0
17 comments

Joi, 21 iunie 2012. M-am întors astă noapte acasă, după opt zile de absență din București, la ora 1:30 și primul lucru pe care l-am auzit de la Laurențiu, fiul, a fost: ai auzit că s-a împușcat Adrian Năstase? Am făcut ochii mari, auzisem ieri pe drum, peste zi, de faptul că Adrian Năstase, fostul premier (considerat cel mai performant după Revoluție de toți) fusese condamnat definitiv, azi, la doi ani de pușcărie cu executare. Nu auzisem mai nimic la știri la radio, prinzând prost posturile (lasă că în viteză prefer să las numai pe posturi de muzică, fără știri). Am deschis televizorul și am asistat consternat la tevatura relatării sinuciderii fostului premier: știți, Adrian Năstase (vânător înrăit) a scos un pistol adevărat cu glonț dintre cărți (rețineți, dintre cărți), a spus că-i pare rău și l-a pus la tâmplă, dar polițaiul, trimis de ministrul de Interne Ioan Rus, i-a dat peste mână și glonțul a trecut prin gât. Bine că glonțul lui Adrian Năstase n-a trecut prin polițai… Mărturisesc, n-am putut să dorm decât pe sărite din cauza acestui eveniment dramatic (las la o parte arsurile gastrice, care mă chinuiesc de când am plecat la drum aproape în fiecare noapte, după ce adorm), deși eram mort de oboseală. Nu-mi vine să cred nici acum. Practic, Adrian Năstase s-a simțit condamnat politic și a refuzat să plece de bună voie la pușcărie. Pentru mine e indiscutabil că Adrian Năstase (acuzat pentru faptul că a fost candidat și echipa lui de campanie, nu el în persoană, a adunat bani de la sponsori pentru stegulețe; Adrian Năstase n-a furat nici un leu de la nimeni) e condamnat politic de justiția lui Traian Băsescu și a fostului procuror comunist Monica Macovei, azi mare europarlamentar PDL, care vrea să rupă gura Uniunii Europene cu condamnarea „rechinilor din România, nu a peștilor mici” (UE ne monitorizează Justiția, la fel SUA). Sună ca dracul afirmația că Adrian Năstase va face pușcărie politică, dar așa stau lucrurile. Reacția adversarilor lui Adrian Năstase-PSD? O rea-credință dusă la extrem. Am citit siderat azi un comunicat al Institutului de Politici Publice (organism al PDL, mascat, condus de o neica nimeni, Violeta Alexandru): “Chiar daca nu ar fi fost corecta decizia instantei, a tuturor instantelor care s-au pronuntat in ultimii ani pe acest caz, consideram nedemn din partea lui Adrian Nastase sa nu accepte o hotarare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Facem aceasta afirmatie amintindu-ne ca, in trecut, in Romania mii de detinuti politici, personalitati ale vietii politice de la noi, alaturi de multe zeci de mii de oameni au intrat in penitenciar pentru a executa pedepse abuzive impuse de un regim dictatorial, asa cum pretinde si fostul Premier despre actualul, iar acestia nu si-au pus problema sinuciderii”, se arata in comunicatul IPP. Credeam că s-a atins limita cinismului, citind acest comunicat (nu mai pun la socoteală declarația Monicăi Macovei, care efectiv și-a dorit lichidarea fizică a lui Adrian Năstase). M-am înșelat, în această după-amiază au apărut clănțăii lui Băsescu-PDL, în frunte cu Mihail Neamțu, reactivat (el conduce fantoma Noua Republică, nu?) în fața blocului unde locuiește Adrian Năstase cu fulare la gât, mâzgăliți pe gât cu ruj roșu și au… protestat! A apărut astfel… „protestul fularelor” (vă dați seama, după „protestul papioanelor”, penibilul nu mai are granițe la intelectualii lui Băsescu; protest al apărătorilor conducerii actuale a ICR, pusă în pericol de când ICR a fost trecută de premierul Ponta de la Președinție la Senat; mare nenorocire că-și pierd posturile cei din conducerea ICR, gașca profitorilor reacționând), auziți: au purtat la gat fulare si s-au manjit cu rosu pe fata, facand trimitere la faptul ca Nastase purta un fular la gat cand a fost luat cu ambulanta dupa ce s-a impuscat. Dupa ce s-au plimbat pe strada Muzeul Zambaccian, participantii la protest s-au indreptat in mars catre Spitalul Floreasca, unde este internat Adrian Nastase. „Protestarii fularelor” (câțiva, din câți am văzut la televizor; n-or fi fost tot protestatarii  lui Băsescu-PDL cu papion?) susținând că a fost o înscenare totul: Participantii la protest au sustinut ca presa a incercat sa-l victimizeze pe Adrian Nastase si ca, in realitate, a fost vorba de un simulacru de sinucidere, in niciun caz de un incident care ar fi putut sa-i puna viata in pericol fostului premier. Vă puteți imagina? Adrian Năstase a tras milimetric în așa fel să nu-și atingă nici un organ… vital. Îmi fac iar cruce. Oamenii lui Băsescu și ai PDL au luat-o razna. Altfel, regret gestul sinucigaș al lui Adrian Năstase, dar îl înțeleg și-i dau dreptate. Băsescu l-a terorizat ani la rând cu justiția lui (deschizându-i mai multe procese, toate înscenate), nu se putea să nu cedeze psihic. Vă reamintesc, Adrian Năstase a scris poezie (probabil în secret mai scrie și azi; a avut bunul simț să nu scoată cărți cât a fost premier, cum a făcut țărănistul Radu Vasile, prezentat de… Mircea Dinescu), era un cenaclist apreciat. E, adică, o sensibilitate fragilă. În orice caz, Adrian Năstase e un publicist imbatabil (nu e numai deștept, ci și talentat). Personal, am avut mari necazuri cu premierul Adrian Năstase, m-a dat în judecată pentru ce scriam în Cotidianul împotriva lui și a PDSR-PSD (Ion Rațiu mi-a suspendat semnătura atunci; procesul a fost dus de avocații lui Ion Rațiu), până la urmă s-a renunțat la proces. Nenorocirea premierului Adrian Năstase i s-a tras de la felul arogant de a fi în public (sunt sigur că în particular era un sufletist – eu nu l-am cunoscut). Îmi pare rău pentru tot ce i se întâmplă lui Adrian Năstase, merita altă soartă. Bine ar fi fost să iasă din politică, fiindcă nu merită atâta zbatere. Sunt afectat, mă pun în pielea lui și-i dau iar dreptate, numai sinuciderea te mai poate salva în aceste vremuri absolut infecte pentru politicieni.

