0
12 comments

Joi, 15 iulie 2010. Interesantă, substanţială pagina de comentarii la jurnalul meu online de ieri, le rămân dator domnilor Tudor Cicu, Octavian Mihăescu, Un canadian (Emil Belu, îl rog să-mi dea voie să-l deconspir acum), pomeniţi conform publicării. Le mulţumesc pentru timpul pierdut aici cu atât folos. Apare astfel o nouă simbioză de scriere originală şi critică experimentală, în direct pe Internet, de impact, de reacţie online (imposibil de realizat pe suport de hârtie). Va trebui să mă gândesc serios la o carte critică a acestui blog (site sau ce o fi), la o recunoaştere „colectivă” (autor-cititor care devine autor) a actului de creaţie în sine, spontan… Îi dau dreptate domnului O.M. – trebuie să avem mare grijă ce gândim şi ce spunem (sau scriem), fiindcă pur şi simplu cuvintele vor să se materializeze (în ele descoperind sursa: ele vin de la Dumnezeu). Am observat de-a lungul vieţii acest adevăr, că ne facem singuri rău sau bine, gândind şi vorbind (în cazul în care facem ce gândim, nu una facem şi alta gândim) pozitiv sau negativ. Mă tem că suntem ceea ce gândim şi vorbim (sau scriem). A trebuit să îmbătrânesc să înţeleg asta, deşi am fost sfătuit de mic să am mare grijă la cuvinte (folclorul e plin de blesteme, dar şi de descântece). Cei care descoperă puterea gândului şi a cuvintelor ajung departe, în bine sau în rău. La mine, gândind şi scriind intuitiv, m-am lăsat dus de val (neconştientizând puterea cuvântului; îmi refuz şi azi să mă las pradă viziunilor). În timp, am înţeles că scriitorii „care contează” (să mă refer numai la scriitori, ei sunt „depozitarii” cuvintelor) sunt conştienţi de puterea gândului şi a cuvântului lor şi nu se exagerează când se subliniază că sunt vizionari. Fiind scriitori, însă, ei trebuie să dea de gol şi filonul cuvintelor pervertite de „diavol”…

Mă şi tem să mă întorc la tema sinuciderii, ştiind că „totul porneşte de la gând şi cuvânt”. Nu vreau să atrag asupra mea spiritele răului, nici să le trimit asupra cititorului, dar am obligaţia să fiu sincer şi să mă exprim aşa cum sunt… Încerc să dau de gol un amănunt legat de „firea de sinucigaş” – mă refer la mine. Poate psihologii ar înţelege exact care e problema dintâi a sinucigaşilor (anume, că e o stare naturală de a fi cum sunt, atunci când nu mai pot, cu gândul la sinucidere). Toată viaţa (mai exact în perioadele când presiunea astrală mă punea la pământ; vă repet, există o ciclicitate la şapte ani la mine, şapte ani de obsesie a sinuciderii şi şapte ani de mirare că m-am putut gândi la sinucidere şi am putut scrie despre ea) am fost urmărit de ideea găsirii unei modalităţi sigure de a muri, de a nu rata sinuciderea, de a nu mă mutila din cauza ei. Mi-am amintit la sinuciderea Mădălinei Manole (domnul O.M. se înşeală când crede că ateii sunt primii abonaţi la sinucidere, fiindcă nu se regăsesc în lăuntrul lor; cântăreaţa era profund credincioasă, frecventa mănăstirile Moldovei îndeosebi) de ceea ce mi s-a părut esenţial să am, dintotdeauna: o otravă. Dar nu orice otravă, ci una care să te omoare instantaneu, nu una care să-ţi distrugă stomacul şi laringele (de genul sodei caustice sau a insecticidelor de pe piaţă, vândute la liber) şi să nu mori, în schimb să te chinuieşti după aceea să supravieţuieşti în condiţii infernale. Necunoscând cazuistica otrăvurilor, am înţeles din cărţi şi filme că există o otravă care te omoară sigur: cianura. N-o să mă credeţi, am căutat de când mă ştiu să fac rost de o sămânţă de cianură, la orice preţ, de care să ştiu numai eu şi pe care s-o înghit atunci când nu mai pot. N-am găsit. Toţi cei ce au fire de sinucigaşi au trecut prin ce am trecut şi eu. Otrava cu efect instantaneu e cea mai acceptabilă. Dacă te spânzuri, laşi o impresie groaznică, îţi vine să o tot iei la fugă numai cînd auzi de un spânzurat. Dacă te arunci de pe bloc sau în prăpastie, te faci praf – şi te gândeşti la cei ce te găsesc şi la cei ce te îngroapă desfigurat, dar şi la faptul că ai putea să nu mori şi devii „o legumă”, Doamne fereşte, să-i chinuieşti pe cei de lângă tine să te ţină în viaţă. La fel e dacă te arunci înaintea trenului, s-ar putea să rămâi fără membre, dar să nu mori. Înecul, e oribil şi el, eşti scos după câteva zile (dacă ai ieşit la suprafaţă) umflat, putrezit, cei ce vin să te ia n-au nici o vină să-i scârbeşti în plus. Şi tot aşa, variantele de sinucidere „perfectă” (aşa cum nu e crimă perfectă, aşa nu e nici sinucidere perfectă) se rezumă la ce e mai comod, pus în aplicare „când îţi vine momentul”. Mădălina Manole a găsit otrava ideală (de care eu habar nu aveam; acum o voi ţine minte, i s-a făcut destulă publicitate să fie căutată de alţi sinucigaşi, care s-o ţină aproape de ei, se numeşte Furadan, e un pesticid, care luat într-un singur mililitru te omoară, blochează o enzimă vitală, colinesteraza, el e destinat tratamentului culturilor de porumb, cartof, floarea soarelui sau sfeclă de zahăr). E teribilă această viziune, de a te vedea mort „cu mâna ta”… Mădălina Manole avea o impresie proastă despre ea însăşi, nu se potrivea cea din afară cu cea dinlăuntrul ei, de aici nenorocirea. Toată viaţa m-am confruntat şi eu cu această problemă insurmontabilă, nedând doi bani pe ceea ce sunt, şi neînţelegând de ce nu o termin, de ce mai e nevoie de mine pe aici… La 23 de ani (în 1973), ştiţi, eu am avut şapte tentative de sinucidere – una, cu o sticlă de Pepsi plină cu Verde de Paris (de care, ciudat, nu mi-a greu să fac rost). Transcriu mai departe povestea sticlei cu Verde de Paris, din Cartea zădărniciei, de curiozitate, încheind cu invitaţia de a-i ruga pe toţi cei cu fire de sinucigaş să aibă răbdare cu ei înşişi, să lase să treacă o noapte la supărare şi încă o noapte, fiindcă bolile sufletului ne trădează (bolile sufletului sunt păcate moştenite din generaţie în generaţie, habar nu avem de existenţa lor):

