Miercuri, 8 decembrie 2010. Încep să fiu dezamăgit de reflexele mele, păţesc azi exact ce am păţit înainte de 1989, urmăresc la televizor cuvântările lui Traian Băsescu, interviurile cu el, cum îl urmăream pe Nicolae Ceauşescu. Reţinând şi din ziare ce au spus sau spun, căutând mereu printre rânduri adevărul. Îmi era şi-mi e şi azi ciudă că pierd timp preţios din viaţă urmărind doi preşedinţi de ţară care nu merită. Eram mustrat permanent de soţie: că numai un om îndrăgostit de preşedintele ţării poate face ce făceam şi, iată, fac iar azi eu, dar că ascund asta – ştiind o lume întreagă, înainte de 1989, că eram un critic public al lui N. Ceauşescu şi că azi sunt la fel, un critic vehement al lui Traian Băsescu. Pe amândoi, îi detest, au avut sau au în ei stigmatul comunismului, de rău augur, făcând numai rău, în numele binelui promis de „orânduire”. Încerc să înţeleg mecanismul, de ce i-am urmărit lui Ceauşescu şi de ce-i urmăresc lui Băsescu orice mişcare. O explicaţie ar fi că amândoi au avut sau au comportament dictatorial şi că mă „fascinează” modelul literar de dictator (în speranţa că-ntr-o zi vor deveni personaje într-o proză a mea; deşi mă scârbesc numai când mă gândesc la ei). 
Altă explicaţie ar fi că, inconştient, sper să-i văd pedepsiţi exact de cei ce i-au adus la putere (Ceauşescu a fost pedepsit crunt) şi că Dumnezeu ţine socoteala nemerniciilor puse în aplicare de aceşti preşedinţi-premieri… Am întârziat cu o oră venirea mea în faţa PC, azi, să-l ascult pe Băsescu iar pe TVR 1 (televiziune nedemnă, devenită preş în faţa actualei puteri, a lui Băsescu personal; inclusiv cei din Basarabia sunt fericiţi, că-şi văd tot mai des „preşedintele” pe care l-au ales; ar trebui să fac o statistică, să văd dacă apariţia lui Băsescu pe TVR nu concurează cu apariţiile lui Ceauşescu; mă enervează la culme că plătesc obligatoriu cotizaţie să văd acest post public degradat politic). L-am ascultat, înainte să vin aici, supărat pe mine că pierd o altă oră din viaţă ascultând un închipuit, grav bolnav de putere. La un an de la realegere (asemenea lui Ceauşescu, reales de „poporul adormit”), Băsescu a asigurat românii că o vor duce mai bine (ştiţi bancul cu lozinca lui intitulată „Să trăiţi bine!”; că de aia a fost reales), că de anul viitor „România e salvată, va creşte”. Şi eu nu pot decât să urlu – anul viitor li se taie tuturor românilor (salariaţi şi pensionari) din salarii şi pensii, prin legile unitare care vor fi votate cu forţa acum (prin responsabilitate guvernamentală), pensiile mici vor fi şi ele suprataxate, se taie din toate indemnizaţiile (inclusiv de la mame), preţurile vor tot creşte (s-au anunţat deja creşterile la „accize” şi inflaţia n-are cum să nu crească). Cu ce vor trăi mai bine românii? 
Cu iluzii, că în afară de sacrificii pe toate planurile, nimic nu le-a dat viaţa – generaţii şi generaţii sacrificate pe altarul ideologiilor comuniste şi postcomuniste. Şi asta, pe fondul împuţinării dramatice a locurilor de muncă şi a micşorării deficitului bugetar cu 3 miliarde de euro în 2011 (asta înseamnă tăieri la întâmplare, numai să se adune aceşti bani). Până şi Justiţia a anunţat că închide 70 de judecătorii şi 70 de parchete, e inimaginabil. În plus, România trebuie să plătească începând din 2011 ratele enorme la împrumutul de 20 de miliarde de euro făcut la FMI et comp. şi România n-are aceşti bani (nefuncţionând economia), va trebui să facă alte împrumuturi externe să achite ratele… Dumnezeule mare, pe ce lume trăieşte Băsescu? În această seară a încheiat prin a asigura asistenţa că el, supremul, are dreptate în tot ce zice şi face: „Eu cu siguranţă am dreptate”. După ce a anunţat că anul viitor se vor închide 200 de spitale (200, oameni buni!) şi că bolnavii vor fi transportaţi cu elicopterele militare la spitalele care au mai rămas, de acasă! A înnebunit Băsescu!