***

Am plecat cu Doina de miercurea trecută, 13 iunie, din București și m-am întors azi, au fost opt zile „pline”, am încercat să profit de invitația la Zilele Eminescu la Botoșani (unde mi s-a decontat benzina; sunt convins că știți, un drum dus-întors până la Botoșani înseamnă 400 de lei dați pe benzină, iar salariul minim e de 600 de lei) să mă bucur de câteva zile de vacanță. Așa cum am tot atras atenția, nu mai am la dispoziție un laptop performant (cum este cel al fiului, care acum e ocupat), să-l iau cu mine, să pot să public pe blog pagina de jurnal online la fața locului. Voi publica în fiecare zi, de azi începând, file de jurnal pe scurt ținut în această deplasare de opt zile, și fotografii făcute pe unde am trecut. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat vreme frumoasă și ne-a răbdat mofturile, în fiecare zi având parte de evenimente personale. S-a întâmplat să fie totul în regulă până la urmă…

Miercuri, 13 iunie 2012. (Rememorez abia vineri această zi) Dorm „în ghilimele”, nici măcar pe sărite peste noapte, cum pățesc de fiecare dată când plec la drum, la ora 10 sunt pe picioare. Mă rad, mănânc, închid bagajele (dar uit ce e mai important, voi observa a doua zi, uit firele de transfer de poze de pe aparatul foto și de pe telefonul mobil pe laptopul meu „rece”, neperformant, fără Internet), plecăm la ora 11:30 din București – ne oprim la cimitirul sudic la Focșani, la mormintele părinților și fratelui Doinei, aprindem lumânări, eu mănânc vișine din vișinii din cimitir, Doina îmi spune că nu e bine să mănânci fructe din cimitir. E un miros de tei nemaipomenit și în cimitir, tot Focșaniul plutește. Venim acasă la sora Ita (locuiește în apartamentul în care am locuit eu până în 1990), beau o cafea. Sora Ita și cu nepoata Alina merg cu noi la Adjud, am întrebat la telefon cine ar mai putea să meargă la mănăstirile de peste Siret, fratele Marian și soția lui nu doresc (au construit o terasă nouă, un vestibul și o toaletă, fac retușuri), îi telefonez poetului Paul Spirescu, aflu că e la o bere cu poetul Ion Viștea din Târgoviște (poetul cu carte samizdat, care a ajuns la Radio Europa Liberă înainte de Revoluție), să ne oprim la restaurantul-terasă central din Adjud. Ajunși la Adjud, aprindem lumânări la mormintele alor mei. Opresc apoi la restaurant, la o masă afară, beau o cafea cu Paul Spirescu, aflu că Ion Viștea a lucrat în 1971 la ziarul Informația Harghitei, e o surpriză de proporții (după ce el a plecat, am venit eu acolo, fără să avem idee unul de altul; doar că el era în grațiile lui „Gâță”, redactorul-șef activist PCR, eu eram dușmanul lui de moarte, de aceea m-a și trimis în toamna anului 1972 la Facultatea de ziaristică Ștefan Gheorghiu, la București, și eu am refuzat). Aflu că Ion Viștea a fost cârciumar după Revoluție, după ce a câștigat bani în Germania. A lucrat la Academia Cațavencu la început… Venim la fratele Marian, la Adjud, lăsăm berea cumpărată din Adjud și cireșele (cumpărate din drum, până să sosim la Focșani), plec împreună cu Doina, cu Ita și Alina peste Siret, pe drumul direct spre Adjudu Vechi, trecem prin Homocea și Ploscuțeni, e asfalt acceptabil, ne oprim la mănăstirile Sihastrul (găsită cu biserica închisă) și Buciumeni, ambele de măicuțe, ne închinăm și aprindem lumânări (la ultima venim și la altarul din pădure), sunt pline de flori, una din județul Vrancea și alta din județul Galați (din episcopiile Buzăului și Vrancei și  Dunării de Jos), din pădurea de tei înflorit. Mănăstirea Sihastrul  a fost ctitorită în 1474, iar Mănăstirea Buciumeni în secolul al XIV-lea (actuala biserică e din 1840). Peisajul de pe deal e magnific, jos se varsă Trotușul în Siret. La întoarcere ne oprim la Ploscuțeni la Marin Moscu, poetul-vânător, care ne pune la masă după ce ne arată împărăția lui (are inclusiv pichi și curci; tot felul de pomi și vie pe hectare întregi, legume, sere, stupi; a moștenit de la părinți), mâncăm mici și șnițel de curcă și pui fript de găină, dau 100 lei pe șapte kile de miere, o afacere colegială. Marin Moscu e bunic, un nepot stă cu el, e teribil de zglobiu. Venim la ora 22:30 la Adjud, unde fratele Marian face grătar de porc, iar mâncăm (doar cei ce mai pot mânca; a sosit și soțul Itei, Viorel). Mă culc aici cu Doina. A fost o zi „perfectă”, să nu fie cu deochi (a doua zi eram cât pe ce să plătesc urât bucuria).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
17 comments

17 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cel mai bine scris (gândit, simţit, mărturisit, interpretat) comentariu despre tragica întâmplare de miercuri seara şi primele ei urmări.

