Sâmbătă, 10 septembrie 2011. Păcat de zilele astea frumoase de vară târzie, ar fi trebuit să ieșim din București, dar a dat iar comoditatea peste noi, nu mai vrem să auzim de mare și de munte (ambele încheiate cu drumeții la mănăstiri) – și în care alt loc să ne ducem? Habar nu avem cum să ne distrăm, grătarul la iarbă verde sau în pădure e exclus pentru noi, la nunți nu ne ducem, nici nu deranjăm cunoștințe la vilele lor de la țară. Iar în oraș, în București, nu ne interesează să ieșim la restaurante sau la filme. Așa că nu ne-au rămas decât tot plimbările libere, la fața locului… 
Să vă dau exemplul meu, ce am făcut azi, sâmbătă (când tot românul se simte în week-end): m-am pus pe picioare la 12.45, după ce am fost chinuit de vise (unul a depășit orice imaginație, descoperind în centrul Bucureștiului o construcție uriașă bizară care mergea dacă o atingeai cu degetul; în alt vis, scriitori români în viață erau extrem de amabili cu mine, ceea ce mă intriga la culme, în vis îmi spuneam că probabil visez, că nu poate fi adevărat). M-am bărbierit apoi (după cinci zile; aveam barbă) și am venit la birou să scriu de mână un poem de sertar – un chin de o oră (plus jumătate de oră cu transcrierea lui). Scriu tot cu călimara de cerneală neagră deschisă pe birou și cu stiloul chinezesc de dinainte de Revoluție, transformat în toc (că i s-a stricat „pompița”). După care am mâncat pizza (nici un aluat de pizza nu seamănă cu altul la Doina; punem și pariu că nu reușește o pizza la fel, știți), am plecat la metrou, am mers patru stații, am ieșit la Piața Sudului și am cumpărat doi pepeni mari-mari roșii (cu coaja verde adică; 0,50 lei kilul) și patru pepeni galbeni mai mici (2 lei kilul) – probabil ultimii pepeni cumpărați pe acest an. Vă dați seama, m-au cocoșat până acasă, mai ales pe scările de la metrou, de la Unirii, trebuind să trec și tunelul, să ies la Bulevardul Cantemir… 
Dar credeți că am scăpat numai cu atât pe ziua de azi? Nu, Doina a hotărât că trebuie să mergem în Parcul Carol, să profităm de faptul că s-a amânat Apocalipsa, cometa Elenin (care trebuia să ciocnească Terra luna asta) a murit, topită de furtuna solară, iar de planeta Nibiru oamenii de știință continuă să susțină că nu e decât în mintea noastră îmbolnăvită de scenarii. Nu înainte însă de a mânca pepene roșu, din cel vechi, din frigider… Și am plecat la plimbare la ora 18, am urcat Dealul Mitropoliei, am cumpărat lumânări și le-am aprins la vii și la morți, după care am coborât în strada 11 Iunie (pe care a apărut un nou cabinet veterinar de când n-am mai trecut pe aici și s-a demolat o casă veche, în care fuseseră crescuți câini comunitari și mirosea de-ți muta nasul, din stradă; altfel, Fabrica de muzică e tot acolo și Casa de cultură s-a transformat în teatru de anonimi). La intrarea în Parcul Carol, mașini de lux (probabil închiriate, că prea sunt cu moț) cu însemnele nuntașilor, cât vedeai cu ochii – miresele erau venite cu fotografii după ele, făceau poze ba la Fântâna arteziană Zodiac, ba la baza scărilor nenumărate care urcă la Mausoleul Eroilor, las la o parte filmările (nu știu ce semnificație au aceste poze și filmări pentru mirese aici; la intrarea în Parcul Carol am auzit o puștoaică fericită că a numărat a 8-a mireasă care a intrat în parc de când era ea acolo; 
se însoară bucureștenii pe capete, dacă numai în acest parc miresele se îngrămădesc în halul ăsta; nu spun că la Catedrală, în Dealul Mitropoliei, o mireasă stătea ascunsă în ”pridvorul” fostului parlament al României, azi aulă a Patriarhiei, să nu întâlnească mireasa care era la slujbă – că așa e la ortodocși, care o fi explicația?). Miresele erau simpatice, cu rochii albe luxoase târâte pe pământ, mergeau cu poalele ridicate de mâini într-o parte și alta, dar partea din spate se târa în continuare, era deja murdară de praf… Am mers exact pe aceleași alei pe care mergem noi de regulă prin Parcul Carol, peste tot sunt însemnele toamnei, frunze uscate deja pe alei, nu numai îngălbenite. Acum schimbarea frunzelor la copaci, atât de diferită, face spectacolul frunzelor decolorate superb. Am trecut printr-o perdea densă de fum de mici care traversa aleea, de la restaurantul „Deneș” (care are restaurant și pe Bulevardul Cantemir – acolo face publicitate lui… Crin Antonescu!). Mai încolo am găsit un afiș prin care eram avertizați că s-au executat tratamente împotriva țânțarilor (slavă cerului că parcul nu e invadat de țânțari). La Arenele Romane era neliniște, se auzeau repetiții (am trecut prin spatele Arenelor), 
în această seară cântă fostul solist al legendarei formații britanice The Stone Roses, Ian Brown, în cadrul „Control Day Out”, cu program până dimineața (fiind invitați DJ și, între altele, formația Șuie Paparude) . Ne-am așezat, implacabil, pe aceleași rădăcini de copac, pe malul lacului și am rămas cu ochii în gol, după ce am admirat fundalul copacilor, în toate culorile posibile, și zecile de rațe sălbatice de pe lac (astă primăvară erau puișori pe care-i număram încântați, mergeau în formație compactă după mama lor). Ce-or fi făcând rațele din Parcul Carol la iarnă? Acum unele rațe se urcau pe mal (unele zburătăcind) și cotrobăiau prin nămol, apoi se spălau, n-aveau stare… Ele nu pleacă în țările calde? Sunt păcălite de zilele calde din București? Aud că păunii și palmierii din parcuri sunt duși la iernat (în locuri speciale), dar rațele sălbatice? Am făcut fotografii cu telefonul mobil – ce a ieșit, a ieșit. Pe lac erau și hidrobiciclete cu fete cu picioarele dezgolite până sus. Bucureștenii (unii cu câinii de rasă, alții cu copiii) stăteau care pe iarbă, care pe bănci, care pe borduri, care la restaurantele sau terasele din parc (una e sub un pod, ridicată peste un lac lăsat neîngrijit, în care sunt țestoase și pești roșii, nu-i mai vezi de murdară ce e apa, plină de grăsimi pe alocuri). 
