0
55 shares

Miercuri, 20 februarie 2019. Prima zi a Anului 69-LIS. La mine noul an literar începe în ziua de naștere. De regulă, ziua de naștere, 19 februarie 1950, nu-mi prea poartă noroc. Anul ăsta apropierea de ziua de naștere a depășit paroxismul, din 6 februarie fiind suferind grav, la limită (n-am să dau amănunte despre boală, aflată în curs; atât pot să subliniez că ea a survenit brusc, pe fondul supărărilor accentuate din ultima vreme; mica armată a neprietenilor, care pentru mine nu mai există, am radiat-o din memorie pentru totdeauna, are cu ce să se laude; la mine supărările, cu cât sunt mai profunde, cu atât se transformă în boli severe; lasă că din spital am venit cu o gripă care m-a pus la pământ, încă îi mai simt efectele). E atât de neobișnuit ce mi se întâmplă din 17 ianuarie încoace…

Ieri am conștientizat încă o dată fenomenul Facebook, al internetului și telefoniei – n-am făcut decât să mulțumesc întreaga zi sutelor, nu, miilor de prieteni (pe Facebook am 4.886 fix de prieteni, chiar și după ce am blocat o sumedenie de dușmani) care m-au felicitat. Natural, am rămas fără cuvinte. Pe Messenger (sau chat) și la comentarii pe Facebook, pe SMS și direct pe telefon, pe e-mail… Am fost totalmente dezarmat, le rămân dator tuturor celor ce și-au amintit de mine, îi pun la socoteală și pe cei care au dat like-uri simple la postările cu fotografii ale mele sau la postări sărbătorești legate de 19 februarie ale Doinei Popa, ale Cristinei Ștefan, ale Mihaelei Grădinariu, ale „Bel-Esprit” (Andra Tischer, director general) sau ale „O mie de semne” (Gelu Diaconu), sau ale lui Ion Lazu (are un blog generos). Nu spun că prozatorul Florin Toma, colegul meu drag din redacția Viața Românească, a postat, punând față în față poza mea și a lui Daniel Cristea-Enache:

Ieri la 10:01 ·

Fac ce fac mereu, de 19 februarie. Pun alături doi mari scriitori ai vremii, prieteni şi colegi. Un poet şi un critic. Pe care îi urez.

La mulţi ani, Liviu! La mulţi ani, Daniel!

Sau felicitări primite la postarea minunatului Adrian Alui Gheorghe:

Ieri la 13:38

Astăzi este ziua de naștere a poetului și prietenului nostru LIVIU IOAN STOICIU. Să îl sărbătorim pre limba poeziei sale, reluînd unul dintre poemele scrise în ultima vreme La mulți ani, dragă LIVIU! Sănătate și tinerețe fără bătrînețe!

___________________

sparge în pumni nuci noi, adunate dintre frunzele

îngălbenite. Împarte miejii: unul

ţie, unul mie. Pe ultima nucă nu reuşeşte să o spargă.

Asudă. „Nuca asta e ca tine, ascunsă”, o

pune sub călcâiul drept, sub pantof, îşi ia distanţă,

nu se sparge, ia un bolovan şi

o loveşte, nuca sare cât colo, n-o mai găseşte… De ce

ai spus că nuca aia e ca mine? De aia.

O sărută: hai

să ne regăsim viciile. Vino cu mine în vie, sub gutui –

pe scenă, în timp, înapoi… „Vei fi

uimită de liniştea care va domni de cum se va ridica

noua cortină”. Ia…

Se aud, totuşi, aici, mici zgomote. Şoapte. Fâşâieli.

Sunt morţii

locului, dau bineţe, ei strigă

din viitor, din răsputeri, după sănii: îşi scutură

zăpada de pe haine cu o măturică…

Dar eu nu-i văd. Nu?

Spune şi tu ca mine o rugăciune.