  2. DESPRE INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, CU DRAGOSTE

    – Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat în cursul lunii iunie 2012 că în ultima perioadă Înalta Curte a făcut o serie de pași pentru îmbunătățirea celerității privind procesele de corupție la nivel înalt si substanța, proporționalitatea si caracterul de descurajare a pedepselor pentru fapte de corupție. Procesele in ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt este unul dintre aspectele-cheie ale mecanismului de cooperare si verificare pe justiție, ca efect Comisia urmăreşte aceste cazuri ca parte a analizei noastre conform MCV.
    Sunt unele verdicte, in ultimele luni, care indica un nou nivel de profesionalism, eficienta si independenta a Înaltei Curți din Romania in judecarea acestor cazuri, conform Comisiei. Întrebare: care sunt limitele până la care au acces aceşti specialişti în dosarele aflate pe rol? Altă întrebare: care este reacţia reală a magistraţilor legat de aceste intervenţii?
    – Marți, 22 mai 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuate de Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori al Inspecţiei Judiciare referitoare la cererea de apărare a independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale formulată de domnul procuror Mihai Negulescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit informaţiilor de la CSM. Prin cererea formulată a solicitat apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale în raport cu conţinutul solicitării doamnei europarlamentar Monica Macovei, prin care aceasta a cerut Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preluarea dosarului penal la care lucra aşa cum era înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi aflat în instrumentarea sa, în vederea „soluţionării rapide şi profesioniste a acestuia”. În cererea sa, doamna Monica Macovei a mai solicitat în plus să se efectueze inclusiv verificări privitoare la existenţa unor posibile abateri disciplinare, comise de domnul procuror Mihai Negulescu.
    Din verificările Inspecţiei Judiciare a reieşit faptul că Ministerul Public nu a dat curs cererii doamnei deputat Monica Macovei, dosarul rămânând, în continuare, în instrumentarea domnului procuror Mihai Negulescu.
    Ce prevede legea?
    CSM a răspuns că în conformitate art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, fiind interzisă intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. Verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor luate de procuror, este de competenţa procurorului ierarhic superior, potrivit art. 278 Cod procedură penală, care poate fi sesizat de persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate. Aprecierile asupra legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor procurorului, făcute de persoane care nu au nicio calitate procesuală în cauză, pot fi considerate ca o intervenţie nelegală în actul de justiţie, manifestată într-o presiune exercitată asupra procurorului investit cu soluţionarea dosarului. Conform art. 209 alin. 41 Cod procedură penală, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare, pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior.
    Din verificarea actelor de cercetare efectuate în cauză de către domnul procuror Mihai Negulescu, a rezultat că „acestea au fost realizate cu maximă celeritate, mijloacele procedurale dispuse au fost cele prevăzute de Codul de procedură penală, iar actele procesuale au fost motivate corespunzător în fapt şi în drept, conform Inspecţiei. Cererile părţilor au fost analizate, procurorul pronunţându-se asupra acestora, în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege”.
    Inspecţia efectuată a relevat că „menţiunile inserate de doamna deputat Monica Macovei în cererea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se fac aprecieri negative asupra competenţei profesionale, imparţialităţii şi corectitudinii domnului procuror Mihai Negulescu, sunt nejustificate”.

    – La data de 15.11.2007 fostul Președinte al Înaltei Curți de Casație si Justiție, Nicolae Popa, s-a întâlnit cu specialişti ai Comisiei Europene. După întâlnire s-a dat un comunicat presei din care rezultă ca prezenţa unei echipe de specialiști ai Comisiei Europene la instanța suprema pentru a se informa in legătura cu restituirea la Parchet a unor dosare de corupție importante este o evidentă intervenție in procesele aflate pe rol. De fapt, întâlnirea trebuia sa aibă loc la Ministerul Justiției, însa reprezentanții Comisiei Europene s-au deplasat personal la ICCJ!
    Întrebarea. Câţi români pot avea acces în acest mod la informaţiile din dosare?
    Specialiștii CE “ au fost interesați printre altele de condițiile de restituire a unor dosare care privesc corupția, la Parchet (Năstase, Copos!)”, adăugând ca acțiunea experților europeni “poate sa afecteze derularea normala a procesului si ca este bine ca aceste puncte de interes sa fie amânate pana când se va da o soluție definitiva in aceste dosare”. Nicolae Popa a declarat ca niciodată nu va comenta soluțiile date de colegii săi intr-un dosar sau altul si ca ceea ce au făcut cei trei specialiști ai Comisiei europeni i se pare o “ingerința” pe care le-a mărturisit-o si acestora.
    Fostul preşedinte al instanţei supreme a menţionat ca marile dosare de corupție au fost restituite la Parchet din cauza faptului ca fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a modificat anumite proceduri in legislația penala cu privire la trimiterea demnitarilor in judecata. “Prea mulți miniștri vor sa fie Napoleoni. Prea mulți vor sa-si lege numele de un cod. Prea mulți vor ca înainte de a pleca din funcţia publică să intre in vigoare un cod”.
    În timpul mandatului lui Monica Macovei ca ministru al Justiţiei, au existat trei coduri penale în România!
    Întrebarea. Demnitarii români cred cu adevărat în independenţa justiţiei?

