A doua zi degeaba la Neptun, o fi fost Băsescu la Cireșica astă noapte? Pe când trebuia să fiu aruncat din tren, ce vremuri! Scrisoare larg deschisă către Barroso, semnată de Ioan Viștea

Duminică, 12 august 2012. A doua zi fără plajă, cu nouri și frig de-a dreptul, e ciudat, n-am mai fi pățit de nu mai țin minte un asemenea afront, cum adică? Am venit la mare, în august, să tremur de frig și să stau cu ochii pe cer, să mă rog (vorba vine) să se împrăștie nourii, să vin și eu pe plajă, să înot un pic (eu răcesc imediat dacă intru în mare și nu e soare, fie și în luna august, am experiențe mai vechi în acest sens)? Degeaba mă supăr eu, în această noapte cerul e tot fără lună și înnourat, ceea ce înseamnă că și mâine va fi o zi la fel de promițătoare, fără soare, a treia zi la rând. Sigur, n-am noroc, dar chiar așa? Măcar dacă m-aș odihni (terorizat cum sunt de insomnie). Culcat la 2.30, peste noapte, n-am avut parte de somn decât pe sărite – ba a fost muzică până spre dimineață, dată la maximum habar nu am pe unde, probabil în Olimp, la un club în aer liber (dar vântul rece aducea de la distanță muzica, pe felii), Doina  crede că a venit Băsescu la Cireșica (local care e peste drum de Casa Scriitorilor; am mai subliniat aici, Casa Scriitorilor e ultima vilă a stațiunii Neptun, spre nord) și-și serbează victoria împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui la referendumul din 29 iulie, degeaba ne-am baricadat (am închis toate geamurile și ușa de la balcon, în condițiile în care se închid ermetic, fiind de termopan). În plus, am avut arsuri gastrice, care n-au cedat decât după ce am luat Maalox… Scriu aici de la Neptun în regim de jurnal, trebuie să acceptați și amănuntele nesemnificative, care mă privesc numai pe mine. Apropo, le mulțumesc prietenilor care mi-au urat ieri, aici, un sejur fericit la mare, la Comentarii, deocamdată n-am cu ce să mă laud, dar îl cred pe cuvânt pe Ștefan S.: Sa nu va plangeti de mare, e frumoasa in orice anotimp si pe orice vreme. Nu degeaba au zeificat-o vechii greci… O curiozitate: ati scris vreodata versuri despre mare?… Veti scrie vreun poem, acum?… Îi răspund: am scris mereu versuri despre mare, dar acum n-o să mai scriu, că nu merită… (În paranteză fie zis, îmi mai scrie ieri Ștefan S. : Tocmai am terminat de citit, in urma cu o ora,  Stelian Tanase ,,Ora oficiala de iarna”, cartea sa de memorii aparuta in 1995. Spre finalul ei, la pagina 173, scrie: ,,Liviu Ioan Stoiciu a fost impiedicat la Focsani sa vina la Bucuresti. Pur si simplu la gara nu a fost lasat sa urce in tren de doi securisti”. Era in preajma Revolutiei; ati fost arestat atunci? Am relatat episodul în volumul meu intitulat „Jurnal din anul Revoluției, urmat de contrajurnal”, apărut cu ani în urmă la Editura Paralela 45; aveam domiciliu forțat atunci, cu dosar de urmărire operativă din 1981, zi de zi, în 13 octombrie 1989 semnasem Apelul împotriva realegerii lui N. Ceaușescu la al XIV-lea Congres al PCR, alături de Doina Cornea, Dan Petrescu, Liviu Antonesei; șeful securiștilor vrânceni care m-au oprit să urc în trenul rapid, dimineața, la ora 5, când voiam să vin de la Focșani, unde locuiam, la București, să semnez un protest anticeaușist inițiat de Stelian Tănase, mi-a spus că mi se înscena, prin securiști de la București, un furt în tren și o aruncare a mea din tren, împins de securiști, din mers; s-ar fi declarat că m-am sinucis; e o poveste urâtă, acum nu pot să o