Joi, 23 septembrie 2010. Întâmplări personale – din metrou. 1). Ştiţi că eu merg la locul de muncă (la 1 octombrie ni se va hotărî iar soarta la ministerul la care am fost arondaţi; acest loc de muncă ar putea să dispară ca prin farmec, bat în lemn) cu metroul două staţii, până la staţia Romană, de unde vin la redacţia Viaţa Românească (în sediul unde e şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti; am program după-amiază; comedia e că eu am intrat în concediu de odihnă legal de luni, 20 septembrie şi că eu vin normal la redacţie). Fapt divers de ieri. Aştept metroul pe peron, văd un tânăr că se uită lung la mine, pare a fi student, are în mână un suport de hârtii, m-am gândit că face parte dintre cei ce-ţi pun întrebări la diferite sondaje – întâi te întreabă politicos dacă vrei să răspunzi. Eu le răspund politicos de fiecare dată că nu vreau să răspund… Citesc pe monitoarele plate suspendate de plafon ştirile la zi (pe Boom TV; am impresia că sunt tot o afacere a lui S.O. Vîntu). Tânărul îmbrăcat curat, chiar elegant, se apropie de mine şi-mi spune să nu mă supăr, îmi pune sub ochi o reţetă medicală şi mă roagă să o citesc. 
Am ridicat din umeri, eu nu văd fără ochelari, am ridicat sprâncenele, n-am scos un cuvânt. Tânărul mi-a spus că are nu ştiu ce pe bază de „gastro” şi are nevoie de 5 lei, dacă… Asta e o nouă formă, civilizată, de cerşitorie a tinerilor (care nu sunt vagabonzi, ci frumos mirositori)? N-am scos în continuare nici un cuvânt, m-am căutat în portmoneu, tânărul mi-a spus „Ştiu că mă înjuraţi în gând”… Am rămas blocat, nu-l înjuram deloc în gând, dar nici nu-mi făcea plăcere să fiu luat de fraier, să ia bani de la mine şi să meargă să mai bea o bere pe ziua de azi, probabil mi-a citit pe faţă dezamăgirea şi de aceea mi-a spus că ştie el că eu îl înjur în gând. Am văzut că vine trenul metroului meu şi m-am hotărât: i-am dat 3 lei (îi ajung pentru o bere; m-am gândit că între toţi morţii cunoscuţi de mine cât au fost în viaţă, mai ales scriitori, mi-o fi mulţumind vreunul pentru pomana făcută). A doua zi m-am temut că-l voi întâlni iar pe acest tânăr cerşind, oare m-ar recunoaşte, să nu-mi mai ceară? Nu l-am întâlnit, poate chiar i-am făcut un bine celui ce mi-a spus că-l înjur în gând fiindcă mi-a cerut câţiva bani, acolo… Bucureştiul nu duce lipsă de cerşetori, dar tineri arătoşi, cum era cel ce mi-a cerut bani punându-mi sub ochi o adeverinţă medicală (probabil falsă; deşi ar fi putut fi şi „pe bune”, am impresia că mi-a cerut bani fiindcă nu-i ajungea să-şi cumpere medicamentele, n-am fost atent; oricum, consider că e o agresiune publică acest gen de cerşit, când cerşetorii vin la tine expres să le dai bani, pe care eu n-o accept, de regulă; normal ar fi să stea cerşetorii deoparte şi să primească bani de la cei ce trec prin faţa lor, dacă vor, nu să vină peste tine să-ţi forţeze mâna). 
E un cerşetor la metrou pe care-l întâlnesc zilnic, paşnic, îmbrăcat „bine”, stă pe scări cu un carton pe care a scris de mână: „Sunt muritor de foame, n-am din ce să trăiesc, sunt bolnav” – nu o dată l-am văzut fără să vreau, de la distanţă, la McDonald’s, trăind pe picior mare. E şi acesta un mod de viaţă, să trăieşti din mila trecătorilor, n-am nimic împotrivă… Ce voiam să spun cu aceste două exemple de cerşetori? În mod ciudat, cu tânărul care a dat peste mine n-am simţit nevoia să schimb nici o vorbă, în schimb simt nevoia să schimb o vorbă de câte ori îl văd pe cel cu cartonul pe care scrie că moare de foame – de ce cu el mi-ar plăcea să schimb o vorbă? N-am nici o explicaţie, motiv să nu intru cu el în vorbă.
2) Astăzi mi-a telefonat poetul şi jurnalistul piteştean Ştefan Dumitru (numele lui e Dumitru, Afrimescu e adăugat de la satul natal): sunt în Bucureşti, m-a anunţat. Unde eşti? La Romană, la Coloane. Tocmai eram în metrou: bine, stai acolo, ies imediat din metrou. Salut, salut. Drumul meu (aşa fac joia) era să frunzăresc presa literară la librăria MNLR (singurul loc din Bucureşti unde găseşti reviste literare, în afara României literare), m-a însoţit. Mi-a spus că a depus azi la sediul USR contestaţie la Comisia de validare – subliniind că toţi cei 11 scriitori de la Filiala Piteşti a USR care au cerut să fie primiţi în USR (fiecare are trei cărţi de literatură publicate) au fost respinşi. 
