„Așa a fost să fie”. Minuni personale de lună mai

9 min


Luni, 30 mai 2022. În luna mai 2022 mi s-au întâmplat toate „minunile” (toate?), cum să le spun altfel? Am participat (însoțit de Doina Popa) la trei manifestări literare de renume (Gala Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Alba Iulia – Lancrăm, apoi la Festivalul Național „Tudor Arghezi” și o săptămână la Festivalul Internațional „Poezia la Iași”), mi-au apărut două cărți în același timp, una de versuri intitulată „Luare aminte” (Editura Rocart) și alta intitulată „De uz strict personal (Din anul Revoluției – jurnal. Și după 17 ani, elegii ale unui accident)”, la Editura Junimea. Și mi-am cumpărat loc de veci la Adjud (rămâne să-l… amenajez), în cimitirul în care sunt ai mei, scăpând de o grijă!

„Așa a fost să fie”: sunt uimit că s-au întâmplat toate în această lună mai, după cei doi ani de „pandemie” și după cele două luni de război în Ucraina, „care au schimbat mentalul omenirii”. Deci:

1). Scriam pe contul meu Facebook (postări însoțite de zeci de fotografii „de la fața locului”): În 8 mai – La Premiul National pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, care se va acorda mâine, 9 mai 2022 la Lancrăm, la Casa Memorială a marelui poet. Venit pentru prima oară la Mănăstirea Râmeț (la 34 de kilometri de Alba Iulia), din secolul XIV, din Munții Trăscăului, la Cheile Râmețului, „Catedrala Munților Apuseni”. Apoi la Alba Iulia, la Cetatea Alba Carolina (cu Doina Popa și Marta Petreu)… În 9 mai 2022 – În curtea Casei Memoriale „Lucian Blaga” din Lancrăm-Sebes-Alba Iulia a fost înmânat Premiul National pentru Poezie Opera Omnia lui Gabriel Chifu (Laudatio N. Manolescu, președintele juriului; juriu din care au mai făcut parte Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, Dan Cristea, Irina Petraș, Gabriel Coșoveanu și Horia Gârbea). După recitalul poetic al celor șapte nominalizați la acest mare premiu: Gabriel Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, N. Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu. La întoarcerea spre casă, închinare la Mănăstirea Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus – cu Doina Popa.

Laureatul Gabriel Chifu

Nominalizarea mea la acest mare premiu (Premiu Blaga a trecut pe primul loc, după ce Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ajuns la a 31-a ediție, a fost oprit în acest an de fondatorul lui, Gellu Dorian, în bună înțelegere cu președintele juriului Nicolae Manolescu; după ce Primăria din Botoșani a înscris premiul la OSIM și a anunțat că ea va patrona acest Premiu Eminescu, peste capul fondatorului Gellu Dorian, cu alt format de manifestare literară și cu alt juriu, o prostie) a fost o bucurie a sufletului. Reamintesc aici comunicatul Uniunii Scriitorilor: În ziua de 9 mai 2022, în localitatea Lancrăm, va avea loc festivitatea de decernare a Premiului Național de Poezie Lucian Blaga. Un număr de 17 critici literari au nominalizat cîte 15 poeți români. Un juriu al Uniunii Scriitorilor va alege laureatul dintre primii șapte nominalizați, în ordinea numărului de voturi primite. Juriul de nominalizări a fost compus din criticii: Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Gheorghe Grigurcu, Andrea H. Hedeș, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Alex Ștefănescu, Cornel Ungureanu, Mihai Zamfir. Au fost nominalizați, în ordine alfabetică, poeții: Gabriel Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu. La edițiile precedente, Premiul Național Lucian Blaga, Opera Omnia, a fost acordat astfel: 2017 – Adrian Popescu, 2018 – Emil Brumaru, 2019 – Ana Blandiana, 2020 – neacordat din cauza pandemiei, 2021 – Ion Mureșan. https://uniuneascriitorilor.ro/2022-05-02-nominalizari-la… „Băgarea în seamă” de către juriul de nominalizări m-a onorat și în acest an.