La sfârşitul lunii noiembrie 1973 am anunţat „public” (prietenilor, cenacliştilor, cunoscuţilor) că eu nu mai rezist, îmi închei zilele, că nu mai pot să-mi duc nici măcar o lună în plus crucea. Un prieten cenaclist, poet, Victor Pencu (azi, familist „la ţară”, la Pădureni-Găşteşti, judeţul Giurgiu, autor a două cărţi, prea delăsător) m-a somat să mă las pe mâna lui, să-mi amân sinuciderea, să merg unde merge el, pe banii şi aranjamentele lui, să mai trag de timp, poate mă răzgândesc, poate îl întâlnesc pe Dumnezeu, sau destinul mă pune faţă în faţă cu mine însumi şi-mi arată care sunt avantajele şi care dezavantajele dacă mă autodistrug sau continui. Am ridicat din umeri, ce mai conta o amânare a sinuciderii de câteva zile. Îmi făcusem rost de o sticlă de pepsi plină cu Verde de Paris (otravă cu care gazda mea omora gândacii din apartament, locuiam în cartierul Giuleşti-Bucureşti). Aveam 23 de ani, îmi ajunsese cât am trăit, nu existam nici pe plan literar (singurul care conta, „arsesem etape” numai pentru sertar), sentimentul ratării era mai important decât sentimentul că mi-am făcut datoria faţă de mine însumi. „Asta e situaţia, unii pierd, alţii câştigă în viaţă”, îmi repetam, aşa mi-a fost dat mie să eşuez… Am plecat cu Victor Pencu unde a dorit, m-a urcat în tren şi am ajuns la… Suceava, unde avea el rude şi cunoscuţi, era zăpadă, viscol, ger. După Suceava a urmat Vatra Dornei şi Năsăud (în fiecare loc am fost cazaţi zile la rând, omeniţi de necunoscuţi mie, care-mi făceau morală pentru ce aveam de gând să fac, dat de gol de prietenul poet). La Năsăud am pus ochii pe o văgăună pe munte (oraşul e la baza unui munte), trebuia să pun capăt, eram găzduiţi de un apartament plin de copii, îmi ascunsesem sticla cu otravă sub cadă, la baie. În decembrie 1973, într-o dimineaţă, când dormeau toţi, m-am furişat să iau sticla cu Verde de Paris, să urc pe munte şi să închei capitolul. Vă puteţi imagina, n-am mai găsit sticla de otravă acolo unde o ascunsesem (o aruncase, din prima zi când am ascuns-o, prietenul poet) – a fost o dezorientare absurdă pentru mine. Azi mă amuz cu fixaţia mea să mă omor cu Verde de Paris. De parcă n-ar mai fi existat alte posibilităţi de a mă sinucide atunci la Năsăud (să mă arunc în cap de pe un bloc de locuinţe sau înaintea trenului sau a unei maşini în viteză, să-mi tai cu lama venele sau să înghit un pumn de pastile de somn sau otravă pentru şoareci, sau să mă electrocutez, să escaladez un stâlp de înaltă tensiune sau să mă înec într-un lac, neştiind să înot), am urcat furios şi disperat la culme în primul tren, fără vreun ban în buzunar, dar cu o geantă de piele roşie plină cu manuscrise (singurele luate cu mine), şi… am coborât la capătul traseului, la Târgu Mureş. Trezit de pe altă lume, mi-am amintit că revista Vatra, abia reapărută (condusă de Romulus Guga) îmi premiase cu un an în urmă, la un concurs naţional deschis de ea, o… proză scurtă şi că nu-mi trimisese prin poştă banii premiului (suma de 1.500 de lei însemna mult pentru un amărât ca mine). Am venit la redacţie, mi s-a explicat că banii pentru premiu n-au fost daţi de autorităţi atunci, că le pare rău (îmi publicaseră proza scurtă în revistă între timp, se intitula „E soare, băieţi” şi avea legătură cu mina Bălan). Le-am lăsat câteva poeme (poeme care aveau să apară mai apoi în revistă) şi Dan Culcer (azi, personalitate literară la Paris, plecat de dinainte de Revoluţie din ţară) mi-a dat din buzunarul lui 100 de lei, să mă întorc la Adjud, să mă regăsesc la casa părintească…  

