Duminică, 2 mai 2010. Pentru două ore am ieşit azi în Parcul Carol. M-a trimis la o plimbare chiar o cititoare a acestui jurnal online, Ramona CT, sătulă de subiecte serioase, cum e acela legat de Casa Monteoru sau de moralitatea publică a lui Adrian Marino. Parcă aud cârteala: iar Parcul Carol? Mai schimbă domnule parcul! Poate scriu mâine ceva despre apariţia pe lac a unei raţe sălbatice cu 12 boboci după ea, o minune de la Dumnezeu – cum să se termine lumea în 2012? Am urmărit-o până am ameţit… Acum mă întorc la cazul Adrian Marino. Fiindcă trebuie să lămuresc nişte lucruri. Sunt pe terenul meu, mă mărturisesc aici. Am o mare problemă, pe care n-am rezolvat-o nici în ultimii 20 de ani. La ziua de ieri, la textul jurnalului meu online, la Comentarii, documentat, profesionist, un domn care se semnează „Miron” mă trage de urechi pentru ceea ce am scris, fiind convins că o temă cum e aceasta, a deconspirării, pentru mine e teren minat (vă invit să-l citiţi la Comentarii la https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/05/o-noua-polita-platita-intre-scriitori-un-alt-reper-moral-distrus-adrian-marino/#comments). Spuneam că am o mare problemă, legată de regimul comunist (ocupaţie sovietică, totalitarism roşu, dictatură). E vorba de judecarea în public a foştilor puşcăriaşi politici pentru turnătorie… 
Să rămânem la scriitori (deşi ar fi şi mai interesante cazurile Corneliu Coposu şi Ticu Dumitrescu, acuzaţi în mod nesăbuit că au turnat la Securitate, de exemplu). E curioasă abordarea: în loc să observăm că avem o sumă importantă de scriitori care au făcut puşcărie politică (deci s-au opus regimului, au fost „duşmani ai orânduirii”, au făcut disidenţă, s-au opus tembelismului „popular”) şi ar trebui să ne scoatem pălăria, tragem un semnal de aramă că ei au fost marii noştri turnători! Deşi se subînţelege că la ieşirea din puşcăria politică erau obligaţi să semneze angajamente că vor colabora cu „organele statului” (organe represive). De altfel, la fel se întâmplă şi azi cu condamnaţii de drept comun, cei eliberaţi sunt puşi să semneze asemenea angajamente. E ceva profund în neregulă să-i condamnăm pe aceşti nefericiţi ai sorţii, ajunşi în situaţii limită în puşcării politice comuniste (de o duritate ieşită din comun, în care se urmărea lichidarea fizică, umilirea infernală şi distrugerea psihică), pentru turnătorii, pentru declaraţiile obligatorii date la Securitate. În cazul lor nu mai intră libera opţiune, pe care o aveau turnătorii ce primeau bani pentru delaţiunile lor, recrutaţi din toate categoriile sociale, fie şi prin şantaj ordinar (pentru a-ţi da o casă, o butelie, sau a te lăsa să pleci într-o delegaţie în străinătate). Puşcăriaşii politici, toţi, o dată eliberaţi, erau obligaţi să scrie asemenea declaraţii la Securitate, care pot fi luate drept turnătorie (în cazul lor trebuie condamnaţi public dacă au produs prejudicii celor turnaţi). Eu nu pot să pun pe aceeaşi balanţă puşcăriaşul politic „turnător din obligaţie”, cu profitorul regimului comunist care a turnat la Securitate pentru bani sau pentru a-i face rău unui cunoscut sau pur şi simplu de-al dracului, să facă încă un pas în cariera lui… Asta e problema mea, pe care nu pot să o rezolv: ce facem, condamnăm de-a valma turnătorul din obligaţie (căruia ar trebui să i se ridice statuie fiindcă s-a opus regimului comunist şi de aceea a făcut puşcărie) şi turnătorul de serviciu, un oportunist oarecare? Nu vi se pare o nedreptate strigătoare la ceruri să-i punem la zid pe toţi puşcăriaşii politici (care au supravieţuit