0
1 comment

Marți, 1.11.2011 – cinci de 1 în data de azi și n-am auzit să se fi întâmplat ceva deosebit (nici măcar fapte diverse mai acatării n-au fost, deși e zi de marți, „trei ceasuri rele”), să vedem ce va fi cu șase de 1, pe 11.11.2011 (bat în lemn, sper să fie și atunci o zi ca oricare alta). Am în continuare semnale contradictorii legate de volumul „Pe prag (Vale-Deal)”, al 13-lea volum al meu, de data asta cifra 13 are sens destabilizator (de regulă, 13 îmi e indiferent). Nu mai știu ce să mai cred, deși a avut cronici favorabile și a fost nominalizat la unele premii importante, volumul s-a trezit mai degrabă marginalizat, în mod curios persoana mea atrăgând antipatii. Toate volumele de versuri importante (nominalizate) de anul trecut au primit premii, fie ale unor reviste, fie ale unor filiale a USR. Îl las la o parte pe Ion Mureșan, care a luat 11 premii cu cartea lui (e socoteala făcută de editorul Gavril Țărmure, anunțată la Suceava). Din clipa în care N. Manolescu a anunțat că de aceea am avut obiecții la acordarea premiilor (dezamăgit fiind de jurii), deoarece n-am fost eu cel premiat, m-am scârbit și m-am supărat pe cartea mea – ce rost are să-mi bat capul cu dovezile de rea-credință? Mai bine să stau în banca mea și să uit că am scos o carte, n-a avut destin fericit (fiecare carte trebuie să fie altceva, deși face parte din destinul meu). Mă amuz și azi cu întreprinderea unei doamne extraordinare (Lidia Obeadă), care a vrut anul trecut pe vremea asta să lanseze „Pe prag” în locație nemaivăzută de mine, zbătându-se să pună pe roate oficialități culturale de acolo (cu prezentatori din București, colegi scriitori cu inimă mare, care și-au scris cuvântările), de undeva dintr-un mare oraș din județul Vâlcea sau Argeș (nu mi-am bătut capul, vă dați seama) – și în ziua când trebuia să plecăm, ploile s-au transformat în zăpadă și vântul în viscol și am renunțat, nu se putea călători până acolo. Aceeași doamnă „care nu se lasă” (cu o rectitudine morală ieșită din comun), a încercat apoi luna trecută, în octombrie, să ducă la capăt ce nu terminase anul trecut, să-mi lansez „Pe prag” la… Slatina – după ce a lăsat ministerul la care lucrează să se restructureze (s-a restructurat tot anul și încă n-a terminat), să vadă dacă va mai avea loc de muncă. Așa cum mă așteptam, n-a fost să fie nici luna trecută să-mi lansez volumul de versuri, vremurile s-au opus, doamna s-a îmbolnăvit și problemele cu șefii din minister au dat-o peste cap, s-au făcut degeaba mobilizări și cheltuieli acolo unde trebuia să aibă loc lansarea (și prezentarea mea). Mă gândesc încă o dată la faptul că eu atrag tot ce e mai rău pe lume și că Lidia Obeadă e o victimă a ghinioanelor mele, îmi pare rău, bunăvoința sa n-a putut să treacă de opreliștile ce mi se tot pun mie personal…

Ieri am avut parte de o surpriză plăcută – venind de la un scriitor tânăr pe care-l prețuiesc în chip deosebit (el e fratele meu mai mic din literatura română), de la Mihail Vakulovski și revista lui electronică de top, Tiuk! (revista lui apare de zece ani! E cea mai bună). Am fost anunțat că volumul meu cel nenorocos „Pe prag” a primit Premiul Tiuk! 2010 la Poezie. Vă invit să citiți toate premiile, dați click pe http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=1762 (rubricile revistei sunt activate în stânga, merită să le citiți). Vă dați seama că sunt cu pieptul umflat, primesc un nou premiu simbolic, Tiuk! Mihail Vakulovski mi-a scris pe e-mail: „despre premii – am zis si in emisiunea lui Dumitru Crudu, aici: http://arenafm.md/?go=emisiuni&te=22 (ideea e – acolo – raspunzind la intrebare, ca am ales cartea cea mai buna la poezie, a publicat si Ion Muresan, si Cartarescu, si…, dar cartea dvs. e cea mai buna)”. Îmi scot pălăria. Poetul Mihail Vakulovski, vă reamintesc, a scos anul trecut nu numai un roman de succes, ci și o carte intitulată „Portret de grup cu generația optzeci”, de referință în critica de profil. Vreau să subliniez că premiul îl primesc de la un lider al tinerilor scriitori – și asta mă face visător: cei ce m-au nominalizat cu „Pe prag” la Premiile Observator cultural și Premiile Radio România Cultural erau tineri critici din jurii. Să nu uit să consemnez și Premiul I Rețeaua literară primit la Poezie din partea unui juriu format numai din tineri scriitori. Păcat că toate au rămas premii ireale, virtuale (și la propriu și la figurat) și că eu nu mai apuc să trăiesc pe această lume literară pragmatică de la noi, atât de îndepărtată, o lume de hârtie…