Venind să scriu aici, am descoperit pe e-mail un apel public al unei părţi a societăţii civile, cea „revoluţionară” (trezită brusc după ce s-a anunţat că trebuie oprită cotă la asigurările pentru sănătate şi din indemnizaţia revoluţionarilor; şi fiindcă se apropie comemorarea eroilor Revoluţiei şi-i e ruşine că a fost păcălită iar de Băsescu) – pe care eu am simpatizat-o până în momentul în care a trecut cu arme şi bagaje de partea lui Băsescu, votându-l preşedinte anul trecut. Vot dat din prostie contra unor promisiuni, pe care Băsescu le-a semnat cu nesimţirea şi cinismul care-i sunt caracteristice (promisiuni reunite într-o „proclamaţie”). E vorba de iniţiatoarea „Pactului pentru reformarea României” (datat 28 octombrie 2009, înaintea alegerilor prezidenţiale, semnat de asociaţii de revoluţionari, de Societatea Timişoara şi de fundaţii şi ONG-uri sau sindicate), adică Asociaţia „21 Decembrie 1989” din Bucureşti, condusă de Doru Mărieş (cel ce a intrat în greva foamei pentru a forţa procuratura generală să condamne crimele de la Revoluţie, când au fost omorâţi 1.600 de manifestanţi) şi consiliată de un lider al Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu. La un an de la realegerea lui Băsescu, revoluţionarii bat din buze, descoperă că niciuna din cele cinci promisiuni n-a fost îndeplinită! Şi că au votat ca proştii. Azi asociaţiile revoluţionarilor cer demisia lui Băsescu!
Dacă semnarea Pactului pentru reformarea României ar fi fost de fapt o cinică farsă electorală, astăzi s-ar impune demisia dvs. de onoare.
Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României
Domnule Preşedinte,
Astăzi se împlineşte un an de la realegerea dvs ca Preşedinte al României. Considerăm că aţi câştigat alegerile pentru că în timpul campaniei electorale din 2009 aţi semnat Pactul pentru reformarea României propus de societatea civilă. Nu aţi ezitat să-l semnaţi întrucât am făcut public faptul că versiunea finală a pactului a fost formulată de doamna Monica Macovei, astfel încât asumarea şi respectarea pactului de către dvs să fie în total acord cu legile şi Constituţia României.
Acum, la un an de la semnarea pactului, constatăm cu perplexitate faptul că până în prezent nu aţi respectat nici una din cele cinci prevederi ale acestuia. De ce, domnule Preşedinte? Aţi uitat, aţi neglijat sau ne-aţi înşelat? Dacă semnarea Pactului pentru reformarea României ar fi fost de fapt o cinică farsă electorală, astăzi s-ar impune demisia dvs de onoare.
În cazul în care aţi semnat pactul cu bună-credinţă, vă cerem să explicaţi poporului român motivele nerespectării până în prezent a pactului şi vă solicităm imperativ să faceţi public cât mai curând posibil calendarul respectării celor cinci prevederi ale pactului pe care îl anexăm în continuare.
Singura şansă a României şi a cetăţenilor ei, şi totodată singura dvs şansă, domnule Preşedinte, este să respectaţi pactul pe care vi l-aţi asumat. Este nu numai datoria dvs de onoare, ci, mai ales, o urgenţă naţională.
6 decembrie 2010
În numele semnatarilor Pactului pentru reformarea României, din partea societăţii civile,
Sorin Ilieşiu – iniţiatorul pactului, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm, http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html
PACTUL PENTRU REFORMAREA ROMÂNIEI
între societatea civilă şi Dl Traian Băsescu – candidat la Preşedinţia României
Semnând acest pact, Dl Traian Băsescu, candidat la Preşedinţia României, se angajează că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale va acţiona pentru reformarea morală a României, reconciliere naţională şi decomunizare, conform dezideratelor exprimate în următoarele documente ale societăţii civile: Proclamaţia de la Timişoara din 1990, Proclamaţia pentru România din 2005, Apelul pentru România din 2005 lansat de GDS, Proclamaţia pentru decomunizarera României din 2008.
Având în vedere îndatoririle şi prerogativele constituţionale, viitorul Preşedinte al României va acţiona astfel:
1. Va solicita autorităţilor judiciare să respecte Articolul 21 alineatul 3 din Constituţie, care garantează dreptul la „un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil” în soluţionarea şi finalizarea cauzelor privind crimele şi actele de violenţă din decembrie 1989 şi iunie 1990.
2. Va solicita Parlamentului şi Guvernului să acţioneze pentru reformarea morală prin adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României, prezentate în anexă, recomandate de Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
3. Va acţiona pentru condamnarea naţională şi internaţională a Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi a consecinţelor lui, ca ilegitime şi criminale.
