe ipoteza ca vreunul dintre romanii aflati
pe Bulevardul Unirii la acest miting ar incerca sa atenteze cumva la viata
Godfather-ului Romaniei, Toma se gindea ca, totusi, Presedintele s-ar putea sa
poarte vesta anti-glont.
Intr-adevar, nu cutezasera
romanii un asasinat presedintial in vremuri de-a dreptul crincene, cum fusesera
cele ale dictaturii lui Ceausescu, cu atit mai putin ar fi indraznit astazi,
insa niciodata nu se stie cum te corupe cultura de coca-cola, nu-i asa ? Toma
zimbi amuzat, dar si ironic.
Asasinarea Presedintelui – astazi, cind in
tarisoara romaneasca democratia capitalista devenise cit de cit vizibila si
fiecare roman-verde avea afacerea lui, mai mica, mai mare, mai legala, dar si
mai ales perfect ilegala, insa, vorba aceea, business!…, nu hotarit lucru –
asasinarea Presedintelui aparea ca imposibila …
Si, Toma surise calm, incredintat
ca nu poate fi contrazis.
***
Si, in acel Inceput de Mileniu
III,
Ingerul i s-a infatisat si a
grait astfel:
Ti-a fost daruit sa alegi. Alege!
***
Aflat in Centrul Civic al
Bucurestiului, capitala Romaniei – si strapungind buricul “Micului Paris”,
supranumele interbelic al acestei metropole europene, Bulevardul Unirii,
monument comunist pavat cu marmura parca insingerata, inchinat de ex-cizmarul
dictator Ceausescu poporului roman proletar si suveran vreme de aproape 50 de
ani comunisti, ani de neuitat intr-o istorie a decaderii demnitatii umane,
uriasul bulevard era aproape pustiu in acest ceas de amiaza al calduroasei zile
de septembrie a anului 2000, racorita totusi de un vint lin.
Da, isi continua
Toma reportajul imaginar… supravegheat de o parte si de alta de inalte, masive,
cenusii-galbui prisme din beton armat avind fatadele si balcoanele decorate cu
basoreliefuri patriotic-proletar-folclorice si ghilotinat la un capat de “Casa
Poporului”, gigantica lamaserie stalinist-fascistoida incarnind arhitectural
delirul dictatorului Ceausescu, da, intr-adevar, Bulevardul Unirii era aproape
pustiu. Si – emana o inefabila nostalgie dupa un Gulag romanesc neingropat
inca, doar amortit intr-o trompe l’oeil stare de coma. Si parca lin vintul
soptea, “Te iubesc Romanie Partid Comunist”… M-da, Bulevardul Unirii era
aproape pustiu… Toma se opri din mers. Isi aprinse o tigara gindind ca poate
n-ar strica sa incerce un alt subiect, ceva mai vesel… Dar, de indata ce
reincepu sa paseasca pe trotuarul Bulevardului Unirii, parca anume programat se
trezi ca isi continua reportajul:
…aproape pustiu… acest bulevard,
fiindca totusi, la parterul blocurilor destintate odata sa fie locuite de
inalta nomenclatura ceausista exista o oarecare prezenta umana. Asadar, exista
totusi o oarecare agitatie in toate aceste magazine, agentii turistice, sedii
de firme romanesti si straine, restaurante si chioscuri ticsite cu tot felul de
produse, tipice tranzitiei economice post-comuniste, avind ca tinta suprema,
fireste, paradisul capitalist. 