dezvolt, e ora 23 când scriu aici, intru în criză de timp, poate găsiți volumul meu pomenit să-l citiți) Mă întorc la ziua de azi, de la mare – pus pe picioare la 10.30, afară nouri și vânt, frig. Ce să facem? Doina propune să ne întâlnim cu fratele ei, care e la un camping din stațiunea Venus (nu pot să cred, în cortul adus de acasă, instalat la acest camping, plătește 60 de lei pe zi, e absurd), la biserica neterminată din Neptun. Doina a fost la micul dejun („bufet suedez”), a adus la cameră o porție de „hrană rece” pentru mine, dar eu nu mănânc de regulă dimineața (știți, eu mă culc spre dimineață, prima masă e pe la ora 15,30), mănânc alune aduse de acasă și beau ceaiul adus de la restaurantul Casei Scriitorilor. Nu ne vine să credem, apare soarele, e o fereastră printre nouri, nu mergem pe plajă? Nu, mergem să ne întâlnim cu fratele Doinei, cu soția lui, Rodica și cu fiica lor, Andreea (la 15 ani, tocmai a vernisat prima ei expoziție de pictură, la Brăila). Venim în stațiune, în centrul Neptunului, mă mir că toate trotuarele au fost refăcute, e o investiție uriașă pentru o stațiune mică. Ne întâlnim cu cei trei, Valentin Popa (căruia trebuie să-i apară o carte de proză) caută degeaba un bancomat în funcțiune, îi dăm noi 300 de lei să ajungă acasă. Venim din centru spre plajă, nu-mi vine să cred, a apărut un pod nou pe alee, cele două lacuri de apă dulce (unul din lacuri e plin de nuferi) au fost unite între ele, ce o fi minunea asta? Lacurile au fost regularizate, malurile și aleile de jur împrejur au fost cimentate. Înțeleg, au fost cheltuiți bani grei europeni (prin Regio)… Ne așezăm la o masă, unde vor doamnele, la un local din preajma plajei, comandă fiecare ce dorește (fac eu cinste). Mâine Valentin cu soția și fiica se întorc la Brăila, acasă (ei au venit la mare de pe Transfăgărășan). Întorși la cameră, eu cu Doina, la Casa Scriitorilor, mâncăm din masa de dimineață și din ce am adus de acasă, „hrană rece” (mai apoi, pepene). Masaj, dorm toropit… A trecut ziua, afară e frig, înnourat, la ora 18 deschidem televizorul, n-avem știri politice, slavă cerului. La 19.45 venim la cină la restaurantul Casei Scriitorilor, la masa vecină Ion Cocora suferă și el (de partea mea, anti-Băsescu fiind), cu o sticlă de palincă, pe care o împarte cu Leo Butnaru, iar ne tachinăm. Urmarea? Din camera lui, poetul Leo Butnaru scrie, drăguț, la Comentarii, ieri, aici: Dragă Liviu, ne vedem mâine dimineaţă la masă, dar nu mai discutăm politică – eu nu sunt cel care să fiu fanul unor oameni în politica de pretutindeni, adică şi din cea românească. În ce priveşte simpatiile, precum le ai tu, le au şi alţii, altele. E dreptul lor, nu? Dragă poete, de când am venit la mare am promis să nu mai vorbesc de politică, dar orice aș vorbi, văd că tot politică iese… Noi să fim sănătoși! A venit la masa noastră Toma George Maiorescu, la 84 de ani, de la care am aflat de întâlnirea lui cu ursul pe traseul Jepilor Mari, în Bucegi, acum trei săptămâni, era cu câinele lui de rasă, în care ursul și-a băgat ghearele, dar l-a salvat de la moarte, speriind ursul cu o creangă uriașă luată de pe jos, la întâmplare… Vin cu Doina la preumblarea de seară pe faleză – până la Vila Ceaușescu și apoi până la Belvedere-Amfiteatru, lumea s-a rărit. Am stat iar cu ochii pe valuri, întârziind pe stânci, noaptea, negândindu-mă la nimic. Cu ce m-am ales azi? Măcar dacă aș fi scris un poem despre mare azi, vorba lui Ștefan S.

