Sâmbătă, 1 ianuarie 2011. Am fost în stradă în primele 50 de minute ale acestui nou an, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti (în faţa Palatului Parlamentului, unde am sosit cu zece minute înainte de miezul nopţii; cu mâna dreaptă imobilizată în „ghipsul” cu arici, m-am îmbrăcat şi încălţat cu greu), admirând 15-20-25 de minute (nu m-am uitat la ceas) artificiile izbucnite de unde vrei şi de unde nu vrei (că mai toţi dintre cei prezenţi, cu zecile de mii, aveau artificii, sticle de şampanii, coarne de drac şi peruci sau măşti, cumpărate de la faţa locului) la trecerea dintre ani. Fiind minus 8 grade (dar parcă au fost minus 18), zăpadă şi gheaţă peste tot, mi-au îngheţat picioarele şi mâinile, deşi aveam două perechi de ciorapi şi mănuşi. Am stat în bubuituri de artificii şi rachete, orbiţi de cenuşa aruncată de petarde. Doina Popa a bombănit continuu, că nu înţelege ce e nebunia asta generală. 
Las la o parte difuzoarele date la maximum, că vibra pielea pe noi. De la un moment dat totul s-a transformat într-un nour dens de fum, că abia mai vedeam artificiile cum explodează. Singurii care nu înţelegeau ce se întâmplă, în faţa atâtor pocnituri, erau câinii vagabonzi, care nu mai ştiau pe unde să se ascundă, ne ţâşneau printre picioare, convinşi că sunt vânaţi… Noi am pus glugile hainelor groase de iarnă pe cap, aşteptând să luăm foc, în jur aprinzându-se focuri de care mai de care mai ispititoare. S-au bucurat într-atât românii că au scăpat vii din anul 2010? După ce s-a terminat răpăiala continuă a artificiilor şi petrecăreţii au început să se retragă, rebegiţi de frig, am putut să ne apropiem de scenă şi să vedem cum dansau printre sticlele de şampanie goale, sparte, pe cei ce mai încercau să reziste, pe ritmul celor de pe scenă. Ce a rămas în urma celor ce şi-au urat La mulţi ani! în Piaţa Constituţiei, nu e greu de înţeles, prăpădul de pe lume… Ne-am întors întregi acasă. Bineînţeles, n-am simţit nici în acest an nimic deosebit că am intrat într-un nou an. Fiul, Laurenţiu şi prietena lui au plecat să se distreze la o garsonieră din Bucureşti, închiriată special pentru „gaşca” lor, nu cunosc amănunte (nici nu sunt curios să le aflu). Rămas cu Doina acasă, am aprins o lumânare frumos mirositoare şi ne-am aşezat la masa noastră festivă de Revelion (urmaşă a mesei festive de Crăciun). 
Indispuşi (deşi suntem resemnaţi, în fiecare an fiind la fel) că sub noi, la cârciuma irlandeză e dată muzica la maximum şi nu ne putem concentra la nimic. Va trebui să rezistăm toată noaptea să-şi încheie Revelionul ei, cei din cârciuma de sub apartamentul nostru – slavă cerului, la ora 5.30 (probabil n-au avut clientelă cei din cârciuma irlandeză; de regulă se termina la ora 10 dimineaţa Revelionul lor) ne-am culcat. Până să mă culc, eu am actualizat rubrici pe Jurnalul de Vrancea Online, am citit horoscoape pe anul 2011. Cum va fi 2011? Un an al extremelor. Va fi un an nu numai prost, ci şi mediocru, pe toate planurile, nu apar noi valori (se continuă dezastrele naturale din 2010 în toată lumea, continuă criza şi recesiunea, mişcările sociale vor lua noi proporţii), ceea ce e deprimant, probabil că 2011 va asigura liniştea aparentă de dinaintea furtunii anului 2012. Va fi cică un an cu cifra de vibraţie 2. Semne rele anul are. Numerologul şi psihologul Anatol Basarab susţine că 2011 va fi un an al dualităţii. „Potrivit astrologiei vietnameze, 2011 este anul pisicii, un animal viclean care vede şi raiul şi iadul. De aceea, anul viitor va fi unul al extremelor, al prefăcătoriei, al dualităţii şi al minciunilor”, spune Basarab. Va creşte dramatic numărul sinuciderilor în 2011…
***
Apropo de 2011 şi de România. De luat aminte: eseistul, criticul, publicistul Dan Culcer, foto, de la Paris (conduce de acolo o revistă de elită online, intitulată Asymetria) îmi trimite pe e-mail, original:
Ce îmi si va doresc pentru 2011
«Vă urez să fiţi sănătoși și energici pentru a putea trăi din plin evenimentele anului 2011. Nu fac profeții ci exprim o sumă de dorințe pe care sper că le vom vedea împlinite.