4. Va solicita autorităţilor judiciare să intensifice lupta împotriva corupţiei, să cerceteze modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România şi să verifice corectitudinea privatizărilor făcute de această oligarhie care a acaparat fraudulos puterea economică în România.
5. Va solicita SRI şi SIE să reexamineze cele cca 97.000 dosare din arhivele fostei Securităţi considerate de „siguranţă naţională” şi să predea către CNSAS pe cele care nu se încadrează în această categorie. De asemenea, va solicita CNSAS să verifice într-un ritm susţinut colaborarea cu fosta Securitate a persoanelor aflate în funcţii publice.
Anexăm legile şi măsurile pentru decomunizarea României.
28 octombrie 2009
Nu mai am nimic de comentat, mi-e silă. Aud numai hăhăitul lui Băsescu. Dacă aveţi timp, citiţi acest Apel în integralitatea lui pe http://www.cotidianul.ro/131324-Domnului-TRAIAN-BASESCU–PRESEDINTELE-ROMANIEI
„Acum, la un an de la semnarea pactului, constatăm cu perplexitate faptul că până în prezent nu aţi respectat nici una din cele cinci prevederi ale acestuia…” etc.etc.
Daca LA UN AN… constata autorii ca Basescu si-a incalcat promisiunile, nici nu merita altceva. Ar fi trebuit sa vada INAINTE DE VOT. Ca doar antecendente existau…
Dintotdeauna prostia se plateste. In acest caz, al dracului de scump…
Din cele spuse în durere de LIS, tragem concluzia că vulturii nu se strâng deasupra câmpului pustiu fără noimă. „Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o altă alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cineva va cunoaşte cine cântă cu fluierul sau alăuta?” (Corinteni 14. I-a epistolă a lui Pavel)… Pe urmă, zarzărul a tot înflorit şi eu/am început să mă iau în serios, ghicind/în plumb topit/cuvintele… Nu era nici o legătură între – ceea ce-i povesteam lui LIS despre cimitirul turcesc, când îi povesteam cum băteam cu palma turbanele sculptate pe piatra de mormânt: Treziţi-vă, bă!, era strigătul copilului de atunci – şi poezia pe care am descoperit-o mult mai târziu. Dar ca şi atunci, când „săream gardul cimitirului turcesc după zarzăre sau corcoduşe, acum în zariştea poeziei, zarzărul a tot înflorit… Cu alte cuvinte, poezia a devenit acum pentru unii dintre noi, ceea ce erau piramidele pentru faraoni. Moartea poetului nu este altceva decât presupusul subiect al unei experienţe trăite deja în alt timp şi în alt spaţiu. Asemeni tuturor lucrurilor făcute cu rost, gloria unui poet depinde de interesul sau indiferenţa cu care generaţiile care vor veni după noi, vor pune la încercare emoţiile pe care literatura în care au săpat labirinturi – subterane (sau) galerii, pot fi într-adevăr eterne. Un personaj din „Demonii” lui Dostoievski, spunea: „Salvarea e în Hristos, iar Hristos fiinţează numai la noi. Aşadar, numai de la noi poate veni salvarea”… şi mai departe… Nu morala lui Hristos, nu învăţătura lui Hristos poate salva lumea, ci doar credinţa în cuvântul care s-a făcut trup”. Mircea Eliade chiar credea în cuvântul care va salva omenirea; o spune prin gura unui personaj care ne amintea de Orfeu. Poetul, e un purtător al flacărei ce va scoate poporul la liman, cum crede şi LIS; ei bine! aşa ne sugera şi Gorki. Să-i dăm crezare celui dintâi în această dispută peste ani (Platon), care a mizat pe menirea poetului în lume: El este însuşi întreg Poezie, iar vorbirea sa e limba de baştină a zeilor. Să-l fi avut în vedere pe Homer? De atunci şi până în prezent, poetul va tot bate în ferestrele Euridicei cu acea ramură de măslin (sau de laur), care va suna… şi „poate înţelegi de ce-mi caut viitorul”, ori dacă flacăra de care amintea Gorki, se va stinge ca în povestea lui Călin Nebunul în noaptea în care a fost pus să stea de veghe; „amândoi suflăm în cenuşa din spuză, orbim/şi avem vedenii … Nu cumva am murit demult şi nu ne mai amintim?” (din poemul: Acelaşi traseu – di Pe prag (Vale-Deal) pag. 42
Îmi luaţi piuitul, domnule Tudor Cicu – ce-aş mai putea să spun? Aţi devenit un pilon de susţinere aici, care sper să facă faţă şi atunci când va veni marele cutremur.