    Sursele: Juridice.ro şi Hotnews.ro

  3. Dna Doina, mă sideraţi, nu înţeleg cum puteaţi să vă aşteptaţi la o intervenţie de-a mea “peste aşteptări”. Faptul că sunt “sub aşteptări” mi se datorează. Vorbiţi ca şi cum aţi fi investit ceva în felul meu de a fi şi a scrie. Nu vreau să vă jignesc. Nu am de ce. Şi nici nu înţeleg ce aveţi cu umila mea personulitate. Să fiţi iubită!

  4. Dle Costach, aveţi un stil îmbârligat rău de tot. Spune-ţi totul şi nimic. Derutaţi. Se înţelege că se pricepe ce faceţi. Hotărâţi-vă, scoateţi-că C.I. la vedere, semnaţi în clar şi discutăm “pe bune” oricând. Ce grad aveţi, domnule…?

  5. Eu prin toamna lui 1988, cand ma aflam la Muzeul de Arta de pe Calea Victoriei am auzit si de scenariul acesta cu Adrian Nastase prin care sa confiste Colectia Zambaccian ( acesta era armean si un mare meccena, si a sprijinit financiar faorte multi pictori romani talentati in timp ce acesti pictori duceau lipsa de suport financiar, si drept rasplata pictorii si-au vandut tot lui operele ). Cam prin primavara lui 1988 am auzit de inscenarea promovarii acestui nou lider numit Adrian Nastase ( pe scurt am auzit ca la origine, bunica lui tiganca dintr-un sat de la este de Bucuresti din judetul Ilfov acum ar fi fost foarte fudula si mandra incat la un moment dat unul care se afuma mai tot timpul a prins-o si a lasat-o bortoasa. A venit vremea nasterii si la maternitate tiganca cu pricina a nascut un fiu pe care jandarmul prezent acolo l-a trecut: “din flori”, pentru ca nimeni nu recunostea paternitatea lui. Apoi fiind sarac si pentru ca armata obisnuia sa ajute copii saraci, acest copil care avea sa fie tatal lui Adrian Nastase, acest copil a fost ajutat si a intrat copil de trupa, si apoi a facut scoala pe cheltuiala armatei, iar la final l-au trimis si la o scoala militara. Pentru ca era sarac, tatal lui Adrian Nastase a muncit ca sa ia note mari, pentru ca altfel isi pierdea sponsorizarea de la armata, dar si pentru ca vroia sa urce pe calea sociala, intrucat mama lui nu ii acorda prea multe sanse din punct de vedere social. Tatal acestui copil l-a recunoscut mai tarziu, un betiv, l-a recunoscut mai tarziu cand a vazut cat de mult a urcat pe scara sociala. Scoala militara o termina cu bine si, asta inainte de 1941, in loc sa ceara ca sa fie repartizat pe front, ca sa aiba parte de lauri de glorie militara, dupa ce primeste sabia de la MS Regele Mihai I, cere sa fie repartizat in tara si astfel ajunge in garnizoana Brasov. Acolo in timpul regimului, desi nu avea voie conform regulamentelor militare, preia magazinul unor evrei in contract cu acestia, si oficiaza comertul acestora primind de la propietarii evrei un comision, asta pentru ca regimul lui Antonescu era antisemit. Nu a facut nimic nici pe relatia asta anti-Iticul fascist, ca sa zici ca a incercat sa il invinga pe Iticul fascist, nu !, pentru ca el era cu Strulul comunist, si pentru ca trebuia sa vina vremea ca Iticul si cu Strulul sa fie in companie. Dar regimul comunist de dupa 1946, la initiativa lui, a acceptat schimbarea de biografie, si a pretins ca tatal lui Adrian Nastase ar fi realizat mari lupte cu Iticul fascist la Brasov, desi nu a plecat pe frontul de vest, si iata ca tatal lui Adrian Nastase a pozat in erou comunist, iar regimul paranoic al lui Ceausescu a incercat chiar sa toarne un film din biografia falsificata a tatalui lui Adrian Nastase, aceea cu eroismul in contra lui Itic fascist la Brasov. deci povestea asta am auzit-o prin primavara lui 1988, iar toamna am auzit-o si pe aia cu rechizitionarea colectiei Zambaccian si apoi cu falsificarea biografiei lui Nicolae Titulescu ( cel care a intocmit acea orientare anti-fascista, adica anti-Itic fascist, in care a cooptat si doi comunisti, unul fiind Petru Groza iar altul fiind Ioan marina, care mai apoi a fost Patriarhul Justinian Marina; dar Titulescu stia foarte bine si de ecumenismul lui Itic fascist cu Strul comunist, si iata ca a avut premeditata aceasta orientare in timp ce a fost impotriva lui Mussolini cand acesta a invadat Etiopia, lucru pentru care regimul legionar si Antonescian l-a mazilit bag seama, dar lucru pentru care si ecumenistii Struliti gen Adrian Nastase au incercat sa il uzurpe si sa il distruga, pentru a le iesi pasenta ecumenismului Strulisto-Itic-ar ). Eu cred ca Adrian Nastase, ca Madalina Manole, s-a temut formidabil de balaur, de Fiara Rosie, de desfranata apocaliptica, de Leviathan, etc., de fortele malefice pe care le-a slujit iata fara sa fie corect macar fata de ele, caci falsificarile pe care le-a incercat nu duceau catre pervertirea ceruta de aceste forte malefice, si deci iata de aceea a incercat sa se sinucida, dar eu nu tresar, si consider si sinuciderea o forma apocaliptica specifica acestor forte malefice si de aceea cred ca nu a fost o slabiciune intamplatoare ci o premeditare, pentru ca unii asa sfarsesc apocaliptic la cererea fortelor malefice, si poate ca asa este si destinul lor.

