Bătaia de joc la adresa salariaţilor bugetari. Obsedantul 5 al TVA. Tupeul de a susţine că eşti primul

Sâmbătă, 26 iunie 2010. Am ieşit azi să fac piaţa, că e musai: luni vine Doina Popa să facă mâncare pentru două săptămâni (deja cunoaşteţi povestea, ea vine la două săptămâni, de regulă, de la Focşani; stă la Focşani să-şi îngrijească mama neputincioasă; cât vine la Bucureşti plăteşte o vecină să-i îngrijească mama), am primit prin telefon lista de cumpărături. Cea mai apropiată piaţă de mine e la un kilometru, pe puţin. Ăsta e norocul meu, să n-am magazine alimentare decât la distanţă de jumătate de kilometru şi piaţă la distanţă dublă sau triplă şi tot aşa. Cei ce locuiesc prin jurul blocului unde stau, nedemolaţi de regimul Ceauşescu, au o vorbă: dacă-l mai lăsau pe Ceauşescu să trăiască un pic, aveam şi noi magazinele alimentare şi piaţă „de ţărani” (vorba vine ţărani) aproape. Aşa, l-au împuşcat atunci de Crăciun, şi a rămas paragină totul, primarii postcomunişti s-au lăsat corupţi, au deschis în locul lor cârciumi şi magazine de fiţe. Incredibil, au reuşit performanţa să desfiinţeze şi celebra Piaţă alimentară a Unirii, cu tot cu hala, moştenită de la regimul comunist! Au pus în loc mall-uri şi cazinouri. Fiindcă n-am de ales, merg la Piaţa Norilor (la „Tineretului”), deşi nu e deloc ieftină. Iau metroul o staţie (când ai greutate nu-ţi arde să mergi două staţii lungi de maşină pe jos, să faci mişcare), cumpăr o cartelă de zece drumuri. Vin la Piaţa Norilor, iau cafea şi alune (cafea cumpăr numai dintr-un loc, e un amestec de cafea boabe Brazilia-Columbia pe care nu-l mai găsesc nicăieri; are zeci de alte sortimente de cafea naturală boabe prăjită, combinaţii; vânzătoarea, româncă măritată cu un arab, ştie ce vreau, când intru îmi pune dinainte cafeaua la cântărit de 10 lei noi şi la măcinat „pentru ibric”) şi apoi bifez în amănunt lista de cumpărături, n-are rost să insist. Fixist cum sunt, din toată piaţa plină de tarabe, multe zeci de tarabe, şi magazine mai mici, cumpăr întotdeauna legume şi fructe dintr-un singur loc, de la o pereche de tineri drăguţi: sunt nelipsiţi de aici, nu ştiu cum rezistă, la orice oră (stau de dimineaţă până seara în picioare, aleargă după aprovizionare), ce viaţă e asta? Nu îndrăznesc să-i întreb cum fac faţă şi cu ce se aleg dintr-o viaţă (în afara asigurării unui venit), în care stau continuu în piaţă. Ea e cea care atrage ochiul (îmbrăcată cochet, decent, în blugi, cu un trup pe care toate femeile i l-ar invidia), e amabilă, e când în faţa tejghelei, când în spatele tejghelei, se deplasează rapid să te servească pur şi simplu cu ce are mai bun, el stă în umbra ei (deşi e îmbrăcat la fel de cochet şi „arată bine”), e conştient că ea are ceva în plus, „acel ceva care-l are pe vino-ncoa”. Are permanent cumpărători (spre deosebire de cei cu tarabele din jurul ei, care vând aceleaşi legume şi fructe şi sunt evitaţi; clientela acestei perechi preferă să stea la rând la ea, nu ştiu care-i e secretul). Ca de obicei am venit la taraba acestei perechi să cumpăr roşii-castraveţi-ardei-ceapă-morcov-varză, tocmai termina comanda cu un alt cumpărător, nu mai era nimeni. Învăţat să cumpăr legume numai de aici câte un kil-două din fiecare, a durat. Între timp s-a strâns clientelă, care stătea cuminte la coadă, alegând din legumele expuse (că i se dă fiecăruia câte un coşuleţ de plastic să-şi aleagă), numai un bărbat în vârstă îşi pierduse răbdarea, am văzut că tot mârâie la mine, dar am crezut că aşa e felul lui (eu iau oamenii aşa cum sunt), până la urmă mi-a spus plin de năduf: „Eu eram înaintea dumitale!”. I-am surâs „bătrânului” (nebărbierit) şi i-am spus că nu se poate, nu era nimeni când m-am apropiat eu de această tejghea. Ba nu, eu eram primul venit. Am ridicat din umeri, i-am spus doamnei care mă servea ce susţinea bătrânul, că era înaintea mea, şi doamna mi-a răspuns să aud numai eu că aşa face dânsul când îşi pierde răbdarea, a mai fost pe aici şi a văzut preţul vişinelor şi a plecat mai departe, la alte tarabe să compare preţul, după care s-a întors şi crede că tot el a rămas primul. Voi ajunge şi eu la vârsta bătrânului contestatar şi voi avea tupeul să susţin că eu sunt primul?