Liviu Ioan Stoiciu

 PS. Roxana Procopiescu (de care eram îndrăgostit în 1973, când am ratat câteva modele de sinucidere) mi-a trimis pe mail fotografia de mai sus, intitulată: Moda – pentru voi, băieţi!


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
12 comments

12 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. „Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului,/mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat./ Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit” (Nichita) Prima interpretare a poetului Nichita spune că fiecare luptă pentru o idee a lui, în timp ce Dumnezeu trage clopotele spre cerul său (după Cioran), dar cealaltă interpretare? Poarta asta era făcută numai pentru tine, spunea Kafka. De bună seamă, nu există nimic în Univers, care să nu fie cercetat, ca tot ce include cerul, infernul, lumea şi haosul … Unii susţin că povestea nu-i dă dreptul nimănui să se creadă Pilat să judece imposibilul.. Unei asemenea întrebări, câţi nu vor a atârna în propriul lor har (ca într-un ştreang) cum spunea Nichita, visele lor din totdeuna.

  2. si tot Nichita mai spunea o vorba (cugetare) MARE si Adevarata!

    Adevarul il gasim in cele simple (citat aprox).

    Daca rostitorul de cuvinte, cel ce cugeta esenta vieti nu ar lua-o rzana (complica), de mult am fi recucerit paradisul pierdut. Hristos spune si, tot ce zice Hristos este Da si Amin, ca doar Hristos este vâna a tot ce se tine si face in Cer si pe Pamânt, fie ca vrem acepta ori ba, El Domnul zice,

    Da-ul vostru sa fie Da si Nu sa fie nu, ce trece peste de la diavol vine. Hristos nu vrea sa zica, scribilor voi sa nu folositi metafora, ca insusi Hristos a întrebuintat-o din belsug ci sa nu folosesti cuvântul in zeci de dodi, ca numa Dumnezeu poate da cuvânt cu douo taisuri, omul nu are acest drept, de ce numai Dumnezeu, ptr ca El insusi lupta cu spurcatul, ptr acesta este rezervat celalt tais care il va nimici, ptr om este taisul vindecari ranilor pricinuite de diavol, al optineri vieti vesnice.

  3. Ei da… din nou tema centrala sinuciderea, apoi sa-o disuctam dat fiind ca devine un fenomen destul de raspândit, mai ales de când multe asa-zise vârfuri sunt supermediatizate, bunaoara cazule recent al interpretei din Ro. Nu pot ai mai pronunta numele avut pe pamânt deoarece dincolo se afla intr-o faza incerta, doar in cazul care cu adevarat se va fi sinucis , personal incep avea dubi, din ce am citit prin presa .. ceva nu-mi pare in regula in cazul ei. Pe lânga dl LIS si Angela Similea afirma ca era o femeie credincioasa, nu pun in discutie (nicidoata), credinta cuiva fie ea de mica intensitate , ori formala s-au incinsa la maxim, se pare ca nici una din variante nu este optima, nici cea incinsa la maxim pentruca si aceasta provoaca serioase probleme. Nu contest ca si un religios practicant cade in aceasta cursa, trupurile noastre sunt fragile,sunt foarte usor de spart, deacia si are atât de mare suces sprucatul bolsevic. Nu discut excesele (sectelor), ce ajung sinucide in masa, acle miscari ciudate sunt pseudoreligi cum foarte bine el catalogehaza si Eliade.