E uimitor să aud iar că toate dosarele propuse au fost respinse de Comisia de validare, fiindcă toţi cei ce sunt primiţi nu vor fi decât membri stagiari ai USR pentru trei ani. În continuare nu înţeleg de ce s-a ajuns în această situaţie, de a fi respinse de la o filială toate dosarele depuse de primire în USR, odată ce toţi cei primiţi în acest an vor fi membri stagiari (fără drepturi). Ştefan Dumitru Afrimescu mi-a spus că a adăugat alte două cronici la cărţile lui, semnate de N. Prelipceanu şi Mircea Bârsilă. E culmea, dacă nici autori care au cronici favorabile semnate chiar de cei ce sunt în Comisia de validare nu sunt primiţi membri stagiari ai USR… Am venit cu Ştefan Afrimescu la sediul redacţiei Viaţa Românească (acum a aflat el unde e această redacţie), i-am dat din revistele literare adunate pe birou, sosite prin poştă „la schimb”. Am scris altădată aici că Ştefan Dumitru nu are un loc de muncă de când s-a desfiinţat ziarul Vocea Argeşului. M-am mirat încă o dată că el, care a lucrat la România liberă (nu contează că era corespondent de la Piteşti, avea salariu de la ziar; ba chiar era în graţiile „aripii Băcanu” de la ziar) nu ştia că s-au regrupat „oamenii lui Petre Mihai Băcanu” şi au scos un săptămânal intitulat Timpul. Se vede, am observat, că tu nu mai citeşti blogul meu (cum mi-a dat de înţeles nu demult, când am scris de el aici). Nu prea mai am Internet, mi-a răspuns. În drumul spre redacţia Viaţa Românească i-am cumpărat numărul 2 al săptămânalului Timpul, apărut azi (2,5 lei) şi l-am invitat să dea telefon foştilor lui prieteni de la România liberă, poate are norocul să i se găsească un loc de muncă aici, la noul „ziar” Timpul. I-a răspuns la telefonul (preluat de pe noul Timpul) o voce feminină familiară lui, nu era nimeni în redacţie, să încerce mâine, i-a dat şi telefoanele şefilor – îi urez să aibă noroc. Deşi e greu, nu cred că va putea plăti cu un salariu de la Timpul şi o chirie de 300 de euro în Bucureşti, şi bani de masă, de ţigări, Internet şi tot aşa… 
„Poate mă lasă corespondent la Timpul pe trei judeţe, stau acasă, îmi repar maşina şi fac teren”, speră el. Din nefericire, acum am primit prin telefon o veste care m-a dat peste cap, am aflat că o rudă dragă a fost depistată cu cancer, mâine vine la Bucureşti să repete analizele. Mi se face rău când mă gândesc. Vă daţi seama, mi-a pierit tot cheful de viaţă. Am plecat împreună cu Ştefan Dumitru Afrimescu la metrou la Romană, i-am plătit drumul. De la Unirii, el trebuie să ia alt metrou, să ajungă în Militari, de unde să se urce într-un microbuz de Piteşti. Mi-a spus în treacăt că n-are decât 10 lei la el şi drumul îl costă 18. Am înţeles, mi-am amintit că toţi prietenii lui piteşteni s-au plâns de „tapaj” – e normal, dacă n-are loc de muncă. Fără să scot vreo vorbă, la Unirii am intrat cu el în McDonald’s (din staţia de metrou) şi l-am invitat să-şi cumpere ce doreşte, după care i-am dat 10 lei, să completeze banii de drum. Să fie şi aceşti bani în contul pomenilor pentru morţi… Ieri, tânărul care m-a asigurat că o să-l înjur în gând fiindcă mi-a cerut bani, azi… Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am fost în stare să-i ajut din ce mai am. La ieşirea din metrou am auzit, de parcă s-ar fi referit şi la mine: „Noi suntem vai de mama noastră”.
PS. Primesc pe e-mail invitaţia să citesc revista literară Arca de la Arad (redactor-şef Vasile Dan; revista, mereu echilibrată, apare sub egida USR). Vă invit să daţi click pe ultimul ei număr, 7-8-9 / 2010 pe http://www.revistaarca.ro/2010/7-8-9/sumar%207-8-9_10.htm (daţi click pe fiecare titlu din sumar). Totodată, primesc în format PDF şi ultimul număr din revista literară particulară intitulată Plumb (apare la Bacău, dar nu ştiu dacă mai apare şi pe suport de hârtie; redactor-şef Petru Scutelnicu; pe director nu-l cunosc), daţi click pe Revista -SEPTEMBRIE-2010_Layout 1 2[1] 
(şi iar click pe dreptunghiul apărut). Nu e nevoie să le comentez conţinutul.
PS. 2. Continui să mă minunez în faţa textelor critice scrise de Tudor Cicu la Comentarii – n-am mai pomenit. Ştiu că Tudor Cicu e membru al USR, dar nu ne cunoaştem (îmi e chiar imposibil să înţeleg de unde are cărţi ale mele). Am îmbătrânit în lumea noastră literară şi n-am mai avut parte de asemenea surpriză. Îi mulţumesc şi pe această cale. Nu pot să cred că volume de versuri vechi ale mele mai prezintă vreun interes, că mai pot fi citite azi (de regulă se citesc numai cărţi abia apărute, cele vechi se îngroapă sub praful bibliotecii, în cel mai bun caz, dacă nu se aruncă direct la coşul de gunoi). Sper să nu mă deochi. Citiţi şi numai ce a scris ieri la Comentarii aici şi vă lămuriţi, daţi click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/09/exasperarea-la-romani-20-12-2012-final-de-ciclu-un-potop-va-ingropa-civilizatiile-planetei-urmat-de-o-epoca-glaciara/
PS. 3. Fotografiile ce însoţesc pagina aceasta online: în Parcul Carol, duminică, 19 septembrie 2010.
0 Comments