Luni, 27 martie 2023. Nu reușesc în continuare să ignor războiul de la graniță, din Ucraina, e deja o nouă boală mentală. Dimineața și seara verific agențiile de presă să văd ce se mai întâmplă pe front, sunt într-o cursă contracronometru cu un rău pe care mi-l provoc singur, astfel. În fiecare zi ucrainenii anunță altă mie de militari ruși omorâți în „ultimele 24 de ore” și efectiv mă blochez. Cum e posibil acest măcel, în secolul XXI, într-o Europă mai mult decât civilizată?
„De fapt, ţările NATO sunt o parte a conflictului. Au făcut din Ucraina o mare tabără militară. Ele trimit arme şi muniţii trupelor ucrainene, le furnizează informaţii, inclusiv cu ajutorul unei constelaţii de sateliţi şi a unui număr semnificativ de vehicule aeriene fără pilot. Instructorii şi consilierii NATO antrenează armata ucraineană, iar mercenarii luptă ca parte a batalioanelor neonaziste”, a declarat azi Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, influentul Nikolai Patruşev în Rossiskaia Gazeta. În opinia sa, Occidentul nu va opri acest conflict până când Rusia nu va fi învinsă: „Încercând să prelungească această confruntare militară cât mai mult posibil, ei nu îşi ascund obiectivul principal – înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă şi dezmembrarea ei ulterioară”… Asta ar fi ideea? Suntem în plin război mondial „tacit”, de fapt?
Federația Rusă a declanșat o „operațiune militară specială” în Ucraina în 24 februarie 2022 (după ce a ocupat Crimeea în 2014, „pașnic”), anume să fie înfrântă de NATO „pe câmpul de luptă” (pe fostul teritoriu al URSS, în care granițele republicilor desprinse, devenite state, au granițe aleatorii) și să fie dezmembrată? Așa cum a fost dezmembrată, eventual, Iugoslavia de NATO… Adică atât de proști conducători are Federația Rusă, să se lase atrași în acest război fratricid din Ucraina (o Ucraină cu o „minoritate” rusă colosală)? Nu se mai pune problema impunerii unei noi ordini mondiale (alta decât cea globală neoliberală promovată de statele NATO, refuzată în principiu de Rusia și China, cu „democrații populare autoritare”, deși au fost și ele profitoare ale actualei globalizări)? Din agresor, Rusia devine victimă?
Va fi înfrântă Rusia? Rusia, care are cele mai multe arme nucleare de pe planetă, care pot declanșa apocalipsa? Contraofensiva ucraineană (susținută de statele NATO, în frunte cu SUA și Anglia) anunțată pentru această primăvară va trece dincolo de granițele Federației Ruse? Să ne ferească Dumnezeu, rușii au armament sofisticat, au demonstrat asta trimițând rachete de pe submarine și nave sau de pe avioane nedetectabile de radare, lovind devastator ținte militare de la sute, dacă nu mii de kilometri, în Ucraina… O dezmembrare a Federației Ruse n-ar aduce decât mai multe state cu arme nucleare și cu alți conducători de tip Putin în frunte, ar fi un pericol pentru întreaga omenire… În contextul în care pierderile umane ale armatei ruse în războiul pe scară largă împotriva Ucrainei au depășit deja 230 de mii de oameni. Vorbim nu numai despre morți, ci și despre dispăruți. Cifrele au fost publicate în dimineața zilei de 25 martie de influentul canal rus de Telegram „General SVR”, citând surse de la Kremlin. Potrivit sursei, aceste cifre au fost furnizate direct lui Vladimir Putin.
„Generalul SVR” notează că rezumatul furnizat lui Putin conținea următoarele cifre: 169.452 de militari ai Forțelor Armate RF, 55.161 de mercenari Wagner, 7.218 oficiali de securitate ai Gărzii Ruse. Așadar, pierderile totale ale rușilor ar fi depășit 230 de mii de oameni. Rezumatul Statului Major ucrainean prezintă cifre mai modeste. Așadar, potrivit ucrainenilor, 169.890 de invadatori ruși au fost deja eliminați în război, dintre care 720 doar în ziua trecută. Ați citit bine, 230.000 de ruși morți în Ucraina din 24 februarie 2022 încoace… Să mai pun la socoteală și morții Ucrainei în acest război nebunesc (număr ținut secret)? E ceva de neimaginat. Sper din toată inima să nu fie reală această știre. Oricum am lua-o, dacă rușii își permit să piardă această cifră înspăimântătoare de militari pe frontul din Ucraina, înseamnă că vor considera legitimă ocuparea teritoriile ocupate, că n-au vărsat sânge degeaba… Probabil după contraofensiva ucraineană anunțată din această primăvară se va dubla cifra morților ruși în Ucraina. E un coșmar…