torturilor; sunt mii care n-au supravieţuit) cu toţi nenorociţii care au turnat de voie bună, contra bani? Mai ales în cazul scriitorilor. Repet, avem o pleiadă de scriitori care au făcut puşcărie politică (unii au murit în ele), sunt victime ale regimului comunist, nu călăi! Sunt scriitori care s-au opus regimului comunist şi au făcut puşcărie politică! Aceasta e punctul esenţial neglijat de opinia publică şi de întreaga mass-media (care îi acuză numai de turnători). Faptul că au turnat după ce au ieşit din puşcărie nu e lăudabil, bineînţeles, dar trebuie subliniat că ei au fost şi au rămas victime ale sistemului ticăloşit de la început şi până la sfârşit. Îmi e din ce în ce mai clar că sistemul ticăloşit a scos în evidenţă numai turnătoria puşcăriaşului politic, ştergând cu buretele meritul lui de a se fi opus sistemului ticăloşit şi a fi pedepsit… Fac o paranteză: m-am căsătorit în 1975 cu fiica unui legionar (comandant de cuib în Vrancea), care a făcut puşcărie politică, era şi el probabil obligat să dea regulat declaraţii la Securitate (probabil a dat şi despre mine, după ce m-am trezit cu dosar operativ de urmărire informativă la Securitate din 1981 până la Revoluţie; el nu mi-a făcut nici un rău, însă, sub nici o formă), era subînţeleasă această obligaţie a lui, dar nu s-a pus nici o clipă problema să-l condamn. Nu pot să uit că a făcut puşcărie politică, ea şterge pentru mine greşeala eventualei turnătorii de mai apoi. Sigur, vorbesc în numele meu. Sunt sigur că domnul „Miron” mă va contrazice, susţinând că turnătoria la Securitate e turnătorie şi atât, nu contează din partea cui vine. Eu, după 20 de ani de postcomunism nu reuşesc să rezolv această problemă, eu pun pe primul plan eroismul celui ce a fost un duşman al regimului comunist, care a fost condamnat politic şi a făcut puşcărie grea pentru asta – faptul că a turnat după ce a fost eliberat, pentru mine e un fapt subînţeles. Sunt convins că în marea majoritate a acestor declaraţii ale puşcăriaşilor politici n-au făcut rău nimănui, au fost literatură…
În cazul poetului Petru Romoşan, domnul „Miron” (dovedit expert) e agresiv inutil. Puţină onestitate nu strică nimănuia. 
Ce facem, condamnăm scriitorul înainte ca Justiţia să dea un verdict? Domnul „Miron” mi-a dat şi o adresă pe portalul Justiţiei Române, şi de acolo se poate citi clar că procesul pârâtului Petru Romoşan deschis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), început în mai anul trecut, bate pasul pe loc – dacă era atât de evident că Petru Romoşan era turnător, demult era executat. Vă întreb: respectăm legea sau o respectăm pe ziarista Mirela Corlăţan, dată afară de la Cotidianul pe bună dreptate (odată ce Petru Romoşan nu a avut o sentinţă de turnător la Securitate, şi cu toate acestea ea şi-a permis să-l facă turnător)? Ştiţi câte procese a pierdut CNSAS, după ce a spurcat personalităţi ale vieţii publice, dând publicităţii ilegal documente din dosarele lor de la Securitate? Iată o ştire din februarie 2010, domnule „Miron”, legată de un alt membru al USR, Calinic Argatu (episcop), care a fost condamnat iniţial ca turnător de către Tribunalul Bucureşti, şi la Înalta Curte de Casaţie (la care a făcut recurs CNSAS, după ce Curtea de Apel a respins acuzaţia de colaborator al Securităţii) Calinic Argatu a fost absolvit definitiv de anatema aruncată de CNSAS asupra sa. Citiţi toată ştirea pe http://www.ziare.com/stiri/frauda/e-definitiv-episcopul-calinic-argatu-nu-a-colaborat-cu-fosta-securitate-994143. Vedeţi cât de complicat este să-ţi dovedeşti nevinovăţia? 