***

Poetul Ioan Viștea a scris un nou text infamant la adresa Uniunii Europene: Draga Liviu, ma incapatanez sa continui elanul epistolar. Sunt hotarat sa bat saua pana cand Europa isi va da jos, de pe nas, ochelarii de cal. Te salut cu mult drag. Trebuie să-l citiți, să vă amintiți pe ce lume mai trăim, de fapt.

Scrisoare  larg  deschisă

                              Domnului Jose Manuel Durao Barroso

    Va scriu  cu neplăcuta, neaşteptata surpriză de a vă identifica ca pe unul din principalii artizani ai tensiunilor politice şi sociale din ţara mea, România, precum  şi a situaţiei juridice tulburi, aproape fără ieşire, în care se află ea, astăzi. Toate acestea  în urma unui Referendum viciat tocmai de încălcarea normelor juridice  şi a voinţei tratatelor la care aţi contribuit din plin.

      Vă scriu, aşadar, adresându-mă  atât calităţii dumneavoastră de preşedinte al Comisiei Europene, cât şi, mai ales, aceleia de portughez.

       În aprilie  1974, când Revoluţia garoafelor roşii înlătura dictatura, eraţi la vârsta majoratului. Nu ştiu cât de la dreapta  erau viziunile  dumneavoastră ideologice la acea dată, dar mă pot hazarda în bănuiala că guvernul socialist al lui Mario Suarez care a urmat evenimentului, vi s-a părut atunci o soluţie de parcurs viabilă şi necesară în stare să netezească drumul aspiraţiilor portughezilor către valorile Europei unite. Sigur că, în lumea liberă a spectrului larg doctrinar, realităţile au evoluat. Stânga occidentală a înţeles ori a fost nevoită să înţeleagă că nu poţi guverna doar pentru a împărţi, pentru a redistribui sărăcia. Şi-a modelat, şi-a adaptat programul, aspiraţiile, opţiunile în raport şi de comandamentele dreptei, de voinţa şi psihologia socială. O dreaptă care, mult timp,  a catalizat resurse şi energii, care a creat plusvaloare, care a câştigat tot mai mult teren  şi acordul tot mai larg al maselor animate de perspectiva bunăstării.  Un astfel de guvern de dreapta aţi şi condus o vreme, chiar în perioada când multe din măsurile  guvernului dumneavoastră, deveneau nepopulare şi contestabile, accentuând şi prevestind oarecum sentimentul generalizat de frustrare a milioane de cetăţeni europeni, atât de vizibil astăzi. In perioada mandatului de prim-ministru n-am auzit ca dumneavoastră să fi fost chemat la raport, vreodată, de vreun for ori de vreun comisar european  pentru a da socoteală de cât de  valabile ori nu erau  politicile  interne ale cabinetului Barroso ori pentru a vă impune, ex catedra,  cu forţa dictatului, măsuri arbitrare în contradicţie cu practica europeană curentă. Uitând sau ignorând voit propria dumneavoastră experienţă, ca şi parcursul sinuos, de durată  al aderării  propriei ţări la  U.E. aţi exersat, sub presiunea măsurilor punitive, de la înălţimea funcţiei actuale,  practica ingerinţei, da, cu tânărul Victor Ponta, prim-ministrul unui guvern legitim. Și implicit aţi exersat-o faţă de România.

          Reproşurile celor 8,5 milioane de votanţi  pentru slăbiciunile, pentru uşurinţa cu care a acceptat, fără a avea un mandat politic ori popular expres, condiţii umilitoare aflate în afara regulilor jocului, sunt parte a dezamăgirilor şi frustrărilor noastre pe care le vom tranşa în viitor tot la urne. Asta nu vă exonerează cu niciun chip şi câtuşi de puţin de propria dumneavoastră  răspundere  pentru falia, pentru rana adâncă deschisă în trupul societăţii româneşti sfâşiată deja de mult timp de inegalităţile, ilegalităţile şi aroganţa sfidătoare  a succesivelor guverne ale regimului Băsescu pentru care nu aţi avut, în ultimii opt ani, decât inexplicabile şi nemotivate dovezi de acceptare şi încurajare. V-aţi situat de fiecare dată, atunci dar şi în zilele noastre, fără rezerve şi fără minime îndoieli, de partea acelor forţe care, mistificând grosolan realităţile româneşti şi deturnând pe făgaşuri  defăimătoare adevărata motivaţie şi dimensiune a nemulţumirilor populare, v-au strecurat în ureche otrava delaţiunii şi invectivei cu forţa şi abilitatea unui aparat propagandistic demn de epoca bolşevică a kominternului. De partea cealaltă, un guvern ataşat cu toată convingerea cauzei democraţiei europene, nu doar declarativ dar şi prin exemplul faptelor, continuă să fie tratat de oficialităţi europene în frunte cu dumneavoastră  cu o suficienţă şi cu un dispreţ nepermise, nedemne de statutul  de oameni politici europeni. În pofida multor şi supărătoare indecizii, a concesiilor făcute şi a  temerilor cu totul exagerate ca nu cumva să vă supere  după ce  l-aţi pus pe coji de nucă  la Bruxelles, guvernul Ponta  este, totuşi, un guvern onest, determinat să-şi pună programele şi politicile în folosul binelui public. Este o şansă, o promisiune, o alternativă viabilă căreia românii, vreţi, nu vreţi, i-au acordat girul şi încrederea lor aşa cum,  dacă va fi cazul, tot ei îi vor   retrage această încredere odată pierdută.  Se pare că nu luaţi deloc în seamă şi în serios guvernul actual al României, investit democratic ori o faceţi doar sub rezerva condiţionalităţilor. Păcat!  Avem, deasemeni, un preşedinte interimar  care îşi poartă cu demnitate  însemnele, prerogativele şi simbolurile  funcţiei, adică decent, civilizat, normal. În plus, preşedintele interimar este posesorul unui discurs şi  al unor daruri oratorice  de comunicare  excepţionale, care ar tăia respiraţia şi ar pune în umbră discursul multor  politicieni europeni. Şi totuşi vă încăpăţânaţi să-l trataţi, absolut nemeritat, ca pe un paria. Demonstraţi astfel că vă sunt mai dragi, mai apropiate personaje asemănătoare celor din întunecatul trecut, al familiei Borgia, de pildă, decât chipurile senine, însemnate de amprenta epocii luminilor. Istoria dar şi contemporaneitatea vă vor arăta cândva cât de mult v-aţi înşelat în alegerea dumneavoastră. Păcat!

Textul e mai lung, perfect articulat. Citiți întregul text dând click pe http://www.cotidianul.ro/scrisoare-larg-deschisa-domnului-jose-manuel-durao-barroso-191188/ – are deja succes de cititori, a apărut în Cotidianul.ro.