– Un guvern format pe baza unui partid național, de pildă Partidul Poporului, așa cum l-a gândit economistul român, dr. Constantin Cojocaru, care să aplice Legea Cojocaru, să reformeze Constituția, spre un model organic, pentru a termina cu imitația slugarnică și stupidă a modelului francez de Constituție, așa cum a fost el împlântat fără logică în trupul nostru social, traumatizat de anii comunismului, la 1990. În această formațiune să se verse în mod activ toate partiduțele care se declară naționaliste și care din pricina propriei viziuni reducționiste și a boicotului la care au fost supuse de «democrația» cleptocratică, nu au putut să se exprime politic. Acțiunea Partidului Poporului este acum subminată de cei care au furat ideea și încearcă să o folosească în interes propriu, meschin. O revoltă fără compromisuri a celor ale căror semnături au fost deturnate, poate îndrepta situația. Eliminarea din viața politică a escrocilor de genul lui Corneliu Vadim Tudor, a șmecherilor, agramaților și maneliștilor de toată mâna, de la Adrian Năstase, la Becali sau Vanghelie.
– O reformă politică prin renunțarea la sistemul prezidențial, care să permită curățirea grajdurilor justiției române și eradicarea corupției care cangrenează toate straturile societății românești.
– Un început de soluție europeană pentru problema celor două milioane de țigani din România, a căror proliferare demografică este efectul pervers al legii cu privire la interzicerea avortului impusă de regimul Ceaușescu, proliferare activată fără a fi însoțită de nici o măsură socială adecvată pentru educarea și integrarea morală a acestei comunități străbătută de curente anomice.
– Rejudecarea procesului lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, pentru ca România să nu mai ducă spre viitor rușinea unei parodii de justiție care a fost și ocazia instalării regimurilor cleptocratice de după 1990 ca și pretextul distrugerii economiei românești, a devalizării României și a transformării ei într-o neo-colonie a capitalului financiar străin, occidental sau oriental. Cu această ocazie se vor analiza acuzele fanteziste, mincinoase, fără temei juridic, niciodată probate. Asta implică desecretizarea masivă a documentelor din arhivele militare și ale serviciilor de informații interne și externe, pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, anterioară lui decembrie 1989, și de cel puțin tot atâția ani după această dată, publicarea lor și analiza competentă istorică, economică și juridică a acestei perioade.
– Eliberarea presei de influența aferismului monopolist sau măcar punerea în mișcare a unui proiect de presă independentă finanțată de abonați și nu prin publicitate.
Aș mai avea și alte dorințe. Nu pot epuiza lista în această seară de Revelion. Nu vă împiedică nimeni să le adăugați textului meu, a cărui preluare, completare și difuzare este liberă.
Încă o dată, un An Nou nu doar Fericit, ci unul activ, creator, cu acțiuni colective și responsabile. Cred că putem renunța la credința într-o fericire colorată și iresponsabilă. Viața noastră este de fapt tristă, subminată de incertitudini, neliniști sau spaime. Deși nu e obiceiul la ora bilanțurilor rituale, prefer să privesc împreună cu Dumneavoastră adevărul în față. Realitatea dramatică trăită de majoritatea românilor impune să mâncăm jăratec, să ne scuturăm de răpciugă precum, înainte de marea călătorie, calul din basm, îngrijit de Făt Frumos. Doar că nu mai e cazul, după 20 de ani, să așteptăm să vină Făt Frumos. El există, doar că e ascuns în trupurile noastre slăbite de griji. Așa că, nu are rost să așteptăm minunea la care visăm. Să începem cu noi înșine, prin noi înșine, cum ziceau ctitorii României.»
Dan Culcer
E extraordinară percepţia scriitorilor noştri cu coloană vertebrală din emigraţie, au o cu totul altă perspectivă decât cei din ţară, altele le sunt priorităţile, alta le e agenda comentariului politic la zi. Dan Culcer a publicat anul trecut o carte de neuitat de poezie, va trebui să revin asupra ei într-o zi.
***
Luat cu sărbătorile, am pierdut din vedere, dintre mesajele electronice primite, urarea poetului bucovinean de la Cernăuţi (vai, din Ucraina) Vasile Tărâţeanu, aceea cu „dorul meu de voi”! 
O public de ziua lui onomastică (azi a fost Sf. Vasile): Îngădui şi sub fereastra Domniilor Voastre colindul de-acum şi dintotdeauna:
S-a pornit zăpada, o să ningă iară;
Doamne sfinte lasă-mi sufletul afară,
să se facă-n cerul cerurilor scară
când de lume lumea va să se-înfioară !