M-am tăbârcit cu cumpărăturile pe scările metroului, nu e greu de înţeles cum. Întors acasă, am deschis Internetul şi am aflat ce a hotărât azi Guvernul Boc-Băsescu, după o noapte de negocieri, după ce Curtea Constituţională a respins (de fapt, au respins 5 dintre cei 9 membri ai Curţii) legea tăierii pensiilor cu 15 la sută, declarând-o neconstituţională. Aceeaşi Curte declarând constituţională însă legea tăierii unui sfert din salariile bugetarilor, în mod aberant (nicăieri în lume nu s-a luat o asemenea măsură)! Adică să crească TVA de la 19 la 24 la sută, cu 5 procente! Enorm, Grecia falimentată n-a crescut TVA într-atât, nici bulgarii (doar ungurii, din toate ţările membre Uniunii Europene au crescut TVA la 25 la sută, dar la ei nu s-au tăiat cu 25 la sută salariile!)… La ce să mă gândesc mai întâi? La faptul că luna viitoare celor cumpărate azi, la toate produsele, le va creşte preţul cu 5 la sută? Vi se pare nimica toată? Imaginaţi-vă că fiecare produs se va scumpi cu 5 la sută şi că trebuie să adunaţi aceşti 5 la sută ai scumpirii de la fiecare produs să vedeţi la cât se ridică nota de plată! Personal, sunt îngrozit – sunt „bugetar” (marginal, dintre cei ce trăiesc de azi pe mâine; care aşteaptă să fie şi concediat la noua strigare; ştiţi, s-a anunţat că 100.000 de posturi de bugetari vor fi aruncate la coş în următoarele luni). În afara faptului că mi se taie un sfert din salariu şi că sunt ameninţat să-mi pierd şi amărâta de pâine din care s-a tăiat un sfert, trebuie să accept şi creşterea TVA la toate produsele cu 5 procente! Vă puteţi imagina ce urmează? Inflaţia nu va mai putea fi ţinută sub control, evaziunea fiscală va lua proporţii nemaivăzute. Corupţia va creşte exponenţial, fiindcă trebuie să fii nebun, dacă eşti inspector, să te mai omori cu firea să-i prinzi pe cei ce nu plătesc taxe şi impozite la stat, de exemplu, când ştii că statul ţi-a tăiat un sfert din salariu! Creşterea TVA cu 5 la sută înseamnă creşterea preţului combustibilului (care va produce pe bandă scumpiri, în toate ramurile) şi înseamnă creşterea facturilor la întreţinere, la curent electric, la telefon! Obsedantul 5 al TVA. 5 la sută adunat la fiecare produs cumpărat, la fiecare plată a serviciilor de consum ne va face să ne urcăm pe pereţi… Le plâng de milă bugetarilor care sunt în situaţia mea. Nu pot decât să mă închin că România regimului Băsescu îşi permite, la 20 de ani de la Revoluţie, să-şi bată joc în asemenea hal de bugetarii medici şi profesori sau funcţionari (funcţionarii fac să funcţioneze statul, fără ei se alege praful de tot)! Ce naiba fac sindicatele bugetarilor, nu protestează? E deja strigător la ceruri. Continui să cred că Băsescu şi guvernanţii lui trebuie să-şi dea demisia din bun simţ şi onoare, că au adus îndeajuns prejudicii României şi românilor (fiindcă de demis nu pot fi demişi, Băsescu e ales de „servicii” până în 2014, iar Boc are majoritatea parlamentară care-l păstrează în funcţie)!

PS. Mi-e silă să mai văd mutra celor pomeniţi atât de des în pagina mea de jurnal online, de tip Băsescu şi Boc, n-o să le mai public pozele. Prefer să public azi, de exemplu tablouri de Ştefan Luchian (atât de bine vândut în România). Eventual, rog cititorii să-mi spună ei cu ce să o mai ilustrez.