Doina Popa la Mănăstirea Râmeț

2). Pe 19 mai postam pe contul meu Facebook: Sosit la Tg. Jiu, la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” (sunt in juriu, am primit o grămadă de manuscrise din concurs), cu Doina Popa. Venit pe ocolite, de la Brașov la Hațeg, închinați la Mănăstirea Prislop (la mormântul Părintelui Arsenie Boca) și în Defileul Jiului, închinați la Mănăstirea Lainici. Apoi, pe Calea Eroilor (a lui Brâncuși, de la Masa Tăcerii la Coloana Infinitului; la mijloc e Catedrala) la Tg. Jiu… În 20 mai am jurizat alături de Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, între alții, manuscrise și cărți de debut sosite în concursul festivalului, ajuns la a 42-a ediție (ediție închinată împlinirii a 55 de ani de la intrarea în eternitate a marelui poet (de obârșie gorjenească). „Invitați la această ediție sunt: Nicolae Manolescu, Vasile Bâcu (CERNĂUȚI, UCRAINA), Mircea Bârsilă, Hanna Bota, Gelu Birău, Cristian George Brebenel, Zenovie Cârlugea, Gabriel Chifu, Carmen Doreal (CANADA), Nicolae Dragoș, George Drăghescu, Gelu Birău, Adrian Frățilă, Dragolib Firulovici (SERBIA), Horia Gârbea, Alex Gregora, Gheorghe Grigurcu, Andrea H. Hedeș, Cătălina Iliescu (SPANIA), Arian Leka (ALBANIA), Irina Horea Manolescu, Mircea Mihăieș, Ioan Moldovan, Ion Mocioi, Marinela Pârvulescu, Mircea M. Pop (GERMANIA), Spiridon Popescu, Ion Popescu Brădiceni, Elena Roată, Vasile Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Viorel Surdoiu, Valentin Talpalaru, Răzvan Voncu”.

Vineri, 20 mai 2022, la sediul CJCPCT Gorj, începând cu ora 17.00 a avut loc vernisajul expoziției de manuscrise olograf ale unor mari scriitori români (colecția George Drăghescu); lansare album bilingv română-germană „Tudor Arghezi – 11 poezii” în traducerea lui Mircea M. Pop (Germania) și s-a lansat revista „Portal Măiastra”, nr. 1-2/ 2022, apărute la Editura CJCPCT Gorj; și-au lansați cărți Mircea Bârsilă (cronici despre optzeciști) și Valentin Talpalaru. – Sâmbătă, 21 mai 2022, începând cu ora 10.30, la Sala Maură a Palatului Administrativ al Județului Gorj a avut loc un recital poetic al participanților și s-au ținut discursuri critice. La ora 15 am plecat spre Brașov la volanul Vitara Suzuki, acasă, urmând ca a doua zi, duminică, 22 mai 2022 la ora 9 să plecăm spre Iași, la Festivalului Internațional „Poezia la Iași” (fiind programat să recit la deschidere). La Tg. Jiu, duminică, 22 mai 2022, la Târgu – Cărbunești a avut loc Gala Laureaților ediției 2022 a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”. Laureații “Opera Omnia” din acest an sunt Mircea Mihăieș, critic literar și președinte al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și Ioan Moldovan, poet și redactor șef al revistei “Familia” din Oradea.

Laureați „Opera Omnia” ai Premiului Național „Tudor Arghezi” (acordat pentru critică și pentru poezie) la edițiile anuale anterioare au fost, între alții, și Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Mihai Zamfir, Irina Petraș, Ana Blandiana, Gabriel Dimisianu, Ilie Constantin, Geo Dumitrescu, Ioan Flora, Al. George, Ion Horea, Mircea Ivănescu, Gellu Naum, Eugen Negrici, Eugen Simion, Marin Sorescu, Petre Stoica, Laurențiu Ulici, Grigore Vieru, Constanța Buzea, Adrian Popescu, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Livius Ciocârlie, Alex Ștefănescu, Marta Petreu, Dan Cristea, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Horia Gârbea, Nora Iuga, Nicolae Prelipceanu, Vasile Dan, Vasile Spiridon, Mircea Bârsilă, Vasile Igna, Ioan Holban, Aurel Pantea, Marian Drăghici, Liviu Ioan Stoiciu. Director festival: Ion Cepoi. A fost un efort incredibil să ajung de la Tg. Jiu la Iași, venind pe Valea Oltului (un coșmar pentru șoferi) și apoi de la intersecția spre Sibiu, la Brașov, acasă, o noapte.