Doamne sfinte lasă-mi sufletul afară
să colinde geamul până-n decuseară,
să vegheze casa de zăpezi umbrită,
să boteze noaptea înluceferită
cu lumina celui fără de hotar,
lerui, Doamne,
creanga de mărgăritar !
Crăciun luminat ! (A fost?) În Anul cel Nou sufletul să vă fie senin şi cugetul sprinten!
Vasile Tărâţeanu
***
Îmi scrie pe e-mail din Anglia iar poetul Marin Ifrim: „SCRISOAREA A III-A” (nu ştiu care a fost a II-a, s-o fi pierdut pe drum; pe prima am publicat-o aici pe 30 decembrie 2010): Draga Lis,
Am avut un revelion linistit. Intai am intrat in noul an prin ora Romaniei, apoi, dupa doua ore, prin ora Angliei. Am vazut focuri de artificii impresionante. Dar si elicoptere multe care survolau spatiul din tinutul Devon pentru a sesiza vreun posibil accident pirotehnic. Cata grija fata de populatie! Azi am iesit in oras si nu am vazut nici urma de gunoaie, de sticle, pungi, artificii etc. Nu stiu altii cum sunt, insa eu nu cred ca m-as putea integra fara mari eforturi in aceasta comunitate compacta si cu reguli stricte care garanteaza tot ce e mai bun pentru fiecare individ in parte. Cu cat stau mai mult aici cu atat inteleg mai bine ce e democratia si libertatea. O sa-ti scriu ori de cate ori o sa pot. Am primit telefoane si mesaje din tara. De la scriitori, in special: Ion Gheorghe, Florentin Popescu, Marcel Isbasoiu, Gheorghe Postelnicu. Gheorghe A. Stroia, Constantin Stoica, Ligya Diaconescu, Ana Maria Gibu, Aurel Anghel, Mircea Costache s.a. Tuturor le doresc un 2011 linistit si macar cu simple bucurii. Cu bine, Marin Ifrim
PS. Citiţi cu folos revista de cultură Timpul din Iaşi, unde eu nu am prieteni – decembrie 2010, în format PDF: http://timpul.ro/ro-numar-pdf-decembrie-2010-97.html
Numai Nebunia aiasta, a „reveioanelor” în pieţuri und centreuri mai mult sau mai piuţin publicoa(s)e ne mai lipsea… Că, în rest toate păcătoşeniile subclaselor occident-scandaloase le-am preluat cu mare tam-tam…
Pe vremea Golaniadei, o fidelă prietenă belgă (ne ştiam din 1984, când în mezaninul unde jucam scrabble la hotelul cu ştiaf – absolut picaţi ca musca-n lapte! – din Mangalia, restul meselor erau ocupite de urechi de porci ciulite), privea cu jenă discretă la mormanele de gunoaie ce la propriu invadaseră Centrul biucarestoa, de la Casa Armatei şi până-n străfund de Intercontinental… Şi-a avut acestă cugetare de bun simţ: „Vous avez commencé à nous imiter en ce que nous avons de pire…” Şi, pentru a mai atenua din jena noastră vizibilă, a conchis în bună liber-cugetătoare, cum a şi rămas (frizează 80 de toamne bogate în experienţe de peste tot în lume), a supirat : „Que Dieu vous présèrve du pire!”…
Cât în glumă, cât în amar, i-am întors-o: „Y’a pas de pire!…”, Dar, Marea Doamnă s-a mulţumit a zâmbi cuminte: „Mais, si, mais que si!…”
De ne-ar ajuta Bunul, să nu mai ajung să mai scriu şi-n 2011 o urătură ca la fine de 2010!
ştiaf – ştaif; restul – licenţe à la Coulaï (special astfel scris, spre a nu da apă la moară unor enculés).
Reşarjez cu aluzia la Bădiţa Ion… Mare ghinion avu el să plece cu ultimul urat în Ajun de An Nou… Nimeni, nimic despre El, nici cât să pui de-o sarma…
Uite, şi de aia nu (mai) are ursu’coadă, morrrmăie şi şede-n noadă… cam ca noi, azi.
Si aici se lasa cu mizerie , mai ales in Berlin, nu mai vorbesc de come alcolice si alte nazbâti specifice. Nu stiu daca-i bine s-au rau ca autoritatile sa organizeze spectacole in pietele publice, eu cred ca se omite un aspect pe care specialisti il stiu foarte bine, altfel nu l-ar fi impus, stimulat in asa masura.