    Nu am înteles motivul supermediatizari acestui caz, nu mi se pare absolut deloc o stire atât de importanta, exista cazuri mult mai dramatice decât al acestei femei prin care mai mult ca sigur ca va avea o puternica influneta stimula mai ales fetele necoapte. Bine ne spune Hristos morti cu morti, vii cu vii. In cazul acestei femei, ramâne aici vocea de exceptie , textele care vor avea rolul lor, tot cu douo taisuri … unora le poate deschide orizontul , duce spre revelatie, multora (din pacate), va stimula spre depresie, direct moarte. sincidere, sa fie acesta mobilul pentru care spurcatul bolsevic a dus-o pe aceasta femeie la acest gest necugetat, ma tem ca da. In acest caz ea poate fi mai degraba o martira si atunci îi putem pronunta numele deoarece si dincolo identitatea ei este valabila (scrisa in cartea vieti). Nu ma lungesc cu cazul ei, insa mi se apre ciudat motivul, o femeie frumoasa (era inca), realizata,sensibila, cu deschidere spre Dumnezeu, sa fi suferit la 43 de ani de faptul ca se ofileste mi se pare complect aiurea, daca aceasta este adevarata cauza pentru care si-a pus capt zilelor, atunci vai si vai de ea, nu merita a o jeli, cel mult lua aminte ca sa nu o luam si noi razna, sa nu calcam pe urmele ei.

    Vad ca si dl LIS vorbeste deschis de tema, gândul il tot bântuie si pe dânsul. Eu nu pot sa nu spun ca am cochetat si eu cu gândul asta, am experienta mea si la acest capitol, as face-o la urgenta daca as sti ca nu-mi pun in pericol mântuirea, daca nu as comite un grav pacat impotriva lui Dumnezeu, singurul care decide zilele orcarei vietati. Imi ajung pacatele cu si fara de voie, pentru a mai aduga unul ce il lezeaza cumplit pe Dumnezeu. Viata pe pamânt, aceasta scoala, laborator cum spun alti, nu are absolut nici un sens daca nu exista un tel superior acestei forme ce o experemntam, cu adevarat totul absolut totul este desertaciune, goana dupa vânt, suntem simpli calatori aici. Eu nu debitez aici teori invatate dupa ureche si o spun rapsicat fie ca cred uni ori ba,fie ca vor râde de se vor prapdi, fie ca ma baga al Balaceanca, sa fie santosi.

    Vorbea dl LIS cum ca mai zilele trecute a zburat,sigur am intels perspectiva zborului dânsului, insa dintre români ce cu adevarat au zburat, iesit afara, as putea identifica pe Pr Cleopa care nu o spune raspicat (nici nu poate), Steinhardt, Ioan Alexandru, Gafencu si daca totul este real, nu o iluzie zic ca si io, nu, nu am avut moarte clinica, pot spune ca si Pavel, nu stiu daca a fost in trup ori ba, Dumnezeu stie, Sf Pavel nu dezvolta iesirea aceasta deoarece il privea personal, deacia nici un subiect care trece prin aceasta expereinta (autentica) nu va face parada de ea, nu va ajunge lua pe aratura, inventa noi religi si nici nu va putea vorbi deslusit ca si de ar vorbi tot drept nebun va fi luat. In lumina acestor expereinte le pot vorbi si celor care sunt bântuiti de gând nefast (diavolesc), al sinucideri, daca vor lua aminte ori ba, nu mai este treaba mea.

    Dincolo este superb, sa zbori prin galaxie, sa treci de al treilea cer, nu perdeaua asta ce ne acopera prin care si omul a reusit plimba, nu este de ici de colea. sa vezi deslusit ca tot ce se petrece pe pamânt nu este decât o simpla paranteza deschisa de Adam, care ca orce paranteza isi are rolul ei nu poti decât sa te supui si respecti pe Creator pentru faptul ca ai fost aduagat si tu in aceasta paranteza,tu, eu, orcare dintre noi ce nu ar fi trebuit exista. Prin legea instaurata de Dumnezeu venim la fiinta prin parinti nostri, uni sunt din pântece binecuvântati, recunoscuti de Dumnezeu, tot parinti vor fi cauza (subeict fff delicat) , alti, tot mai multi in zilele noastre nu ar fi trebuit veni la fiinta, au aparut si ei precum buruienile, tot datorita parintilor. Nu întâmplator Dumnezeu cere sa respecti parinti si tot nu întâmplator ni se spune ca in vremurile din urma copii se vor rascula contra lor (alta delicatete). Totusi, tot ce vine la fiinta indiferent de starea semintei prin care vine, in Hristos se poate altoi, vindeca deplin doar dincolo, aici este cu neputinta pentru aceasta categorie, care se si fercieste, ptr ca zice, cei din urma vor fi cei dintâi, iar in alta parte zice, iesiti pe la cei ce stau la garduri si bagati cu forta. Gândul sinucideri, al inutilitati , al scârbei de sine vine si din acest virus mostenit, tot parinti sunt cauza. Indraznesc face o consideratie privitor la dl LIS.