3). Din 22 mai 2022 până sâmbătă, 28 mai dimineață, am participat la Festivalul internațional „Poezia la Iași” (sâmbătă dimineață am plecat la ai mei, la Adjud, soțul surioarei Ita Fănica și-a serbat cei 70 de ani la o pensiune pe malul unei bălți a Siretului, nu departe de Domnești-Vrancea). De curiozitate, rețin aici ce am postat pe contul meu Facebook, să se vadă amploarea manifestării „Poezia la Iași” (director de festival, Adi Cristi): Duminică, 22 Mai 2022 în Parcul Copou, de la 16.15 la 18.15 de un Recital de poezie susținut de reprezentanții celor 16 țări participante: Bessem Aloui, Maria Joao Cantinho, Vasile Bâcu, Ion Buzu, Metin Cengiz, Grigore Chiper, Drazen Katunarik, Marco Lucchesi, Natalia Malek, Dante Maffia, Andras Petocz, Jean Poncet, Ronny Someck, Liviu Ioan Stoiciu, Iossif Ventura, Jordi Virallonga. Șapte zile de festival (22-29 mai), cei aproape 70 de poeţi invitaţi din 16 ţări vor fi prezenţi în 11 licee ieşene, unde se vor întâlni cu tinerii devoratori de poezie pentru recitaluri lirice şi dialoguri libere, vor susţine recitaluri poetice la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, vor lansa carţi apărute recent… Pentru a vedea membrii grupelor, intrați pe contul Facebook al Festivalului Internațional „Poezia la Iași” și vedeți afișele (sunt cuprinși și scriitori care n-au fost incluși în recitalurile extraordinare). Dimineață, recitaluri la licee (împărțiți pe grupe) și de la ora 18, la Muzeul Municipal „Regina Maria”, recitaluri extraordinare puse la cale de directorul festivalului (de regulă câte opt poeți în fiecare seară).

Programul Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi” (îl redau ca atare să se vadă numele invitaților):

– Luni, 23 Mai – Ora 11.00-13.00

Poeți în școli: Grupa A – Colegiul Național; Grupa B – Colegiul Național ”Costache Negruzzi”; Grupa C – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”; Grupa D – Colegiul Național ”Octav Băncilă”; Grupa E – Colegiul Național ”Mihai Eminescu”; Grupa F – Liceul Teoretic „AL. I. CUZA”

Grupa G – Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (N. Panaite, Bessen Alloui, Mihaela Grădinariu, Livia Iacob, Dan Petrușcă, Antoine Simon, LIS, Al. Ovidiu Vintilă); Grupa H – Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”

– Luni, 23 Mai, Ora 18.00 – 20.00 – Muzeul Municipal ”Regina Maria” Iași

Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Adi Cristi, Vasile Bâcu, Marco Luchessi, Andrei Novac, Paul Gorban, Varujan Vosganian, Maria Joao Catinho, Radu Florescu

Intermezzo muzical: Patricia Iacob – vioară Hrenciuc Mertic Diana Maria

*

– Marți, 24 Mai – Ora 11.00 – 13.00

Poeți în școli: Grupa A – Colegiul Național ”Costache Negruzzi”, Grupa B – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”, Grupa C – Colegiul Național ”Octav Băncilă”, Grupa D – Colegiul ”Mihai Eminescu”, Grupa E – Colegiul Național,Grupa F – Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”,Grupa G – Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Grupa H – Liceul Teoretic „AL. I. CUZA”

– Marți, 24 Mai, Ora 18.00 – 20.00 – Muzeul Municipal ”Regina Maria” Iași

Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Cassian Maria Spiridon, Andras Petocz, Jean Poncet, Dinu Flămând, Ioana Diaconescu, Ioan Es. Pop, Gellu Dorian, Horia Gârbea

