0
9 comments

Marţi, 19 aprilie 2011. În această dimineaţă, de la ora 10, a avut loc şedinţa trimestrială a Consiliului Uniunii Scriitorilor (e un fel de a zice trimestrială, în primul trimestru al acestui an nu s-a ţinut). Nu încetez nici azi să nu mă mir, asemenea ultimei şedinţe a Consiliului USR de anul trecut, atmosfera de destindere nu a fost tulburată de nimic. N-am altă explicaţie decât că membrii acestui Consiliu ales al USR sunt mulţumiţi de actualul mandat al preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, de când a dat lovitura cu sutele de mii de euro primite de la Guvern pentru susţinerea unor reviste literare (care sunt proprietate a USR). Azi a fost aprobată, de altfel, execuţia bugetară pe anul 2010. Cu totul nesperat (în condiţiile în care timbrul literar continuă să intre simbolic în vistieria USR), USR are un excedent cum n-a mai avut. Excedent care nu poate decât să dea aripi actualei conduceri a USR (nu numai operative, plătite, ci şi celor din Consiliul USR, care nu primesc nici o alocaţie).

S-a început cu „Informarea Preşedintelui – probleme curente ale USR şi dosare CNSAS”. Nu sunt veşti, continuă procesul cu Casa Monteoru, unde e acum sediul USR, povestea lui nu e încheiată (Casa Monteoru a fost câştigată de moştenitori; între timp însă actele de moştenire au pus nişte semne de întrebare juriştilor Primăriei Capitalei, la fel donaţia anulată, am impresia; nu s-au dat amănunte, să nu fie influenţată acţiunea de recurs; în orice caz, se mai trage de timp, Casa Monteoru continuă să fie sediul USR şi Sala Oglinzilor stă pe mai departe gratuit la dispoziţia manifestărilor scriitoriceşti, de la lansări, la „Ora de română”; aţi reţinut, Eugen Suciu a închis definitiv „restaurantul scriitorilor”, aflat până anul trecut în Casa Monteoru). În privinţa Casei Vernescu şi a procesului lui Gigi Becali, care a luat ţeapă de la o moştenitoare (Casa Vernescu a fost vândută statului din… 1908, a subliniat Nicolae Manolescu, n-a fost naţionalizată; azi nu se ştie nici măcar dacă Vernescu a fost proprietarul acestei case), rămâne deocamdată numai temerea că mafia imobiliară ar putea să pună USR într-o situaţie mai mult decât delicată (o asemenea mafie, vă reamintesc, a lăsat Uniunea Artiştilor Plastici fără sediu, o clădire superbă). Deocamdată Gigi Becali nu are „calitate procesuală activă”, procesul nu poate fi început, dar Gigi Becali atacă USR indirect (USR i se fac tot felul de controale suspecte). „Becali i-a iertat de Paşti pe Copos şi pe toţi ai lui, pe noi nu ne-a iertat”, a subliniat amuzat Nicolae Manolescu… Să sperăm că USR nu va avea probleme şi cu Casa Vernescu şi că va funcţiona pe mai departe „găina de aur” a USR, Cazinoul din Casa Vernescu (USR e în parteneriat cu acest cazinou).