  6. Dar cea mai tare stire este aia cu plagiatul lui Victor Ponta. Sa ne aducem aminte ca PCR nu a pregatit lideri dinainte si iata acum sunt luati ca din oala. Doar Mircea Geoana a facut Politehnica, si apoi niste studii juridice, si ceva pe la ASE, dar ceilalti lideri PSD nu au ceva scoli importante care sa ii propenseze in functii mari politice ( Stefan Gheorghiu a disparut ). Asa ca PCR dus de val si ajuns in PSD nu a avut timp sa pregateasca si scolarizarea unor lideri, si Victor Ponta prin pe nepregatite, desi dorea cu tot dinadinsul sa aiba formal macar ceva de la Facultatea de Stiinte Juridice din Bucuresti, desi in viata lui nu a pregatit vreo licenta din punct de vedere politici, si deci nu este un autor de sistem politic, iata ca Victor Ponta a fost prins plagiind examenul de licentiere in drept, desi nu a avut un plan universitar de sistem politic. Iata sferto-docsii cum zicea Liiceanu ca sunt, si iata ca si in conditiile astea vor sa conduca sistemul desi nu l-au ajutat cu nici un plan in care sistemul sa se angajeze si apoi sa il licentieze pentru a conduce sistemul licentiat ajuns in stadiu de maturitate si onorare.

  7. Dle Hangan:
    – simulaţi xenofobia.
    – aveţi măcar o clasă de grădiniţă în plus faţă de Ponta?
    – “vorbiţi” despre Năstase dintr-un WC., nu se vede prea bine scisul de pe pereţi. Care-i problema dacă planeta e plină de ţigani, cu te te deranjează pe dumneata că nu toată omenirea e rudă de gradul I CU VIDUL ? Du-te, bre, te rog fru8mos, cobori la prima. Dacă vrei căci oricum nu călătorim împreună…

  8. Îmi pare tare rău că nu pot ţine ritmul acestui blog hiperactiv. Asta e. Totuşi, sunt obligat să răspund la unele chestiuni ce ţin de psihiatrie, eu însumi simţind autotratamentul socializării de aici, motiv pentru care, mai mult în serios decât în glumă, îi transmit lui “terasim” s-o lase lăsată că s-a prins toată lumea cine e prostul.

  9. Lasa Domnule Dan Ionescu ca stiu si cine esti tu ( asa ca anonim, si ma refer la balaur, la problematica balaurului, ca cu altele nu te preocupi, si apropos ai facut ceva scoala pe la Beijing ?, stim si cine este hanger – sunteti niste programati, dar atentie de catre cine ?, si daca nu cumva este un program default, de criza a comunismului din care proveniti, ca nu am vorbit ca sa mi se raceasca gura despre Victor Ponta ). Mai nenica Dan Ionescu, cine l-a invatat pe Victor Ponta ?, de zici ca are scoli ilustre, nu vezi ca nu esti barbat desi te dai balaur, de ce nu recunosti criza de sistem. Exista doua sisteme, ce Victor Ponta a fost scolit la Harvard, sau la Oxford, unde nici macar Radu Duda nu a avut acces si cum poate sa intre un infect ca Victor Ponta ? Pai nenica, daca stai asa aici este vorba de un alt sistem. ia sa o luam meticulos, Petru Groza a fost ceva scolit in Tara, a facut niste studii juridice si canonice si in timpul lui a distrus monarhia si Biserica monarhista. Apoi a venit tiganul borat de Gheorghe Gheorghiu Dej care era analfabet, cu o instructie sumara, si asa au fost scoliti toti in Tara, dupa sistem, sistemul de invatamant din Tara epurat, elitele intelectuale puse sub obroc si avansati semidoctii comunisti, care pe langa asta au ajuns cica si academicieni. Dupa aceea a venit alt analfabet Nicolae Ceausescu, si asta tot cu o instructie sumara, ca imi vine sa te injur ca n-ai nici macar putin obraz sa vorbesti de scoala, si cred ca nu stii ce vorbesti. In timpul lui Ceausescu, la asta m-am referit, nu au putut fi pregatite cadrele comuniste, pentru ca analfabetul monopolizase si scoala de partid si universitatile si academia, si nu se puteau pregati programe comuniste alternative. Tiganul jidanesc de Iliescu facuse scoala Molotov de la Moscova pe vremea tiganului de Dej, dar asta era de mult, si pe vremea analfabetului de Ceausescu si scoala tiganului asta strulesco-jidanesc de Iliescu a fost marginalizata, ca sa ajunga un fel de scoala eroica, numai ca matale nu stii de cearta dintre Iliescu si Geoana pe vremea lui Ceausescu si vis-a-vis de Elena Ceausescu pe tema scolii, cearta dupa care Iliescu l-a apostrofat pe Geoana si a ramas asa marcat de un handicap, pentru care in compensare Elena Ceausescu a admis sa faca la seral ceva stiinte juridice de teoria patului conjugal la muncitorii romani, si apoi, dupa 1990 el a mai urmat niste cursuri la ASE. Vedeti, nici unul nu a pregatit sistemul comunist asa cu un plan alternativ viabil. Pai si cine este vinovat de acest lucru, daca sistemul comunist nu a fost ca sa zic asa enipostatic, care adica sa fie un izvor pentru perpetuarea sa, inginerizand resurse umane si apoi introducandu-le intr-un plan de scolarizare care sa aiba efecte sociale favorabile pentru infrastructura sistemului si pentru perpetuarea lui ? Cei din alt sistem sunt de vina pentru acest lucru ? Petre Roman a facut o scoala in Franta, dar exista vreunul din PSD care a facut vreo scoala europeana ca acelea facute si de Social-democratii apuseni, sau macar una stil PASOK in Grecia ? Pe ce baza pretind ei ca sistemul social din Romania este compatibil cu cel social-democrat din Occident, ca sa stea la aceeasi masa ? Va spun eu ca nu este nici una. Iata ce scrie in Noul Testament, citez ( ca sa vedem daca si mata esti xenofob fata de cei ce cred in Noul Testament, dar atentie in asta esti o nulitate, si sa imi spui si mie cine te-a scolit pe mata in domeniul religiei, ce persoane sus puse si cu inalta invatatura si povatuire ?, ca mata nu ai nimic comun cu religia pentru ca esti in partea adversa, la echipa adversa, cea secularista ):

