0
33 comments

Miercuri, 14 decembrie 2011. Nici după 22 de ani de la „evenimentele din Decembrie 1989” nu i se recunoaște Iașului meritul de a fi inițiator al Revoluției. Mi se pare chiar caraghioasă supărarea timișorenilor că li s-ar lua acest merit (l-am auzit în această seară pe Gh. Ciuhandu, lider țărănist, primarul Timișoarei că Iașul vrea să schimbe istoria, dacă are această pretenție; înțeleg să fi avut rețineri să recunoască mișcarea de la Iași înăbușită de Securitate pe 14 decembrie 1989 dintr-un motiv care enervează azi pe toată lumea – că revoltele de la Iași și apoi cele de la Timișoara și cele de la București au fost puse la cale și atent instrumentate de KGB și de președintele URSS, Mihail Gorbaciov; că ieșenii au fost fraierii, fiind deconspirați, Securitatea dejucând la Iași scenariul KGB). Au ieșit destule documente la iveală să se demonstreze că Revoluția a fost o lovitură de stat, că „omul KGB”, Ion Iliescu era pregătit să preia puterea, alături de „fruntașii” apăruți brusc la televizor să se legitimeze în direct ca salvatori ai nației. Am mai spus, un semn evident că a fost mâna KGB în mișcările populare (care aveau să fie reunite sub numele de revoluție) din decembrie 1989 de la Iași, Timișoara și București a fost apariția Fronturilor: Iașul avea Frontul lui Popular (transferat prin RSS. Moldova), la fel Timișoara a avut Frontul ei Democrat, ciudat, iar Bucureștiul a avut Frontul Salvării Naționale (care funcționa clandestin din primăvara lui 1989). Dar cine are timp să le pună cap la cap?

Iată știrea de azi legată de cererea Iașului, de reparație istorică:

Revolutionarii ieseni vor ca orasul sa fie recunoscut ca initiator al Revolutiei

Autoritatile locale si doua asociatii de revolutionari au semnat, marti, la Primaria Iasi, un memoriu adresat parlamentarilor ieseni prin care le solicita acestora sa realizeze un proiect de lege pentru recunoasterea Iasiului ca oras initiator al Revolutiei romane din 1989.

“Astfel, se va aduce o cuvenita reparatie istorica orasului Iasi, oras initiator al Revolutiei romane alaturandu-se intr-un mod firesc oraselor martir si oraselor erou nascute in valtoarea zilelor unui decembrie insangerat, intr-o Romanie care si-a castigat libertatea si accesul la democratie. Precizam ca organizatorii miscarii Iasi 14 decembrie 1989, Piata Unirii, orele 16 au fost arestati unul dupa altul, incepand cu dimineata zilei de 14 decembrie 1989. Acestea au fost primele arestari ale organelor de opresiune asupra revolutionarilor din Romania. Suntem increzatori ca, de aceasta data, parlamentarii din Iasi, cunoscatori ai adevarului istoric, vor face toate demersurile pentru a initia, impune si legifera acest deziderat”, se precizeaza in memoriul semnat de primarul Iasiului Gheorghe Nichita si presedintii celor doua asociatii de revolutionari, “14 decembrie” si, respectiv, “22 decembrie”.

In actul mentionat, se arata ca data de 14 decembrie 1989 a fost deja recunoscuta ca fiind data debutului Revolutiei romane.

Memoriul a fost semnat in fata a zeci de revolutionari din Iasi, veniti la primarie pentru a participa la o masa rotunda pentru comemorarea a 20 de ani de la Revolutie.

“Subscriu la aceasta initiativa si voi milita pentru recunoasterea acestui lucru”, a spus prefectul Dragomir Tomaseschi.

Cassian Maria Spiridon, unul din revolutionarii ieseni care au fost arestati in 14 decembrie 1989, a subliniat ca este necesara aceasta reparatie istorica pentru ca este un drept al cetatenilor din Iasi.

“Daca nu exista 22 decembrie, noi cei din 14 decembrie am fi putrezit in puscarie. Scopul este recunoasterea faptului ca Iasiul a dat semnalul Revolutiei romane pentru ca altfel ni se ia un drept, un drept care apartine cetatenilor acestui oras”, a spus Cassian Maria Spiridon.

Revolutionarul iesean si-a aratat nemultumirea fata de faptul ca Inspectoratul General al Politiei Romane a refuzat sa dea curs solicitarii primariei Iasi de a permite montarea unei placi comemorative pe sediul politiei iesene, placa pe care era subliniat ca in acest imobil a functionat fosta Securitatea, iar in perioada 14 – 22 decembrie 1989 aici au fost retinuti sase din revolutionarii care au incercat sa organizeze mitingul de protest din Piata Unirii.

In zilele de 13 si 14 decembrie 1989, mai multi revolutionari au impartit in scarile de bloc din Iasi manifeste prin care indemnau populatia sa vina la un protest in Piata Unirii, programat pentru ora 16:00, pe 14 decembrie. Manifestatia nu a mai avut loc, dupa ce sase dintre revolutionari au fost arestati, iar fortele fostei Securitati au adoptat o serie de masuri pentru a evita adunarea iesenilor in Piata Unirii. Persoanele arestate – Vasile Vicol, Valentin Odobescu, Ionel Sacaleanu, Stefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon si Aurel Stefanache – au fost eliberate in ziua de 22 decembrie. (Ziare.com)

Poeții Cassian Maria Spiridon (azi, directorul publicațiilor și editurilor Convorbiri literare și Poezia) și Aurel Ștefanachi (azi, directorul Editurii Tipo Moldova) au luat bătăi crunte în beciurile Securității de la Iași începând cu 14 decembrie 1989, asemenea celor pomeniți mai sus că au fost arestați. Eșecul mișcării protestatare de la Iași (și de la Timișoara – mult mai complexă decât la Iași, la Timișoara a tras în plin Armata; când s-a întors din Iran, Ceaușescu a aflat că au fost deja 51 de morți, din care 40 erau incinerați) a fost salvat de succesul mișcării protestatare de la București…

***

Interesant un incident din aceste zile cu liderul revoluționarilor de la București, poetul Mircea Dinescu, ieșit la televizor să-i legitimeze în direct pe Ion Iliescu și ai lui în decembrie 1989 și mai apoi. Redactorul-șef de la ziarul Adevărul (care a deschis o amplă anchetă în toată țara legată de Revoluție) îl acuză pe 1 decembrie 2011 pe Mircea Dinescu că nu spune adevărul despre Revoluție nici după 22 de ani, ci ascunde dedesubturile. Urmarea, Mircea Dinescu a anunțat că intră în grevă și nu mai scrie la publicația Cațavencii, editată tot de Dinu Patriciu (ca și Adevărul). Auziți:

Dinescu a fost în grevă

Poetul Mircea Dinescu a refuzat o perioadă să mai scrie editorialul în revista „Caţavencii” editată de trustul Adevărul Holding. La 7 decembrie a.c., el a declarat pentru paginademedia.ro că a luat această decizie în urma publicării articolului „Dinescu şi Revoluţia” în ziarul Adevărul (îl puteți citi, de curiozitate, dând click pe http://www.adevarul.ro/actualitate/Dinescu_si_Revolutia_0_601140327.html) .

