Joi, 29 septembrie 2011. Ne merge rău în continuare. Nokia finlandeză pleacă de la Jucu-Cluj, Steaua București a făcut numai 1-1 în Cipru cu o echipă de fotbal fără calități (chiar dacă are un antrenor și jucători olandezi), AEK Larnaka, în Europa League. Vă rog să observați: Nokia e finlandeză, iar echipa de fotbal cipriotă e lăsată pe mâna olandezilor. Cine ne-a făcut zile fripte, opunându-se să fim primiți în spațiul Schengen anul acesta, zilele trecute? Exact Finlanda și Olanda, sigur, sunt simple coincidențe… De la Steaua lui Gigi Becali nu mai aștept nimic, e clar că trebuie să-l alunge pe antrenorul din Israel (care-i poartă ghinion) și să aducă un călugăr de la Muntele Athos să sfințească locul (eventual, să antreneze Steaua). 
În grupa Stelei, Schalke a bătut Maccabi Haifa cu 3-1 (pe 20 octombrie Steaua joacă în Israel). Dar cu Nokia… Pentru mine a fost un șoc. Am înțeles în sfârșit de ce s-a opus Finlanda să intrăm în spațiul Schengen – ei sunt nordici de onoare, nu mai suportă corupția celor de la putere din România, a regimului Băsescu, care trăiește numai din comisioane și nu-și respectă cuvântul dat. Bineînțeles, serviciile secrete știau demult (de altfel, la Cluj se știa din februarie că finlandezii pleacă de la Jucu) și i-au informat și pe Băsescu și pe Boc – dar toți au avut grijă să nu scoată o vorbă, să nu sperie salariații de la Nokia. „Am primit vestea inchiderii fabricii ca un trasnet. Am fost socati, pentru ca nu ne-am asteptat. Nu a transpirat nimic”, declară liderul sindicatelor de la Nokia Metal. Urmarea? 3.500 de specialiști (formați la cursuri speciale de către finlandezi, 2.200 în fabrica de la Jucu; plus 1.300 din serviciile auxiliare), rămân pe drumuri de la 1 ianuarie 2012, în anul alegerilor generale din România (spre disperarea celor aflați la putere). Numărul de 3.500 de viitori șomeri trebuie triplat, toți au familii, și-au pus toate speranțele într-un viitor mai bun la Nokia. Brusc, pierd tot clujenii. Tocmai clujenii lui Boc! 
Au fost clauze încălcate de partea română, legate de „infrastructura, conditiile de transport, nerespectarea anumitor angajamente, schimbarea regulilor, TVA si modificarile Codului Fiscal”… Creșterea TVA de la 19, cât era când a venit Nokia în România, la 24 la sută a pus capac la toate. Pagubele sunt incredibile, România pierde, prin plecarea Nokia, 1,3 la sută din PIB! Adică peste 1,5 miliarde euro pe an. Nokia devenise un adevărat investitor strategic! Pentru o asemenea lovitură, eu mi-aș da demisia din funcția de premier! E o probă crasă de incompetență și iresponsabilitate. Nu pot să uit șocul german, când s-a mutat Nokia din Bochum la Jucu la noi (sub guvernarea lui Călin Popescu Tăriceanu), tam-tamul cu blocada de acolo (nemții își aruncau telefoanele Nokia), pe când la noi se ridicau halele noii Nokia și era specializată forța de muncă locală. A ieșit pe post în această seară „doamna de fier” Andreea Paul Vass, consilierul lui Boc, de o nesimțire crasă, să asigure românii că nu-i nimic, vor aduce ei, cei din guvernul Boc, alți 21 de investitori în locul Nokiei peste noapte, nu e nici o problemă! De unde investitori străini, când pleacă investitorii străini pe capete din România, devenită tot mai neprielnică afacerilor?
«Vicepresedintele PNL, Varujan Vosganian, a comentat subiectul, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, apreciind ca „lipsa unei diplomatii economice” a dus la situatia care s-a creat la Cluj. „Fabrica de la Jucu a fost unul dintre succesele noastre economice. Perspectivele erau pentru angajarea a peste 15.000 de oameni in zona. Aceasta situatie care s-a creat acum nu este singulara, investitiile straine in Romania s-au prabusit dramatic, ajungand la nivelul de acum zece ani. Este o situatie care tine si de credibilitatea autoritatilor statului. Noi nu vorbim despre relatiile cu investitiile straine, care sunt extrem de precare. Investitorii fug din tara noastra, cum s-a intamplat si la Cernavoda”, a explicat fostul ministru al Economiei». România era într-o situație dramatică și așa, să mai piardă 1,3 la sută din PIB de pe urma unui singur investitor plecat, e deja prea de tot. Trebuie neapărat schimbat acest guvern nenorocit: a pus România pe butuci.
***
Revin în sfârșit la preumblarea la Brăila de sâmbăta trecută, din 24 septembrie (dus la pomana de șase luni a mamei Doinei, plătită să aibă loc la Brăila, organizată de o biserică ortodoxă cu cantină a săracilor, prin fratele Doinei, care locuiește la Brăila). Unde am rămas? Continui relatarea de duminică, de aici. Apropo, aud că de azi s-au reunit scriitori la Brăila la un festival organizat amatoristic (am fost la două ediții ale sale și mi-a lăsat o impresie de-a dreptul deplorabilă; mă abțin să dau numele organizatorilor; păcat de banii publici tocați inutil), intitulat „Balcanica”… După ce am mers singur pe faleza Dunării, am stat pe o bancă la fântâna complexă artificială (operă de artă) din stânga Consiliului Județean Brăila (cu piața din față intrată în șantier) – îngerii ei aruncau apa pe trotuarul spart, inundat pe ici pe colo, înnegrit din cauza apei scurse. Nu înțeleg de ce e atâta delăsare. M-am întors acasă 
la Valentin Popa, în centrul istoric, dincolo de Piața Traian, pe aceeași faleză, admirând Dunărea (pe malul celălalt, secat, malul a crescut, erau și acolo la pescuit, făceau și plajă și erau la un grătar), rar trecea cânte o șalupă sau o barcă motorizată – de vreo barjă sau vapor, nici pomeneală pe cursul fluviului… Am mâncat o friptură (eram nerefăcut după colica biliară, nu vreau să-mi mai amintesc de ea). Valentin Popa a propus să ne arate Cartierul Săracilor, de pescari, Comorovca, unde a locuit Codin al lui Panait Istrati. I-am condus pe Emil și Iana Olaru la un microbuz care-i ducea la Galați, acasă, și am parcat mașina undeva nu departe de… pușcăria Brăilei, pe o stradă pietruită. Am coborât pe o stradă cu un mal înalt abrupt, pe care erau construite casele unele în altele, mal care se surpa, mă îngrozea gândul că la o ploaie cu găleata (rupere de nori) o vor lua la vale. Eram numai printre case modeste și în vale, de chirpici sau vălătuci. Valentin nu găsea nicicum… Comorovca pe care o știa el, a întrebat o bătrână ieșită pe bancă, la poartă, eram în Comorovca, dar el o știa altfel. N-am găsit casa lui Codin. Dunărea era departe de aici, era un siloz uriaș care făcea un zgomot de-ți pierea cheful. Sărăcia era atât de tristă, case dărăpănate, bordeie sau chicinete (dar cu par în vârf cu lighean de televizor) suspendate pe alt mal infect. 