Întâi a fost acuzat de CNSAS că a colaborat, apoi Curtea l-a scos nevinovat. De ce-şi permite presa să diabolizeze scriitori arătaţi cu degetul de CNSAS? Pe cine serveşte azi CNSAS (organism politic)? Cine mai îndreaptă răul făcut celor ce primesc mai apoi sentinţă de la Tribunal că n-au colaborat cu Securitatea? Intransigenţi ca dumneavoastră, domnule „Miron” omoară oameni nevinovaţi, acuzaţi de CNSAS aiurea. Un CNSAS care distruge destine dând presei, îndeosebi ofiţerilor de presă acoperiţi (care primesc salarii de la serviciile secrete şi ar trebui condamnaţi pentru acest joc dublu), documente compromiţătoare… Cine trăieşte pe altă lume? CNSAS e un organism politic decredibilizat total. Cazul Adrian Marino e o nouă lecţie dată naivilor care cred în democraţia românească – acum se zvoneşte că Adrian Marino a fost recrutat (1987-1993) de „reţeaua Tismăneanu” în SUA şi că Vladimir Tismăneanu, întors în ţară în înaltă funcţie de condamnare a comunismului, împreună cu directorul SIE, Răzvan Ungureanu şi consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu, l-au pus la zid pe Adrian Marino, dorind să fie învăţătură de minte. De ce? Fiindcă sistemul ticăloşit moştenit de dinainte de Revoluţie, perfecţionat în „libertate”, nu iartă. Nici nu se putea altfel, Mircea Dinescu a făcut pe plac elitei care a fost făcută praf de Adrian Marino… Mă întorc la întrebarea mea: Adrian Marino a făcut puşcărie politică, a fost un opozant al regimului comunist, de ce uitaţi asta? Au făcut cumva puşcărie politică toţi cei ce-l condamnă azi că a fost turnător după ce a fost eliberat, inclusiv cei pomeniţi mai sus, Tismăneanu, Ungureanu, Avramescu, Dinescu? Au făcut puşcărie politică Liiceanu şi Pleşu? N-au avut nici măcar un dram de curaj să se opună regimului comunist, din contră, au fost profitori ai lui! Dar îşi permit azi să terfelească memoria unui puşcăriaş politic (a unui opozant adică), făcând jocul securiştilor. Voi reveni, trist.
parcul carol e in regula.
iar in ce/l priveste pe adrian marino, si pe altii ca el, sa ne intrebam mai intai sincer daca, in acele conditii, noi n/am fi semnat si noi.
Dle LIS, d-ta ai spus mult mai bine cea ce si eu am mai gavarit pe aici. Nu am comentari impotriva opiniei exrpimata de dvs si, dupa stiinta mea , inusi adevaratul luptator anticomunist Paul Goma o zice la fel…. NU avem dreptul condamna pe fosti detinuti politici, si zic, si eu, NU AVEM! Mie ca si -tale dle LIS, ne-a tremurat chiloti, pantaloni, am avut ceva teroare pe cap ptr ca ne-am zis sa fim demni români, rahat pe bat… cu români nostri… mai ales anticomunisti de dupa… suferinta noastra prin beciuri. si labele unor monstri… iar un dobitoc, zice ca eu as fi rivulutionar, nu sunt ba, sunt antirevolutionar, ma pis pe rivulutia voastra permanenta cât oi trai.
Mi-a placut si sublinierea ramonei, am fi semnat, asa este.. numai cine nu a trait vremurile alea, teroarea aceia nu are pic de întelgere, eu, personal, eu,
ajunsesem sa plâng in plina strada, teroarea ce am trait-o nu o mai doresc nimanui, ce era duce la sinucidere nu mai sa scap, si, fiind nitel barbat, imi este rusine spune pe sleau, era cât pe aci sa cedez… asa ca ciocul mic astora care azi se dau cocosi…. Nu am cedat, multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat!
As avea si eu multe de zis.. dar..