“Sunt în grevă!”, a declarat poetul pentru paginademedia.ro. El a explicat că motivul este reprezentat de „porcăriile care s-au scris despre mine în ziarul Adevărul, care editează și Cațavencii.”

„Poetul-disident avea susţinere diplomatică din Occident şi făcea vizite la Moscova. Pe 22 decembrie 1989, el a aflat de fuga lui Ceauşescu de la ambasadorul Olandei la Bucureşti, Coen Stork”, scria Adevărul în articolul „Dinescu şi Revoluţia” publicat la 2 decembrie. “Este o formă delicată de protest deocamdată. Au luat toată voma aruncată despre Revoluția acum 10-15 ani de Corneliu Vadim Tudor și au reîncălzit-o acum”, a mai adăugat poetul spunând că aşteaptă un dialog cu cei din conducerea trustului.

În articolul care a provocat supărarea lui Mircea Dinescu, se susţinea că poetul ar fi ştiut dinainte de şirul evenimentelor dinainte de 1989: „Mircea Dinescu, omul care la 22 decembrie 1989 apărea la Televiziune şi anunţa fuga dictatorului, pare să fi fost pregătit din timp pentru un astfel de moment psihologic, după cum o arată acţiunile sale din zilele Revoluţiei, dar şi dinainte de 1989”, notează autorii articolului. (Agentia.org)

Citiți articolul lui Grigore Cartianu (înjurat de toată lumea; de parcă el n-are dreptul la opinii) la http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/grigore_cartianu/Adevarul_lui_Dinescu_7_601209875.html

Comedia e că Andrei Pleșu (titular la Adevărul) se solidarizează cu prietenul lui, Mircea Dinescu, marele revoluționar și anunță că pleacă de la Adevărul. Scrie aceeași Agenția.org:

Andrei Pleşu pleacă de la Adevărul. Într-un editorial publicat ieri el arată şi motivele pentru care nu mai doreşte să scrie la acest ziar.

„De la o vreme – susţine Pleşu -, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi. Când trebuie să accepţi, cu luciditate, bărbăteşte, că galaxia ta a trecut dincolo de linia orizontului, că deasupra ta sunt alte stele şi alt cer.”

În al doilea rând, felul în care autorul a ajuns să fie terfelit public în ultimii ani. “O pauză vreau să ofer şi cititorilor, sau unor publicişti harnici, care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream – în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste – dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, „jidănit”, antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie.”

În al treilea rând un misterios personaj din trustul Adevărul care seamănă ca două picături de apă cu redactorul şef al cotidianului. “Nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „Holdingul Adevărul”, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu. Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.”

Cel “cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu” este Grigore Cartianu, redactorul şef al ziarului.

Dacă sunteți curioși, citiți articolul lui Andrei Pleșu din Adevărul la http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Pe_alta_dataPe_alta_data_7_608409156.html

Comentați singuri.

PS. Eu tot pendulez între masa de scris, aici, și meciul Stelei București cu AEK Larnaka (televizorul e în sufragerie; meciul a început la ora 22, exact când vin zilnic eu să scriu pagina de jurnal online) – asist la o minune fotbalistică, Steaua se califică în primăvara europeană, în Europa League! A învins cu 3-1. Singura echipă de fotbal de la noi care a reușit. În fața a 50.000 de spectatori pe Național Arena, ce vis… Sigur, de data asta a fost și norocul la mijloc, faptul că Schalke 04 a câștigat la Maccabi Haifa, în Israel (deși Schalke 04 era calificată; meci în care a înscris românul Marica; superbă solidaritate de la distanță). Pentru cunoscători – Steaua: Tatarusanu – Emeghara, Iliev, Geraldo, Latovlevici – Prepelita, Bourceanu, Brandan, Tanase – Rusescu, Nikolici. Rezerve: Stanca, Martinovici, Galamaz, Bicfalvi, Nastasie, Tatu, M. Costea. Antrenor: Ilie Stan.

PS. 2. La intervenția prozatorului Dumitru Ungureanu (fotograf artistic profesionist în particular), la Comentariile de mai jos, fac o atenționare: una dintre fotografiile publicate aici (aceea în care e prezent și ambasadorul Franței, Renaud Vignal, între Andrei Pleșu și Mircea Dinescu) e semnată de Emanuel Pârvu și e preluată de pe Google-imagini (asemenea celorlalte fotografii publicate de mine, fără interdicție; Google-imagini e un portal de fotografii liber, care arhivează automat fotografiile apărute pe Internet), fără nici un fel de pretenție de drept de autor. Vă reamintesc, eu nu câștig nici un ban de pe urma acestui blog, din contră, îmi cheltui pe gratis energia.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
33 comments

33 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. O mare victorie a Stelei si a fotbalului romanesc !
    Mi-a placut si m-a emotionat cand l-am auzit pe acest poate unic sufletist dintre cei de care depinde activitatea fotbalistica, controversatul Gigi Becali ( singurul care investeste in fotbal din banii lui, castigati, cum i-a castigat) si ca un bun crestin a spus ca multumeste tuturor, dar in special Domnului Iisus Hristos pentru aceasta incredibila calificare !
    Si ca nu se putea sa se califice Macabi TA si nu Steaua, ca doar e perioada in care sarbatorim Nasterea lui Iisus, nu a lui Moise !
    Interesant ca l-a ajutat desi muntenegreanul Nikolici, eroul meciului, a pacatuit cu varf si indesat chiar in aceste zile, fiind implicat intr-un scandal de prostitutie ( e drept ca doar ca martor) deoarece isi petrecuse noaptea de sambata spre duminica la un bordel din Bucuresti, ce functiona cu toate fustele, pardon panzele sus, desi prostitutia este interzisa !
    Cineva spunea ca cei mai multi bani se fac in Romania din prostitutie & droguri (ilegale) si din ape minerale (legale) !