    Dânsul a incercat de sapte ori as lua viata, il asigur ca si-o lua pâna acum daca nu avea in spate rugaciune si chiar mâine ar face acest gest daca nu ar fi Dumnezeu care sa-l vegheze, stopeze. Se crede ca Dumnezeu nu vegheaza asupra fiecarui amanunt din viata noastra, ba nici un fir de par nu cade fara stirea Sa. As vrea sa-i spun raspicat dl LIS sa nu se mai joace cu gândul asta, deoarece dincolo va patimi rau de tot, cel putin pâna la judecata se va afla intr-o stare incerta mai rea (sufleteste) decât corturile dracilor. Acolo nu mai sufera trupul ci sufletul, daca aici ne prabusim de durere cum crede cineva ca dincolo va fi mai usor pentru cel care a hotarât strica planul lui Dumnezeu in privinta sa. Unui sinucigas nu este bine ai mai pronunta identitatea, aici pe pamânt multi se ingrozesc in fata morti, sinucigasi au dincolo o groaza si mai teribila decât cea de aici a multora in fata morti. Cine se imbata cu gândul diavolului cum ca scapa de necaz de isi pune capat zilelor, se inseala, Hristos nu zice despre Iscariotean ca mai bine nu s-ar fi nascut doar ptr ca la vândut ci si pentru ce avea sa faca. daca Iscarioteanu nu se sinucidea putea avea soarta lui Petru, care si el s-a lepadat, Juda se caieste si el la fel de amarnic, faptul ca nu la lasat pe Dumnezeu ajuta sa repare caderea,a ajuns sa fie mai rau de el ca s-a nascut. Juda este un simbol (profetic chiar), foarte puternic pentru vremurile din urma, deaceia multi o si ia razna, fie crestini fie atei, asa ca nu ma mira deloc ca si un om credincios ajunge sinucide, insa ptr acestia este mai rau decât ptr un ateu, ei se iscarioteaza.

    Adesea spuneam pe aici ca curând multi vom luati de aici, muri fie de una fie de alta, nu mai este mult si totii vom fi scosi de aici ptr al lasa pe fiul pierzari as bea cupa pâna la fund. Mai spuneam ca apocalipsa globala nu este o grozavie asa de mare cât este cea personala. Daca baga astia razboiul, cutremurul, alte dracoveni , ma refer la cele provocate de diavol, prin ele vom muri, nu trebuie sa ne ingrozim ci sa ne bucure pentru ca vom fi scosi de aici, astfel ca nu vom lua parte la realele evenimente din Apocalipsa, care sunt cumplit de groaznice, ca deacia vor dori sa moara si nici moartea nu-i va mai lua. Pr Cleopa zicea morti, sora moarte, dar in Dumnezeu, nu in voia ta.

    Bunaoara daca dl LIS comite acest gest, cu tot respectul, simpatia ce o am pentru dânsul, eu nu voi mai putea pronunta identitatea dânsului avuta aici, deacia si sunt uitati (facuti), atât de repede sinucigasi. Nu, eu nu cred ca dl LIS va fi lasat ajunge in acest punct, mai degraba cred ca mai are o leaca si primeste revelatia, ajungând vorbi si dânsul asa cum vobresc si io, despre cele de dincolo vorbesc, se vor clarifica multe, multe minciuni in care pare a le mai da crezare le va arunca la gunoi. Prevad chiar si misiunea dânsului, deacia si diavolul il loveste atât de crunt, al zdrobi de tot, duce in pragul nebuniei lua viata. Mare rasplata va avea dl LIS de invinge si isi implineste misiunea, ma rog sa-l ajute Bunul Dumnezeu, sa-l tina, dea putere pentruca tare,tare greu este.

  4. Adam a deschis paranteza, fiecare om venit pe pamânt are obligatia inchide paranteza, dupa care vine virgula si abia dupa se continua vesnicia (textul), indiferent de calitatea semintei buna sau rea, si omizile se difera, unele se alimenteaza cu otravuri, acelea da fluturilor culori aparte, sclipitoare cum sunt si uneltele diavolului , altele nu, fluturi ce urmeaza zbura nu vor mai avea dusmani, vor fi greu de prins, totusi, avem multe de invatat de la biata omida ce va ajunge zbura liber si tare greu de invins. Si omul afalt in apranteza pare asemna cu omida, in care stadiu ne aflam,inevitabil urmeaza sa prindem aripi, este in legea pusa de Dumnezeu si abia atunci se va face selectia, Hristos vorbeste de grau si pleava, pâna atunci ambele seminte cresc impreuna. daca luam seama cum se cuvine greutatile omidei le întâmpina si omul. Ca nu de florile marului ne spune Sf Ap Pavel sa luam seama ca de vrem il vedem pe Dumnezeu, dar ne prefacem ca nu-l vedem.