Cum-necum, mai spre neo-comunism, mai spre
capitalism, tranzitia respira, se misca in Romania. M-da, precum acel fumator
inrait, obligat sa se lepede brusc de tigare, oricit de buna ar fi ea. Si, se
lasa omul de fumat. Ca… nu prea are de ales. Insa tot mai pufaie pe ascuns,
uneori chiar trage cu sete din tigara, nu-i asa? Om e, nu inger. Insa, pe un
bulevard ce pe largile sale trotuare zilnic putea cuprinde cu usurinta mii de
oameni si ingaduia un flux al masinilor ca pe o autostrada cu sase benzi, toata
aceasta agitatie nu era decit aceea a unui oarecare centru comunal intr-o
duminca obisnuita, dupa ce satenii ieseau de la slujba bisericeasca si se
grabeau la liturghia circiumareasca… iar Toma, pasind pe marmura rosietica a
trotuarului, percepea toate acestea precum un ceva ciudat-viu si
atemporal-molcom; si, simultan, complet nepasator la prezenta sa. Lui Toma i se
parea ca inspira prin toti porii aceasta istorie neincheiata inca – un timp
monstruos imposibil de dizolvat in orice vis taumaturgic ai avea, in orice
speranta de reinviere ti-ar inflori in suflet. Si se simti brusc inmuiat de o
dezamagire necunoscuta lui pina acum, un fel de ploaie inghetata, mohorita si
neasteptata si cu furie ascunsa inundind lumea. O ploaie ce uraste viata.
Dintr-o data, inclestindu-l
amarnic, il coplesi sentimentul ca viata sa e complet, dar complet inutila.
Toata placerea fierbinte provocata de jocul sau de-a jurnalistul politic,
inventat spontan in impresionista zi de septembrie a anului 2000 si practicat
cu seriozitate de adolescent posedat de aventuri in cyberspatiu, toata aceasta
placere intensa, chiar senzuala i se risipise acum – act sexual compromis brusc
din cauza cosului cu virf purulent descoperit chiar pe sinul femeii lascive…
Asa ca Toma arunca pe trotuar tigara fumata doar pe jumatate, stingind-o cu
virful pantofului, dupa care respira adinc de citeva ori.
Apoi, descumpanit totusi isi
aprinse alta tigara. Si isi ridica ochelarii de soare pe fruntea inalta. Se
dezbraca de jacheta de piele galbui-roscata. Si tinind-o cu degetul de
agatatoare, o arunca peste umar. Pe urma, cu pas hotarit porni inspre taverna
cu terasa acoperita, aflata la capatul bulevardului, cel dinspre Dealul
Mitropoliei.
Nu prea inalt, cu alura de boxeur
de categorie mijlocie, avind fata ovala si barbia puternic reliefata; parul
castaniu tuns perie; ochi verzui, luminosi; nas drept, nari arcuite si buze
carnoase – Toma Constantin isi zimbea trist-vesel. Pasea elastic si, sportiv,
elegant imbracat, parea a fi un business-man american in vacanta, ratacind fara
graba prin Bucuresti. Doar uneori, un abur cenusiu ii incetosa ochii si atunci
chipul sau lucea stins, atins de o sfirseala fara de nume.
Sprijinind peretele intrarii uneia
dintre numeroasele agentii de schimb valutar de pe Bulevardul Unirii, imbracati
la patru ace, tiganii care cumparau valuta si care, fireste, daca nu erai atent
si nu verificai bine banii primiti, oricind te puteau fura cu iuteala de
prestidigitator, oferindu-ti la schimb doar citeva bancnote reale, ce acopereau
teancul de false bancnote, hirtii decupate din ziare – asadar,
tiganii-shmenari, nu se lasara insa inselati de aparente. Instinctul lor de
sacali bucuresteni functiona perfect. Cind Toma se apropie de ei, pasira inspre
el si latrara scurt:
– Hai, conas’le, ceva verzi?
Hai-da! ca dam pret bun! Hai-daa, ca toti are nevoie da verzi! Dam pret bun!
Marci, marci n-ai? Pret bun si la ele! Hai-da, ca-noi nu este shmanari, pa
crucia-mia, conas’le!
Toma continua sa paseasca fara
graba, dar isi inclesta falcile. Tiganii se oprira din mers. Toma rinji
provocator:
– N-am. Dar cumpar dolari. Am
pret bun. Fara shmen, clar ? ii avertiza cu voce taioasa.
Tiganii ii rinjira si ei – acru.
Dupa care se retrasera privindu-l pe sub sprincene, piezis si oarecum
amenintator, grupindu-se precauti.
Toma ii ignora si trecu mai departe, continuindu-si plimbarea si rostind cu pelin in suflet: “… aceeasi
lume romaneasca vestita prin tiganii sai si prin vampirii sai. Si prin mai cine
renumita, Ceausescu, Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Hagi?… Sau, prin Brancusi,
Eliade, Cioran, Victor Brauner, George Enescu, Tristan Tzara?… Si mai
cine?!… Sau, nici macar prin acestia?” se intreba, dorindu-si sa aiba imediat
o replica dura la impardonabila cunoscuta confuzie pe care americanii si
europenii occidentali, oameni obisnuiti si nu doar ei, o faceau mereu, cu
obstinatie parca: “Oh yeah, Ru…mania… Capital… aaa, Budapest! Oh, yes –
Budapest!“ si zimbeau fericiti de cultura lor. Dar nu resi decit sa miriie:
“Oh, yeah, Rumania”, caci mirosul patrunzator al mititeilor rumeniti pe gratar
cu carbuni aprinsi, il elibera instantaneu de orice incercare metafizica ca
raspuns si posibila solutie a renasterii neamului romanesc.
(Va urma, dacă Leonard Oprea își dă acordul)
Ei da, masonei apara societatea de extreme, ethe na… Faptele ne arata ca de când bagara coada in rivuluti, toate sângeroase, dupa cadem dintr-o extrema in alta, scaparam de nazisti daduram de bolsevici si mai ai dracului. In ce masura au vreo vina masoni nu pot spune (acuza), ptr ca vad si rolul pozitiv jucat de masoni. Am facut o analiza a istoricului masoneriei la nivel mondial, am ramas socat constata ca România a stat cel mai prost la acest capitol, cea mai slaba masonerie si cea mai neserioasa cu putinta, valabil si in zilele noastre,mai ales. Este posibil ca cauza multor belele sa fie si pe aici. Eu ma limitez doar la rolul socio-politic-economic-cultural in care masoni sunt o forta teribila, însa masonei au o mare belea pe cap ce singuri si-au luat-o, ei ar fi trebuit fi vârful de lance a lui Dumnezeu in initierea profanilor, duceri spre cunostinta lui Dumnezeu, da, asta o spune un crestin, ei daca nu lepada piatra din capul ungiului primeau o putere (spirituala), si mai mare, asa sunt niste mascarici ce se cred mari initiati. Singura lor forta este mamona si mânuirea vorbelor, in rest sunt nulitati, morminte varuite,ma refer la initiere cu care se tot lauda ei.
Una din cele trei piramide din Egipt are vârful retezat (nu întâmplator), Hristos pe ei îi vizeaza când le zice cum ca zidari au lepadat piatra din capul unghiului. Mi se poate spune cum-ca masoneria albastra este crestina, a fost cândva, azi nu mai este, ia fardat iluministi si pe astia. Si tot pe ei îi vizeaza Hristos când le zice sa plece de la El ptr ca nu-i cunoaste, desi au facut si minuni zica-se in Numele Domnului. Intr-un anume sens, masoni ar fi fratele mai mare din pilda fiului risipitor, dar atentie; acest fiu mai mare nu este altul decât Lucifer, care-i da celui mic informati false despre Tatal, motiv ptr care acesta pleaca de-acasa. Masoni autentici (intitiati) il cunosc pe Dumnezeu la fel de bine ca si diavolul, ba as merge si mai departe, adevarati masoni, intiati cunosc si folosesc forta (spirit) crestinilor mai bine decât acestia. Nu întâmplator multi clerici crestini adera la masonerie, dar vai de astia… ca isi da initierea si puterea ce vine de la Dumnezeu pe cea care a refuzat-o Hristos. Aici este marea pacaleala in care crestinul nu trebuie fi prins, ptr ca isi da puterea divina, net superioara pe una inferioara ce sfârseste ravrati (demoniza). Sunt uimit vedea cum ditamai mari clerici alerga la initierea masonica, initiere care a fost valabila pâna la ruperea perdelei din Templu la rastignirea Domnului. Un crestin autentic este initiat de Dumnezeu personal, individual lucreaza Dumnezeu cu fiecare, respectiv Sfântul Duh, supremul spirit, celelate spirite precum cel masonic primit la initiere sunt inferioare, adesea sunt chiar spirite malefizate. Un budist masonizat se poate crestina si primi supermul spirit, dar un crestin masonizat nu mai poate reveni la crestinism, decât formal, Sfântul Duh nu-l mai primeste orce fapta buna ar face el, sa stea cocotat si intr-un par in piata publica, adio reinitiere prin Sfântul Duh, motivul, simplu ca buna-ziua; au calcat Jertfa lui Hristos in picioare, nu mai poate muri Hristos inca odata ptr ei, iar asta o stiu fff bine masoni initiati. Ca tot pe ei îi vizeaza Hristos când zice; nu orcine-mi zice Doamne, Doamne intra in împaratia lui Dumnezeu, iar masoni initiati zic si ei domne-doamne… la femei poate…
O alta problema spinoasa cu masoni o gasim in teoria conspiratiei care-i diabolizeaza, care-i zeifica ca si cum astia ar fi buricul pamântului. In primul rând; masoni seriosi slujesc cu devotament cauzei lor (spiritului), nu cauta face rau societati ci bine,din perspectiva lor, nu putine lucruri bune au facut si mai fac, pozitive ptr societate, singura lor problema este ca asemeni diavolului nu au puterea vedea finalitatea actiunilor lor si când ma refer la finalitate, vizez viata de dincolo, adevarata viata. Multi masoni considera ca slujesc tot lui Dumnezeu, in aparenta asa ar sta lucruile, in realitate ei slujesc tatalui lor, zidesc împaratia lui Nimrod, care terestru va fi perfecta, benefica celor ce traiesc pe pamânt, in spirit este vrajmasa lui Dumnezeu. Un mason ce acepta initierea si consacra serios cauzei, stie foarte bine ce alegere a facut, stie cui slujeste, stie ca nu mai are legatura cu Hristos, stie puterea primita si de unde provine ea, este convins ca face bine. Initierea se produce real in viata individului, motiv ptr care si se dedica cauzei,este asemanatoare cu revelatia la crestini initiati, nu cei formali, la fel ca si crestini devotati dispusi da viata ptr Hristos, devin si masoni dupa initiere, in cazul celor autentice,nu formale. Din aceasta initiere isi trag ei forta, primesc bogatile lumi si autoritate peste ea. Nu discut de o facatura gen Nastase, ala nu-i mason veritabil, este o lichea care nu crede in nimic, ala nu poate ajunge in veci un initiat, cel mult sa creada ca si boul de Ceausescu in ghicit si vrajitori facute de mama-omida . Nastase de era mason veritabil nu-l punea jos profanu Basescu, nu ajungea de râsul-lumi. Un mason veritabil nu poate fi rapus decât de un crestin veritabil,am refer in spirit, ca material este alta poveste. Asadar, dupa crestini cea mai puternica forta a spiritului o detin masoni, formali atât crestini cât si masoni sunt niste biete muste de care nu trebuie face griji. Un profan cât ar fi de puternic material are de ce teme de un mason veritabil, niciodata nu-l va rapune decât prin dictatura, eliminare fizica, deaceia totii dictatori interzic masoneria deoarece nu le poate face fata, o dictatura nu se poate consolida in prezenta unei masoneri autentice, in cazul care nu-o aproba, impune chiar ea. Tarile unde masoneria este o reala forta, cu traditie puternica in spate au si cea mai bine organizata societate, prospera si civilizata, ptr ca ei construiesc si in raport cu vointa lui Dumnezeu, rolul lor a fost de zidari ai lumi, dar asa cum spuneam au lepadat piatra din capul unghiului cum zice Hristos si le mai arata si piramida din Egipt, prin urmare, ei sunt stapâniti de o a doua mare forta din Univers ce cordoneaza viata pe pamânt, au cea mai reala initiere, aproape identica revelatie dupa si asemeni in crestinism. Daca crestinismul nu claca, nu cadea in preacurvie masoneria nu redevenea o nouo forta (de dupa 1722), cu cât se retrage crestinismul cu atât mai mult masoneria creste in putere, initial ar fi trebuit ca ea sa aibe steag pe Hristos, noi crestini impreuna cu masoneria am fi devenit o singura voce. Tot raul vine de ma masoneria franceza, ea este capul tuturor rautatilor , caderilor masonice unele destul de dramatice cu consecinte devastatoare ptr masonerie si societate.