  2. Domnul Plesu incepe sa semene din ce in ce mai mult cu cei pentru care lucreaza !
    Si asta se vede , din pacate si in cele ce-i scapa de sub pene !
    Cineva se intreaba, daca nu cumva se va apuca de blogarit, uitand ca el a fost cel care vorbea atat de pe sus, despre aceasta activitate, care vad ca il deranjeaza si acum, contribuind printre altele la refuzul de a mai onora niste contracte probabil mult ajustate !
    Se pare ca totusi nu Gregoar, ci Peter Imre este cel care l-a determinat sa ia aceasta hotarire in plina criza, probabil si de nervi !

  3. mai intai sa ne lamurim, zic si eu. Au fost demonstratii la Iasi in ziua de 14 dec. 1989? Fiindca daca au fost, trebuie ca Iasiului sa i se recunoasca acest merit.
    Daca a fost vorba despre un nr de ieseni curajosi care au vrut libertate si au impartit afise antitotalitare in numele dreptului la demnitate …chiar daca au intentionat o demonstratie de strada, care nu s-a intamplat din motivele stiute, schimba datele problemei destul de mult.
    Daca spui “sa i se recunoasca Iasiului meritul etc” inseamna ca o masa semnificativa de ieseni a iesit in strada cu un scop, respectiv a initiat o actiune care s-a produs la Timisoara, daca nu s-a produs la Iasi, in cazul nostru.

    Oricum, mi se pare cel putin bizar ca autoritati locale si parlamentari ….ciudat!

  4. Din nou galagie decembrista, adica revolutionara ca rumâni nostri o tin intr-orivulutie continua de la 48 (1948)… halal sa le mai fie astora ce se tot lauda cu merite(le),altora! Dar acu sa zic si eu ce am a zice, ptr ca io am ceva de spus, ma numar printre putini care a cazut in evenimente dar mai ales a ginit, a pus cap la cap multe bucatele care se leaga tare ghine.

    Asa cum cred ca se stie, am mai spus, a fost mentionata si de Alex Stonescu, grupul Mansarda (Stonescu a numit-o astfel), in care activam ar fi trebuit da scânteia la 1 dec 89, ajutati via USA de o grupare mai organizata care la inceputul lu Noiembrie incepuse sa faca galagie (specifica) ptr ca securitatea sa-i aresteze si adune lumea exact cum s-a petrecut la casa lu Tokes taman o luna mai târziu. In timpul congresului se guita mai abitir. Bun… subit, tare subit acesti tovarasi vor baga capul la cotet, nu s-a mai vorbit nimic dimpotriva se indemna la supusenie totala fata de regim… ciudat, tare ciudat. Numa ca grupul nostru condus de Ion Radoi, cel cu scrisoarea la REL (merita separat vb de bestile bolsevice de la REL), nu a priceput inceta si cauta da scânteia, asa se întâmpla ca imediat dupa esecu lui 1 dec 89, la prima noastra întâlnire Radoi imi propune sa ma pregatesc deplasa la Iasi ptr a le duce manifestele ce urma fi tiparite (niciodata nu au mai fost), a ne concentra actiunile cu grupul Iasi, asa am auzit eu de acest grup înainte de 14 Dec 89. Ulterior aveam afla detali despre grup care fusese organizat pe acelasi calpod cu al nostru, asepct care trebuie retinut!

    Asadar; Actiunea de la Bucuresti , a noastra, dar au mai fost si alte grupuri cu care ne-am intersectat, Cesaru si Mierla, ba si cel condus de Maziliu via Lacatus (arte plastice) si fiul lui Maziliu. O forta nevazuta va tine sub control grupul nostru pâna in ultima clipa pentru a nu mai declansa scânteia, mai mult , grupul de care vorbeam via USA, a fost subit retras. Grupul Iasi este arestat, al nostru nu, cu exceptia lui Radoi si unor urmariri ca-n filme grupul nostru nu a avut de suferit reresali, ba am senzatia ca a fost ingaduit, tinut-manipulat ptr ziua Z, dar de ce grupul Iasi a fost exterminat violent, nu erau mai periculosi decât noi, ori poate faptul ca al nostru a fost cordonat de un ofiter, doi, trei iar ieseni nu se afla sub control, este singura mea explicatie. In fine; imediat dupa exterminarea grupului Iasi, iese tembalau la casa lu Tokes… tambalau care ar fi trebuit avea loc in Bucuresti in preajma lui 1 dec 89, iar noii, grupu Radoi sa fi declansat separat in centru protestele, exact asa s-a petrecut la Timisoara…

    Din surse sigure, prea sigure (germano-franceze),am dibuit buba, ba consilieru lu Bush citat si de Iliescu la comisia senatoriala, a scris o carte in care vorbeste pe sleau de acest grup pe care USA marsa si chiar pus in miscare, la Bucuresti la stopat (americani), dar la Tim l-au activat, implicat puternic, fara de care Tokes sfârsea un neânsemnat pastoras ungur si de ce nu, nici timisoreni nu erau azi atât de viteji,ptr ca nu sunt. Acelasi grup care arfi trebuit iesi in strada masiv via USA, la Bucuresti tradeaza, dar la Timisoara se implica, de ce a iesit asa …

    pentruca (asta o stiu din surse sigure), la tratative aliati CIA-cu KGB, west europeni, germani cu precadere ar fi dorit ca bomboana de cicolata sa le fie data maghiarilor, iar românilor sa li se dea niste dropsuri nenorocite. Sigur, argumentele europenilor erau fff puternice, motiv ptr care americani au aprobat planul, au stoptat Bucurestiu, care si asa avea sa fie ocupat in 20 dec 89, am vorbit anul trecut de acea ocupatie din noaptea de 20 spre 21, vazuta de mine si, care nu se ciripeste… dar nu de CIA ci de agenti KGB.

    Si atentie; Tokes a fost sutinut masiv de români angrenati de USA, altfel nu aduna la casa lui el acele 5000 de persoane din prima clipa, aveti la dispozitie multe documente, ia vedeti dvs cine a fost sprijinitorul central a lui Tokes.. sigur, timisoreni au facut treaba buna dupa scânteie, dar nu ei au dat scânteia ci ea , scânteia, putea la fel de bine fi data

    a) Bucuresti, 1 dec 89

    b) Iasi 14 Dec 89

    Si atentie, la Timisoara NU veti gasi grupuri de actiune formate cum a fost la Bucuresti si Iasi, la Bucuresti sunt unul din cei care a actionat in astfel de grupuri. Va poate confirma si coana securtiate, cien vrea sa bage ocarina in actele ei si va gasi documente, pai, crede cienva ca mentiona Stoenescu grupul nostru de nu exista si confirmare de la prefericita securitate… Si tot meritul lui Stonescu este ca vorbeste de grupu Iasi, dupa care si de al nostru, stie el Stonescu de ce a mers pe acest fir, iar cei care azi incearca pune pe tapet adevarul sunt diabolizati, ca deh… nu trebuie sa-i se dea jos aura de erou ungurului (Tokes), eliberatorul românilor, fara de care nu exploda mamaliga…

  5. Tot respectul pentru revolutionarii din Iasi. Un curaj care trebuie apreciat poate mai mult, cei de la Timisoara aveau deja alaturi mase mari de oameni cale le dadeau curaj, pe cind la Iasi erau izolati,redusi la tacere. De fapt eu cred ca toata lumea se astepta ca intr-o forma sau alta regimul dictatorial al lui Ceusescu va cadea. Era numai o chestiune de timp si se stia ca el nu va renunta de bunavoie la putere.
    Am urmarit recent filmul documentar “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”( pe site-ul “Filme documentare- adevarul este gratuit”) si am observat atitudinea ostila si fata pamintie a lui Ceausescu la ultimele intilniri cu liderul rus Gorbaciov. Stia ca politica liderului rus de dezghetare ii va incurca planurile si de aici ii va veni sfirsitul. Ceausescu nu era tocmai prost, idiot cum parea dintr-o simpla evaluare. Dar din pacate pentru noi era numai o viclenie de ciocoi, pe un fond mediocru, de om complexat. Acest film documentar te pune serios pe ginduri cum este posibil sa razbata si sa se mentina la putere astfel de indivizi care au pina la urma si probleme psihice,decizind soarta a milioane de oameni. Te intrebi cum a fost posibil, cum este inca posibil? Unde sint oamenii rezonabili care sa gaseasca cele mai bune solutii pentru un trai decent al populatiei. Pentru ca asta conteaza la urma urmei, sa traim omeneste.

  6. Se pare ca singurul grup necontrolat total de securitate,cia-kgb, a fost grupul Iasi, sigur, pe mine ma dezavantajeaza sti adevarul asta, adica grupul in care am actionat sa fi fost facatura in care am cazut ca musca in lapte doar ca doream da jos sistemul si acel clan nenorocit. Insa, analizat cu lupa, a se lua arhivele secuirtati din perioada acea nu strica. Istorici trebuie sa analizeze membri grupuli Mansarda, motivul ptr care nu am fost arestati, eliminati cum a fost grupul Iasi, sa tina cont de pista ce le-am oferit-o eu, cu acel grup via USA care la Bucuresti subit baga dovelacul in papusoi iar la Timisoara este cap de afis ci asta doar in ziua care s-a dat Ok ptr Tokes, subit se alatura si acesti tovarasi americano-rumâni.

    Eu nu regret faptul ca a existat ajutor extern in 89, era stringent necesar, Ceuasescu nu putea fi dat jos fara un ajutor de asemena anvengura. Daca as fi din nou pus in aceiasi situatie la fel as actiona darama sandramaua. Singurul meu regret este faptul ca a iesit mai rau decât mi-asi fi imaginat fi cu putinta, ma tem ca peste ani vom ajunge stabili ca Ceausescu cu clanul lui nu-a fost mai nefast pentru România decât ce a urmat.

    In analele istoriei Timisoara va ramâne declansatorul evenimentelor si sunt sigur ca va fi mentionat si motivul ptr care s-a petrecut astfel. Iasi si Bucurestiu isi vor avea locul lor bine definit in luminarea aspectelor mai neplacute azi ptr timisoreni. Pe de alta parte trebuie recunoscut ca zona de west era mai apta angrenata in miscare,personal am vazut ce a fost pe 21 dec la Bucuresti, sa fim seriosi, bucuresteni soileau ori bagau capul in papusoi, daca nu ocupa KGB institutile statului in 20 dec, nu scotea muncitorimea in 22, noii cei implicati in ziua de 21 eram facuti cenusa cu timisoreni cu tot pe cheiurile Dâmbovitei sfârseam.

    Muncitorimea adusa ovationa pe ceasca in 21, nu.a ramas pe loc ci fugit bezmetica la locurile de munca, baricada am format-o noi, o mâna de oamnei care stiam ce vrem si care trebuie spus ne aflam in acel loc. Din peste suta de miii de muncitori adusi la miting, nici macar 1% nu-a ramas pe loc sa manifeste, lupte pe baricada. Rusine ptr Bucuresti! Am convingerea ca si la Iasi ar fi fost la fel, ba mai rau cred ca iesea, asa cel putin acel grup a iesit basma curata si odata cu el intreg orasul. Una peste alta, alegerea Timisorei a fost mai optima.

    Ar trebui sa se termine cu meritele astea in rivulutie, sa fie sprijiniti doar raniti, handicapati evenimentelor,iar restul sa se duca la treaba lor si scuteasca natiunea de pretentile lor nerusinate, scaparam de uni revolutionari si daduram de alti … sichitr mai javrelor infurnte cu revolutionarul vostru sef pe care-l tuzcati in fund .

  7. In privinta meciului Cartianu-Plesu, dau dreptate lu Plesu, Cartianu tipa placi învechite, zgâriate ce mai rau incurca lucruile, am senimentul ca rolul lui este sa astearna o mai mare confuzie, de pe urma careia profita si el.. deh afacerile sunt afaceri. Nu de mult a luat un interviu (Adevarul), amicului meu Mierla, înterviu pe care l-au sucit pentru as expune tezele lor tâmpite ce au rolul tâmpiza cititori. Ce aduce nou Cartianu? Nimic, absolut nimic, il aud ca tipa cu obraznicie ptr a se face remarcat, impune ca jupân peste evenimente, adevarul lor…

    Bine, bine, tinta este nimeni altul decât Ion Iliescu,pai ce alta tinta mai baban putea avea si Cartianu, dar de Iliescu vorbim de peste 20 de ani, stim cu precizie rolul lui in evenimentele din 89 si ar trebui mai sti si acepta faptul ca in acel moment NU exista alta figura mai optima prelua puterea. Sa fim seriosi macarin acest aspect. Ce a urmat parte tine de Iliescu in care mai degraba a fost pion pe care Brucan si Militaru au actionat malefic atât in 89 cât mai ales dupa inclusiv in evenimentele din Iunie 90, a gafelor (stalinismelor), lui Iliescu fata de opozitie, a opozitiei montata aprig contra lui Iliescu, pentru a nu se ajunge la consens, marsa pe calea democratiei din primele clipe. Este mult de vorbit pe acest subiect. Stim cu toptii, Iliescu a facut jocul KGB in acel moment, din pacate a ramas fidel pâna la sfârsit, motiv ptr care ne-a ciuntit rau de tot, a devalizat Ro, a stopat unificarea tari, a compromis statul de drept, este evident , ce noutate ne spune Cartianu?

    Iliescu nu mai poate fi adus la bara, bagat la bulau, asa ceva nu se mai poate si nici prea bine nu cred ca este pentru România, care la ales, reales si care de ar putea la-r realege si azi. Istoria îi va marca implicarea nefasta dar posibil sa iasa si ceva pozitiv. Iliescu trebuia zburat in Ianuarie 1990, nu-a putut fi zburat deoarece a existat marele tradator… Maziliu il stie, cu el vorbi înainte sa o ia razna pe tank… fara sa stie ca de fapt omul era agent dublu, el crezu ca acu i-au pus ameicani laba in cap… si asa si era pe teava. Agenti KGB inca stationati in Ro l-au ajutat pe Iliescu sa invinga, americani au cedat , nu mai avea ce sa faca in acel moment, câstigasera imens spatiu din est… Nu mai trebuia sa câstige si Ro, mai ales ca mai era si o Basarabie pe la mijloc.

    Mi-a trecut pe la urechi o stire din acea perioada, nu stiu daca-i adevarata ori ba, insa evenimentele par confirma. Daca români ar fi reusit unifica tara, unguri trebuia sa rupa in Transilvania, marseje cu toate motoarele spre un razboi civil devastator, cica, Iliescu ar fi reusit evita un astfel de schenariu prin cedarea Basarabei, temperarea românilor spre reunificare. Da, de acord, a fost valabil pâna in 1991, dar dupa prabusirea URSS Nu mai sta in picioare teza aceasta, reunificarea putea avea loc si trebuia sa se faca atunci, ratat momentul , mai bine spus, ciuntit de catre Iliescu, poate vina cea mai mare ce o are Iliescu aceasta sa-i fie. Nu, evenimentele din 89 nu are ce vina sa-i puie pe spate, nu-a fost revolutie ci lovitura de stat data de KGB-CIA, era normal sa asceada un agent al uneia din parti, doar totul a fost sub controlul KGB.

    Cât de spre morti din rivulutie de dupa 22 dec, pai ne-o zice pe sleau francezul.. trebuia sa curga sânge ptr a fi rivulutie… Printre acesti morti puteam sa ma numar si eu, doar o minune m-a scapat de moarte in acele zile, nopatea de 21-22 dec 89 si azi mai sunt gaurile pe zidurile Univ Buc. Prin absurd, daca-l puneam pe Coposu in locul lui Iliescu (22 Dec), sfârsea ucis de vreun glont ratacit, pe când cum bine stim, unde stationa Iliescu focul se oprea,cum zbura el incepea zbura si gloantele spre acel loc.

    Nu, nu-l scot pe Iliescu basma-curata,incerc judeca la rece evenimentele. Cred ca ar trebui lasat in pace cu privire la acele evenimente, sa se consemneze strict istoric rolul sau si atât. Da, poate fi judecat doar de faptul ca a sabotat interesele nationale, a actionat in interesul URSS, si fara documente de la KGB poate fi lesne acuzat, sunt faptele ce nu pot fi tagaduite de nimeni. Iliescu nu-a actionat in intereseul national dupa Dec 89. Dar nu doar Iliescu, mai avem pe tov Roman.. tovarasi fsnisti care au jefuit Ro.

  8. Doar îmi dau cu părerea: 1. Cassian Maria Spiridon, înainte de toate, e un scriitor inconfundabil. Întâmplător sau nu, are şi caracter.
    2. Domnul Octavian Mihăiescu are emisiuni de lumină în text, un simţ suav-monstruos al timpului istoric şi al realităţii punctuale.Jos pălăria. Fără flatări inutile.
    3. Domnul Culai mi se pare un creştin cu suflet proprietate personală confort I modernizat.
    4. LIS e un fel de lider care impune prin democraţia faţă de el însuşi, restul venind de la sine. Cu bine tuturor. Să ne trăiască LISosfera…

  9. Foarte interesante si lamuritoare cele afirmate de domnul Octavian Mihaescu.
    Vreau doar sa aduc o posibila lamurire asupra amanarii datei declansarii loviturii de stat, de la 1 dec la 17-25 dec.
    Declansatorii locali, cei care au incins spiritele in restul tarii erau pregatiti din timp, dar si-au dat seama la timp ca daca ar fi aparut asa tam- nisam persoane straine de oras sau municipiu, care sa se erijeze in conducatori ai revoltei, putea bate la ochi si atunci cineva, se pare ca Mazilu, a propus declansarea in Ajunul Craciunului, care ar fi justificat prezenta in orice zona a tarii a unor personaje, majoritatea din Bucuresti, venite, draga Doamne sa-si petreaca sarbatirile de sfarsit de an acasa sau la rude si prieteni !
    Cunosc personal cel putin doua persoane, care ulterior au ajuns , unul consilier al lui Iliescu si altul mare om de afaceri.
    Cu ambii am petrecut/avut multe discutii de-alungul anului 1989 , dar nu ne-am inteles, deoarece ei sustineau doar indepartarea lui Ceausescu, iar ee credeam cu tarie ca trebuie schimbat tot sistemul nu numai cei doi fara de care, in opinia lor am fi scapat la libertate.
    Pana la urma bisericutele formate atunci s-au perpetuat peste ani, dar pana la urma au trecut in umbra pentru a face loc iudeo-masonilor apropiati SUA ( apoi si sectantii care au ajuns de exemplu sa puna stapanire pe Ardeal/Cluj si pe actualul guvern Boc) a caror influenta a crescut vertiginos in urma problemelor pe care au inceput sa le aiba rusii .
    Lasati de capul lor romanii nu vor reprezenta niciodata vreun pericol pentru orice fel de guvernare ( ne lipseste cultul revolutiilor) oricat de asupritoare si criminala ar fi ea !
    Cel mult vor exista cazuri individuale de sacrificii spectaculoase si aparent inutile !
    Demonstratiile de forta pe care le etalaeaza actuala putere, ca peste tot in lume, au drept scop nu numai intimidarea dar si inocularea sentimentului de atot puternicie a sistemului.
    Au mai fost dementi care s-au visat si chiar au fost aproape de a fi stapani ai lumii, si toti au sfarsit prost !
    ceea ce-si propun acum Israelul si SUA sa demonstreze va avea cu siguranta acelasi final, dar din pacate si niste pierderi umane uriase.
    Si pana la urma s-ar putea ca beneficiari ai actiunilor lor nebunesti sa fie nu ei, ci cu totul alte neamuri !
    Ca Dumnezeu e bun si rabdator doar pana la o anumita limita !