Am plecat pe coclauri, pe lângă o nouă groapă de gunoi, în căutarea… Comorovcăi din memoria lui Valentin Popa. Până la urmă n-am găsit-o. Fără să vrem am intrat pe teritoriul Șantierului Naval (o improvizație), plin de câini vagabonzi și de… paznici (probabil păzeau să nu se fure fierul vechi). Mi-a rămas în minte un perete până la cer al unei foste clădiri superbe, o ruină acum, fără acoperiș (dar care mai păstra modelele unor înfrumusețări), pe care mai rămăsese bătută în cuie plăcuța unei străzi: Mercur. Stradă abandonată pentru totdeauna, plină de bălării, care dădea în noua groapă de gunoi… Jalnice locuri. Or fi venind vreodată stăpânii Brăilei să vadă cum trăiesc „dezmoșteniții sorții”? Îmi aminteau de „bidonvilurile” din țările sud-americane (pe urma cărora România calcă apăsat)… Ne-am întors pe o cărare prăfuită, pe unde mirosea a ars, am urcat pe o scară și am ieșit în spatele pușcăriei (care are avertismentul interzicerii să o fotografiezi), cu sârmă ghimpată și santinele cățărate… Valentin Popa, nemulțumit că a ratat Comorovca din mintea lui, ne-a dus mai departe să vizităm Grădina Mare (publică; plină de mirese), unde au bust 
Mihai Eminescu și Panait Istrati (în spatele parcului e casa lui memorială; n-a locuit niciodată în ea, e fosta Casă a Grădinarului) și cu două statui nud feminine: a unei fecioare și a unei tinere împlinite. Am verificat, „ceasul vegetal” (sau de flori) mergea. Clădirea-turn (de care Valentin Popa susținea că a avut un restaurant în vârf, rotit după soare), de aici, era părăsită. La ieșirea din Grădina Publica ne-a arătat o plăcuță pe o clădire pe care scria că Panait Istrati (marele emigrat) a fost acolo „băiat de alergătură”. În sfârșit, ne-am mai oprit la mândra Catedrală a Mitropoliei Ortodoxe de Rit Vechi (Centrul Mondial al Lipovenilor; foto)… Se lăsase întunericul. Întorși acasă la Valentin Popa, am mai băut o cafea și am plecat cu Doina spre București, până la autostradă (spre Slobozia) am prins două bariere, cât stăteam ascultam cu geamurile deschise cântecul frunzelor plopilor din jur, care miros a toamnă. Ne-am mai oprit la o pepenărie și am cumpărat la lumina lanternei trei pepeni mari roșii cu 0,40 lei kilul – ei încheie cura noastră de pepeni din acest an… Cam atât.
E-hee, cine n-ar vrea să aibă, să fi avut soarta „băieţilor de alergătură” Istrati Panait, Brâncuşi Constantin… Ori, măcar a picoloului Negrescu Jan!
Nu stiu daca-i ghine sa-mi dau cu parerea ptr ca la politica ies flacari , nu vreau sa-mi bat cuie in talpa, dara am sa risc nitel.
In chestiunea Nokia ma tem ca am cunostinte mai serioase decât majoritatea românilor ce-si da cu muci pe sticla fara pic de simtire, iar o natie abulita ajunge jeli ceausesti, simbolurile comuniste.. nu-i de mirare.
De asta data totii porci de jurnalisti si politicieni mioritici mai ales sinistru ala de armean ce ar face bine sa ne mai scuteasca cu mutra si gura lui preasüprucata de atâta diabolism de care este stapânit.
In primul rând, nimeni nu-a explicat românilor corect motivul scandalului din Germania. Sa le-o zic acestor oligrofreni, Nokia optinuse imense facilitati de la stat (german), cum un biet de intreprinzator nu ar pupa un cent, desi astia sunt baza nu rahatu de multinationala Nokia, duc-ase la dracu in praznic atât Nokia cât si absolut toate multinationalele astea de la care se trag toate relele, pe astea trebuie pusa bâta, izgonite din U.E, iar de vor sa vânda ceva pe piata U.E, impozitare de 1000%. Asadar, ce „minuni” facu Nokia, dupa ce tâlhari statu german, se sfârsi cu pomparea de benefici, isi incalca contractul facut cu nemti, a fugit cu lovelel nemtilor in Ro… unde primi alte facilitati, adica veni la tâlharire in Ro deoarece mai era ceva de muls, iar acu cum nu mai este de muls , a venit timpul sa -si plateasca si darile, fuge in alta tara… Se stia de la bun inceput ca nu va sta mai mutl de 4 ani, toata lumea stia, numa jurnalsiti români NU, care diaboliza nemti, preamarind scorpia NOKIA venita suge sângele românilor dupa cel supse pe al nemtilor.