PS. O frumoasă surpriză: administratorul acestui blog, Laurențiu Barbu, a publicat în partea dreaptă a paginii, între Etichete și Arhive, cartea lui Tudor Cicu intitulată „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia și subteranele ei”, în format PDF (dați click pe fotografia copertei I și citiți-o, dacă doriți).

***

Continui pe sărite să rețin din replicile piesei lui Petru Ionescu intitulată „Dublura” (citită ieri seară la Cenaclul Dramaturgilor, vedeți consemnările mele de ieri, de aici, în acest sens; e un dialog între două actrițe la o repetiție pe același rol, una în vârstă, alta tânără – dublură, între ele e și un regizor resemnat): – Te-ai magnetizat de tot! Eu n-am nevoie de dublură. – Te roade invidia! Oameni fără talent… – Voi, învechiții, pe ceilalți îi prigoniți. – Decadentule, pui în scenă piese nătânge și fără duh. – Ești o specială! O zgripțuroaică. – M-am hotărât, mergem fără dublură. Talentul nu trebuie să știe carte. – De când n-am mai văzut să miște ceva la tine. Hai sictir cu Cehovul tău, regizor de culise ce ești. – Bagă-ți viața în rol, lasă pastilele alea odată, ești pe val. – Aici avem de a face cu creația subconștientă a naturii. – Ești o gâscă amețită, nu un pescăruș. – Ăsta nu e teatru, e circ. Ești beată moartă, pleacă la Moscova… Dumnezeule, îi curge sânge… – E minunat, România e de rahat. Salvarea noastră e cafeaua tare. – Uitați-vă la ăsta, s-a împușcat cu votcă, e mort… Cretinule, întoarce-te la viață… Ce sfârșit minunat, regizorul s-a împușcat. După ce s-a terminat de prezentat piesa, s-a luat o pauză – au rămas în sală numai cenacliștii. N-am ascultat decât trei intervenții critice la adresa piesei lui Petru Ionescu. Moderatorul Cenaclului Dramaturgilor, Emil Lungeanu: sunt confuzii voite în piesă, contaminări cehoviene, identificarea eroinei din piesă cu condiția actorului (apropo de situația teatrului românesc, de plâns), ea e la capătul puterilor și a resurselor umane, avem o piesă coaptă pentru spectacol. Am ascultat alți doi necunoscuți mie (critici de teatru, după cum vorbeau): piesă despre teatru, rivalitate dintre vechi și nou, intertextualitate, scena din viață în rolul de pe scenă. Piesa e foarte bine scrisă, de la abulie la histrionism, par că sunt nebuni toți de legat, textul e dincolo de normal, trecerea din rolul din viață în cel de pe scenă e credibil, avem metateatru, în teatru nu trebuie să fie democrație, e un text admirabil, jucat pe ambiguitate. Repetiția din piesă e chiar spectacol de teatru, avem o dublură în cazul aceluiași personaj, e dată de gol precaritatea în viața teatrului de la noi, actorii au jucat superb, nu numai au citit, e de aplaudat siguranța autorului. Am plecat înainte de a se termina Cenaclul Dramaturgilor.  Autorul piesei, regizorul de teatru Petru Ionescu (prozator și publicist) merită toate laudele. N-o să credeți, dar regia lecturii acestei piese i-a aparținut actriței Silvia Codreanu – care a interpretat minunat rolul actriței ajunse la final de carieră.

PS. Public aici fotografii preluate de pe Free HD wallpapers (free-hdwallpapers.com).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.