0
7 shares

A doua zi a anului 2019 a început cu o ciudățenie – a dispărut telecomanda televizorului (un Samsung Full HD cumpărat acum trei ani) din sufragerie. Sora Ita, venită la fratele ei de Revelion și cazată în sufragerie, a întârziat la un film la televizor în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, întinsă în pat (cu soțul lângă ea, demult adormit) și nu-și mai amintește când a închis televizorul și nici unde a pus telecomanda. Ce absurditate! Unde putea să dispară?


Fiecare din biluțele acelea albastre reprezintă un gând
 despre ceva care trebuie făcut, o decizie sau o problemă care trebuie rezolvată

Toată dimineața a căutat telecomanda, a ridicat patul (o canapea extensibilă, confortabilă), s-a uitat în lada lui, în spate și în lături, după care a cercetat în amănunt sufrageria și Pomul de Crăciun, ajutată de soț… Telecomanda, nicăieri. Poate ai plecat cu telecomanda în vis, a venit fratele ei cu o idee, care nu i-a picat bine. Sau ai avut o aventură nocturnă de somnambulism, ai fost surprinsă în somn de soț că te uiți la un film pornografic la televizor, ai închis repede televizorul și ai ascuns telecomanda cine știe pe unde în casă, de exemplu în coșulețul special, moale, al pisicii negre a fratelui ei (l-a răscolit și pe el, nimic); sau a aruncat telecomanda soțul tău, enervat, pe geamul de la bucătărie, în zăpadă; sau ai ieșit la plimbare cu ea în  Green Park Villas din Brașov și ai abandonat-o; sau ai pus-o în bagajele tale… Motiv să scoată tot ce avea în geanta mare de umăr (de piele, cu care se mândrește, e cadou) și în sacoșele cu care a venit, apoi în buzunarele hainelor. Ita era indispusă rău, cum să-i strice ei ziua o amărâtă de telecomandă? Era ziua în care trebuia să plece acasă la ea, la Focșani, cum o să se uite acum fără telecomandă la televizor fratele ei (mă rog, soția lui, mare amatoare de filme la televizor, chiar dacă nu deschide televizorul decât după ora 20; știe că fratele ei se uită numai la știrile de la ora 20, pe TVR 1, pe… laptop)? Lasă că nici nu se poate cumpăra o telecomandă nouă separat, să se potrivească. A încurcat-o. A înghițit pământul telecomanda! N-a putut să o împace nimeni pentru isprava făcută, că a făcut tot posibilul să ascundă telecomanda și că a uitat unde, de fapt, asta e probă clară de Alzheimer, fir-ar să fie, numai boala asta îi mai lipsea… Doamne ferește! S-au amuzat care mai de care pe seama ei (că fratele ei a avut mai mulți oaspeți cazați acasă la el de Revelion)…

Ita și Rodica

După ce le-au plecat oaspeții, fratele Itei și soția lui au făcut curățenie în sufragerie în amănunt – și telecomanda tot n-a apărut! Soția fratelui ei a strigat: „Scoate drace ce-ai furat / Că te duc la spânzurat!”, a scuipat în palmă și unde a sărit scuipatul (spre televizor) s-a dus să tot caute telecomanda. Nimic! Ita a dat telefon pe drumul de întoarcere spre casa ei dacă au găsit telecomanda, numai nu dăduse în plâns… Fratele ei i-a spus că a tras o concluzie, că are puteri paranormale dacă a reușit să facă să dispară un obiect atât de pretențios, cu baterii, și că va trebui să găsească o soluție să-și controleze pornirile. Altfel, cine știe, într-o zi ar putea fi în stare să se teleporteze pe Lună – ceea ce n-ar fi chiar atât de rău, în condițiile în care omenirea cheltuiește bani grei să trimită oameni acolo! Tocmai s-a anunțat că după Uniunea Sovietică și SUA, China a trimis pe partea întunecată a Lunii un vehicul spațial, care a aselenizat chiar pe 2 ianuarie 2019 (a și expediat poze de acolo; vezi una), când Ita a făcut să dispară telecomanda televizorului fratelui ei – o fi având oare vreo legătură?

Cum arată suprafața Lunii în partea ei întunecată

*

Povestea de mai sus e reală. Telecomanda televizorului se ascunde în continuare, o fi urcând pe munte, la marginea de sud a Brașovului (afară a nins întreaga zi de joi, 3 ianuarie, să te tot plimbi prin pădurile Masivului Piatra Mare sau ale Masivului Postăvarul)… Apropo de ciudățenie, pe de altă parte: în a doua zi a anului mi-a apărut altă tăietură adâncă (la degetul inelar al mâinii stângi), imposibil de explicat de unde, de ce (după ce în prima zi a anului 2019, când eram în Piața Sfatului, la degetul mare mi-a apărut o primă asemenea tăietură dureroasă, cu sânge curs; nu mi-a trecut nici azi). Ce mi se întâmplă? Ba, neobișnuit: tot privind la instalația multicoloră pusă de Crăciun pe bradul din grădiniță, am observat că a dispărut culoarea roșie! Pun la socoteală, la ciudățenii și faptul că azi, „zi de muncă”, poetul Aurelian Titu Dumitrescu (care îmi telefonează zilnic de mulți ani fix la ora 9.20, el e ceasul meu deșteptător) m-a întrebat dacă e casiera la Uniunea Scriitorilor, că el vrea să achite azi cotizația de membru al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019 (Probabil vrei să fii primul care plătește, i-am spus. Măcar la plătit cotizația de membru al Filialei Poezie București să fiu primul, a răspuns).

Tudor Cristea. Fotografie de D. Ungureanu

Aflu de pe Facebook, pe „Acasă” (la care mă uit dimineața trei sferturi de oră, maximum), că a murit (atac vascular cerebral, în noaptea de trecere între ani?) criticul, eseistul, publicistul, poetul, profesorul Tudor Cristea din Găești, directorul revistei Litere (pe care a fondat-o, cu apariții lunare, promotoare a genului de jurnal literar impus de Școala de la Târgoviște reprezentată de remarcabilii Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa, de care critica de azi habar nu mai are). Ce se va întâmpla mai departe cu această revistă? O va prelua Mihai Stan, îi va păstra orientarea? Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Tudor Cristea, l-am simțit mereu un prieten de departe (îndatorat că a scris cu generozitate la cărți ale mele), sobru, distins, de mare onestitate.


Like it? Share with your friends!

0
7 shares

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.