Sau like-uri primite la postarea poetului Ștefan Teodor Cabel și a revistei lui Literadura, care a publicat un interviu anul trecut (alături de un poem la zi și de biobibliografia mea, vezi la https://www.facebook.com/teo.cabel). Îl redau, să redescoperiți „ce mă caracterizează dintotdeauna”, o trăsătură dominantă naturală (interpretată în fel și chip în 2019, după primirea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” la Botoșani; pomenesc în interviu de „grupul reformator” care a deschis zeci de procese împotriva președinției lui Nicolae Manolescu, „grup” de execuție în literatura de azi):

Ieri la 09:46 ·

La mulți ani scriitorului Liviu Ioan Stoiciu!

Redăm interviul acordat de poetul Liviu Ioan Stoiciu revistei Literadura în numărul 7 al revistei/martie 2018:

Stau de când mă știu în banca mea, nu mă interesează puterea literară, nici găștile de scriitori

Teo Cabel: „Nu mă simt bine cu mine însumi, o tot repet, n-am cum, sunt neîmplinit pe toate planurile.” Domnule Liviu Ioan Stoiciu susțineți această afirmație făcută acum cinci ani într-un interviu acordat scriitorului Alexandru Petria?

Liviu Ioan Stoiciu: De când mă știu nu m-am simțit bine cu mine însumi, ce ar fi putut să mi se întâmple în ultimii cinci ani să mi se schimbe „sufletul”? Fiindcă despre suflet e vorba, el îmi conduce viața, subconștientul, el îmi redă fațete ale identității. Am un suflet contorsionat, construit greșit, cel puțin dintr-un punct de vedere, cel al sensibilității spirituale (altfel, „am un suflet bun”, cum se spune în viața de zi cu zi, „socială”, îmi plac respectul reciproc, onestitatea, cinstea; sufletul meu e compatibil cu principiile morale în general), un suflet care mă face să sufăr fără motiv și sunt convins că neîmplinirile i se datorează. Rămas în plan literar, vă dați seama că mă refer la sufletul creator, la mine mereu nemulțumit, plin de îndoieli, contestări, dezamăgiri. Deși accept, stoic, datul natural, că atât mi-a fost scris să pot, n-are rost să forțez. La mijloc e și o lipsă de înțelepciune din partea mea, dacă m-aș împăca sincer cu mine însumi, așa cum sunt (cu sufletul nativ limitat; convins că fiecare personalitate are limitele ei), antipatic public și fără noroc în particular, totul ar fi în regulă.

Pe de altă parte, ați picat cu întrebarea la țanc: din acest an, 2018 am anunțat că iau măsuri radicale împotriva mea — înțelegând că răul de care sufăr (legat și de atmosfera literară în care mă complac, tot mai toxică) mă poate doborî în ultimii ani de viață și că nu merită. Mă retrag de pe scena literaturii, să încerc măcar pe ultima sută de metri să mă protejez; nu voi mai publica nici o carte de aici înainte (deși am în manuscris maldăre de texte originale, poezie, proză, eseu, jurnal, care ar merita să fie editate). Anul 2018 va fi de tranziție (în condițiile în care anul trecut am publicat patru cărți și ar putea să mai fie comentate critic în acest an; e vorba de romanul „Transfer”, jurnalul-poem „Ajuns din urmă”, volumul de versuri „Efecte 2.0” și volumul 3 la Opera Poetică), voi mai păstra colaborările la revistele literare (inclusiv la care am rubrici) și voi rări prezența mea la manifestări literare… Intru în reflux, care va să zică. Îi fac pe plac sufletului meu năzuros, dând un pas înapoi. Nu contează că va apărea alt gen de frustrare. Voi continua să scriu, dacă voi avea chef, pentru sertar.

Se spune că în literatură nu mai inventează nimeni roata și că originalitatea este un moft. Cât de mult contează azi, după postmodernism?