In marile metropole insingurarea indivizilor este deja o plaga de mari proporti, am scriis cândva si o poezie numita chiar Metropole, poate am sa o public separat, ideia este aceiasi cu cea ce o doresc exprima acum. In România situatia pare mai bunicica in comparatie cu westul nostru, dar numai în aparenta este asa, in realitate Bucurestiul este monstru de tocat suflete, distrus destine (ma refer la cele slabe de inger), divorturile sunt si ele in topul preferintelor multor români mai ales cei prea urbanizati, adica vreau sa spun preadevreme urbanizati, si astfel persoanele singure incet dar sigur vor depasi ca si aici pe cealata categorie, aceste singuratati sunt mai multe si tot mai nefericite, de unde alcolismul, drogheala, sinuciderile si multe altele…
Si tot in arile Metropole vom gasi cle mai mare procnet al persoanelor defavorizate fie insigurati fie familisti, pentru totii acestia asemnea spectacole sunt o mana cereasca, iar püentru putere o excelenta supoapa de dezamorsare a tensiunilor ce le genereaza astfel de situati.
A observat foarte corect doamna Doina (sotia dl LIS), curata nebunie se serveste maselor. Se va observa lejer (global), la astfel de megaspectacole traditia este exclusa, bunaoara un spectacol gen Flacara lui Paunescu ar fi fost net superior sufletelor, ori unde; telul superm este distrugerea sufletelor iar când acest tel nu se realizeaza se ucid trupurile, se introduce teroarea instutionalizata pentru a se produce „omul nou” fie el in sistemul comunsit fie cel capitalist, tot bolsevismul dicteaza, de fapt egipteni, nimrozi acestia, insa nici babilonieni nu sunt mai prejos, sunt mai perfizi, astia sunt cum zice si scriptura, au aparenta unor miei insa actioneaza ca fiarele salbatice. Un alt aspect, aceste manifestari sunt uniforme peste tot in lume, nu întâmplator s-au impus, au fost exportatate dar si asimilate cu asa rapiditate, pai; de nu exista atâta saracie, insingurare nu aveau nici-o sansa aduna atâtea zeci de mii. In zonele rurale, micilor orasele abia daca aduna câteva sute, ori mii, dat fiind ca oameni sunt mai asezati pe la casele lor. Sigur, focul de artifici este farmecul ce atrage si familisti (vezi dl LIS), bucurosi ca ies mai ieftin si fara prea multa batie de cap cu revelionul.
Ideia nu este rea, eu nu o condamn ca ideie, si eu am luat parte la vreo douo chermeze de acest gen, ba una, nu mai stiu exact, eu as organiza cu totul si cu totul altfel astfel de manifestari. In primul rând masele sunt directionate spre un singur punct (scena), de unde in loc de muzica li se baga decibeli in prostie, tipete isterice numite pompos compozitie, textele sunt si ele excecerabile, sigur, mai exista si mici excepti. De la acest punct eu le-as orienta mai degraba spre ele insile , spre comunicare, spre o seara vesela pentru absolut toti fie batrân, familist, copil fie insingurat in asa fel incât sa creez o unitate autentica, legatura intre generati si chiar plebe-initiati. Nu doar programul artistic la-si reformula complect, rock-ul la-si servi al final doar pentru insigurati, tineret caruia trebuie da si lui ceea cei place. Eu toata piata as arnaja-o in asa fel incât atentia sa nu mai fie tinuta doar intr-un singur punct, schena sa capete rol secundar, iar rolul principal se joaca in strada, il joaca fiecare individ in parte care pe fondul muzical venit dinspre schena va juca si el rolul sau, fie batrân, fie copil, fie tânar , familist ori insigurat, deci, punctul central in strada l-asi concentra. Se stie ca este periculos tine masele intr-o singura directie, cea mai eficenta metoda de zombificare este taman aceasta, sa ne amintim schena cu pricina din Orwel 84, intre acel experment orwelian si ce vedem azi la nivel global NU este absolut nici-o diferenta, doar decorul difera! Specialsiti ar putea spune mult mai multe decât mine.