În alt plan, continuă procesele cu editurile care nu plătesc timbrul literar legal. A fost dat şi un exemplu, al patronului Editurii Curtea Veche, Grigore Arsene (care era şi preşedintele Asociaţiei Editorilor din România) – despre care Nicolae Manolescu a scris la rubrica sa din Adevărul, îl citez: «Cu ocazia unei recente întâlniri organizate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, un editor a declarat ritos că, în opinia sa, nu există creatori literari. În ştiinţă, da, există creatori, nu însă în literatură. Editorul cu pricina fiind, pe vremea când nu se ocupa de afaceri, profesor de matematică… Ce-l poate determina pe un om care şi-a legat viaţa de cărţi să facă asemenea afirmaţii? N-am decât un singur răspuns: autorul stupefiantelor afirmaţii nu este intelectualul, ci omul de afaceri. Afirmaţiile cu pricina au fost, de altfel, făcute în contextul unei discuţii despre timbrul literar. Domnul Grigore Arsene refuză să accepte legea care îi obligă pe editori să adauge două procente la preţul cărţilor pe care le vând. Pentru cumpărător, plusul e derizoriu. Pe editor nu-l costă nimic. În schimb, asociaţiile de creatori literari reuşesc să supravieţuiască în economia de piaţă… Dispariţia lor ar conduce neîntârziat la mizeria câtorva sute, poate, peste o mie, de scriitori care beneficiază de sprijin financiar ca membri ai acestora. Domnul Grigore Arsene a mai spus că drepturile de autor sunt suficiente şi a respins orice suprataxare. E o imprudenţă. Din două motive: drepturile de autor nu sunt o taxă; iar invocarea lor în acest context, şi, încă, de către un om care ştie mai bine decât oricine cât de derizorii sunt, inclusiv acelea pentru traduceri, nu e o idee bună. Ea ne poate duce cu gândul la faptul că  editorii nu doresc să plătească procentele cu pricina, nu neapărat din zgârcenie, ci din cauză că i-ar obliga la o transparenţă care ar dezvălui niscaiva tiraje subestimate, în detrimentul creatorilor literari şi deopotrivă al statului care încasează impozite. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar nici să fiu luat de naiv». Motiv în plus pentru preşedintele USR să intervină şi în Parlament, pentru modificarea radicală a Legii timbrului de carte – anume, pe fiecare carte vândută să fie lipit timbrul literar (ca înainte de 1945; sau ca la ţigări şi alcool), în acest fel contabilitatea vânzărilor e strictă (măcar atâta cât poate fi în România) şi USR primeşte într-adevăr banii pe timbrul literar pe fiecare carte vândută (mă amuz, dacă va fi lipit timbrul pe fiecare carte vândută, vom putea vorbi în viitorii ani de contrabandă cu cărţi; ne vom putea mândri că la noi e ca la nimeni). Până acum timbrul literar era inclus în preţul cărţii şi numai Dumnezeu ştie dacă editura vărsa valoarea lui către USR (cu atât mai mult cu cât suplimentarea tirajelor poate fi făcută de editor fără probleme, păcălind autorii). Totodată, în legea modificată a timbrului literar se va cere şi taxarea cărţilor online, ce apar „pe suport electronic”. Deocamdată, modificarea legii timbrului nu e o prioritate în Parlament (mai rău, liderul Comisiei de cultură din Parlament, Sergiu Nicolaescu, şi-a dat demisia ieri din PSD şi e de aşteptat să fie înlocuit; sigur, baza nu era în Sergiu Nicolaescu, ci în Radu F. Alexandru, care s-ar putea să fie subminat de PDL, fiindcă îl susţine de Vasile Blaga la preşedinţia PDL, şi „oamenii lui Băsescu” sunt tot mai nervoşi), şi USR va avea de suferit pe mai departe, pe legea veche a timbrului literar, cu atragerea timbrului de carte în vistieria sa. Să nu uit, tot acum în Parlament e un proiect de modificare a Legii sponsorizării (lege modificată de mai multe ori până azi, negăsind înţelegere la ministrul de Finanţe) – în aceste vremuri de austeritate e de necrezut că ar putea funcţiona o lege care să scutească de impozite pe cei ce sponsorizează. Păcat că scriitorii români n-au membri în Parlament (culmea, avem scriitori maghiari membri ai USR chiar la vârful Guvernului, Marko Bela şi Kelemn Hunor!), care să forţeze aceste legi modificate ale timbrului şi sponsorizării.

Las pentru mâine discuţia liberă din cadrul Consiliului USR pe seama dosarelor CNSAS la adresa scriitorilor. La punctul doi de pe ordinea de zi, poetul Viorel Lică (el conduce Comisia de cenzori) a prezentat execuţia bugetară pe anul trecut – dar n-a fost ascultat de nimeni. Se repetă la nesfârşit această situaţie, scriitorii nu sunt interesaţi de cifre, mai ales că nu ştii cum să transformi RON-ul în miliardele vechi, să poţi să evaluezi creşterea sau scăderea. Per total, cum spuneam la început, USR „stă bine” (fără să se laude), are un excedent care nu pune în pericol funcţionarea ei (nu dau amănunte, să nu se îmbolnăvească de supărare duşmanii USR), s-au reluat chiar şi lecturile publice plătite (nu şi proiectele). Pentru cei ce au invitaţii în străinătate, USR le dă de anul trecut 150 de euro de buzunar. S-a făcut o inventariere generală a obiectelor USR, s-a descoperit că tot tirajul la CD-urile cu poeţii filmaţi şi înregistraţi cu poeme (un proiect al lui Laurenţiu Ulici, din 2001) stă în depozit şi azi şi se deteriorează, în loc să fie date cadou de protocol elevilor sau bibliotecilor cu care colaborează USR. S-a mai casat o maşină a USR. La Casa Vinului (din Poiana Mărului-Bistriţa) n-au fost venituri de nici un fel, se aşteaptă în continuare o sponsorizare pe plan judeţean care să reconstruiască totul, deocamdată bate vântul (Casa Scriitorilor de la Sovata a fost lichidată, din păcate, cu ani în urmă). A fost ales la final un nou membru al juriului pentru Premiile USR acordate cărţilor apărute anul trecut (unul dintre cei aleşi anul trecut, Ion Pop, s-a recuzat, având o carte de poezie pe piaţă şi o carte de critică, despre avangardă) – s-a votat pentru criticul Andrei Terian din Sibiu. În plus, a fost introdus în Comisia de Monitorizare şi Suspendări a USR şi Peter Sragher…

PS. Mi-a scris poetul optzecist Viorel Padina (semnează AVP, „A” e probabil de la „avocat”), pe care eu nu-l cunosc. I-am citit poezie cu ani în urmă (am mai spus, e un poet de valoare, preţuit de colegii lui de la Cenaclul de Luni). Sincer, nu ştiu de ce se consideră un disident (şi mai ales de ce-i face praf pe toţi cei care nu ştiu nimic de disidenţa lui). Viorel Padina e extrem de agresiv în mediile online (comentariile sale fiind nelipsite pe siteuri de ziare sau pe bloguri; pe mine m-a făcut albie de porci, negândind ca el, de parcă n-aş avea drept la opinie; noi fiind pe baricade adverse, el îl iubeşte pe Traian Băsescu; îl invidiez că are atâta timp la dispoziţie, în orice caz, să citească). Sunt deja amuzat, Viorel Padina continuă să mă înjure (ba mai rău, să mă calomnieze), bătând efectiv câmpii. Mă tot întreb dacă e în toate minţile, fiindcă depăşeşte orice imaginaţie în a mă calomnia. Îl rog şi pe această cale să nu-mi mai scrie, dacă e incapabil de dialog civilizat. Îi amintesc şi lui, şi cui mai e interesat – eu n-am nici o obligaţie faţă de nimeni, scriu aici din pură plăcere (fără să primesc, Doamne fereşte, vreun ban), să mă mai eliberez. Toate jignirile la adresa mea n-au ce căuta pe acest blog… Reţin, totuşi, din ultimul lui comentariu (regretând că suferă şi el de singurătate, cum sufăr şi eu), să afle toţi prietenii lui: «tu ramai acelasi “original” zvapaiat care l-a facut pe probabil singurul rezistent anticomunist autentic, cel putin din anii 80 (recte tot pe mine, mha, zapacila… :)) “un profitor al regimului Basescu”, desi io n-am zis niciodata decat ca Basescu ista e “raul cel mic”, si oricum n-am profitat niciun kktzic de pe urma regimului Basescu, azi fiind somer si quasi muritor de foame in urbea mea»… E un semnal pentru cei ce-l mai citesc. E posibil, un avocat pro-Băsescu să fie şomer? Nu pot să cred. Îmi pare sincer rău, Viorel Padina, că nu te descurci: tu meriţi o altă soartă…

PS. 2. N-am reuşit să fac decât două poze „ca lumea” cu telefonul mobil (descărcat) de la şedinţa Consiliului USR de azi. N. Manolescu a observat degeaba că are de faţă un paparazzi… Celelalte trei poze sunt din Parcul Carol, de duminică.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Oare aceşti membri ai USR (chiar sus puşi): căutând ei o uşă „uşa spre altă dimensiune…”, sa scoată cultura la liman… – şi nu-mi vin în minte decât ciorile, din nou ciorile.. „ciorile/strânse grămadă le cârâie un zbor pe deasupra/capetelor”. Faceţi cu mine următorul exerciţiu şi citiţi „Copacul cu ciori”, poemul de la pag. 23, din vol. „craterul platon”. Poemul nu are nevoie de puterea celor de la vârf ca să legifereze cîte ceva în acest Eldorado al celor care mai mişcă prin USR: e cât pe aci să ne lămurească enigma demonului care îl va răscoli pe poet de-a lungul existenţei sale. Că n-o face, sau nici nu are intersul de a-şi veghea îndeaproape adevărurile, e justificarea ce face parte din tainele poeziei sale. Mulţi alţii n-au decât să creadă că sunt atenţi la ce spune poetul acum. Cităm: „ ciorile din vârful plopului uscat, în curtea/bisericii, nu sunt/ciori – sunt amintiri: dacă le-ar da prin cap să bea din apa/stâncii, ar vorbi ca noi şi ar vâna/cu arcul”. De aceea, nu mă întrebaţi de ce Gaugain, pictorul impresionist al timpului său, nu fusese înţeles de armatorul care-i comandase tabloul „Calul Alb”, pe motiv că acesta a devenit prea verde. Frâul ni-l vom arunca în grajdurile împăratului Domn Amărăciune, pe coama celui mai prăpădit armăsar, ştiind că după o cupă de jăratec acesta va prinde aripi şi de aici de pe pământ mult nu mai e până în acea dimensiune a „factorului cal”: „ Pe câmpul de luptă/unde curajoşii, asemenea laşilor, au/fost uitaţi, degeaba/bat ei toba pieptului pe mai departe cu degetele/mâinii drepte- în cel mai bun caz/reuşesc doar să scoată la iveală buruiana unor deşarte/nepriceperi.” (factorul cal). Elocvent nu? Intri şi ieşi – dintr-o dimensiune în alta – în poezia lui LIS „acolo, înlăuntrul tău, în propriul sine”, ca prin „porţile hotarului tău”. Mulţi (se ştiu ei), pentru că nu au alţi zei decât „zeul amnezia”, se consideră eroi ai zilelor noaste, intră şi nu mai înţeleg să iasă. Simţi cum le treci pragul, cum se închid după tine pentru a-ţi subordona închipuirile ce ţi le tot propun, şi poate chiar raţiunea de a gândi, te împiedică să spui că anotimpul acesta întruchipează aici un sens, pentru că „te prind acolo”. Mesajele cifrate şi recepţionate din necunoscut (?) „din cine mai ştie ce dimensiune” (a poemului ), ne dă senzaţia supărătoare că am uitat totuşi ceva. Te întorci şi priveşti ca dinaintea unui „text în oglindă” pentru lămurirea acelui gând prins prizonier într-un labirint tare încâlcit. Dar „când întorci capul, nu e nimeni”. Eşti atât de singur, că iluuuziile se risipesc, ca şi în cazul lui Don Quijote, aflat fără de veste în pragul morţii. „A crăpat gloaba”, sunt ultimele cuvinte ale ale văduvei lui Marmeladov din „Crimă şi pedeapăsă”, şi sunt perfect lucide şi reale şi în ziua de azi, pentru că nu e mai puţin straniu să-ţi asculţi (fie şi întâmplător) propriile gânduri.

  2. Continuati să mă îndatoraţi, domnule Tudor Cicu. Încerc să mă abţin să vă mai mulţumesc, fiindcă am destui adversari care mă acuză de toate minunile, mai ales că suntem în Săptămâna Patimilor (eventual, inclusiv de faptul că dumneavoastră aţi putea fi creaţia mea). E o încântare să vă citesc, fie şi cu inima strânsă.

  3. Într-o zi cineva vă va citi şi vă va înţelege mult mai mult ca mine. Din păcate acea zi va fi mult mai încolo. Aşa îi este sortit poetului. Eu nu sunt creaţia ci revelaţia unui anotimp cînd v-am şi descoperit. M.I. spune ceva interesant (de aceea nu-l reproduc), el ştie că Dumnezeu ne-a intersectat drumurile, (dinadins spune el), mai mult pentru folosul meu… şi asta se va vedea nu peste mult timp.

  4. PS de ce nu l-aşi desconspira pe Marin Ifrim : “Dumnezeu v-a adus în aceeaşi lume complicată a scrisului”. Nu se va supăra pe mine.

  5. Să vă dea Dumnezeu sănătate, domnule Tudor Cicu, să vă duceţi crucea pe mai departe cu demnitate. Până şi modestia la dumneavoastră are valoare. Mergeţi pe mâna meritelor dumneavoastră.

