Crocodilul Băsescu e ars în piaţa publică. Ce poet mai poartă pălăria cu clopoţei a bufonului

Vineri, 4 iunie 2010. Cine şi-ar fi putut imagina anul trecut, în 6 decembrie, când era reales preşedintele României, că fotografiile lui Traian Băsescu sunt arse azi în public? Manifestanţii ieşiţi în stradă, nemulţumiţi că li se taie un sfert din salariu sau 15 la sută din pensie sau din indemnizaţia de şomaj, adună fotografii mari ale lui Băsescu şi le aprind cu bricheta, scandând într-un glas „Jos Băsescu!”. Mărturisesc, mă neliniştesc asemenea imagini (văzute la toate ştirile, pe toate posturile de televiziune, inclusiv pe televiziunea naţională publică), cu fotografia lui Băsescu arsă, numai în Orient am mai văzut (dar ei nu ardeau fotografia şefului statului lor, ci fotografia şefilor statelor inamice – în chestiunea palestiniană, iraniană sau irakiană). Indiscutabil, Băsescu îşi merită soarta, dar mă alarmează radicalizarea protestelor. Mai avem un pic şi dăm foc la instituţiile statului, aşa s-a întâmplat în 13 iunie 1990 în Bucureşti, revolta paşnică din Piaţa Universităţii s-a transformat în bătaie de stradă violentă cu poliţaii (oficial au fost anunţaţi şase morţi, împuşcaţi), apoi s-a dat foc unor instituţii ale statului (inclusiv sediilor Ministerului de Interne şi SRI). Suntem în luna iunie 2010 şi în ziua de 15 e anunţată o nouă grevă generală (acum 20 de ani, pe 15 iunie erau chemaţi minerii să facă ordine) – până atunci, azi, zi de zi, au loc în întreaga ţară mişcări protestatare în stradă (în principal în faţa prefecturilor, care sunt reprezentantele Guvernului Boc), la care participă bugetarii activi (profesori, medici) şi pensionarii! Câtă umilinţă, să ieşi în stradă să ceri să nu ţi se mai taie salariul şi pensia de mizerie! Nici nu se mai pune problema să iasă în stradă să ceară creştere de salarii, cum au făcut până acum. E incredibil, azi bieţii bugetari cer să le fie îngheţate salariile şi pensiile amărâte şi indemnizaţiile sociale, nimic altceva, să nu li se ia la stat şi din puţinul pe care-l au. Trebuie să recunoaşteţi că românii au trecut un nou prag, nu mai vor decât să fie lăsaţi în pace de guvernanţii hrăpăreţi, nu mai cer măriri de salarii şi pensii, ci să nu li se ia 25 la sută din salariu şi 15 la sută din pensii şi indemnizaţii sociale. O tot repet, fiindcă trăim vremuri paradoxale şi trebuie să le conştientizăm. Vine 13-15 iunie 2010, trebuie să ne aşteptăm la violenţe de stradă? Oare la ce se gândeşte măreţul conducător Băsescu când vede că i se arde portretul în pieţele ţării, în faţa prefecturilor? Populaţia l-a identificat, în sfârşit, ca principal vinovat pentru actuala situaţie catastrofală în care se află România (care trăieşte exclusiv din bani împrumutaţi), faptul că el se consideră şi premier, nu numai preşedinte de ţară, e un abuz anticonstituţional care ar trebui condamnat public în Parlament. De fapt, Băsescu culege roadele lipsei sale de clarviziune şi competenţă politică. Băsescu a întins coarda şi acum s-a rupt. În locul lui, eu aş tot pleca pe mare. Priviţi-i una dintre fotografiile arse în public – cum ne plânge crocodilul Băsescu de milă. Că „i se rupe” de suferinţa populară. Sau Băsescu îşi plânge de milă? Prefăcut, ne râde pe la spate, de fapt.