NU Boc este de vina, nici legislatia româna, nici infrastructura, se stia ce hram poarte tovarasi români, ce jeg exista pe-acolo, infrastructura, iar cele câteva milioane zica-se platite catre stat sunt nimica toata, nu au platit nimic românilor ci au luat cu zece mâini asa cum au sterpelit de la nemti la fel au procedat si cu români. NU aducea locuri de munca in plus, este o mare gogomanie asta, ce sunt 800 de locuri de munca , rahat pe bat, câte alte locuri de munca nu au distrus aceste multinationale nu se spune, milioane de locuri de munca au eliminat. POliticieni fie de la putere fie opozitie ar fi trebuit fi mai solidari uni cu alti inc azul Nokia, netimtire de cea mai proasta speta din partera opozitiei ca arunca toata vina pe actuala putere, nu avea ce face, nu au avut nemti ce sa le faca, atentie, nemti cauta as recupera bani de la Nokia, scandalu nu sa incheiat , insa este bagat sub pres, se pare ca curând Nokia va trebui sa dispara (simuleze faliment total), ptr a nu mai fi trasi la raspundere, dealtfel declaratile lor ne arata ca baieti au pe teava topirea de pe schena ptr a nu returna datorile. Tariceanu i-a bagat in Ro, de ce i-a bagat? Ce nu stia despre ce este vorba cu aceasta scorpie, nu stia motivul ptr care nemti au fost atât de sucariti, ma refer la toata clasa politica din Germania, sindicate ce au facut front comun. Daca nu ma insel, exista si ceva subventi ce pot fi stoarse si de la U.E, pe care Nokia le-a incasat, deacia nu-a fugit direct in Asia ci facut oprire in România. Faptul ca Nokia nu si-a adaptat productia cu piata, concurenta, demonstreaza ca interesul lor este sa se topeasca cât mai rapid ptr a nu returna datorile fata de nemti in primul rând, tare ma tem ca si fata de Ro are imense datori, dar in Ro lucruile sunt mai simple…. guvernanti sunt mai suor de pacalit, cumparat ca pe-o curva pe vremuri cu-n sapun rexona. Nemti nu s-au ofticat ca Nokia se duce in Ro ci ptr ca au fost tâlhariti, tradati de aceasta scorpie. Chiar nu stia nimeni adevarata problema iscata in Germania de Nokia, pai, trebuia sa fie semnal serios, iar curvele de români NU trebuia sa primeasca Nokia in tara, aspect care va fi retinut de nemti… si bine fac sa retina ptr ca pe români nu te poti baza, iti baga suriu in spate când ti-e lumea mai draga. Faza cu Nokia pare fi aprope identica cu 23 August 44, cel putin nemti au simtit-o in acest sens. Si atentie, nemti au dat semnal catre români.. , acu sa traga si români consecintele, sa se invete minte sa nu mai fie curve ordinare ce se da pe un sapun ordinar. NU, nu acuz poporu ci pe alesi acestui bobor, asa-zisa elita telectuala care mai rau da la cap decât ajuta trezevi , vindeca.
Citind aceasta pagina, m-a cuprins nostalgia. Mai ales, cautarea cartierului rau famat al Brailei, Comorovca. Acolo sergent fiind, la garda puscariei de langa moara veche – la intrarea in portul brailean – pe str.Carantinei, nume predestinat al celor care traiau in zona, ne refugiam impreuna cu leatul cu care peste cateva saptamani ne lasam la vatra. Am sentimentul ca m-am intors cu 37 de ani inapoi, atunci cand, la marginea acestui mic cartier, unde se afla si o stana de oi, si niste romani de toata omenia, care la un pret foarte mic ne oferea mancare ca la mama acasa, la orice ora din zi sau din noapte.
La trecerea dintre anii ( ’73 -’74), dupa ce cu cateva luni in urma alergam dupa cel care il ucise pe marele campion european de box, Covaci, atunci lucrator (subofiter la militia de patrula nocturna), paraseam aceste locuri, reamintite de LIS acum, mi-au creat pe atunci aceasta nostalgie. Acum, revad orasul mult mai des, intrucit cuscrul meu este din Braila, locuieste pe Dorobanti , linga piata Traian si, ca si dl LIS, imi doream sa revad locurile (ulitele) pe care le batatoream noapte de noapte in perioada cand eram sergent. Nu demult, am dorit sa revad strada Carantinei, locul cu atitea amintiri si sa cred ca nu s-a schimbat nimic. Totul era incremenit, doar pustiul ramas de dupa Codin, fara oameni, iar zidurile stand sa cada peste calea ferata care trecea prin spatele puscariei. Doar din loc in loc, niste Dacii tip papuc, pline cu fier vechi, mai anima atmosfera orasului uitat de lume…
Domnule F.I.R.,
Nu vă cunosc, însă deja vă am la suflet. Am locuit timp de 4 ani în Brăila, între 1970-1974, în cartierul Radu Negru (Mogador), pe strada Scânteii, în casa unui fost marinar originar din Cluj. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Nu împlinisem 20 de ani. Cunosc Brăila mai bine decât oricare oraş. Îmi plăceau parcurile oraşului, Teatrul Lucia Sturda Bulandra, cinematografele, tramvaiele, cofetăriile, arenele de box, Portul şi minunatele brăilence de toate culorile. Când a murit marele boxer Ion Covaci, eram acolo, ştiu ce vâlvă a fost. Uneori luam masa cu boxeurii în apropierea puşcăriei, la un local, Privighetoarea. Mi-aţi răscolit nişte amintiri extraordinare. E posibil să fim de acelaşi leat. Eu sunt născut în 1955. Iubesc Brăila cu tot sufletul. După ce m-am căsătorit, după 1980, nu a fost an să nu mă duc acolo cu regretata mea soţie şi să luăm vaporul până la Galaţi şi înapoi. În luna de miere m-am dus la o gală de box. Soţia nu mai văzuse aşa ceva. Mă mândream că eram apropiat al unor antrenori de acolo, Ovidiu şi Ganea. Tot în acea vreme l-am cunoscut şi pe Nicu Alifantis. Ce vremuri. Am doar 5 oraşe în cimitirele cărora aş vrea să-mi ronţăi eternitatea. În ordine: Brăila, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Focşani şi Newton Abbot (Anglia). Când am plecat din Brăila am avut senzaţia că sunt un brad dezrădăcinat şi plantat în alt loc. M-am mutat „mai aproape de casă”, într-un târg ce m-a…decretat „Cetăţean de Onoare”, un oraş unde sunt foarte iubit şi foarte urât. Dar încă sunt. Ultima dată am fost la Brăila acum 3 ani, la Festivalul poeţilor din Balcani. Am relatat acolo, după vreo 3 decenii, de unde mi se trage scrisul. Din Brăila, fireşte. Acolo mi-am făcut lecturile şi tot acolo e şi acum rădăcina visurilor mele frumoase. Uneori simt cum fac baie în Dunăre sau cum prind ghiborţi prin băltişoarele din jur. Norocul meu în lume, atâta cât a fost, a plecat în larg din Brăila. Am avut ocazia să rămân pentru totdeauna acolo. Nu am putut din motive inexplicabile. Şi în Anglia aş fi vrut să rămân pentru totdeauna. Nu am putut. Se pare că toată viaţa e un fel de plimbare rătăcită a sufletului. E complicat. Mă opresc aici şi vă asigur de toate gândurile mele.
Gândurile bune, fireşte….
Or s-o finlandeze și alții.
Trei… sunt trei nuduri în Grădina Publică: unul spre Dunăre, altul la mică distanţă în spatele bustului lui Eminescu şi al treilea în iarbă, fără soclu, pe aleea care leagă fântâna din centru de bustul lui Istrati. Ca o ironie, Sadoveanu, cel care a fost un fals prieten lui Istrati este şi el într-un mic scuar în stânga aleii centrale, cum intri în parc. Cred că dacă autorităţile au fantezia să-i facă şi o statuie lui Iorga, amicul meu, Istrati, va coboarî de pe soclu şi va pleaca iar pribeag în lume. Dar… culmea este că uneori statuile sunt îmbrăcate!!!
Sâmbăta şi duminica miresele sunt fotografiate pe aleile Grădinii. Cică aşa e de bon-ton, Grădina fiind în zona zisă aristocratică a urbei. În urmă cu vreo patru ani, într-un week-end, snobi pudibonzi ori nişte tipi cu glanda umorului au îmbrăcat statuile. O veche legendă spune că se vor îmbrăca doar atunci când va trece o fată mare pe lângă ele iar respectivii probabil că voiau să probeze virtutea miresii.
În Lacu Dulce, Pisc şi Comorofca, cele mai sărace cartiere, s-a mai păstrat sporadic obiceiul sălbatic al „Rachiului”.
Casa THÜRINGER, cea în care a fost Istrati băiat de alergătură şi despre care a scris o povestire celebră, tradusă în peste 30 de limbi dar foarte puţin cunoscută în patrie este la numărul 14, adică două-trei case mai la Dunăre decât cea cu plăcuţa. Cum suntem în patria în care se poate orice, un intreprinzător cu potenţial a cumpărat o casă cu etaj la intrarea în Grădină, a reabilitat-o şi a obţinut amplasarea plăcuţei minunate pe ea pentru a-i creşte valoarea de piaţă. Conform descrierilor lui Istrati, adevărata casă THÜRINGER nu avea etaj, avea curte şi în faţă şi în spate şi portiţă direct în Grădina Mare. Cea cu etaj este departe de descrierile din carte şi Arhivele Naţionale sunt martore imposturii dar pe cine interesează astfel de amănunte?
Balcanica se confirmă prin mediocritate şi în acest an, la fel ca anul trecut şi acum doi ani. Bani risipiţi pe Dunăre!
Brăilenii-s hâtri şi pe temperamentul local se potrivea mai bine un festival de proză umoristică.
@marin ifrim
Teatrul se numeşte Maria Filotti, Lucia e în capitală.
Superbe rânduri, mulțumesc, doamnă Doina Popescu-Brăila. Sigur, Comorofca e în carte, în scriptele oficiale (inclusiv pe Wikipedia, în care Brăila e excelent prezentată) e Comorovca. Se simte din ceea ce scrieți că iubiți nespus Brăila. Sărut mâinile.
Regret că aţi văzut doar partea deplorabilă a Brăilei. Când mai veniţi în urbe să-mi trimiteţi un e-mail. Eu vă pot arăta Brăila superbă, Brăila de neuitat, cea care întreţine nostalgii şi care se imprimă în ADN-ul fiilor ei. După ce a colindat un sfert de lume Istrati a declarat: „Brăila îmi ajunge! Pentru mine ea e toată omenirea!”
Când aveam şaisprezece ani şi un paşaport era un vis imposibil pentru un român, mă plimbam pe aleile pustii ale Grădinii şi îl mustram: „Bravo, mon cher! Îţi convine să vorbeşti după ce ai hălăduit prin coclaurile Africii şi pe marile bulevarde ale Europei! Colbul Brăilei l-aş schimba cu drag cu strălucirea Europei ori cu misterele Tunisiei! ”
Anii au trecut, paşaportul a devenit un fleac şi am plecat şi eu teleleu prin Europa dar, de fiecare dată, după câte o lună, dorul de copii s-a prefăcut în jar şi Brăila m-a atras aţă. Sunt iute de picior şi mă urnesc la drum cu cea mai mare bucurie dar n-aş pleca niciodată din Brăila să ştiu că nu mai am cale de întoarcere.
Știam eu,,, Mai era ceva… Am promis să vă fiu ghid. Trebuie să mă țin de cuvânt într-o zi. Ședere bună la Brăila!
Când se aduce vorba despre Panait Istrati, mă gândesc la urmaşul său în arderea trăirilor prin cuvinte, Fănuş Neagu, la tot ce au însemnat ei pentru mine, dar mai ales, ca şi voi, sufăr pentru soarta Chirei Chiralina şi a lui Codin. Mă urmăresc şi în somn, rândurile autorului, la tânguirile Chirei: „Ah, biata inimă omenească! Cu ce uşurinţă se avântă pe făgaşurile bucuriei. Cât suntem de orbi!”. Cum, de altfel, nu-mi iese din cap, imaginea lui Codin, mort pe prispă, iar mama lui Anastasia, cu o lumânare de cinci parale în mână „îl privea cum priveşti o râmă”. Glasul lui Codin mă trezeşte înainte de a cădea pradă coşmarului din vis: „Ah, frate Adrian, ce mare lucru să te iubească un om!”. Nu-i aşa? Nici nu ne dăm seama cât pierde literatura noastră, când, astăzi, ne prefacem cum cei doi brăileni, nici măcar nu au existat. E trist.
Corect, e vorba de Teatrul Maria Filotti. Scuzele mele, stimată doamă Doina Popescu.