  6. Pe Nicolae Breba, Ioan Groşan, Ioas S Pop etc. îi înţeleg, în privinţa lui Viorel Padina, pe dv., sub nicio formă; una este să nu ai carisma necesară coagulării unor simpatii, alta curajul de a-ţi înfrunta istoria şi destinul.

  7. Nu ma mir, Nikisor este cel mai apt conduce USR, altul mai bun nu cred ca exista, sa ma ixplic;

    1) Este om al sistemului de la 1950 incoa,,, este pe aceiasi masura cu ticalosi din Ro, stie ai prelucra ca sa faca treaba ptr scribisori nostri, de era un Goma presedent, avea gaura si multe belele, injuri, il sabotau ticalosi ailanti, asa ca ferice de USR ca Niki ii duce in spate povara, da escedent bugetar.. pe praful asta… numa Nikisor putea realiza excedent, brava lui si celor care l-au ales si vor realege, pe viata sa fie tartorele scribilor preasupusi, prea amenzici…

    2) parerea mea ce nu conteaza, si , bine este ca nu conteaza, ca cel mai veritabil presedent a fost Ulici, dupa el este Nikisor, dp 89 vorbesc, ca ce va veni dupa Niki… refuz gândi.. o sa-l regrete pâna si Goma pe Nikisor-ul nostru.

    3) pai, de aveti asa multe lovele, de ce aveti atâtia scriitori ce se vaita de saracie , mai vacareti decât scriitorimea rumâna nu gasi nici in India, desigur atât de multi vacareti…

  8. Stimate Domn O.M., vă înţeleg ironia, vine dintr-o amărăciune de fond – şi care, vai!! nu ne mai trece… Da, e cumva de mirare că execuţia financiară pe anul trecut indică un excedent. Nu cred să fie vorba despre o cifră semnificativă. Iar în fapt, din câte ştiu, anul acesta nu s-au mai finanţat Proiecte culturale. Iar banii pentru lecturi publice, culmea!, s-au returnat în mare parte. Vă vine să credeţi? Căci, da! scriitorii noştri cei cu gură mare, mereu nemulţumiţi, neînţeleşi, nedreptăţiţi, marginalizaţi etc sunt din păcate nişte inşi cu capul în traistă. Ce mare lucru să aranjezi o lectură publică, la vreo şcoală, la o casă de cultură, câte unul, câte doi scriitori şi să încasezi acea sumă ridicolă, a fost 200 etro, acum sunt 150?! dar ne văicărim că nu-i avem nici pe ăia! Ar fi să ne mirăm, să ne şi scârbim de astă delăsare a scriitorimii, dar… suntem în Romînia, nu? Credeţi că din fondurile excedentare onor conducerea, cei din Consiliu, au să se repeadă să ridice Monumentul scriitorilor încarceraţi?! Nu, nici măcar nu le trece prin minte. De ce să se lege la cap?! Iar eu, autorul Proiectului cu pricina, pur şi simplu am obosit să-i tot abordez. Mai grav e că nu există un vinovat, câţiva vinovaţi – ci de vină suntem noi ăştia toţi, care ne-am resemnat să trăim astfel. Fără demnitate. Cîrtind la tot pasul. Neconstruind nimic temeinic. Aceşti oameni – şi-mi vine greu să o consemnez aici – nu scriu din prea-plinul firii lor generoase, ci scriu ca să-şi amorţească simţurile, să se refuleze – să mute ţinta vieţii lor de pe terenul realităţii pe cel al Himerei. Ion Lazu

  9. “Iertat să fie cel ce la mânie / Mi-a împlântat cuţitul pân-la os…”, scria cândva marele poet Labiş. Iertat să fiu şi eu că la grea supărare am scris aici, azi-noapte târziu, cuvinte nedrepte despre cobreslaşi. Retrag acele exprimări prea-aspre, scrise din exasperare. Nu! Trebuie să-mi asum până la capăt condiţia scriitorului. Or, acestuia, oricâte defecte ar avea el, nu se cuvine să-i aplicăm criteriile general valabile. Trebuie să-l “părtinesc” şi eu pe scrib, cu o exprimare a lui Pituţ (care se referea la popor, ceea ce e cam mult…) . Vom admite că dacă scriitorul ar fi conecatat sută la sută pe “problema astei vieţi”, nu i-ar mai rămâne energie să distileze esenţele. Etc. I. Lazu