A mai murit un scriitor pe scara de bloc, locuia deasupra apartamentului meu: Ion Covaci. SSB împarte premii anuale

Sâmbătă, 16 octombrie 2010. Trăiesc zile de imbecilizare, am parte de evenimente personale sărite de pe fix. Scriam ieri şi alaltăieri de cârciuma de sub apartamentul meu, care a deschis o gură a infernului (eu stau la etajul I, plus mezanin). Azi aflu că imediat deasupra apartamentului meu, la etajul II, a murit scriitorul şi traducătorul Ion Covaci! A murit în spital săptămâna trecută şi a fost înmormântat când eu eram la Suceava, la Festivalul Labiş. Nu pot să cred: ce coincidenţă funestă, plecat fiind eu la Suceava la „Labiş-75”: fratele lui Ioan, Aurel Covaci (fratele mai mare al lui Ioan) a fost colegul de şcoală de literatură şi prietenul lui Nicolae Labiş (la fel soţia lui Aurel, Stela Covaci)! Natural, Ion Covaci a avut cultul lui Labiş (cum l-au avut şi Aurel Covaci şi soţia lui, Stela; Aurel Covaci, traducător de renume şi el, a murit la 61 de ani, în 1993). Ioan Covaci recita mereu cu lacrimi în ochi poemul „Marină” al lui N. Labiş, „ţi se ridica pe tine carnea cum recita” (îşi aminteşte azi Doina Florea Covaci, soţia lui) – de curiozitate puteţi citi acest poem al lui N. Labiş dând click pe http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/marina.php. Dumnezeu să-l ierte pe vecinul scriitor de deasupra apartamentului meu… Ion Covaci s-a născut în 1940 la Oradea şi a absolvit filologia la Iaşi în 1969 (iau de bun ferparul apărut pe blogul ASB), a fost redactor până la Revoluţie la Agerpres, a debutat editorial în 1970 cu o traducere, „Poezii” de Marina Ţvetaeva. A tradus „Arhipelagul Gulag” al lui Al. Soljeniţîn. I-a tradus pe Dostoievski şi Bulgakov (fiindcă n-am găsit o fotografie a lui Ioan Covaci pe Google, public două coperte de cărţi traduse de el). A publicat şi un volum de proză… Ioan Covaci se adaugă morţilor de pe scara noastră de bloc (dată în funcţiune la sfârşitul anului 1990), numele lui va trebui adăugat pe placa memorială (instalată de USR, prin Ion Lazu), alături de Dan Laurenţiu, Ion Roşu, Al. Protopopescu, Ion Stratan şi Cornel Brahaş (ultimii doi, sinucişi). Prea mulţi scriitori morţi pe o scară de bloc, în nici 20 de ani. Între timp, „scara de bloc a scriitorilor” (vorba vine a scriitorilor, aici au fost repartizate şi două femei de serviciu de la USR şi doi şoferi de la USR; asta, fiindcă scriitorii nu voiau repartiţie pe o scară de bloc neterminată, scară de bloc obţinută de preşedintele de atunci al USR, Mircea Dinescu; eu am venit aici la schimb, lăsând la Focşani un apartament autorităţilor postrevoluţionare) s-a golit pe jumătate, scriitorii sau urmaşii lor şi-au vândut apartamentele. Îl întâlneam rar pe Ion Covaci în lift sau pe scări, discreţia lui era proverbială, era mereu bine-dispus, surâzător, senin. Abia în acest an am aflat că era suferind (ciroză). Rar, noaptea (după ora 2, când se închidea cârciuma de dedesubtul apartamentului meu), auzeam melodii ruseşti date tare din apartamentul lui, îngânate puternic de Ion Covaci, şi zgomote de dans rusesc, de bătăi de joc în podea, era o plăcere să-l aud. L-am deranjat o singură dată, anul trecut, când am rămas în afara apartamentului meu (uşa are yală care se închide automat), uitând cheile pe dinlăuntru, şi nu mai ştiam ce să fac, fiul şi Doina fiind plecaţi din Bucureşti. M-am gândit să cobor de pe balconul de la etajul II, de la Ion Covaci în balconul apartamentului meu. Dar de unde scară? Am coborât la cârciuma de sub apartamentul meu (cu care Ion Covaci era în bune relaţii), cu toată supărarea mea pe proprietarul ei (care mă terorizează din 1997) şi am cerut o scară mai lungă – avea numai o scară scurtă, am luat-o pe aceea, am legat-o de balconul apartamentului lui Ioan Covaci şi am coborât cum am putut în balconul apartamentul meu (ultima treaptă a scării era departe de un loc din balconul meu pe care să pun piciorul şi Ioan Covaci era convins că-mi rup gâtul, motiv să plece din balcon, să nu fie martor). Cum sunt un „tip sportiv”, am reuşit să escaladez balconul de la etajul II la etajul I şi să intru în apartamentul meu (ştiam că am geamul deschis la balcon; altfel, aş fi rămas blocat în balcon). Am venit rapid la uşa apartamentului lui Ioan Covaci, am sunat şi Ioan Covaci s-a închinat când m-a văzut afară, el ştia că sunt în apartamentul lui, în balcon şi mă chinuiesc să cobor… Mai apoi, când ne întâlneam întâmplător, ne amuzam reciproc de întâmplare. Ne împuţinăm pe scara noastră de bloc… Ioan Covaci a fost un om care a ştiut să se bucure de viaţă şi de literatură (era un împătimit al poeziei, recita poem după poem, din poeţi diverşi, era o antologie). Soţia lui ne-a spus azi la telefon că Ioan Covaci a avut parte de o înmormântare frumoasă: „ficatul e un organ prietenos cu mine”, spunea Ion Covaci, „ai să vezi că am să mă fac bine”. În ultima zi nu înţelegea ce se întâmplă cu el: „de ce mi s-au blocat mie toate funcţiile vitale”? Ştia că e bolnav (cine e sănătos-tun?), dar nu-şi putea imagina că e pe moarte, se lăsase chiar de toate de la o vreme. A fost înmormântat la Străuleşti, acolo unde USR mai are locuri de veci (cumpărate pentru şapte ani; după şapte ani se şterge urma; USR ajută cu 800 de lei la înmormântare, cu sicriul şi cu locul de veci). Ioan Covaci nu mai e, rămân traducerile lui.