***
Dinspre luna care a trecut, în plan personal, nimic de consemnat. Am făcut două drumuri la București (unde am domiciliul stabil, reamintesc; dar extrem de rar mai trec pe aici), unul în 7 martie, cu obligații scriitoricești, ocazie să mai trec și eu pe acasă (și să car cu mașina o nouă tranșă de reviste literare vechi, pe care le frunzăresc la Brașov, tai din ele ce mă interesează și le arunc; nu mai am unde să le depozitez). Al doilea drum, în 18 martie: am votat la București (am venit cu trenul de la Brașov; fiind zi de sâmbătă, traficul rutier e infernal pe acest traseu) pentru actualul președinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, nu și pentru revotatul președinte al Filialei Poezie București, Horia Gârbea (filială de care aparțin). Sunt alegeri generale (în curs) la toate cele 20 de filiale al Uniunii Scriitorilor (la care se votează separat și pentru președintele Uniunii, nu numai pentru președintele filialei și comitetul ei de conducere), pentru un mandat de cinci ani. Am scris despre situația de la Uniunea Scriitorilor în revista lunară Expres cultural de la Iași, în pagina 3 la https://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2023/02/wp-1677178363337.pdf
În rest, am citit (la nesfârșit), am onorat obligații scriitoricești (colaborări la reviste; vineri, 24 martie a apărut un răspuns al meu la noua anchetă a României literare intitulată „Exercițiu de imaginație”; în Tomisul cultural Nr. 4 / 2023 mi-a apărut un interviu ieșit din țâțâni, luat de directorul revistei, Iulian Talianu). Lasă că am scris când și când versuri pentru sertarul sufletului meu, de bine, de rău… O frumoasă prezentare a volumului meu de versuri „Luare aminte” a fost transmisă de emisiunea celebrei realizatoare Teodora Stanciu pe Revista culturală Trinitas, prin Daniel Cristea-Enache, poate fi ascultată de la minutul 1:32:00, la https://soundcloud.com/radio-trinitas/revista-culturala-trinitas-12-martie-2023?in=radio-trinitas/sets/revista-cultural-trinitas-2023
Apropo de colaborări publicistice, am răspuns iar la o anchetă a publicației (care apare sub egida Uniunii Scriitorilor la Bistrița), Răsunetul cultural, despre debut. De curiozitate, rețin aici:
Anchetă Răsunetul Cultural (Ilie Rad):
Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicație?
Mi se părea că l-am apucat pe Dumnezeul-scriitorilor de un picior
Întâi, debutul într-o publicație. Trimitem prin poștă, în liceu, poezii la redacții la întâmplare și nu cumpăram revistele, să văd rezultatul, locuiam la Adjud (capitală de raion până în 1968, regiunea Bacău; azi Adjudul e în județul Vrancea), trebuia să le cumpăr. La un moment dat, după câteva luni de la apariția unui poem în pagina de cultură a ziarului regional Steagul Roșu din Bacău, un văr m-a anunțat că el m-a citit sigur, cum de n-am văzut? A trebuit el să caute ziarul, și l-a găsit, așa că am considerat că debutul meu într-o publicație a avut loc în ziarul pomenit, la sfârșitul anului 1967 (aveam 17 ani, luasem diploma de bacalaureat și plecasem de acasă; am fost dat la 6 ani la școală).
Probabil că am fost atunci fericit de întâmplare. Curios, mai târziu, după ce am devenit un nume mai cunoscut, am citit în revista Tomis că am debutat în paginile ei. N-am idee în ce an și cu ce poem am debutat aici, probabil tot în anul 1967. Am luat însă seama între timp (când m-am gândit mai în amănunt) că, de fapt, eu am debutat în „revistele” mele! Că din 1964 (aveam 14 ani) am „scos” șapte titluri de „reviste” ale mele, aveau și preț, le vindeam colegilor de liceu, la Adjud. „Reviste” (le pun în ghilimele fiindcă erau scrise de mână pe file A 3 îndoite, în regim „clandestin”, cu imagini de artă lipite, în care publicam poeme ale mele, proză, teatru, originale; publicistică, interviu). Așa că pot să consider debut al meu la 14 ani, într-o proprie revistă, chiar dacă el nu poate fi astfel… validat oficial.
Dinspre debutul editorial, e și mai complicat. În anii 70 ai secolului trecut se debuta editorial prin concurs (editurile, câte erau, aveau un juriu al lor). La 24 de ani, în 1974, mi-am dactilografiat primul volum de versuri (se intitula „Libertatea de a fi”; a rămas până azi în sertar) – în fiecare an din 1974 am trimis la edituri alt volum al meu original dactilografiat, n-am fost băgat în seamă de jurii, scrisul meu nu convingea. Abia în 1977 mi s-au reținut cinci poeme, care au fost incluse în „Caietul debutanților – 1977”, la Editura Albatros. Locuiam la Focșani (căsătorit, cu copil de doi ani), eram pedagog la un liceu și efectiv țopăiam pe stradă când am aflat că am debutat… editorial, vorba vine. O profesoară de română renumită la Focșani, întâlnită atunci, se mira că pot fi atât de entuziasmat, părându-i-se un fleac provincial faptul că apăream doar cu cinci poeme într-o antologie „oarecare” a debutanților, cred că îi era sincer milă de mine.
M-am bucurat la începutul anului 1978, când a apărut antologia debutanților, cum aveam să nu mă mai bucur la apariția niciunei cărți. Mi se părea că l-am apucat pe Dumnezeul-scriitorilor de un picior. Lasă că abia în 1980, trei ani mai târziu aveam să apar cu o carte a mea de debut (premiat în 1979 la Editura Albatros), carte norocoasă, care avea să fie premiată de Uniunea Scriitorilor (alături de cărțile lui Matei Vișniec și Aurel Pantea). Ce vremuri…
Liviu Ioan Stoiciu
15 martie 2023. BV
La titlu, lucrare de Felix Aftene
0 Comments