  5. Mi-a atras atentia amicul dvs Victor Pencu (Poet), care s-a oprit la douo carti, inteleg ca el il descoperise pe Dumnezeu, prin urmare si forta cuvântului al justa valoare ce face ca sa -ti fie teama a scrie si publica chiar asa orce iti trece prin dovleacul imbcâsit de 555 ( asa se numeste azi apsinul). Deasemeni nu pot decât sa va citez pe dvs dle LIS, ati formulat cu precizie chirurgicala

    ——-
    Fiind scriitori, însă, ei trebuie să dea de gol şi filonul cuvintelor pervertite de „diavol”…
    ———

    Aici este buba dle LIS, iar daca d-ta ai reusit constientiza este mare lucru, ba mai mult bag seama ca doriti face si ceva concret in acest sens, sa va ajute Dumnezeu ori sa ne ajute pe totii in cazul care vom fi si coautori, de isi face fiecare treaba pe metru patrat, nu-si baga nasul unde nu-i fiebe oala.. poate iesi ceva. Chiar in dimineta asta mi-a venit in minte o ideie in cazul care lucurile vor lua amplaore, iar parte din codurile mele se vor brodi de proiectul dvs, codurile astea necesita cca 500 file, vorbesc de lucrare ce -sai puna pe totii specialsiti in cur, ma repet, ce poate fi citita de majoritatea limbilor cu grafie latina fara a necesita traducere. Zice scriptura ca destaptaciunea lumi va fi facuta de rusine… si va fi. In fine sa nu ma laud, ca si de ma tot umflu in pene tot nu da nimeni doi bani pe ce zic io.

    Azi am vizualizat un desen prin care as putea comasa toate cele 500 de file , poate acesta sa-l mai gândesc si finalizez.

    Un alt aspect care mi-a atras atentia, pe aici s-au adunat foarte multi varsatori (inclusiv io), bag seama ca avem multe puncte comune, pare ca viata ne-a jucat feste identic.. Eu nu dau doi bani pe horoscoape, pentruca de as ajunge crede in aceste vrajeli ma-si sminti de tot,as pierde legatura cu Jupânul. Este foarte adevarat ca astrele au si ele un rol, dar nu asupra omului ce umbla cu Dumnezeu, ele vor juca si joaca un rol major doar in segmentul fiului pierzari. Dumnezeu ne spune clar, sa nu umbalam dupa ele, nu ca ele nu ar fi reale, aceste practici ca si vrajitoria ori ghicitul sunt forte reale, insa de sorginte malefica. Un varsator isi va urma cursul cât timp sta departe de Dumnezeu, deoarece zei ce-l stapânesc, ingeri celui rau, îi arnajeaza evenimentele de asa natura pentru a se brodi, in clipa când un om se desparte (real), este si dezrobit, ca de robia asta vorbeste si Hristos. In general varsatori apuca pe una din cele douo cai, ocultism sau se regasesc , ancoreaza puternic Dumnezeu. Totusi, pe varsatori se duce o lupta apriga in lumea nevazuta a lui Dumnezeu, nici o alta categorie nu pare sa se bucure de un asa privilegiu ca ingeri lui Dumnezeu si ai diavolului sa se lupte dur de tot pentru acele suflete. Motiv pentru care varsatori au si mari probleme in viata, insa unul care s-a rupt de astre, a iesit complect din sfera de influenta a acestora, bunaoara io nu mai am nimic comun cu varsatori.

  6. Domnule O.M., poetul Victor Pencu, care v-a atras atenţia, e dascăl în satul lui (dascăl la biserică şi dascăl la şcoală). Pe când eu căutam locul sinuciderii la Năsăud (unde ajunsesem, adus de el, la întâmplare), Victor Pencu şi-a găsit atunci şi acolo soţia, cu care are doi fii (azi căsătoriţi la rândul lor). Lumea merge înainte cu sau fără noi… Mulţumesc, în orice caz, pentru speranţa pusă în destinul meu, pe care eu nu dau doi bani.