    21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
    22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
    23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!
    24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

    Vedeti ce zice Isus Christos, ca nimeni nu poate sluji la doi Domni, caci sau pe unul secularist il va uri, adica va fi xenofob, uritor de casa straina, cum zicea Eminescu: cine-a iubi strainii manca-i-ar inima cainii, si pe celalat casa celuilat o va iubi, pe cea a lui Isus Christos, sau de cel pe care il va iubi se va atasa si pe celalalt secularist il va dispretui, nimeni nu poate sluji, nu poate fi scolit de doi Domni, ci ori de cel religios, adica Isus Christos, ori de cel secularist, adica Mamona. Atentie eu am vorbit din punctul de vedere al crestinilor, dar exista si un punct de vedere al religiei mozaice chiar in interiorul evreilor, unde sunt religiosi in scaunul lui Moise si cei 12 batrani, si mai sunt si secularisti ( si aici in Romania a fost chiar o confruntare dura intre aceste doua factiuni diferite, caci factiunea secularista reprezentata de Moses Rosen a incarcerat pe cea religioasa, ca sa triumfe comunismul Strulist, pentru ca Moses Rosen era din scoala aceea numita irodianii care au participat si aplaudat decapitarea profetului din Moise Ioan Botezatorul, si ca sa nu triumfe scaunul lui Moise ).

    Dar eu stiu ca mata esti xenofob invers, si pe mine nu ma pacalesti cu schema asta de discutie despre xenofobie, ca in Noul Testament ura de casa vrajmasilor este mai mare decat cea din Vechiul Testament, iata in Noul testament crestinii se despart mai mult decat in Vechiul Testament de conceptii si case potrivnice lui Dumnezeu, desi pare ca le-ar iubi, dar va spun eu ca le iubesc in mod xenofob, exact cum si acelea sunt xenofobe fata de casa lui Dumnezeu.

    Acum ca veni vorba de xenofobie in intelesul ei bun, redactat si in Vechiul Testament ( sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau ) si in Noul, am aratat mai sus textul care fixeaza implinirea Vechiul Testament si care nu schimba o iota sau cirta din el. Zi si mata, ca este vorba despre xenofobie, ce sistem este acesta al lui mata in care exponentii lui sunt indemnati sa spioneze, ca mata, hanger si terasin, si spionand sa nu respecte nici ordinea sistemelor nici regulile de interactiune dintre ele, ca stii si spionatul este reglementat in Biblie, mai ales in Vechiul Testament ( pe mata si pe terasin si pe hanger nu va reglementat nimeni sa spionati, singuri v-ati oferit sa faceti acest serviciu, si apoi ati fost ingaduiti sa faceti acest lucru dar ati fost ingaduiti datorita crizei sistemului vostru si nu pentru ca sistemul vostru ar fi in voga si ar avea vreo foaie de parcurs proprie in privinta aceasta, deci aici este vorba de un serviciu fara viziune proprie, pe care l-ati avansat de jos in sus, de la voi de jos catre sus, si iata nu ati respectat nici ordinea voastra, iar serviciul vostru s-ar baza pe smanglirea unor viziuni de la celalalt sistem ). Zi si mata, cum ar face sistemul lui mata, terasin si hanger vreo institutie viabila pentru sine daca el promoveaza public smanglirea unor date din alta casa si traieste din accelerarea unor astfel de furturi. Zi din punct de vedere xenofob, asta nu este un sistem sortiot pierii, cum te mai intelegi cu casa mata daca mata sustii ca nu ai sursa proprie si ca toata sursa provine din plagiatul echipei adverse ? za zicem ca vine o secunda acum, si pe asta o furi din alta casa, apoi pe urmatoarea trebuie sa o furi tot din acea casa, si incepi sa inveti ca lumea sa traiasca din plagiat, pentru ca tu nu poti, si sa le oferi o alternativa originala, si sa zicem ca pana la urma oamenii or sa fure intruna, si vor zice in plutoane din alea de balaur fara barbatie ca mata, ca sa mergem la furat ca nu avem nimic original, sa furam patente, sa furam licente, sa plagiem ca sa contruim China serpalaului celui vechi din furt si plagiat, sa spoliem Moldova, care este prima pe lista ( daca ai face asta sa iti manance inima cainii ), apoi zi, va veni o vreme, ca acum in Romania, dupa atatea vremuri de plagiat de la Petru Groza incoace, cand oamenii vor fura si de la cei care ii invata sa fure, si stiti de ce ?, pentru ca vor zice nu mai stii sa ne inveti sa furam de la altii si furi fara osteneala de la noi, asa ca te spoliem si pe tine, cum si tu si terasin si hanger ati fost de acord sa le faceti celor din regimul Ceausist, desi tot casa voastra era. Chiar creze ca te va ajuta Mamona sa faci lucrul asta. Pai nu numai Dumnezeu va zice ca nu aveti nimic sfant ca sa va iubeasca xenofob, ci si Mamona va zice lucrul asta, ca numai aveti nimic sacru, si veti ajunge rau si de rasul tuturor, ba chiar de rasul celor pe care i-ati invatat sa fure fara ca voi sa aveti minte si sa stiti ce furati si ce sa faceti cu ce ati furat. D’aia este si o scoala de furt, a lui Mamona, gen Molotov si Ribentrop, adica a lui Strul si Itic, daca nu o mai respecti nici pe asta la ce te mai astepti, sa te sinucizi ca Adrian Nastase, dar atentie si furtul asta al propriei vieti este reglementat, Iticul ala de Hitler cica l-ar fi facut cu spiel, desi eu nu cred. Cum fura pana la urma serpalaul cel vechi, balaurul, ca bag seama ca este cleptoman ca mata, fura de la unii si da lui altul, adica Fiarei aleia fasciste apusene a lui Itic, Leviathanul, iar el nu se alege cu nimic. Baaa, tu ai vorbit la misto despre furt ?

  10. Pentru habotnicul asta de dan ionescu citez un text biblic nou testamentar care reglementeaza cum este furtul cleptoman, sal plagiatul pe care el il apara, treaba lui, dar daca traieste din asta sa stie care este punctul de vedere biblic:

    1. Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
    2. Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
    3. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
    4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
    5. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
    6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.
    7. Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
    8. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
    9. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
    10. Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
    11. Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
    12. Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
    13. Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
    14. Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.
    15. Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
    16. Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
    17. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.
    18. Şi a stat pe nisipul mării.

    Incheiat citatul. Aici este descris reglementat furtul lui Gog, al serpalaului celui vechi, cel ciuciunghez, dar voi mai cita si din urmatorul capitol ca sa vedeti ce face acest serpalau vechi si adeptul lui dan ionescu, desi nu este scolit la Beijing, cum este cleptoman si catre cine, citez:

    1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.
    2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.
    3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.
    4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?

    Iata cui ii da in realitate balaurul puterea, lui Itic fascitul, din cleptomanie.

    Ba nenisorule de dan ionescu, sa vedem cum o sa mai stai cu cantarul, cu cei doi taleri, lasa ca stiu eu de ce de mai inainte, pai ce ma tu ma fraiesresti chiar pe mine cand chiar vrei sa mka spoliezi, de unde furi tu ma ?, si ce ?

    Vroiam sa spun despre apocalipsa in continuare, despre cea rasariteana, dar a intervenit chestia asta cu dan ionescu, si chiar eram obosit dupa o zi grea si nu puteam sa spun ceea ce imi planificasem sa spun.

  11. Domnule dan ionescu, ziceti si dumneasvotra daca eu stiam raspunsul acesta al dumneavoastra inca din 1989 cam pe vremea asta ? De ce nu ati spus Pian si ati zis altceva, din lipsa de inspiratie ? Vedeti Dumneavostra numai Iacov a vazut acea scara pana la cer, si sigur ca o mostenesc si cei 12 batrani dintre cei 24, dar Itic cu Fiara lui fascista nu o stie, Strul nici atat, si cleptomania nu are rezultatul scontat, asa ca se face transferul catre Fiara Rosie Asiriana, care anuleaza cu totul aceasta varianta de furt pentru ca nu este calificat si competent, insa ati vorbit ce nu trebuie, pentru ca ciprianul sunt scarile, adica acel catarg de pe steagul romanesc, de pe orice steag al lui David din Iuda, este ciprian, adica chiparos, si acest chiparos este Femeia aceea de la care fura serpalaul ala vechi, antic de demult si acceptat ca sa promoveze cleptomania. Pruncul rapit la Dumnezeu este urzeala steagului ( care la noi este albastru langa catarg, apoi galben si rosu, iar pe fundalul galben stema casei de Hohenzollern ), ca sa nu fure steagul partea adversa si sa il contrafaca, sau pe asta nu o stiati ?, cum este cu capturarea steagului partii adverse ?