Nu, să nu exagerăm, originalitatea nu poate fi un moft, fără ea literatura n-ar mai avea decât titlu de curiozitate, cu valoare simbolică. E adevărat că postmodernismul a relativizat valoarea, dar nici chiar într-atât, încât să nu mai dea importanță originalității. Nu uitați că istoriile literare nu rețin ca titulari decât scriitorii originali. La nivel de „turmă”, sigur, originalitatea poate fi pusă sub semnul întrebării, necontând ca manieră de a scrie. Scriitorii mari sunt recognoscibili prin originalitate. Lasă că nici talentul nu e repartizat uniform în lume. Azi se trăiește cu impresia că „scrierea creativă” (la modă în Occident, adusă în România la standarde ridicole, „pe bani”) poate profesionaliza pe oricine, oricum. Plus bursele de creație, care încurajează inteligențele medii să creadă că sunt „alese de soartă”. Normal ar fi să rămână pe câmpul de luptă (în competiție) numai nativii originali, care au ce să spună credibil, intuitiv, spontan (nu cei ce au învățat de la nu știu cine-ce, „profesor”, cu metodă).

Cum vede poetul LIS devenirea unui scriitor, mai ales poet?

„Devenirea”… Nimic mai simplu sau mai complicat, dacă are vocație (la un moment dat își dă seama singur dacă are): să scrie și să citească. Să aibă simț critic, să se evalueze singur în limitele bunului simț (să-și vadă lungul nasului tot timpul). Exemplul meu: am ars etape la masa de scris. Am încercat să dau fiecărei cărți un timbru al ei (alt conținut, altă „formulă”, alt sens). Scriind cu o anume consecvență (fiecare are ritmul lui de a scrie), te îmbunătățești duhovnicește „dacă ai stofă”. Totodată, citindu-i pe alții, iei seama și asupra schimbării gustului artistic, a faptului că a evoluat sau involuat sensibilitatea artistică. Trebuie să strângi din dinți (și atunci când ești supărat că n-ai o receptare critică pe măsură) și să-ți urmezi „menirea” (azi se trăiește cu prejudecata aplatizării și minimalizării literaturii tinerilor; că prea mulți tineri nu-și compară propriile producții cu producțiile celor ce au scris natural înaintea lor; în absența validării critice, ei fac din mediocritate o trambulină).

Cum vede un poet optzecist poezia azi?

Slavă Domnului, există o continuitate subterană. Chiar dacă s-a produs o falie între mai vechile și mai noile „generații”. În absența criticii de întâmpinare (care a funcționat până la Revoluție implacabil; azi critica de întâmpinare, câtă mai există, e ignorată de tineri, considerând că partea estetică nu mai prezintă interes, deși exact această parte estetică dă de gol valoarea unei cărți sau unei opere), poezia douămiistă, revigorată de un grup sau altul, are modelul ei de direcție. Mai nou, aud că o caracteristică a ei ar fi… postumanismul (probabil, o replică în răspăr la postmodernism, lăsat în urmă de optzeciști și nouăzeciști), o poezie a minimalismului dus la extrem, o poezie fără pretenții, care nu se revendică de la nimic din trecutul poeziei românești… Se merge în paralel, poezia de până la douămiiști își vede de drum (promovată de editurile și revistele credibile ale Uniunii Scriitorilor, în principal), poezia douămiiștilor are deja cercul ei închis (mai degrabă pune bază pe tehnologia internetului, mulțumindu-se cu like-uri pe Facebook, cu singurătatea pe un blog personal sau cu laude conjuncturale pe un site literar), refuzând cu obstinație să se profesionalizeze prin Uniunea Scriitorilor. Eu am tot premiat și debutat editorial lideri talentați ai douămiiștilor — urmarea? Le sunt un dușman, nu mă întrebați de ce, nu mai pun la socoteală că ignoră ceea ce scriu eu, cu superioritate.

Ce resorturi v-au determinat să abordați ideea de a scrie romanul „Vrăjmaș”.