  7. Vă înşelaţi domnule LIS, nu se moare aşa uşor!
    „În Massalia – citesc într-o pagină de „Jurnal” (M. Eliade) –, străvechiul oraş grecesc pe care s-a ridicat Marsilia, cine vroia să se sinucidă, trebuia să ceară aprobarea Senatului, arătând motivele care l-au silit să facă acest gest. Dacă motivele erau justificate, i se dădea gratuit cantitatea de cucută necesară”.
    Pentru gestul funest, domnule LIS, vă trebuie motive serioase. Cererea trebuie să aibă multe peceţi (U.S.R. v-o dă cu bucurie!), să fie beton, cum s-ar zice. Senatul nu ia în consderaţie găinăriile vieţii, nu sunt dovezi convingătoare bizareriile poetului: nu faceţi parte din niciun partid; bârfiţi cotidian Guvernul, Preşedenţia, Parlamentul; sunteţi un cârcotaş fără egal; vă aflaţi în război cu toată lumea, ba chiar, lucru dracu`, cu dumneavoastră înşivă! vă răstiţi fără niciun motiv aparent la comentatorii de pe blog etc. Deci, cu o vorbă a lui Mihail Zoşcenko(cel cu „Galoşul), argumente serioase: canci!
    Adio salve de tun! Adio fanfară! Adio marşuri funebre la capul revoluţionarului vrâncean!
    Mai zăboviţi printre noi domnule LIS, mai aveţi multe de făcut. Îmbogăţiţi-vă CV-ul, adăugaţi-i fapte măreţe: ajutaţi nevoiaşii, danii pentru iertarea păcatelor (nu uitaţi Catedrala Mântuirii Neamului!), milostiţi-vă de cei năpăstuiţi! Astea fac impresie buna senatorilor, cei care aprobă leacul mântuitor: cucuta.
    La un epitaf v-aţi gândit? Numai conceperea unei asemenea bijuterii vă ia în jurul a zece ani. Trebuie ceva succint, care în câteva cuvinte să sintetizeze opera şi viaţa celui plecat. Nu puneţi rarii trecători la eforturi intelectuale când se holbează la înscrisul de pe cruce. Trebuie ceva între I.D.Sârbu („Trecătorule, nu mă judeca după cele ce le-am făcut, ci după cele ce le-am refuzat a le face!”, şi cel al colegului de celulă, Brad Ilie („Aici doarme Brad Ilie, / N-a fost brad, a fost Ilie / Nici n-a fost, a vrut să hie / Dar fiind om de omenie / A intrat în puşcărie / Şi-a murit de diariie / Ţărâna uşoară-i fie!).
    Poate aţi aflat că la noi în Oltenia e moda ca viitorii”morţi” să-şi facă pomana de înmormântare în timpul vieţii, asta aşa, ca să poţi să te boceşti singur. Curios, dar asta-i practica!
    Ce-ar fi să vă retrageţi banii de la Bancă, ăia depuşi pentru înmormântare şi să procedăm asemeni lui Mărin, olteanul reprezentativ. Anulaţi testamentul lăsat lui Laurenţiu, fiul, vă papă banii cu haremul lui, vă pune într-un sac de plastic şi pe-aci ţi-e drumul…
    Noi, bloggerii, ne-am gândit la altceva: încingem un chef pe cinste, cu bucate alese şi vinuri din Vrancea. De la Calafat aduc eu o bocitoare profesionista, mori numai când o auzi! Mortul va fi pus în capul mesei, în celălalt capăt va sta preotul , ştiu eu unul certat cu BOR-ul care slujeşte şi la sinucigaşi. Pe laterale vom sta noi, comentatorii de pe blog, dându-ne ghionturi, care să înceapă „spich”-ul. Parcă o văd pe Andreea, cu ochelarii aburiţi de emoţie, recitând din tătâne`su: „ Şi unde-i sufletul prelins din noi / Ca păcura din osii de vagon?”, fiu de cheferist şi poetul, ca şi dumneavoastră. Apoi, din acelaşi poet, Andreea vă va ilustra Paradisul care vă aşteaptă: îngeri, fluturi melci… Cavaleri cum suntem, o lăsăm pe Ramona, venită de la Tg. Mureş, să vă recite în maghiară versuri de Petöfi Sándor, combinate cu lungi pasaje din prozatorul Gárdonyi Géza, cel cu „Stelele din Eger”, precursorul Centurii Fotonice, atât de dragă dumneavoastră! Octavian Mihăescu, venit de la Caracal cu căruţa aia, o ştiţi prea bine, vă va face cîteva preziceri care rămân secrete, deocamdată. Tudor Cicu va recita din poetul Ion Gheorghe, adugând şi câteva ziceri proprii, care învie şi morţii. Eu, Emil Belu, nu am luat cuvântul, ocupat fiind cu această scriere.
    După un asemenea bairam, îţi mai vine să mori, domnule LIS?

  8. Pus în capul mesei, poate că iar n-ar fi potrivit, că va emite cine ştie mai ce pretenţii precum “nărodul” ăla din “Moartea lui Ipu”. Eu zic să ne mai gândim. Şi cum adică? Noi tot la margine ca toţi papagalii? Mai bine i-aş băga-o pe aia cu furnicile care cască. Aia chiar e taman potrivită şi poate muri de râs pretendentul nostru la paharul cu cucută. Lipseşte popa din tărăşenia asta…

  9. Na sa mai si raspund acu, la subiect si de se poa.. cu predicat cum se cere nu cum bag io. Dar in ordinea ca deh io ma nemtisi si mai si, desi pe la caracal eram adus pe lume… auzi tu, oltean de-al otevistului sa se nemteasca… da ce va mirati fratilor, habar nu aveti ce sânge curge prin mandea, dar nici io nu vi-o zic pe sleau.

