Băsescu nu mai are nici o legitimitate, de nu pleacă o dată pe mare? Aștept demisiile dezonorante ale celor din fruntea ICR. Relații armonioase între scriitori? Nu, doar urzeli

Marți, 31 iulie 2012. Președintele de țară interimar Crin Antonescu a subliniat în această seară că președintele suspendat Traian Băsescu este demis „în fond” („in termeni de legitimitate, Basescu a fost demis”), a rămas să vină zilele următoare decizia Curții Constituționale din România (CCR), care să confirme „formal” demiterea. Antonescu a observat și azi că în faţa rezultatului referendumului, Traian Băsescu ar fi trebuie să demisioneze. De ce i-o fi atât de greu lui Băsescu să vadă că românii, în majoritate, nu-l mai vor? De ce nu pleacă?
Antonescu a insistat pe demisia lui Băsescu, azi, după ce a fost dat de gol rezultatul referendumului: Orice om politic ce are respect pentru democratie ar fi luat aceasta decizie, iar faptul ca nu o ia lasa pe umerii CCR o povara foarte grea de care sper si sunt incredintat ca se va achita cu onoare. Dincolo de cvorumul real, de numarul real al alegatorilor, raman doua cifre ce nu pot fi interpretate: 5,2 milioane l-au ales presedinte pe Basescu, insa 7,5 milioane au spus ca Traian Basescu trebuie sa plece. Vă invit să citiți articolul meu apărut în această seară în Cotidianul.ro (e zi de marți, știți), în care fac și o recapitulare a celor scrise aici, trăgând o concluzie: dați click pe http://www.cotidianul.ro/romanii-in-majoritate-nu-l-mai-vor-pe-basescu-de-ce-nu-pleaca-190152/. Până să valideze CCR referendumul de demitere a lui Băsescu, surpriză de la CCR pentru intelectualii lui Băsescu, stipendiați prin Institutul Cultural Român (ICR)! CCR a anunțat azi că e constituțională trecerea ICR de la Președinție (mai exact de la Băsescu; între timp Băsescu s-a trezit suspendat) la Senat: CCR a respins  excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, ridicată de Avocatul Poporului. Cauza a fost repusă pe rol după ce pe 10 iulie nu s-a întrunit majoritatea necesară. ICR a ajuns în subordinea Senatului pe 13 iunie, Guvernul precizând că mutarea este „o decizie de democratizare a acestei instituţii”. Prim-ministrul a spus despre ICR că este o instituţie „mult prea politizată” subliniind că, la nivelul cheltuirii fondurilor publice există „o lipsă de transparenţă totală” în interiorul ICR. „Nimeni din această ţară nu mă va convinge că este mai democratic să laşi o instituţie cu bani publici să fie condusă de un singur om decât să fie controlată de o instituţie cum este Senatul, unde sunt toate forţele politice”, a spus Ponta. Vă amintiți de… „protestul papioanelor” (cu premiați Nobel pentru literatură care-și exprimau indignarea că ICR nu mai e o jucărie în mâna lui Băsescu? Nimic mai penibil) – auziți ce nenorocire i s-a întâmplat ICR, a fost mutat de la Băsescu la Senat. CCR le-a dat peste nas. Urmarea? Preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici, împreună cu întreaga conducere va demisiona, „după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului”: „CCR a decis sa schimbe misiunea specifica a ICR. Fata de aceste situatii, subordonarea fata de Senat si modificarea misiunii institutului, conducerea ICR isi va da demisia. Este vorba despre presedinte, adica eu, si cei doi vicepresedinti. Decizia noastra a fost cauzata de modificarea misiunii ICR”, a declarat Patapievici, la Digi 24. Acuzand faptul ca Institutul isi va modifica definitoriu obiectul de activitate, Horia Roman Patapievici a subliniat ca „ICR devine o agentie de propaganda nationala la dispozitia Senatului”. Recitiți: „misiunea ICR” va fi modificată, ICR având să devină… o agentie de propaganda nationala (adică exact ce ar fi trebuit să fie). Să vă spune eu, aici, ce e cu misiunea intelectualilor lui Băsescu de la ICR? În afara faptului că ICR i-a plimbat pe toți intelectualii lui Băsescu pe unde vrei și unde nu vrei, mereu aceiași, în „lumea bună” (drum cu avionul, cazare regească, burse, traduceri de cărți și expoziții sau spectacole pe ochi frumoși; toți profitorii regimului Băsescu și-au „făcut plinul” la ICR), tocând 7 milioane de euro pentru satisfacerea unor orgolii, plătind servicii pentru proslăvirea regimului Băsescu… Ați citit bine, ICR a plătit din greu inclusiv agenți acoperiți din presa străină, care ridicau osanale lui Băsescu și PDL – ziarul Cotidianul.ro a avut un serial cu dezvăluirea acestor agenți secreți plătiți de ICR (cu siguranță, Ministerul de Externe, după venirea lui Andrei Marga ministru, a dezvăluit lista acestor agenți acoperiți din presă; urmează să fie dezvăluiți și agenții acoperiți din cultura română, în general, din literatură, arte plastice, muzică, film, teatru?), care e mână în mână cu Serviciul de Informații Externe (SIE) și cu Ministerul de Externe… A venit ziua decontării la ICR? Îmi imaginez ce îngroziți sunt cei din fruntea ICR, că va veni Curtea de Conturi și va da niște exemple de cheltuieli ilegale. Guvernanții USL au prostul obicei să descarce gestiunea și să pună pe masă rezultatul „auditului”. Aștept cu inima strânsă rezultatul „auditului” la ICR (ați văzut ce sume imense, ilegal, a cheltuit statul român cu aducerea lui Volodea Tismăneanu în fruntea institutului de cercetare a comunismului, intelectualul lui Băsescu locuia la București numai în hoteluri de gradul zero și făcea naveta în SUA cu avionul în clasa de lux). Unul dintre profitorii ICR, oportunistul Mircea Cărtărescu (știți, acuzat că pleacă în familie pe banii ICR în întreaga lume) nu are decența să tacă – a ajuns neașteptat de jos, a declarat azi că demisia celor din fruntea ICR e… „urmarea unui asasinat cultural plănuit și executat cu cinism, repetiția generală a asaltului asupra instituțiilor și legilor României la care am asistat luna aceasta, și care sper să se-ncheie prin înfrângerea previzibilă a puciștilor”. Săracul Cărtărescu, se teme că a rămas fără banii de la agentura ICR (deși am îndoieli că viitoarea conducere a ICR n-o să-i stea la dispoziție) – atâta nerușinare publică e degradantă pentru un scriitor. Repet, ce nenorocire s-a întâmplat? ICR a fost trecut la Parlament de la Președinția României – și CCR a confirmat că totul e constituțional. Degeaba, intelectualii lui Băsescu urlă pe toate drumurile, că nu mai pot să toace bani publici grei după bunul lor plac (era constituită deja o mafie a profitorilor ICR, am mai atras aici atenția asupra ei; o gașcă bine pusă la punct, lacomă, nesătulă, care nu promova valoarea, ci interesele ei oculte, inclusiv politice). Interesant, Nicolae Manolescu a fost invitat să-și spună părerea asupra deciziei CCR de azi, de a trece ICR la Senat: „Nu am voie să fac comentarii. Sunt, totuşi, diplomat şi asta e. Nu mă pot pronunţa. Tocmai că nu e o chestie de cultură aici… Numirea sau demisia unui preşedinte ICR nu e o chestie de cultură, ci strict de politică”, a declarat acesta pentru EVZ. E clar? Cultura nu e în pericol fiindcă pleacă Patapievici-Mihăieș-Tania Radu din fruntea ICR, ci fiindcă ICR a devenit o oficină strict politică a lui Băsescu. Slavă cerului, intelectualii lui Băsescu mai pierd o pușculiță…
***