***

Continui un pic povestea ediţiei a 42-a a Festivalului Labiş, organizată de poeta Carmen Steiciuc. Vineri, 8 octombrie, ora 15: scriitorii invitaţi vin la fosta Librărie a USR (preluată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, care-şi are aici sediul). Prozatorul Constantin Arcu, noul preşedinte al SSB (şi noul redactor-şef al revistei Bucovina literară), împreună cu criticul literar Mircea A. Diaconu (preşedintele juriului), a înmânat premiile SSB pentru cărţi ale membrilor SSB pe anii 2008 şi 2009 – cei curioşi pot citi lista lor dând click pe http://www.monitorulsv.ro/Cultural-local/2010-10-11/Premiile-Societatii-Scriitorilor-Bucovineni-pentru-anii-2008-si-2009?hl=Premiile%20SSB&tip=toate Am aflat că momentele de ruptură (e vorba de şefia la SSB şi la revista SSB, Bucovina literară; „fostul şef”, Ion Beldeanu, a lipsit) fac bine literaturii bucovinene şi scriitorilor ei, care o slujesc. Premiaţii (care au înmulţit numărul invitaţilor la Festivalul Labiş) pot fi recunoscuţi în fotografiile puse la dispoziţie de Carmen Steiciuc – daţi click de două-trei ori pe ele să le măriţi, să-i recunoaşteţi pe toţi scriitorii prezenţi (mai ales pe cei care au primit nu numai diplome, ci şi plicuri cu bani). Tot acum s-a lansat numărul 8-9 din noua serie a revistei Bucovina literară, condusă de Constantin Arcu.