Acum când scriu acest mesaj, imi vin in minte câte traditi frumoase românesti nu sunt, ce pot fi excelent exploatate direct in strada, plus ca se mai face si-o afacere atât pentru privati cât si comunitate, impozitele ce le incaseaza. Nu mai vorbesc ca a tine pe loc masele ca la o manifestatie este prea oribil ca sa pot lua parte la o asa nebunie, ele trebuiesc puse in miscare pe tot bulevardul unde la fiece colt, pe fiecare metru sa se gaseasca de toate pentru totii. Nu-ti place, nu-i genul tau muzica de la schena, te duci in celelat capat unde sa gasesti genul tau, fie meloman, fie pentru copii diferite jocuri, carusele si alte de acest gen. Da, am putea zice ca eu as proiecta un fel de bâlci in aceasta noapte, in care oameni sa comunice într-e ei, sa se bucure împreuna, sa nu-mi spuna nimeni ca masele acelea ce au privirea atintita doar spre scena, captate de muzica (indebunite de decibeli), mai pot si comunica real, sigur formal, Da, da, , da, raspund automat, fiind tot timpul cu privirea si mintea la dracu in praznic, in cazul care mai si gândesc ceva.
Pâna si comunisti organizau mult mai optim revelioanele, in case de cultura, la expozitie se organiza revelioane destul de reusite, artisti profesionsiti erau plimbati de la un loc la altul toata noaptea. Voia buna, confortul, comunicarea intr-e oameni, meniu erau cât de cât asigurate la un pret acesibil, normal comunisti ar fi trebuit organiza asemena spectacole ce le vedem in capitalism, ptr ca comunisti ne vroia schimba in om nou, zombifica.
La multi ani!.. si toate profetiile sa se implineasca!
In privinta farmecului artificilor am sa dau exemplu strazi mele din acest an (traditie veche), s-a puscat masiv atât pe strada mea, in fata casei mele cât si toata comuna. Ne-am facut urarile cu un pahar de sekt cu totii de la un capat la altul al strazi, dupa care cca 30 minute de puscare si urari ne-am bagat fiecare la cotetul lui, s-a asternut linistea.
In privinta curatiri strazi, fiecare proprietar este obligat curata in fata casei sale, dimineata primul lucru ce l-am facut a fost sa matur in fata casei, numai ca;
Vecini mei mai tineri au puscat mai masiv, ca de fiecare data, insa au si curatat imediat gunoiul ce l-au facut inevitabil atât in dreptul casei mele si al lor, nu a trebuit matura mai mult de 5 minute doar ramasitele. Anul acesta eu nu am mai puscat, mai trag si eu câte un foc când si când de Anul Nou.
Vreau sa spun ca nu este nevoie ca Primaria sa faca un joc de artifici de asa amploare, sigur in capitale, mari metropole sunt bine venite,insa in mici comunitati nu exista asa ceva aici. Iar daca revelionul se organiza ca si in trecut , case de cultura, sali special amenajate, fie si un cort imnes pus in P-ta Constitutiei, în fiecare loc unde se organiza revelionul automat se si pusca cu artifici.
Si daca tot se stie ca la aceste manifestari ies masiv insigurati, defavorizati ar fi fost optim ca pe lânga spectacol sa le fi oferit o masa calda, o portie de fasole cu cârnati, un pahar de vin, tuica fiarta. Practic revelionul in P-ta Publica la-si organiza doar pentru saraci, restul sa-si plateasca bilet (ascesibil) intr-o locatie gen fostele case de cultura de care vorbeam in mesajul anterior. Mai ales pe fondul saraciei ce bântuie România. Sunt inca foarte multi care nu au ce pune pe masa , dar si foarte multi ce se imbuiba in aceasta noapte.
IMi veti spune ca in cazul Germaniei lucurile stau diferit, lumea iese masiv in strada, va contrzaic; iese masiv doar la Berlin, metropola cu foarte mari probleme, in Berlin sunt comasati cei mai multi insingurati, majoritatea frustratilor s-au dus acolo in speranta unei cariere (ioc cariera), unui loc de munca (care nu prea se mai gaseste), a gasiri partenerului (ce se lasa asteptat) ideal. Cine a cautat in Berlin cultura a gasit din belsug, pe acestia nu -i prea vezi in strada. Nu igonoram tineretul , procentul cel mai masiv, insa asa cum spuneam; este concentrat doar intr-un singur punct cu decibeli la maxim, dealtfel tineretul si este vizat fi zombificat, fiins si mai usor de prins in cursa.
Si acu sa dau poezie promisa, se afla in volumul biligvn rom-ger, Singuratate/Einsamkeit, editat de Verlag Radu Barbulescu- München,
Metropole
Pline de proletari
uniti in dementa,
alcoolism,prostitutie
homexalesberici,
încartuiti,fericiti
in cotete ornamentate
cu numere etajate care,
zilnic, dis-de-dimineta
disciplinat marsaluiesc
cu fete obosite spre
locurile stabilite de
aparare si constrcutie
a metropolei hamesite,
ce fara încetare devoreaza
milioane de burice ale pamântului.
Clipa de clipa vesnica
flamânzita, nemultumita metropola
devoreaza
buricele pamântului