    Draga Domnule Stociu,

    ma bucur ce informatie (complemnetara) imi dati de Poetul (dascal), Victor Pencu, acest om trebuie sa fie un om de isprava, imi confirma ca a fost un inger trimis de Dumnezeu pentru ca azi sa dialogam si chair nadajduiesc ca Dumnezeu sa va ajute si ma ajute a ne vedea pe la mine prin Bavaria, retineti va rog; va vânez aduce pe la mine, poate in preajma Târgului de Carte, sa facem o “beuta” prin niste labirinte pe aci, va comunic privat dupa ce voi avea si o usa deschisa intr-o cladire pe masura Dumneavoastra. NU, promit nimic, ma rog, doresc ca sa se implineasca si de crezi si rogi.. Dumnezeu da si sucesul!

    Nu trebuie sa-mi multumiti, eu chair vreau spune fatis, ce nu pot spune ptr a nu irita stabilimentul (teologic).

    Domnule Stoiciu,

    Un om care isi pune cap zilelor spuneam ca este mai rau dincolo fata si de draci ce au corturi, adica;

    Fiecare suflet are un cort, trup in forma noastra terestra, inclusiv in Imparatia lui Dumnezeu exista asa ceva, nu doar energie cum vechiculeaza uni ce nu au vazut nimic , io am vazut, si de am vazut spun ce am vazut. Nimeni nu poate parasi cortul inainte a i-se termina cel in care este apt intra in posesie, prin care sufletul isi duce viata mai departe, vesnicia de care tot vorbim. Hristos ne spune ca ne va pregati un loc, ne vorbeste de niste haine albe, ei, de acestea este vorba. vedeti dvs, exista omizi care nu se ating (inca din faza de larva), de otrava, fluturi rezultati arata splendit in cazul celor ce s-au alimentat cu otrava, pe când celorlante fara culoare, in general culoare alba. Cu fluturi rezultati avem o serioasa problema, care poate o vom rezolva cândva, eu acum vreau spune altceva strict pentru dvs.

    Ai comis nesabuinta a-ti pune capta zilelor, cât timp vei fi mai avut de trait aici pe pamânt vei fi dincolo fara cort, dar acolo timpul se masoara altfel, o zi a noastra este cât una mie ani. Orce individ care se sinucide bântuie si se tânguie din lipsa de cort, pâna si damanti au cort, nu pleaca unul de aici fara a avea si cortul terminat, deacia va repet, mai bine este de astia decât de cel ce isi i-a viata. Suferinta de aici (io am vazit si iadul, nu doar paradisul promis), nu este nici pe departe mai lunga si grea decât odata iesit de aici fara aprobarea lui Dumnezeu.

    Acum, va rog putina atentie, am vazut (dincolo) deslusit o drama teribila a omului, care de ar fi spusa, cu adevarat absolut totii ar opta ptr sinucidere. Mi s-a spus ca tuturor celor ajunsi acolo li s-a spus sa peceteluiasca ce au vazut, dar absolut toti au iubit (ulterior ), omul, sufletul sau, i-au inteles drama, rugat si renuntat definitiv la al blestema, ca acesta a si fost scopul acestei revelati. Am sa va mai spun o alta chestiune;

    Domnule LIS, in groapa cu lei, in flacari am fost apucat de Hristos, mi s-a dat aripi si am inceput zbura, multi sunt inca in faza de omida, dar de se hranesc cu otravi vor avea serioase probleme, totusi, Dumnezeu nu este cinic , nu-ti arata diavolul pentru a te obliga duce la El, ptr ca si El sa te pedepseasca vesnic, mult , mult mai dur decât diavolul. In original sensul este complect diferit, io l-am vazut acolo si tot de acolo am primit acea revelatie de coduri cu care ma tot laud, desi.. numai lauda nu este asta cât timp nici nu gândesc publica, câstiga fala, lovele gârla.

    Draga Domnule Stoiciu,

    renunta definitv la gândul diavolului a te sinucide, indiferent cât de grea situatie vei avea, si te asigur, vei avea , dar nu doar d-ta ci absolut totii oameni de pe pamânt, te rog fa mereu rugaciunea domenasca , mergi spre Dumnezeu pentru ca, d-ta vei fi slujitor a lui Dumnezeu, asta iti este destinul pe care Dumnezeu doreste ptr d-ta ptr a finaliza ce nu au finalizat inaitasi dvs, tot preoti.

    Uite dle LIS, canadianul asta misterios, desconsiprat de d-ta, vrea sa-ti faca parastas oltenesc.. io zic ca a brodit-o si canadianul asta, desi. stim ca toti ce ajung pe Continent Amercian se tâmpesc, dar astuia îi mai merge nitel si biblica, le mai aseaza când si când pe litere.. io zic sa bagam in ghivechiul nostru si nitel umor.. canadianul ma provoca la ideia asta.. acu, mata trebuie sa bagi o tematica stricta la parastasul oltenesc si acolo sa marsam putin si pe umor, este stringenta nevoie si de umor.

    Sper sa nu se supere dl Emil Belu, sa primeasca intelept, adica-telea cu umor.