„Vrăjmaș” (apărut în 2014) e al cincilea meu roman publicat. De reținut, al patrulea meu roman (intitulat „Romanul-basm / Trup și Suflet”) a fost publicat în 2002. Au trebuit să treacă 12 ani să public un nou roman. Altfel, am scris de la debut și poezie și proză, în paralel (pe paliere diferite, de parcă aș scrie poezie cu o emisferă cerebrală și proză cu altă emisferă cerebrală). În 2002 am hotărât să pun punct romanului (nu și prozei scurte, scrisă din capriciu, când și când), observând că n-am cititori. Întâmplarea a făcut că inițiind un blog de atitudine la care m-am ambiționat să scriu zilnic, seara, mi-am format un reflex. După ce am stopat blogul în august 2012, m-am trezit că scriu un gen de proză zilnic, seara (aveam presiunea reflexului), habar nu aveam că se va lega un roman… Cum subliniam, în 2017 am publicat un alt roman (intitulat „Transfer”, apărut la aceeași editură, Polirom), scris tot spontan, „de la sine”, fără să am ideea unei structuri inițiale și a unei finalități.

Trecerea timpului și experiența acumulată v-au determinat să vă schimbați opinii pe care le credeați bine înrădăcinate?

În regim politic (am scris publicistică politică în prostie după Revoluție), da, l-am susținut pe președintele Emil Constantinescu, după care, dezamăgit că a îngropat PNȚCD (partid care l-a propulsat în fruntea țării; partid pe care eu îl simpatizam; n-am fost niciodată membru de partid), m-am întors împotriva lui (să dau un exemplu). Dar probabil că faceți apropo de reproșurile ce mi se aduc azi că l-am tot atacat pe președintele Uniunii Scriitorilor, N. Manolescu (când eu eram în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor și aveam datoria să-l trag de mânecă; în 2013 n-am mai participat la alegeri) și că îl apăr acum, sau că nu-l mai atac. O tot repet, azi apăr Uniunea Scriitorilor să nu fie desființată — am luat seama că a fost voința scriitorilor să fie ales în 2013 N. Manolescu, la al treilea mandat (pe statutul votat în majoritate de Consiliul de conducere; statut fără adunare generală a Uniunii Scriitorilor; președintele a fost ales la adunările generale ale celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, cu o mai mare prezență a membrilor) și că trebuie să respect această voință, democratic. Apariția „grupului reformator” care a deschis zeci de procese împotriva președinției lui Nicolae Manolescu nu face decât să pună în pericol existența Uniunii Scriitorilor (care, prin lege, asigură o jumătate de pensie în plus membrilor ei; lasă că nici ajutoarele sociale date de Uniunea Scriitorilor membrilor ajunși în nevoi nu sunt floare la ureche), iar eu n-am cum să fiu de acord cu asta. Stau de când mă știu în banca mea, nu mă interesează puterea literară, nici găștile de scriitori.

Blogul dumneavoastră era o oază de emulație. V-ați gândit să îl reluați?

Am avut tentativa să-l reiau, în 22 decembrie 2014 (la insistența celui ce plătea serverul, Laurențiu Barbu) dar printr-o împrejurare nefericită, ciudată, am pierdut în neant nu mai știu câte zile scrise pentru blog (arzându-se serverul; n-a mai putut fi recuperat nimic nici din nu știu ce arhivă electronică) și am renunțat… Am luat seama că totul pe internet e legat de zădărnicie. Acum, după ce mi-am făcut cunoscută intenția de a mă retrage din lumea literară și de a nu mai publica nici o carte, n-ar fi exclus să reiau blogul, la derută — deși, ieșit din actualitatea literară, probabil că n-ar mai prezenta nici un interes real. Mă mai gândesc. Mulțumesc, oricum, că v-ați amintit de blogul meu.

21 ianuarie 2018. BV

Interviu realizat de Teo Cabel

Interesant, la ultima întrebare se punea problema reluării blogului meu. Din 31 decembrie 2018 încerc să țin iar steagul acestui blog, dar tot sunt împiedicat, scriu în el când mă mai ridic de la pământ. Am un drum plin de încercări de la o vreme, nu știu cât am să fac față. Rămâne de văzut.

Ilustrațiile (acuarele, inclusiv cea din titlu) sunt semnate de
Corneliu Drăgan-Târgoviște.


Like it? Share with your friends!

0
55 shares

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.