Continui să public selecții făcute de poetul buzoian Teo Cabel, care a fost impresionat de volumul „Scriitori contemporani din Vrancea prin interviuri” (2012) semnat de Culiță Ioan Ușurelu (prescurtat mai jos C.I.U.) – am publicat aici o primă parte a lor pe 23 iulie:

CRITERII ȘI REPERE:

1. Scriitorii despre ei:

C.I.U.: „…E, într-adevăr, chin, (scrisul) sau o mare bucurie interioară?

Doina Popa: „Și eu mă întreb de multe ori același lucru. E un fel de a te lupta cu morile de vânt. Face parte dintr-un fel de terapie? Unii, care au reușit să răzbată și să ajungă prin clasamente onorante și iau premii literare și sunt băgați în seamă de critica literară, poate mai au un răspuns la această întrebare dar eu una chiar nu am nici o motivație ca să continui această aventură păguboasă din start. Totuși, în ziua în care reușesc să scriu o pagină, am o bucurie interioară. Nimic altceva nu-mi poate aduce această bucurie interioară  decât scrisul. (…) Când e să finalizez ceva, parcă nu mai am suflu. Mai ales acum, de când apariția unei cărți îți aduce doar complicații, cheltuieli și frustrări. Într-o lume, aflată  și ea în luptă cu morile de vânt, când toate  și-au pierdut rostul iar cartea apare, și se rătăcește ca într-un deșert, neumblat de picior de om.”

„Nu  am înțeles niciodată de ce oamenii nu fac eforturi pentru a avea o relație armonioasă. Într-un oraș de provincie, o întâlnire cu cei care au aceleași preocupări ca și tine, ar trebui să fie o sărbătoare și nu un prilej de urzeli. Când orice vorbă, rostită cu mânie, lasă undeva o amprentă și într-o zi se va întoarce înapoi la tine și va avea aceeași încărcătură…”

*

„Există un dicteu în creație, mai ales în literatură și artă. Ceea ce creezi cel mai reușit nu ți se datorează ție, nu ai nici un merit. Vine de undeva neștiut, acesta este laboratorul lăuntric care, la cei dotați cu harul izvodirii, lucrează după legi și mecanisme care ne scapă, iar noi suntem martori inocenți ai operei, mijlocitorii care transcriem. Misterul creației rămâne mister. Daimonul lui Socrate era altceva: un instinct infailibil, care îi dicta ceea ce să facă într-o anumită situație.” (George Popa)

*

„Adevărul este că nici măcar nu mă apuc de scris decât atunci când simt irepresibil că mi s-au adunat cuvintele în gât și că trebuie, într-un fel, să le dau afară. Oare acesta să fie acel catharsis aristotelic de care pomenești? Mă deranjează faptul că mulți cititori, ba chiar și unii comentatori ai poemelor mele se opresc numai la nivelul lor emoțional, fără să mai facă următorul pas…”. (Paul Spirescu)

*

„Cred cu adevărat în scriitorii singuratici, nealiniați, cu personalitate accentuată, fără spate acoperit, membri cotizanți ai unor găști sau „generații”. Fără doar și poate, o gașcă te poate promova cu succes, literatura română actuală s-a tribalizat semnificativ”… (Liviu Ioan Stoiciu)

Va urma

PS. Mulțumesc poetei Adriana Barna pentru pildele fotografiate trimise, publicate în prima parte a acestei pagini de jurnal online.