Intermezzo muzical: Patricia Iacob – vioară Hrenciuc Mertic Diana Maria

*

– Miercuri, 25 Mai, ora 11.00 – 13.00

Poeți în școli: Grupa A – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”,Grupa B – Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă”, Grupa C – Colegiul ”Mihai Eminescu”, Grupa D – Colegiul Național, Grupa E – Colegiul Național ”Costache Negruzzi”. Grupa F – Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Grupa G – Liceul Teoretic „AL. I. CUZA”. Grupa H – Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”

– Miercuri, 25 Mai, ora 18.00 – 20.00 – Muzeul Municipal ”Regina Maria” Iași

Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Valeriu Stancu, Metin Cengiz, Ioan Pintea, Daniel Corbu, Jordi Virallonga, Iossif Ventura, Ștefan Mitroi

Intermezzo muzical: Patricia Iacob – vioară Hrenciuc Mertic Diana Maria

Grupa G

*

– Joi, 26 Mai, ora 11.00 – 13.00

Poeți în școli: Grupa A – Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă”, Grupa B – Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Grupa C – Colegiul Național Iași, Grupa D – Colegiul Național ”Costache Negruzzi”, Grupa E – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”, Grupa F – Colegiul Economic Administrativ Iași, Grupa G – Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir”, Grupa H – Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași

– Joi, 26 Mai, ora 18.00 – 20.00 – Muzeul Municipal ”Regina Maria” Iași

Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Nichita Danilov, Drazen Katuranic, Ronny Someck, Gheorghe Pârja, Emilian Marcu, Gheorghe Chiper, Adrian Popescu

Intermezzo muzical: Patricia Iacob – vioară Hrenciuc Mertic Diana Maria

În familie, în împrejurimile Adjudului

*

– Vineri, 27 Mai, ora 11.00 – 13.00

Poeți în școli:

Grupa A – Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Grupa B – Colegiul Național Iași, Grupa C – Colegiul Național ”Costache Negruzzi”, Grupa D – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”, Grupa E – Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă”, Grupa F – Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir”, Grupa G – Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Grupa H – Colegiul Economic Administrativ

– Vineri, 27 Mai, ora 18.00 – 20.00

Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Natalia Malek, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Panaite, Antonin Simon, Bessen Alloui, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Spătaru

Intermezzo muzical: Patricia Iacob – vioară

Hrenciuc Mertic Diana Maria

*

– Sâmbătă, 28 Mai, ora 9.00 – Poezia cucerește Ciurea

”Mic dejun la firul ierbii”

Academia liberă Poesis

Dialoguri neconvenționale – Centrul Cultural ”Cela Neamțu”

*

– Duminică, 29 Mai – Închiderea ediției a VIII- a a Festivalului Internațional ”Poezia la Iași”

– Ora 16.00 Sala ”Diotima”, Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași Recitaluri extraordinare de poezie.

Recită: Nicolae Sava, Radu Andriescu, Angela Baciu, Mihaela Grădinariu, Aurel Ștefanachi, Muriel Augry

Înmânarea titlurilor de Refugiat prin Poezie.

– Ora 18.00 Recital extraordinar de poezie susținut de actorul Charles Gonzales (Franța) din operele poeților Daniel Corbu, Adi Cristi, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu.

La Tg. Jiu, cu Dan și Ion Popescu Brădiceni, Mircea Bârsilă

*

De urmărit zilnic pe https://www.facebook.com/profile.php?id=100057484089758

M-am lungit, las pe altădată „minunile” legate de apariția celor două noi cărți semnate de mine și de cumpărarea locului de veci la Adjud, unde eu am avut casa părintească și am terminat liceul teoretic… Dinspre războiul din Ucraina, mă tem că nu mai am ce să comentez – e dezastru, în continuare spectrul semnării unui acord de pace nu se vede, SUA luptând în continuare tacit cu Rusia pe teren neutru (Ucraina), țările Uniunii Europene ieșind prost din această „afacere monstruoasă”.

La fotografia din titlu, surioara Ita Fănica și Doina Popa, acasă la fratele Marian Stoiciu, la Adjud


0 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.