  10. vai de vai. a scos kgb muncitorimea in strada! ca mai erau si cateva zeci din astia, posibil. Dar iti spun eu SIGUR ca nu kgb a scos muncitorimea in strada.
    Ai habar macar care coloana a luat cu asalt cc-ul? Si la cum veneau coloanele muncitoresti, daca mai era ceva care ii putea opri? Cea care venea dinspre Tineretului se cam dublase pana la Coltea, acelasi lucru am convingerea ca s-a intamplat cu toate celelalte, fiindca veneau ca niste tsunami care adunau toate paraiele si nu mai puteau fi oprite.
    Mara, nimeni nu credea cu cateva ceasuri inainte de “evenimentele” din 21 ca ceausescu va cadea, la inter toti aveau gurile inclestate, se uitau si nu le venea sa creada, se intampla ceva incredibil, le-au trebuit ceva timp sa se trezeasca. Dar tot au fost vreo 20-30 000 care fluireau si huiduiau plini de ura cand au trecut primele blindate, asta se intampla devreme in 21.

    SI CE AI SA LE SPUI ACELOR SUTE DE MII DE BUCURESTENI, MIHAIESCULE, DINTRE CARE MAJORITATEA TRAIESC, CARE AU LUAT CU ASALT CC-UL, CARE AU FOST SI AU SI RAMAS LA TELEVIZIUNE, IN PIATA REVOLUTIEI, LA RADIO, IN MINISTERE, UNIVERSITATI, SCOLI, INSTITUTII, AU FACUT BARAJE PE STRAZI, LA M SI IN MULTE ALTE LOCURI, CA SA-SI APERE LIBERTATEA, CA AU FOST LASI?

  11. Certificatele de revolutionar au prilejuit una din cele mai mari fraude postdecembriste.
    Secretarul unei primarii care s-a ascuns sub biroul sau din primarie, gasit de revolutionari si batut bine, s-a aflat peste cativa ani ca avea certificat de revolutionar si primise si 500 mp de teren in buricul targului, scutire de taxe si impozite s.c.a.
    Pana acu vreo doi ani inca nu-l luase nimeni la intrebari, deoarece avusese grija sa sara din barca-n barca ( salut Goe!) pana a facut anii de pensie ( se pare ca si acolo au ceva facilitati !).
    Dar pana la urma ce sa spunem de alte sinecuri cum ar fi cele ale europarlamentarilor, concedii babane pe banii amaratilor de acasa ( abia astept sa dea Vadim sau Becali pe goarna cam ce se mai intampla pe acolo ?!), care au scopul de a da o aparenta de democratie, cand in realitate toate deciiile se iau de cativa indivizi pe care nici nu-i cunoastem nici noi, dar nici ei !

  12. @bucurestiu (nu), vorbeste,

    mata vb in culori roze ,prea roze, dupa ce Stanculescu il mazilise pe boul de Milea si luase puterea nebunilor de ceausesti. Mase (imense), de muncitori veneau spre centru (22), din toate cele patru puncte cardinale, noii cei din 21 care patrulam pe bulevard in vederea regurpari am privit ca pe-o mare salvare sosirea acestor mase .. da, dupa, -sa intrat in CC, lejer, am refuzat sa intru la deschiderea usilor, NU regret nici azi, ca nu-am pus botul intra in CC, implica la TVR si alte mârsavi!

    restul a fost rivulutia lu S.N, in regia lui… care le-a dat rumânilor iluzia (figurratia) ca din ghelbani au ajuns ramboisti, iroi de buftea… nici la figuratia asta nu lua-si parte, drept ptr care nu am fost rasplatit ci bulit de schenaristi

  13. P.S. Acle mase venite spre centru din cele patru puncte cardinale, cca un milion de oamnei, si sa fi voit ele, nu-si putea cordona actiunea atât de perfect. Am fost acolo, vazut si mai ales luat aminte ce am vazut! In P-ta Palatului s-a intrat concomiten din toate cele patru puncte cardinale, mase imense de oameni si ciudat de disciplinate! Bine, bine iesea 23 August organizat, Republica, dar aia din sudul Bucu, vestu , platformele indusitriale cum de si-au cordonat la perfectie iesirea ,sosirea in centru? Cineva cumva le-a scos prin diferite metode,iar ptr KGB nu era o problema baga niste unde in urechile si mintea lor

  14. Dle Humor,

    hm, nu stiam de ideia asta cu craciunul, propunerea lu Maziliu, posibil sa fie si asa, nu trebuie sa omitem un aspect dle Humor.

    Securitatea la lasat de izbeliste pe Ceausescu abia in 17 Dec, Armata in 22 , dupa mazilirea lu Milea, care era stringent necesara ca sa puna si armata pe fagasul rivulutiei. pe buna dreptate securitatea nu poate fi invinuita de crime in 89, este un adevar pe care trebuie acepta, dar armata DA! Si Stoenescu sesizeaza-mentioneaza acest aspect, eu il stiam (pescuisem din surse sigure), cu multi ani înainte apare cartile lui. ma refer la faptul ca securitatea abia in 17 il lasase pe ceasca din labe, ba am si ceva documente pe aceasta tema via surselor mele, mult mai vechi decât teza lu Stoenescu.

    Si mai este ceva, securitatea la intoxicat pe Ceausescu, cel putin cea ce am citit eu in raportele publicate pâna acu, aia este curata intoxicatie sau curat neprofesionalism. Nu stiu cum de pâna si Stonescu bate câmpi cu acele grupuri de comanda din Ungaria si Germania, pregatite sa actioneze in Ro, ambele (lagare) le cunosc fff bine, asa ceva nu a existat niciodata, nici nu putea exista in acele locati, cel putin in cel de la Zinndorf nici vorba sa fi fost cu putinta asa ceva!