D-le Stoiciu, în primul rând îmi cer scuze dacă am fost agresiv în chestiunea lui P. Romoşan. Dvs. aţi spus iniţial că , iar eu v-am arătat că CNSAS a luat decizia de a trimite cazul la Curtea de Apel. Unde procesul bate pasul pe loc nu pe fond, ci pentru că d-l Romoşan, în loc de bărbăţie, abordează procesul cu (urmăriţi încheierile termenelor de judecată din link-ul respectiv). Ca şi d-l Nistorescu, de altfel, într-o chestiune bine-cunoscută conducătorilor auto şi nu numai. Şi, la acelaşi capitol, e corect să menţionăm că instanţa nu l-a absolvit pe C. Argatu de anatema de turnător, ci doar de cea de (colaborator în sensul legii, al încălcării drepturilor omului). Că a turnat, inclusiv pe Arsenie Papacioc, e limpede. Că nu a făcut-o cu răutate, asta e o altă chestiune şi e cât se poate de lăudabilă. Şi la fel de limpede e că şi Colegiul CNSAS comite erori (mai mult sau mai puţin grosolane), dar e corect să ne gândim că şi procuratura trimite oamenii în instanţă, unde unii dintre aceştia câştigă totuşi procesele. De asta legea CNSAS de acum e infinit mai bună decât cea veche, pentru că lasă justiţia să se pronunţe.
Şi cu asta trec la esenţă:
Am senzaţia că încercaţi să acreditaţi ideea că detenţia politică a fost un fel de pentru oricâte şi oricât de grele viitoare turnătorii.
Sper să fiţi de acord cu mine că, după eliberare, condamnaţii politic s-au încadrat în una dintre următoarele categorii:
– au cedat, au semnat şi au turnat cu sârg şi mânie proletară până n-au mai putut, beneficiind din plin de recompense materiale, profesionale sau de altă natură (o călătorie în vest, una-alta…);
– au cedat, au semnat şi au turnat din obligaţie, banalităţi, cât să nu li se poată imputa că nu o fac;
– nu au cedat şi nu au semnat.
Eu dacă aş face parte din ultima categorie (şi sunt destui aceştia) n-aş accepta să fiu pus în acelaşi rând cu ceilalţi. Omiteţi faptul că unii foşti condamnaţi politic s-au transformat ireversibil în ceea ce frumos aţi numit , că – în materie de turnătorie – nu există două mulţimi disjuncte, foştii condamnaţi politic şi ceilalţi (chiar insist să vă mai gândiţi la relaţia dintre aceste două mulţimi). De ce e mai scuzabilă turnătoria unui fost condamnat politic decât – să zicem – cea a unui homosexual recrutat prin şantaj, sub ameninţarea puşcăriei de drept comun? Ori a unui medic ginecolog prins cu întreruperi ilegale de sarcină şi ameninţat tot cu puşcăria? Ori o mie alte situaţii? Am tot respectul pentru foştii condamnaţi politic, dar nu le pot ierta turnătoriile ordinare (acolo unde e cazul) doar pentru că au fost condamnaţi. Ordinăria, dacă-mi permiteţi să folosesc acest cuvânt, ţine de caracterul oamenilor, nu de circumstanţele în care au fost recrutaţi. N-o să judec niciodată un om doar pentru că a semnat un angajament. Am mai spus asta în comentarii mai vechi, important e CE a turnat şi nu doar că şi cât a turnat.
Şi închei cu o întrebare pe care am adresat-o şi unui comentator de-al dvs.: O călugăriţă ajunsă damă de companie ce vă inspiră? Mizerie sau curăţenie?