Teoretic nu ar fi trebuit exista conflicit intre masonerie si biserica, practic el exista, nu poti fi crestin si mason in acelasi timp, mason si sa te declari crestin se poate, dar a fi crestin (initiat) , le scuipi coji de seminte in cheliile masonilor, iti poti da tu pozitia asta pe una atât de inferioara, numa prost sa fi, adica dai margaritarul pe nimic, il arunci. Este singurul conflict ireconciliabil,in rest masoneria cu afacerile ei, noi cu ale noastre, se pot avea relati personale, se poate actiona in comun pe diferite planuri ce nu lezeaza legea lui Dumnezeu, când este vorba de binele societati. Din pacate de mai bine de 300 de ani proiectele comune sunt tot mai putine, masoni au optat ptr N.O.M, ei asteapta pe „marele print” , de care fff putini profani stiu, mai ales astia cei da cu conspiratia pe extrema dreapta, dealtfel au si anuntat venirea lui /printului lor/ inclusiv in Ro prin 2000, oficial , nu baliverne. N.O.M, proiect drag masoneriei va sfârsi in lovitura de gratie ce se va da umanitati direct. de catre diavol, cu astia se va razboi Hristos. Multi masoni (profani) nu i-a in serios aceasta perspectiva, se amuza de ea, aceasta este o eroare capitala pe care o comit, ditamai initiati, zica-se a fi…
Interesant, foarte interesant cum din fiul mai mare a lui Dumnezeu, pe care il cunoaste foarte bine ajung vrajmasi lui Dumnezeu, la fel si diavolul, nici el nu mai vede eroarea dat fiind ca este ferm convins ca face bine ce face, in realitate , roada sfârseste in a strica pamântul si pe oameni. Intr-un anume sens am putea zice ca marele arhitect este Hristos, zidari sunt sfinti apostoli, deci masoni mai veritabili ca acestia nu prea gasim, si apostoli au fost tot zidari lui Hristos si fiecare crestin este tot un zidar ori mica calfa acolo tot este. Si atunci se poate zice, unde-i buba, pai la masonei -i buba, ca ei au lepadat piatra din capul unghiului, pe Hristos, nu noi, altfel am fi putut merge impreuna la treaba, ei cu mistrile lor noi cu ale noastre, fiecare cu compasul lui.
In incheiere le zic astora cu teoria conspiratiei, profanilor ce isi zic crestini, lasati masonei in durerea lor, ca din pct de vedere socio-politic-cultural nu va face nici un rau ci bine, iar de nu vreti lepada de Hristos nu va vopsiti masoni, nu-i diabolizati ca nu-i treaba crestinului fugari masoni, de care orce societate are nevoie ptr a se civiliza, prospera dar si lepada de Hristos, ca asta-i pretul. Ferice de societatea ce nu se lepada de Hristos si foloseste de zidari (masoni), ca de niste simpli lucratori tocmiti cu ziua, Vai de societatea ce s-a lepadat de Hristos ptr ca acolo lucratori netrebnici au luat locul trimisilor regelui veghea la buna rânduiala pe santier, din acest motiv toate s-au întors pe dos, lumea o ia razna sfârsind autodistruge, ptr ca lucratori au împartit bunurile între ei, risipesc necugetat ptr ca nu-i mai nimeni veghea , struni, iar ac in loc sa continuie constructia se demoleaza vazând cu ochi tot ce s-a construit cu imense eforturi si sudori. Multi masoni veritabili vad lucrurile astea, cel putin cu cei care am stat de vorba pe aici, ba au si vrut sa ma bage in loja, au recunoscut dilema in care a ajuns masoneria, ca nu mai este ce a fost si ce ar fi trebuit sa fie, din pacate astfel de masoni sunt tot mai putinii,iar cei care mai sunt fiind mai degraba maziliti a nu ajunge la putere.
Acum, un crestin formal dar repezit ar gândi ca nu face rau de se baga in masonerie ptr a o readuce la matca ei. Il asigur pe un asemena crestin ca o da in bara. Masoneria nu se mai poate întoarce la matca la fel cum nici diavolul la Dumnezeu, ea s-a lepadat de Hristos cu mult înainte a se reânfinta, ca nu degeaba-i zice insusi Hristos acele vorbe. Masoneria este un grup de lucratori pe care-i platesti cu ziua, insa trebuie vegheati ca sa nu-o ia pe aratura, sa se imbete si faca prosti, ce vedem azi, veghetori sunt crestini, ar trebui sa fie, dar nu mai sunt, ca d-eaia o luara masonei pe ulei. Masoneria nu trebuie fi deasupra, nici nu este, unui crestin ci sub stapânirea lui, atentie, nu am spus, prigonit ci folosit construi societatea, ptr ca asta-i meseria lor de la Dumnezeu data. Un mason veritabil stie mai bine decât un crestin organiza, conduce o macara, camion si alte unelte pe santier, crestinul-i cu mapa, ca asta-i dadu lui Dumnezeu sa fie, pe când azi, lucratori sunt cu mapa iar cei instruiti sunt cu munca grea, asa cum fu la bolsevici. Un mason veritabil asculta de sef, de un crestin initiat, respecta ierarhia ptr ca o cunoaste foarte bine. Dar când gaseste o caricatura de crestin ce tipa din totii bojoci mai degraba il sfideaza, isi bate joc de el, asa cum se întâmpla in cazul unor sefi tâmpiti din nascare. Faptul ca in masonerie se intra dea-valma, cine vrei si nu vrea face ca si in rândul ei sa fie haos de nedescris. Un mason -umplutura va râde cu gura pâna la urechi de cele spuse de mine, insa un initiat NU va râde, dimpotriva ma va respecta, ptr ca stie foarte bine ce graiesc io aici. In esenta io sunt superior marelui maestru al lor, asta o stiu foarte bine initiati. De esti crestin si vrei initia, roaga pe Dumnezeu sa o faca si atunci vei fi ca mine, superior masonilor ce te vor respecta ca pe o mare autoritate. Io nu va spun baliverne, acu fie ca credeti ori no, apoi io zisai si pe asta.
Masonilor le convine de minune crestini radicali contra lor,ptr ca acestia nu au absolut nici o autoritate , singura lor arma este doar sa-i mazileasca prin teorare de stat, dictatura.
Nemultumirea multora este faptul ca masoneria este ermeticca, nu permite profanilor lua parte la ritualurile ei, pai… si sa vrea nu poate incalca regula ptr ca de-o incalca ritualul nu are nici o valoare, nu-si face efectul, iese o initiere de forma. Este o regula stricta ceruta de spiritul respectiv care patroneaza si investeste pe fiecare cu o putere la initiere,un fel de dar, asa cum gasim in crestinism darurile Sfântului Duh si la masoni initiati se petrece ceva asemantor. Asadar, io recomand ca fiecare sa cântareasca bine ce face de este atras de masonerie, de-acolo nu se iese decât cu picioarele înainte, adica, ca si in crestinism, odata initiat NU mai poti da înapoi ptr ca te pedepseste dur de tot Dumnezeu, nu omul ci spiritul respectiv il va distruge, ba as zice altfel, cu Dumnezeu o mai scalzi cum- necum, insa cu spritul masonic nu te joci, are toate calitatile vechilor zei teribil de sângerosi când le tradezi increderea. De aici vine si vorba cum ca masoni te elimina de te retragi din grupul lor, nu-i adevarat, masoni nu elimina pe nimeni de vor sa iasa din gruparea lor, te elimina forta spiritului cu care se incheie legamânt , acela este cel ce te initiaza in taine, duce la lumina lui dar si da acele daruri speciale, un fel de mistrie, unealta de lucru. La Hristos nu te mai poti întoarce, orce ai face nu mai ai aces la Hristos, asta o stie fff bine un mason initiat, tu ramâi pe veci legat de acel spirit care te initiaza. Orce alta religie este fara asa mari pericole a pune rau cu spiritul cum este crestinismul si masoneria, dar cel mai necurtator este al masoneriei, vrei avea un astfel de zeu… du-te la ei…
domnule Stoiciu, sunteţi de-un comic nebun. mi-e tot mai greu să-mi aleg preferatul dintre blogul dumneavostră şi cel al lui Ianuş
Bravo, dle OM. Probabil toti cititorii au inteles.
Alungati spiritele intru HRISTOS, cum spunea Ion Alexandru.
Nu mistria ,ci crucea,duce la mantuire.
Pentru a ma face inteles un mic exemplu:
Ieri ,o fetita pe nume Stefi,de o frumusete si inteligenta rapitore,a ramas fara mama.De ce?Parintii mamei fetitei au luat inderadere credinta ortodoxa. Intr-un an ,la doar 34 de ani ,aceasta mama s-a stins,lasand la doar 2,8 ani un copil,atat de frumos.Dumnezeu nu iarta,tradarea.
Spre luare aminte a celor „ce se inalta de unul singur ,sfarseste rau de tot”, dar „Dragostea este plina de bunatate,ia nu pizmuieste ,nu se lauda si nu se unfla-n pene sau mandrie. In limba greaca ,trei cuvinte definesc cuvantul dragoste: file,care reprezinta dragostea intre prieteni: eros ,ceacarnala,fireasca si agape,care este cea divina, cea care daruieste fara sa astepte ceva in schimb.”
Agape este ce asteapta Hristos de la noi , ca slujitori ai credintei strabune.
Unde esti?
Sosit de pe drumuri neprevăzute (Buzău /Bucureşti şi retur), care necesita ca urgenţă medicală, prezentarea unui membru al familiei la o instituţie de specialitate (amprentele Greciei pot fi de mai multe feluri – sau cum spunea cineva, cam ceva între agonie şi extaz), nu am avut timpul necesar unui punct de vedere critic cu privire la proza propusă cititorilor săi de autorul acestul blog. Aştept şi fragmentul următor spre a mă pronunţa, întrucât alegerea e deocamdată de partea zeilor (îngerilor). Sau mai corect: nu ne aparţine, deoarece (spune autorul), suntem deocamdată în plan imaginar. Plan care presupune existenţa unui spaţiu şi a unui timp, ignorând esenţialul: viteza cu care ne împlinesc sau ne dezamăgesc visele. Pe scurt: nuvela începe prin a ne prezenta ca sigure, două necunoscute: spaţiul şi timpul (ambele), ca aparţinând Întruchipării, a ceea ce noi vedem în Dumnezeul Suprem. Plăcerea de a savura un mister, coincide în cazul criticului, cu plăcerea de a trăi printre întrebări care pot fi lansate din din a sa panoplie, fără a avea nevoie să capete şi răspunsuri concrete. Asta, pentru că alţii, îl au pe Budha sau pe Alah, nevrând a ceda măcar un centimetru din afirmaţia de mai sus a prozatorului nostru cu privire la entitatea unui Dumnezeu, fie şi când e vorba de un popor rătăcit în credinţa sa. Cum bine aţi înţeles, de aici lipseşte cea de a treia necunoscută care leagă orice ecuaţie pitagoreică de un grad sporit de rezolvare: viteza. Viteza cu care prozatorul intră în decorul nuvelei mi se pare firească pentru un prozator care doreşte să-şi tranşeze „povestea” la înălţimea autorilor de geniu (care atenţie!), n-au spus niciodată că supun atenţiei cititorului, capodopera clipei. Şi-au cerut doar iertare că „au răscolit pulberi de fum” cum spunea Arghezi, sau chiar cereau părerea celor din jur şi zeilor deopotrivă, cum a făcut-o Homer: „Să întrebăm doar un preot ori un zodier sau pe unul/Care-i de vise tâlmaci, că şi visele vin de la Zeus” (Iliada: C. 1 v. 61-62). Intuim cam ce e „în fara ta” (dincolo de tine), însă un palid „aici” (condus în demersul personajului său), poate avea avantajul de a-ţi desfăşura pe palierul spaţiului propriul gând, ori dezavantajul de a-ţi descrie arcul gândului în singurătatea timpului în care ne-a diriguit autorul cu o anumită intenţie.
P.S. Despre stil, despre tehnica construcţiei… altădată. Părem deocamdată în plină desfăşurare a filmului „Pacificatorul”, în care killerul sârb – în rolul lui Marcel Iureş – plecase în state, să atragă atenţia asupra războiului nedrept din Croaţia, încercând să-l asasineze pe preşedinte.