Am scăpat viu, lansarea la Pe prag a fost o minune, pe care n-o merit. Cum mă judecă Larissa Danilov din clasa a 9-a

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010. Am scăpat viu. Lansarea volumului „Pe prag” (după ora 14, la standul Editurii Polirom / Cartea Românească, la Târgul Gaudeamus) a fost pentru mine o minune nesperată, pe care n-o merit. Îmi pare rău că m-am pierdut la finalul ei, cu cât îmbătrânesc, din păcate, cu atât mă prostesc. Emoţional, exact când mă aştept mai puţin mă prăbuşesc. Daniel Cristea Enache (gazdă din partea Editurii Polirom / Cartea Românească, moderator şi prezentator), văzându-mă că-mi notez din ce spun criticii şi eseiştii Carmen Muşat şi Paul Cernat, m-a dat de gol că de aceea îmi notez, fiindcă ţin şi acest site-blog, şi că trebuie să se aştepte cei prezenţi să citească aici ce s-a spus la lansarea mea. Şi brusc am luat seama că sunt un caraghios, ce-mi notez eu, vorbele bune spuse la adresa mea? Mă fac de râs şi de plâns. De regulă la lansări prezentatorii sunt politicoşi (ar fi culmea să vină şi să decreteze că au în faţă cea mai proastă carte a autorului)… Nu pot să nu vă mărturisesc şi aici bucuria mea intensă de a-i avea la lansare pe cei trei străluciţi critici şi eseişti – universitarii Carmen Muşat (redactor-şef al săptămânalului Observator cultural), Paul Cernat, Daniel Cristea Enache (care a amintit că suntem născuţi în aceeaşi zi de graniţă dintre zodii, pe 19 februarie). A fost meritul unui PR-ist de excepţie al Editurii Polirom (Departamentul de Promovare şi Relaţii cu Presa), Claudia Fitcoschi (pe care abia azi am cunoscut-o, o ieşeancă foc de drăguţă) că i-a reunit la această lansare. Oare nimic nu e întâmplător pe lumea asta? Trebuia să se intersecteze viaţa mea cu aceşti trei critici de excepţie? Acum doi ani am fost premiat de revista Observator cultural cu volumul de versuri intitulat „Craterul Platon”, a fost o surpriză de proporţii, cu atât mai mult cu cât a avut şi un juriu „externalizat” cu critici de primă mână… Sunt intimidat şi acum, când scriu aici. Nu vă pot da de gol ce s-a spus la lansarea mea, cei trei critici au fost ca de obicei la mare înălţime, eu doar am bătut câmpii. Am avut şi o susţinere publică nesperată. Cum să nu mă bâlbâi, când în dreapta mea stăteau două mari poete, Ana Blandiana şi Ileana Mălăncioiu (faţă de care am făcut ieri o gafă incredibilă, mi-e ruşine să spun în ce constă)? Las la o parte faptul că în stânga stătea directorul Editurii Polirom, Silviu Lupescu (faţă de care am o deosebită simpatie şi respect, a reuşit să ridice din nimic o mare editură şi să publice şi să impună nu numai scriitori din toate găştile, ci şi scriitori singuratici)? Iar în faţă aveam prieteni scriitori (nu i-am notat, între ei erau Georgeta Dimisianu, Doina Uricariu, Silvia Chiţimia, Petru Cimpoeşu, Mihail Gălăţanu, Ion Lazu, Traian Uba, Ion Bogdan Lefter, Iulian Costache, Anca Mizumschi, Florina Zaharia, Cosmin Ciotloş, Bianca Burţa Cernat, Florin Toma, George Neagoe, Lucia Negoiţă sau colegi de serviciu sau de cenaclu din tinereţe, Petre Dumitru, azi consilier la Bruxelles la Comisia Europeană, şi traducătoarea Roxana Procopiescu, sau rude, fiul, Laurenţiu şi nepotul Arthur, sau pictorii Vasile Anghelache şi Marian Bică, sau cel ce susţine acest site-blog, Laurenţiu Barbu şi fiica lui; sau apropiaţi din Focşani, împinşi de la spate din ceruri de publicistul Puiu Siru, soţia lui, solistă, şi fiica, regizor, sau redactorul-şef al Ziarului de Vrancea, Silvia Vrânceanu Nichita, sau poetul Constantin  Ştefănescu, care m-a copleşit, a cumpărat zece exemplare din „Pe prag” din banii lui, să am ce să împart în Târg). Le rămân îndatorat tuturor celor prezenţi la această lansare… Am venit însoţit de Doina Popa, mi-a fost mai uşor. Fiindcă azi nu pot să consemnez ce au spus dragii critici care mi-au prezentat cartea, mă ţin de cuvânt (am promis aici acum două zile) şi public un text critic pe seama „Pe prag (Vale Deal)” semnat de fiica marelui Nichita Danilov, elevă în clasa a IX-a (scriitoare în plin avânt, la rândul ei), Larissa – pe cât de neaşteptat, pe atât de interesant şi original (vorbeşte vocea viitorului prin ea, nu? E o receptare a noii generaţii. I-am respectat întocmai grafia):