  12. O sa revin cu o explicatie, daca tot m-a provocat dan ionescu. Zice apocalipsa: “3. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
    4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ.”. Balaurul mare rosu este China comunista si iata are sapte capete, dupa numarul celor 7 planete extraterestre impotriva celor 7 Biserici apocaliptice ca sa le insele si sa manance din fructul oprit, adica acest balaur conduce din punctul de vedere al sarpelui si fiara fascista a lui Itic si Fiara Rosie, ca de la el se naste si fascismul Itic-ar si comunismul Strul-esc. Mai sunt si 7 duhuri dupa numarul celor 7 milenii care sunt varsta Creatiei reflectata in menorah, iar al optulea mileniu este un mileniu al celor sapte care au devenit eterne. Cele zece coarne sunt legea celor zece planete: Luna la Teheran, Mercur la Bagdad, Venus la Alexandria, Soarele la Istambul, Marte la Tesalonic, Jupiter la Roma, Saturn la Berlin-DDR, Uranus la Nazaret, Pluto la Beijing, Neptun la Moscova. Dar vedeti, acest balaur rosu are doar sapte cununi imparatesti, pe a opta a lui Antichrist nu o are, si inca ceva, acest balaur rosu mai este numit si şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. Iata ca acea treime de stele tarata de coada lui si aruncata pe pamant sunt ingerii lui cazuti, sunt deci ingerii sarpelui de demult, ai diavolului, ai satanei ( deci in contra imparatului reprezentat de chipul de Bour este sarpele de demult, impotriva imparatului reprezentat de chipul de vultur este diavolul, iar impotriva imparatului reprezentat de chipul de Leu este Satana ). Mai incolo am citat textul biblic cu ce face acest Balaur care a fost aruncat pe pamant a fost aruncat la Beijing, iar la Shanghai el pretinde ca trebuie sa mearga sa insele pe cine poate ca sa dea castig de cauza cleptoman Fiarei Itic-are si Fiarei Strul-iste. Numai ca Fiara Strul-ista, cea rosie, nu este mentionata ca profita direct din cleptomania cu care balaurul favorizeaza doar Fiara Itic-ara, adica fascista. Se pare ca Fiara Strul-ista este autodidacta si se bazeaza doar pe desfranata apocaliptica, adica in contact diferit de balaur, pentru ca balaurul nu are si cununa lui Antichrist, pe cand Fiara Strul-ista o are, ea insasi fiind aceasta. Deci Beijingul are ceva ce Moscova nu are, si nu are ceea ce Moscova are. dar cica se vor uni ca sa dovedeasca cum ca scriptura este falsa, ca cei religiosi cred in desertaciuni, pe acesta baza va fi ecumenismul fascisto-comunist, ca apoi sa se dovedeasca cum ca unirea lor este imposibila, ca nu se potrivesc neam unii cu altii, ca de fapt intre ei este dezbinare si nu poate fi unire, ca unii au ce altii nu au si viceversa, si ca prin urmare nici nu se pune problema ca vor construi ei ceva impreuna, pentru ca limbile lor sunt amestecate si nu se inteleg intre ei fiecare ce vorbeste cu celalalt.

    Atentie, Moise a inaltat in pustie un sarpe de arama pe un catarg, ca sa scape poporul evreu de muscaturile si cleptomania acestui balaur rosu, dar acel sarpe, care mai tarziu s-a doveduit a fi steagul lui Iuda din casa lui David, nu are nimic comun cu acest balaur rosu, tocmai de aia si muscaturile balaurului rosu nu au efect impotriva steagului lui Iuda din casa lui David.

  13. HA HA HA HA HA HA HA

    dan. ti-ai ales un pseudonim care ti se potriveste de minune. nimeni. nimic. un ventriloc. o umbra “isteata” care se strecoara pe sub usa.

    n-ai imaginatie, sunt gata sa pun ramasag ca esti ucenicul lui bucovski, dupa cum iti bagi picioarele. Si ce te-ai gandit…”lasa ca le-o trag eu prostilor, doar pot ajunge unde vreau!”, Soarece mic si rapanos !

    Ieri erai imbracat ca un golan, azi ai imbracat tol festiv, esti “elevat”, curvasaria e la moda! Ma rog, ca esti plictisitor si semeni din profil cu un mim…se vede cu ochiul liber.

    Viata de cuplu se traieste in doi. Un papagal are nevoie de 0 papagalita, altfel sufera…lasa-te de “l i t e r a t u r a”!
    Hai, bafta!

    ps: bucura-te, nu mai suntem in comunism; daca-ti dau un sut in cur te duci treizeci de pasi inainte – tot e un lucru bun, ai sa ajungi departe!

  14. Stai! Nu te du dupa femei, stiu ca esti urat ca Drak si le sperii !

    ps: mai bine faci literatura, oricum n-ai vazut femeie frumoasa decat in poze.

  15. terasine, mă, dacă tu nu eşti decât terasin, pe mă-ta, pe tac-tu, pe mamaita cum îi cheamă? E tare simplu să nu ai bulentin ci doar legitimaţie de fost colaborator al securităţii. Am înţeles că în 89 te-a cam alergat lumea. N-o mai da cotită spre mine. Eu sunt bine-mersi, am tot ce mi-am dorit: familie, copii, carieră etc. Şi-ţi pot da adresa mea, nhumărul de telefon etc., ca să vezi că nu sunt coşmarul tău, ci un cetăţean cu ochii pe jigodii. terasine, eşti şocat. Şi culmea, excelenţa matale, chiar mă duc şi la femei. De ziua lor. Am fost şi la dna tarasinj, ca să ştii, că poate nu ai observat. I-am dat nişte flori de mucigai. Stai cuminte şi cere-te în reacreaţia mare, ca să ai timp să te ştergi la gura ta străină. Ştii tu…

  16. chiţ, chiţ
    chiţ chiţ chiţ
    după fiţuica asta copiai şi la examene, umuleţ al omuşorului Gopo.

    Acum faci “literatură” şi, ca de obicei, tragi cu ochiul la alţii, ca să te “inspiri”…creştineşte
    ……………………………………

    Aceiaşi placă învechită şi aceiaşi lipsă de imaginaţie.

    Dacă nu plângi puţin tot degeaba.