    In rest.. cred ca ati sesizat fff bine la ce grup via USA trimit io…

  15. Ce sa le bage, Mihaescule, ultrasonice(!)?
    Nu au venit deloc organizati, au venit maniosi si satui de ceausescu pana in gat, bloc, dupa ce aflasera, cam toti, ce a fost in 21, oricum rafalele din centru se auzeau pana in iancului, pana in timpuri noi etc. Daca iti imaginezi ca bucurestenii sunt tampiti sau naivi, te inseli. Amarnic. Pe unde voiai sa vina, Mihaescule, pe unde voiai sa intre in Piata Revolutiei, pe culoare aeriene? Normal ca s-au coordonat toate marile coloane sa ajunga in centru in decurs de vreo doua ceasuri, doar nu erau prosti! Trebuia sa le dea kgb, cia sau draku mai stie cine ora exacta, ca ei nu aveau ceas!
    Scenarii peste scenarii, aa, ca au fost agenti, servicii – au fost, dar daca nu ieseau bucurestenii in strada sa ii manance…pa schimbare !

  16. si inca ceva, ciudat, te apucai sa faci tu parte dintr-un grup care sa-l rastoarne pe ceausescu!! aiurea, hodoronc tronc! fara sa stii ce era cu grupul asta, ca nu erai intre tovarasi de-ai tai pe care sa ii cunosti bine, ma faci sa rad, desi numai de ras nu e, asteptai sa vina americanii!Si care e problema ca Sergiu si cascadorii au avut tupeu si au umblat toata noaptea prin uzine? Cu ce te deranjeaza asta? Nu ni se luase la toti de ceausescu?

  17. Daca ar fi sa ne luam dupa @Vocea Bucurestiului s-ar parea ca o alta revolta, populara de-abinelea de data asta, e gata sa izbucneasca spontan, mai ales ca acum sunt conditii de trai mult mai umilitoare si discrepante intre asupritori si cei asupriti mult mai evidente si strigatoare la cer.
    Cand unii isi platesc un credit de 3 milioane de euro in doar 2 ani de zile, din bani de la buget ( salarii + “restul”, unde restul e de vreo mie de ori mai mare decat primul !), iar niste amarati se arunca de la etaj ca nu mai au cu ce-si plati intretinerea si ce da de mancare copiilor, s-ar putea ca unii (mai ales ultimii) sa observe ca nu pentru asta au luptat si votat ei ( indiferent sub ce forma ) si sa incerce din nou una dintre variante ( independenti sau ajutati si de altii) ?!
    Sunt sperante ?! 🙄

  18. Parerea mea este ca revolutionarii au fost tinuti si folositi ca masa de manevra in caz de ceva, dar s-au dovedit destul de costisitori pentru toate regimurile !
    Nu ma gandesc aici la cei cativa, nici 1 % care si-au meritat nu numai indemnizatiile, dar si respectul si recunostinta noastra !
    Si mai trist este ca adevaratii eroi au fost trecuti, cu buna stiinta, in uitare !

  19. Radu, dumneata ai destule naivitati, nu ai inteles nici macar ca gala poeziei a fost un semn pe care l-au dat x y z ca detin controlul. Despre celelalte….

  20. “Scenarii peste scenarii, aa, ca au fost agenti, servicii – au fost, dar daca nu ieseau bucurestenii in strada sa ii manance…pa schimbare !”
    Pai vad ca tot la scenarii ajungi si cu :
    “…a fost un semn pe care l-au dat x y z ca detin controlul.”

  21. Radu Humor, nu fiti atit de sigur, s-ar putea ca anonimul sa stie cite ceva . Am sa va spun un mic secret: aceste personaje au pe urme alti x,y,z care ii adulmeca, pentru diverse…
    Este posibil sa aveti surprize, fiindca acesti “altii” au mai mult decat scenarii.

    …cautati cu atentie pentru a intelege, chiar pe youtube

  22. au facut schimbarea Victor nu au scapari pe grile noi inseamna ca nu mai sint.

    sint descoperiti la surse fonduri intra pe frecventa cluj!gabi

  23. Eu ma tem dle Humor de o razmerita in Ro, ptr ca o prevad devastatoare la câta ura a incoltit in inimile majoritati românilor, care vad solutia tot printr-o forma de comunism, bogati sunt urâti de moarte in România, nu-i de mirare la câte fite fac astia sfidând cu nerusinare un popor întreg. Nostaligia dupa Ceausescu ar trebui sa infioare orce politician, orce afacerist de carton care in afara jafului instutionalizat nu este capabil de altceva. Din pacate vor cadea victime tot cei nevinovati, cei care au facut ceva bun ptr Tara, ca ailanti vor sti fofila, schimba culoarea, sunt cameloni doar, pai nu?

    ne place ori nu, trebuie constientiza ca singura cale de urmat, benefica ptr tara este consolidarea statului de drept. Ma tem ca va fi eliminat la prima razmerita, ca teroarea ce o vor instaura derbedei va întrece pâna si pe cea stalinista. Ma tem ca bolsevici au stiut ce fac in Ro dupa 89, scopul lor a fost sa creieze masa critica pentru marea revolutie bolsevica ce urmeaza instaura la nivel mondial, de asta data va fi globalizata teroarea bolsevica,iar numarul victimilor vor întrece orce imaginatie de domeniu SF.

    Cred ca ar trebui sa lasam ce a fost in 89, sa ne preocupe viitorul, apara libertatile optinute atunci, acestea sunt puse in pericol de catre noile schimbari ce le vor impune globalisti, adica bolsevici sadea!

  24. Mihaescu, astia ca tine se numesc in limbajul de net ‘turisti pana’, ii gasesti peste tot, fac pe prostii sau chiar sint, alunga cititorii, erodeaza autoritatea unor bloguri, se strecoara si arunca in derizoriu discutiile serioase punindu-se mintea(?) perversa la treaba s.a. In locul lui Stoiciu iti dadeam flit de mult, nu are nimic de-aface cu libertatea de expresie.