***

Mă voi întoarce la cele două manifestări literare la care am participat în perioada 27 mai-2 iunie 2010, cu nişte concluzii (sau observaţii „din balon”). Să mă refer întâi la Colocviul Naţional „Generaţia ’80 la maturitate”, iniţiat de Dumitru Augustin Doman, foto, desfăşurat la Piteşti pe 27 mai (aici a avut loc o dezbatere moderată de criticul optzecist Nicolae Oprea, foto) şi pe 28 mai la Câmpulung Muscel (aici a avut loc un recital poetic extins al optzeciştilor) şi la Curtea de Argeş (unde s-au înmânat premiile Colocviului, le-am publicat aici). La cazare (la Hotel Muntenia din Piteşti) am primit o mapă cu programul-afiş, cu ultimul număr al revistei Argeş, cu semnături optzeciste, şi cu volumul de interviuri luate de Dumitru Augustin Doman la 18 optzecişti. Doi dintre ei sunt chiar rarităţi: Dan Arsenie („cel mai înzestrat eseist optzecist”, care trăieşte la Paris, nu ştiu dacă a publicat o carte; rămâne un exemplu de optzecist fără operă) şi Viorel Padina (fost cenaclist de Luni, disident – personal, nu ştiu de ce e considerat disident; el a dispărut din peisaj, aud că e purtător al pălăriei cu clopoţei a bufonului lui Băsescu azi; mă înjura într-un stil infect în ziarul Cotidianul, la comentarii, sub articolul meu, când eu stăteam în opoziţie şi-l trăgeam de mânecă pe abuzivul Băsescu; fiind avocat de succes, Padina are numai de câştigat susţinând puterea actuală; că totul se rezumă la bani?). Volumul de interviuri e subintitulat „O istorie a grupării în interviuri” (a apărut la Tracus Arte, în condiţii tipografice de calitate). Între cei 16 intervievaţi (în afara mea; am publicat aici interviul meu în perioada în care am lipsit de acasă), 10 sunt şefi: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Gabriel Chifu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Marta Petreu, George Vulturescu (toţi sunt redactori-şefi de reviste literare: Conta, Timpul, România literară, Hyperion, Viaţa Românească, Familia, Apostrof şi Poesis; Chifu e şi vicepreşedinte al USR; Alui Gheorghe şi Vulturescu sunt directori ai Direcţiilor de cultură judeţene Neamţ şi Satu Mare), Nichita Danilov conduce o casă de cultură la Iaşi, „Mihai Eminescu” (şi conduce o revistă a ucrainenilor din România), Nicolae Oprea e preşedintele Filialei USR Piteşti. Ceilalţi rămaşi, intervievaţi, nu sunt şefi: Ioan Groşan, Gheorghe Mocuţa, Constantin Stan, George Stanca, Ion Zubaşcu (toţi cinci sunt publicişti de carieră, unii dintre ei îmbogăţiţi de presă; Constantin Stan a condus Expresul de marţi până a dat faliment, Ioan Groşan a fost răsfăţatul ziarului Ziua, până a dat faliment, George Stanca e şi azi pe cai mari la Adevărul). E numai volumul I al interviurilor cu optzecişti, la viitoarea ediţie a Colocviilor optzeciştilor va apărea un nou volum – interesant, Dumitru Augustin Doman a publicat toate interviurile cu optzeciştii (interviuri însoţite de cronici ale lui Mircea Bârsilă la cărţile poeţilor) iniţial în revista Argeş, cât a fost inclusiv redactor-şef – dar s-a supărat la începutul acestui an pe editor, s-a retras din funcţie în semn de protest (editorul i-a spus că nu mai sunt banii de altădată pentru colaborări) şi şi-a retras şi colaborările, adică a oprit şi apariţia interviurilor luate de el lunar optzeciştilor. Aşa am ajuns ca eu să apar într-o revistă nouă, Conta, la Piatra Neamţ, eu fiind ultimul lui intervievat (aţi înţeles, ceilalţi intervievaţi din carte au apărut în revista Argeş). Mă întreb unde-şi va publica de aici înainte Doman interviurile cu optzeciştii care vor intra în volumul II al „Generaţiei ’80 văzută din interior” (acesta e titlul primului volum)? În orice caz, se pare că a doua ediţie a Colocviului Naţional „Generaţia ’80 la maturitate” va avea loc peste doi ani (va avea o regularitate de doi ani?), dacă vremurile nu ţin cu noi.