S-a întâmplat ceva în limbajul de programare şi au dipărut citatele, astfel că reiau mesajul de mai sus, completat. Vă rog să aranjaţi dvs. lucrurile, să rămână doar mesajul complet. Deci, revin:
D-le Stoiciu, în primul rând îmi cer scuze dacă am fost agresiv în chestiunea lui P. Romoşan. Dvs. aţi spus iniţial că „Petru Romoşan a fost turnător, deşi CNSAS nu a dat nici o decizie în acest sens”, iar eu v-am arătat că CNSAS a luat decizia de a trimite cazul la Curtea de Apel. Unde procesul bate pasul pe loc nu pe fond, ci pentru că d-l Romoşan, în loc de bărbăţie, abordează procesul cu „tertipuri avocăţeşti” (urmăriţi încheierile termenelor de judecată din link-ul respectiv). Ca şi d-l Nistorescu, de altfel, într-o chestiune bine-cunoscută conducătorilor auto şi nu numai. Şi, la acelaşi capitol, e corect să menţionăm că instanţa nu l-a absolvit pe C. Argatu de anatema de turnător, ci doar de cea de „turnător rău” (colaborator în sensul legii, al încălcării drepturilor omului). Că a turnat, inclusiv pe Arsenie Papacioc, e limpede. Că nu a făcut-o cu răutate, asta e o altă chestiune şi e cât se poate de lăudabilă. Şi la fel de limpede e că şi Colegiul CNSAS comite erori (mai mult sau mai puţin grosolane), dar e corect să ne gândim că şi procuratura trimite oamenii în instanţă, unde unii dintre aceştia câştigă totuşi procesele. De asta legea CNSAS de acum e infinit mai bună decât cea veche, pentru că lasă justiţia să se pronunţe.
Şi cu asta trec la esenţă:
Am senzaţia că încercaţi să acreditaţi ideea că detenţia politică a fost un fel de „cec în alb” pentru oricâte şi oricât de grele viitoare turnătorii.
Sper să fiţi de acord cu mine că, după eliberare, condamnaţii politic s-au încadrat în una dintre următoarele categorii:
– au cedat, au semnat şi au turnat cu sârg şi mânie proletară până n-au mai putut, beneficiind din plin de recompense materiale, profesionale sau de altă natură (o călătorie în vest, una-alta…);
– au cedat, au semnat şi au turnat din obligaţie, banalităţi, cât să nu li se poată imputa că nu o fac;
– nu au cedat şi nu au semnat.
Eu dacă aş face parte din ultima categorie (şi sunt destui aceştia) n-aş accepta să fiu pus în acelaşi rând cu ceilalţi. Omiteţi faptul că unii foşti condamnaţi politic s-au transformat ireversibil în ceea ce frumos aţi numit „profitorul de serviciu”, că – în materie de turnătorie – nu există două mulţimi disjuncte, foştii condamnaţi politic şi ceilalţi (chiar insist să vă mai gândiţi la relaţia dintre aceste două mulţimi). De ce e mai scuzabilă turnătoria unui fost condamnat politic decât – să zicem – cea a unui homosexual recrutat prin şantaj, sub ameninţarea puşcăriei de drept comun? Ori a unui medic ginecolog prins cu întreruperi ilegale de sarcină şi ameninţat tot cu puşcăria? Ori o mie alte situaţii? Am tot respectul pentru foştii condamnaţi politic, dar nu le pot ierta turnătoriile ordinare (acolo unde e cazul) doar pentru că au fost condamnaţi. Ordinăria, dacă-mi permiteţi să folosesc acest cuvânt, ţine de caracterul oamenilor, nu de circumstanţele în care au fost recrutaţi. N-o să judec niciodată un om doar pentru că a semnat un angajament. Am mai spus asta în comentarii mai vechi, important e CE a turnat şi nu doar că şi cât a turnat.
Şi închei cu o întrebare pe care am adresat-o şi unui comentator de-al dvs.: O călugăriţă ajunsă damă de companie ce vă inspiră? Mizerie sau curăţenie?
Apropiindu-se de 75 de ani, Paul Goma constata ca inca mai are de invatat despre megaintelectuali.
It’s complicated.
Cititorul are a dezamorsa o mina cu explozie tarzie, lasata de Directia a VII-a Literatura si Arte, nedumerirea sa venind de la contradictia dintre solidaritatea scriitoriceasca in jurul lui Adrian Mariano (v. Observatorul Cultural), despre care par a exista probe ca a colaborat, si indiferenta de mare efect fata de Cezar Ivanescu, impotriva memoriei caruia Mircea Dinescu inca nu a adus probele promise.
it was very interesting to read. I want to quote your post in my blog. It can? And you have an account on Twitter?