  25. Luzării de la Iaşi, ăia care au încercat să facă ceva dar au avut rezultate ZERO, să-şi vadă de lungul nasului. Revoluţia este succesiunea de evenimente care l-a răsturnat pe Ceauşescu. Faptele de împotrivire la regim care însă nu au avut ecou în masele populare şi nu au contribuit cu nimic la răsturnarea lui Ceauşescu nu fac parte din revoluţie. Altminteri, există şi la Timişoara o mulţime de fapte de împotrivire la regimul ceauşist anterioare revoluţiei. Au vrut ieşenii să facă manifestaţie în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii, dar n-au fost capabili? Păi timişorenii au vrut să facă manifestaţie anticeauşistă în Piaţa Unirii în 3 ianuarie 1988, tot fără să fie capabili! Hai să declarăm 3 ianuarie 1988 începutul revoluţiei române! Explică mai pe larg chestiile astea Ioan Savu: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/09/sspr-considera-inceputul-revolutiei-ca-fiind-la-iasi-in-14-decembrie-1989-grevistul-foamei-ioan-savu-protesteaza/

  26. În 2004, cînd era campania de falsificare a istoriei revoluţiei din Jurnalul Naţional (am scris o carte întreagă pe tema aceasta, publicată pe internet în 2004 http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/ şi pe hîrtie în 2005) a cărei mentor era Alex Mihai Stoenescu (aka “cel mai scîrbos informator al securităţii” – apreciere a lui Neculai Constantin Munteanu), aceeaşi persoană care e şi mentorul în probleme de revoluţie a lui Cartianu, am remarcat tendinţa de a promova Iaşiul ca oraş iniţiator al revoluţiei. Motivele mi-au fost limpezi de la început: era procesul Chiţac-Stănculescu, şi trebuiau ocultate prin orice mijloace faptele lui Stănculescu de la Timişoara (acum se doreşte graţierea lui Stănculescu). Scoaterea Timişoarei din istoria revoluţiei e parte din această propagandă, care a început de fapt din 22 decembrie, dar pe atunci nimeni nu vorbea de Iaşi (fiindcă nu se aflase, nici măcar ieşenii nu prea ştiau de încercarea asta, dovadă că au ieşit în stradă abia după fuga lui Ceauşescu; deci nici măcar pentru oraşul Iaşi nu se poate stabili o legătură cauză-efect între încercarea din 14 decembrie şi ieşirea oamenilor în stradă). Atunci, pentru a acoperi faptele de la Timişoara care au fost cauza diversiunii cu teroriştii de după 22 decembrie 1989, era la modă să se spună că revoluţia a început la Bucureşti, în 22 decembrie (cînd a apărut Iliescu) sau, în cel mai bun caz, în 21 decembrie. Chestia cu Iaşiul e mai recentă, dar cu aceeaşi motivaţie (bineînţeles există idioţi utili care au şi altă motivaţie de a o susţine, de pildă orgoliul propriu sau orgoliul local; pe asta şi mizează păpuşarii falsificării istoriei). Am scris chiar în 2004 un articol pe această temă, reacţie la “Jurnalul Naţional”: “La Iaşi – revoluţie, la Timişoara – o simplă revoltă” http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/16/propunere-legislativa-iasiul-oras-initiator-al-revolutiei-din-1989-un-articol-al-meu-din-2004-despre-aceasta-problema/

  27. Cred ca oricate merite si-ar aroga cineva, personal, sau in grup ( Timisoara, Bucuresti, Iasi) in declansarea revoltelor, finalitatea si urmarile lor, dupa 22 de ani, ar trebui sa ne dea de gandit !
    La ce bun totul, daca romanii, vorbesc de marea majoritate, nu de o mana de profitori, traiesc mai prost si in curand mai sub papuc decat atunci ?!
    Este inimaginabil sa vezi dupa atatia ani nascandu-se o noua academiciana, tot elena ( intr-un interviu in fatza tinerilor catelandri portocalii, cu balele pana-n pamant, viitoarea se lauda cu multele ore petrecute in Biblioteca Centrala, in vederea pregatirii multor examene orale pe care a trebuit sa le dea pana a ajuns prima doamna a acestei familii mafiote ascunsa sub faldurile tricolorului romanesc !), un nou dictator, inca si mai perfid si diabolic distrugator si instrainator de bogatii ale tarii !
    Si o noua camarila, mult mai numeroasa si mai rapace, imbogatita in cativa ani, cat altii in 2-3 generatii !
    Qui prodest ?!

  28. Ceea ce spune Matei Valeriu în “Adevărul” e o jumătate de adevăr, totuşi. Vorba e că reprezentanţii literaturilor din cele 14 republici (fără Rusia) la Moscova erau “delegaţi” şi de KGB. Ba chiar înainte de toate – de acesta. Matei (pe atunci Maticiuc) nici nu era membru al Uniunii Scriitorilor, însă
    reprezenta… Uniunea Scriitorilor di RSS Moldovenească!!! Vă imaginaţi că, fără susţinerea securităţii, nu ajungea el acolo. Şi nici întâlnirea cu Dinescu nu a fost “întâmplătoare”, pornind cică de la acea Dolguşeva (nu Dolduşeva). Sugestia tot de sus venea, adică – de jos, din subsolurile KGB. E multă ceaţă aici…

  29. Să se reţină un detaliu important: FSN-ul românesc a fost creat după modelul Fronturilor Populare din fostele republici ale URSS. Iar acestea au apărut la sugestia KGB-ului care, prin abilitatea sa, şi-a plasat în fruntea mişcărilor populare colaboratorii, racolaţii, pentru a dirija masele revoltate. Printre multe mărturii întru confirmarea acestui adevăr vine şi cea, repetată, a fostului şef al KGB-ului din RSS Moldovenească Anatol Plugaru. Prin urmare, faptul că printre liderii Frontului Popular din Moldova au apărut şi scriitorul Nicolae Dabija sau mai puţin scriitorul Valeriu Matei nu a fost deloc unul întâmplător, „democratic”, etc., cum încearcă ei să tot spună poveşti. Plus că, la acea vreme, Dabija era un antiromân declarat, precum o dovedeşte autobiografia sa (circulă prin internet) din 1986, în care scria că părinţii săi au fost… „argaţi la români”! Iar tatăl său deveni mai apoi unul din partinicii organizatori ai kolhozului din satul său natal, Bişcotari (azi Codreni). Lucrurile sunt mai complicate decât par, dar similitudinile FSN – Fronturile Populare din URSS sunt demne de toată atenţia, pentru a înţelege celelalte lucruri, despre care scrie „Adevărul”.

  30. Domnule Liviu,

    Din intimplare am gasit acest site, unde am vazut ca scrii, cu convingere, ca ar exista documente si dovezi de la K.G.B. care ar dovedi implicatiile lor in Revolutia romana.
    Intrucit eu nu am vazut inca astfel de documente si nici nu cunosc cum ar fi fost implicati si nici care ar fi fost contributia acestora directa, in rasturnarea bestialei dictaturi comuniste, va rog sa faceti un pustiu de bine si sa-mi transmiteti un rind de copii cu documentele despre care faceti vorbire.
    Va marturisesc ca dupa ce am citit cele de mai sus am ramas cu impresia ca nici pe la Iasi nu se prea vede padurea de copaci. Poate ma veti lamuri dvs. de ce se face asa.
    Multumesc.