Baţi la porţile celor cinci – de Liviu Ioan Stoiciu

„Azi te simţi bine, îţi eşti exterior, eşti fericit”, acesta constituie sintagma de deschidere a volumului de versuri Pe prag (Vale-Deal) de Liviu Ioan Stoicu, aparut recent la Editura Cartea Romanească. Înainte de a face cîteva consideraţii asupra formulei poetice definite de Stoiciu, să ne oprim asupra semnficiaţiei acestui enunţ. „Azi te simţi bine”. De ce, pentru că „îţi eşti exterior” şi îţi poţi contempla cu detaşare starea. O poţi descrie, glosînd pe marginea ei. Dacă ai privi lucrurile din interior, puntul de vedere s-ar inversa. Interiorul presupune tulburare,frustrare,iar tu eşti în miezul lucrurilor,in miezul propriului tău eu. Privind cu detaşare în propriul tău eu nu poţi să fii decît fericit.,căci fericirea presupune linişte,privire de la distanţă,contemplaţie etc. Concluzia la care ajunge poetul, după această frază paradoxală de deschidere este una pe cît de logică, pe atît de neaşteptată: „parcă nu eşti tu”. Şi „nu eşti tu”, fiindcă îţi eşti exterior. Şi poate „nu eşti tu”, fiindcă eşti fericit şi te simţi bine, deşi, cunoscîndu-te mai bine, ar trebui să nu te simţi tocmai fericit,iar tu pleci,si ,,baţi ,pe rand,la cele cinci porti”  ,căutând să şi se deschidă uşa celor cinci simţuri,şi să te regăseşti cu adevărat.Dar nu. Nimeni nu iţi răspunde, pentru că întâi trebuie să te găseşti tu pe tine  ‚”Pleci,sau vii,Vale-Deal?’’ ,întreabă sufletul,dar iţi este frică să răspunzi şi să iţi regăseşti propriile frustări ,care stau pitite după uşi, si aşteaptă ca tu să le cauti, să nu mai trăieşti senzatia caldă a fericirii la întâlnirea lor. Cel ce te iubeste, nu-ţi deschide,pentru că necunoscându-te pe tine, ca individ,necunoscând de ce eşti în stare, şi continuând să trăieşti o stare falsă de euforie,cel ce deţine controlul asupra stărilor tale are pretenţia să te cunoşti înainte de a cunoaşte.’ ’Înseamnă că n-a sosit sorocul’’. Mai aşteaptă, îţi spune sufletul, bucură-te încă puţin de plasticitatea sentimentelor pe care tu le deţii.

„În luna mai ,când verdele închis si verdele deschis,/Reînnoite,te-au împins ,să baţi,pe rând ,la porţile /Celor cinci organe de simţ.Să le / desluşeşti sensul’’ .Luna mai ,cunoscută în folclorul românesc şi sub denumirea de Florar,lună caracterizată prin diversitatea culorilor şi a vegetaţiei , îl sensibilizează pe poetul confuz şi îl determină să încerce să îşi cunoască eul fiind aflat sub influenţa unei stări de beatitudine, în concordanţă cu mediul. Trăirile sale sunt complexe, alternând în tonuri de la închis la deschis,de la depresie la speranţă,si numai trăind aceste stari el poate cunoaşte ce se află în spatele uşilor.’’Te gandeşti?’’ ,îl întreabă inconştientul ,’’până la orizont sunt păduri de jur împrejur, pe urcuşurile şi coborâşurile trupului,verdele închis este al bradului,verdele deschis este al fagului’’, totul reprezintă o trecere de la bine la rău, reprezintă căderea în păcat a trupului, dar si înalţarea lui prin capacitatea de a oscila între bine si rău.Cum spunea si Charles Baudelaire: „Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări/Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă/Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări/Aripele-i imense l-împiedică să meargă.”

Cunoaşterea atenuează teama faţă de moarte,iar naşterea este asemanata cu moartea,odată ce intri, trebuie să şi ieşi.Începutul are corespondenţă cu partea de final :’’azi te simţi bine’’ – ‚ ’’te simţi rău ,nefericit’’, ’’baţi din nou, pe rând la cele cinci porţi ale trupului-care dintre porţi trage să moară?’’

Poetul nu ne spune care este primul simţ care îi declanşează premoniţia aceasta a morţii, ne face însa să înţelegem că acum percepe lumea nu din exterior, ca la începutul poemului, ci din interior. El nu mai este detaşat,nici fericit,nu se mai simte bine,ci rău,si dacă detaşarea sau contemplarea de la distanţă a propriului său eu îi crea sentimentul că „parcă nu mai eşti tu”,acum interioritatea ,privirea aceasta din interior al eului îl determină să-şi conştientizeze propriul său sfârşit.El e mort şi în acelaşi timp şi viu.Este lăsat să intre,adică să iasă din propriul său trup ,aducînd astfel aminte de pasărea Pheonix,care naşte din propria cenuşă,poetul este intr-o perpetuă renaştere la care participă cu toate cele cinci simţuri,în urcuşuri şi coborâşuri,accesând o cu totul altă dimensiune,acolo unde iubirea şi indiferenţa sunt unul şi acelaşi lucru.

Larissa Danilov, clasa a 9-G, Liceul de Arta Octav Bancila Iasi, sectia disign

PS. Public fotografii realizate de Doina Popa, Ion Lazu şi Ioan Busuioc – le mulţumesc, e un noroc să ai atâţia prieteni la nevoie (voi publica şi în zilele următoare dintre fotografiile lor). Daţi click de două-trei ori pe fotografii să le măriţi, dacă doriţi. Mâine public un comentariu al scriitorului critic buzoian Tudor Cicu, scris „la prima mână”, la noul meu volum de versuri.

***

Selecţii filmate la lansarea volumului „Pe Prag (Vale-Deal)” de Liviu Ioan Stoiciu, realizate de Laurenţiu Barbu: