Curtea Constituțională își dă cu cvorumul de 50 plus 1 în cap, îl invită indirect pe Băsescu să demisioneze! Întoarcerea la normalitate. O zi din viața lui Vodă de Tudor Cicu

Joi, 2 august 2012.  Încerc să reintru în viața normală – suntem în luna vacanțelor (fericiți cei ce au posibilitatea să se bucure de vacanțe, politica trebuie trecută pe ultimul plan, nu pe primul). Curtea Constituțională ne lasă răgazul să respirăm, să mergem la munte și la mare, până pe 12 septembrie „avem liber”. N-au decât politicienii, și mai ales cei din administrația țării să se dea cu capul de pereți, să ne spună și nouă care e cifra reală a românilor cu drept de vot și să se afle de la sine răspunsul dacă a fost validat sau invalidat referendumul de demitere a lui Băsescu. Personal, în locul lui Ponta aș fi trimis imediat la plimbare pe directorul Autorității Electorale Permanente (mână dreapta a Elenei Udrea-PDL, numită director de Băsescu!), principalul vinovat de nebunia actuală. Eu l-aș fi demis și pe ministrul de Interne, Ion Rus (la Cluj este cunoscut ca „om al lui Băsescu, care joacă la două capete”), el ține la evidența populației tot un director pus de PDL-Băsescu! Ne facem de râs în toată lumea, cum e posibil să nu știm ce populație activă avem și câți morți ies din sistem? Dan Șova a anunțat azi că sunt „622.000 de cetăţeni care au acte de identitate expirate şi care în mod real nu se puteau prezenta să-şi exercite dreptul de vot, nu pot face parte din cvorumul pentru data de 29 iulie”! Incredibil, se știe asta oficial și nu se operează în acte… De ce? Fiindcă partidele au tot interesul să susțină că avem o populație mai mare (din care să nu fie scăzuți morții), fictivă, să aibă o cifră ridicată de parlamentari și europarlamentari? Iar primarii au tot interesul să anunțe o cifră falsă a populației, să primească mai mulți bani de la buget? Las la o parte faptul că Băsescu și PDL au avut tot interesul să ascundă cifrele exacte ale populației României, blocând definitivarea cifrelor recensământului de la finalul anului trecut. Cum s-a putut ajunge până aici? Suntem o țară de plâns, cu o clasă conducătoare iresponsabilă. Ar trebui să intre în pușcărie toți cei care dau cifre false, fără iertare. „De ce MAI stă de atâta vreme pe cifra de 18 milioane? Explicația că primarii nu au reactualizat listele este insuficientă și ipocrită. Adevărul este că partidele au un interes major să ignore faptul că populația scade cu repeziciune. Motivul. Dacă ar ține cont de această realitate, nr. aleșilor locali ar trebui diminuat direct proporțional. La fel și fondurile. Populație mai puțin numeroasă, aleși mai puțini! Numărul parlamentarilor ar trebui redus de asemenea cu cca 30-40 în funcţie de cifrele date de recensământ, chiar din toamna lui 2012. Asta nu se va întâmpla pentru că ar fi un cutremur in toate partidele. Partidele sunt complice în menținerea unei situații demografice fictive care le aduce multe avantaje. Numai acum la referendum lucrurile au ieșit la iveală din cauză că interesele celor implicați sunt divergente pentru moment. PDL continuă cu minciuna pentru că ea l-ar salva pe Traian Băsescu. USL este silit pentru prima dată să spună adevărul despre numărul real de alegători pentru că de data asta numai adevărul i-ar aduce victoria. Dacă nu cumva este prea târziu ”, scria Stelian Tănase, pe blog, înainte de a afla decizia de azi a Curții Constituționale a României (CCR). Datorită Antenei 3 (nu întâmplător Băsescu ruga românii să nu se uite în aceste zile la Antena 3) a determinat CCR să anunțe azi că: Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, până la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. Mai exact: Curtea Constitutionala a amanat luarea unei decizii in cazul referendumului pentru demiterea presedintelui pana pe 12 septembrie, urmand ca listele electorale judetene sa fie reverificate. Pana atunci, Crin Antonescu ramane presedinte interimar. În această seară, Antena 3 a venit cu noi date contradictorii – din 1 iulie 2007, Băsescu știa de la INS că votanții reali erau de 16.776.696! Nu 18,2 milioane, câți au fost inventați de MAI în 2012. Aceeași Antena 3 a aflat de la CNAS cifra reală din acest an, din 2012, a votanților reali: 16.568.476… Las la o parte faptul că în 1990, conform Pro Democrația (Cristian Pârvulescu) votanții reali erau de, țineți-vă bine (în condițiile în care din 1990 populația României a scăzut constant, dramatic): 17.200.722 – cifră oficială. Observați, nicicum nu se apropie de cifra MAI a celor cu drept de vot, de 18,2 milioane… Mai e nevoie să repet că Băsescu poate fi considerat demis, că la vot au venit mai mult de 50 plus 1 din numărul românilor cu drept de vot? Băsescu ar trebui să demisioneze în aceste zile și să lase România să-și redescopere demnitatea.

***

Îmi trimite un excelent pamflet legat de actualitatea românească Tudor Cicu, întors din vacanță din Grecia, însoțit de un e-mail (în care ne invită să ne regăsim la masa de scris, scăpând de Cel Rău, în principiu):

V/am urmarit si atunci cind eram in Grecia. Se prindea foarte bine blogul dvs. Am promis ca nu mai fac comentarii, intrucit educatia mea (cum spuneam si in „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia si subteranele ei”), nu/mi permite sa dialoghez cu cei care folosesc „ciomagul si lopata cu injuraturi” in loc de cuvinte. O fi realitate pentru o „eventuala literatura”, dar eu nu pot face front comun cu acest gen de literatura. V/am trimis acest pamflet, pentru a observa, ca „Alergind dupa o himera” prin Grecia, am tinut sa imi exprim (si prin vot, si prin scris) ceea ce gindesc. Din nefericire, toti alergam dupa o Himera. Si, din pacate, cum nici Tolstoi n/a fost inteles cind a decis sa-si gaseasca moartea,  cit mai departe de casa, si nici Dostoievski n/a ales sa/si omoare eroul (vorbesc de printul Miskin), pentru a infuria (in favoarea lui) cititorul, ma aflu acum in pielea personajului K. al lui Kafka: „In ce tara m-am ratacit eu oare?” IMI PLACE SA CRED, CA PRIN SCRIS, vom regasi drumul spre casa unde parintii nostri s-au aplecat prima oara deasupra noastra, urmarind cu atentie fiecare trasatura ce ar fi putut da o intelegere pentru ei, ca Cel-de-Sus, are un plan cu noi.

Cu mult drag, Tudor Cicu.

*

Săptămâna nebunilor

(sau)

O zi din viaţa lui Vodă Hrisant Hrisoscelu

– pamflet –

„Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare”

(Petre Ţuţea)

În prima parte a zilei Judecăţii, poporul a aşteptat, cu sufletul la gură, să vadă ce mai avea de gând măria sa Vodă, în legătură cu promisiunea de a ieşi fără alai, de unul singur, să facă obişnuita baie de mulţime şi mai apoi, a merge la urne. Numai că boerul, după ce se închinase pe ascuns, voind a scăpa ca dracul de tămâia ce i se pregătea, se închisese în spatele porţilor de la palatul Caragua şi nu mai spusese la nimeni. Era limpede (pentru cei mai mulţi) că boerul lor nu mai era în minţile sale. „Are o troahnă”; spunea cel care mai deschidea porţile şi-şi vâra ochiul să vază dacă nu cumva or fi plecat antenele ce pândeau pe la porţi. Aceştia îl auzeau trântind zăvoarele de fier, plescăind din papuci prin multele odăi ale casei şi, când cerea lămuriri despre cifrele statistice, se înfuria şi îi dădea afară pe beizadele, ameninţând că va aduce oamenii Agiei să-i cerceteze. Un singur gând îi sfredelea creierul ca un burghiu: „Toţi ard mangalele degeaba, iar slugile astea nu-mi spun nemic, de parcă aş fi deja mort, ori nebun…” Cuvântul îl speria, avea în el o ameninţare neştiută: oare era cu adevărat nebun, aşa cum ziseseră ăia ce-l pusese la popreală? Încerca să-şi odihnească trupul pe-o canapea, aţipea, dar se scula asudat, cu „părul” măciucă, i se părea că în rama uşii apăruse Trimisul de la Înalta Poartă. Dacă închidea ochii îşi şi vedea capul înfăşurat în basmaua ce o zărise la gâtul harapului cu dinţi sticloşi. Dar nu avea de ce să se teamă. Spionii lui îi lăsase să se înţeleagă limpede că există un prag peste care cifra aia de temut a cvorumului nu va fi în stare să sară. Doar nu s-or fi încolonat şi morţii şi dispăruţii de pe listele alea, astfel încât să fie nevoit să se ascundă în fundul pământului de ruşinea unor cifre covârşitoare. Tocmai îi ghicise o ţigancă care locuia într-o speluncă de pe Lalto della Rabbia. Îl rugase să se poarte frumos cu poporul său pentru că viaţa sa era scurtă. Se privise în oglindă pentru a se mai linişti, dar nu vedea decât un Vodă Hrisant ce avea în priviri ceva fanatic ce-i amintea de trecerea spre o altă lume. Parcă îmbătrânea. Cei care-i băteau la uşă începeau să-l enerveze. Crăpa uşa şi se uita la ei ca la alte alea. Nu-i plăceau veştile proaste, nu voia să ştie de ruinarea lui şi-i dădea cu piciorul, afară: „Descurcaţi-vă! De ce vă plătesc?” le striga, dar cum să te descurci? Doamne, doamne, ce-i mai înjura în gând: „De ce p… Doamne, de ce p… Doamne! Nu am împărţit eu bacşişuri şi pietre? Nu le-am dat eu la toate curvanele astea câte un briliant? Că un sac am avut şi nu-l mai am”. Făcea ce făcea şi da fuga la peretele dinspre stradă, de-şi lipea urechea. Nu mai auzea nimic amuşinându-se prin curte; era o linişte ce-l scotea din sărite. Doar ce mai bătea cu tocurile de la sandale, pe caldarâm, cordonul de pensionari ce făceau coadă în dreptul vilei Dante, sau răzbătea strigătul din dealul Mitropoliei al nebunului care striga ca din lanţuri: „Ori eu, ori el”. În rest, oraşul părea ucis de canicula zilei, numai un nor de praf albicios învăluia turlele unde se găseau nenorocitele alea de urne. Şi atât! Se ducea viaţa lui… Celorlalţi ce le păsa? Slugile îl părăsiseră; nu-i mai mâncau lacherda, scrumbiile şi sardelele, ajunseseră la seminţe de dovleac, mai mare ruşinea! Spre seară, când au venit să-i aducă torţa democraţiei şi pe cea a învingătorilor, l-au găsit pe canapea cu o cărţoaie pe piept, deschisă abia la primele pagini. Când deschise singurul ochi neadormit, îl zări în fruntea cetei pe generalul armatei moarte şi pe matracuca de lângă el, cu o faţa tumefiată, de la atâtea trabuce pufăite, ca poza unei cucuvele postată în fereastră. Zisese aşa, într-o doară: „Mai ţii minte Iusufache, ce-am petrecut la Săptămâna Nebunilor?” „Cum?” se mira sluga, cu aerul celui care nu-i vine a crede cele ce auzea. Se repezi la gâtul spionului de-l strânse de gât, până-i săriră ochelarii de pe cap: „Ai tâmpit şi tu ungurene, şi pe tine ce te apucă bourene? V-am zis să-i daţi „Levantul” lui Cărtărescu, nu „Săptămâna nebunilor” lui Barbu, dar voi ca toţi băşinoşii ăştia de boeri, plini de fumuri şi goi de minte, aţi uitat cu toţii? Cum o să-l facem pe boer, acum, să nu turbeze? Taman când trebuie să-l scoatem freş dinaintea poporului său!”, se aplecă la urechea boerului şi cu aer de milog, îi rosti aproape şoptit: „Filatemu monon, o, Ypsistos gnorizi to megetos tis agapismu?…”. Boerul Hrisant Hrisoscelu se trezise:

– Ce zice, ce zice? întrebă el pe cel ce se aplecase să-i ridice cărţoaia de pe piept.

– Cuvinte, Hrisant, cuvinte, atât…

Tudor Cicu

PS. Vă invit să citiți în format PDF, la zi, număr dublu, o revistă literară de atitudine, care apare la Satu Mare, Acolada (director Gh. Grigurcu, director general Radu Ulmeanu), dați click pe Acolada 7-8 (și iar click pe dreptunghiul apărut).