Îndrăgostiții erau peste tot, pe jos sau pe role, cu muzică la căștile puse în urechi. Alții „joacă mingea”. S-au împuținat florile, doar trandafirii ce mai rezistă. În jurul lacului sălciile sunt mai semețe decât brazii. E liniște și pace, aici e exclus să discuți pe teme precum Sfârșitul Lumii, ar fi o impietate. Am întârziat la insula cu gâște și iepuri (care au pui; îmi amintesc de copilăria mea de la Cantonul 248, unde aveam toată animalele de curte și păsările de curte posibile, plus iepuri, tata le iubea; cu gâscanii și curcanii duceam eu luptele cele mai mari în prima copilărie). Ne-am întors pe același drum, miresele încă mai mișunau pe aleile centrale ale Parcului Carol. Ne-am mai oprit la Catedrală, ne-am închinat la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou și ale Împăraților Constantin și Elena. Am citit pe un afiș că pe 13 septembrie, de la ora 19, în ajunul Înălțării Sfintei Cruci, va fi o procesiune de la Biserica Înălțării Sfintei Cruci (de vizavi de Palatul G. Enescu, pe Calea Victoriei): „13 si 14 Septembrie 2011, Bucuresti, Procesiunea Calea Sfintei Cruci
Dragostea jertfelnica a Domnului nostru Iisus Hristos sa umple inimile si casele sfintiilor domniilor voastre!
Pentru ca o bucatica din cinstitul si sfantul Lemn de Viata datator al Sfintei CRUCI pe care s-a rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos se afla in biserica Sfantul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei nr 198, sect. 1, numita de Parintele Patriarh Daniel si biserica Sfintei Cruci, suntem obligati fata de cea mai sfanta Jertfa, Jertfa de pe Cruce sa – va invitam si sa va chemam la Praznuirea Inaltarii Sfintei Cruci pe 13-14 Septembrie 2011, la biserica mai sus pomenita.
De asemenea, suntem chemati toti credinciosii sa marturisim credinta mantuitoare in Sfanta Cruce, prin prezenta noastra la PELERINAJUL CALEA SFINTEI CRUCI, SCARA CATRE CER, in data de 13 septembrie 2011, dupa Slujba de priveghere de la biserica Sfintei Cruci si a Sfantului Vasile cel Mare incepand cu orele 18,30 pana in Parcul Nicolae Iorga urmand Sfintei Racle in care este asezat Lemnul Sfant si multe Sfinte Moaste.
TOTI SUNTEM CHEMATI SA-L MARTURISIM PE MANTUITORUL IISUS HRISTOS PURTAND IN PROCESIUNE CATE O CRUCE IN MANA SAU O CRUCIULITA LA GAT , RUGANDU-L PE BUNUL DUMNEZEU SA NE DARUIASCA HARUL IERTARII PACATELOR NOASTRE SI SPRIJIN VIETII NOASTRE. SA LUAM SEAMA SI LA CUVANTUL DOMNULUI :”CEL CE SE VA RUSINA DE MINE IN FATA OAMENILOR SI EU MA VOI RUSINA DE EL IN FATA TATALUI MEU!”. Crucile si cruciulitele vor fi sfintite la sfarsiutul pelerinajului dupa o suita de cantari bizantine inchinate Sfintei Cruci din parcul Nicolae Iorga”.
Poate sunt între dumneavoastră, cei ce citiți aceste rânduri, credincioși interesați să participe la această procesiune. Întâmplarea a făcut să iau cunoștință de ea… Până una, alta, va trebui să ținem aproape și să ne rugăm la Dumnezeu să ne mai rabde pe aici, așa cum suntem. Știți ce declara până și Băsescu, azi (Băsescu e considerat răul cel mare al acestor vremuri la români, într-o țară cu cel mai mic nivel de trai din cadrul Uniunii Europene): 
„Daca se deterioreaza situatia, suntem pregatiti, ne rugam la Dumnezeu”. Situația e demult deteriorată în România de incompetentul regim al lui Băsescu (pentru care statul trebuie salvat, nu românul)… Antihristul s-o fi rugând și el la Dumnezeu? Apropo, am reținut reproșul doamnei Mona: „Domnule LIS, observ mai nou ca nu aveti simtul umorului si alunecati spre mistic, catastrofal, prapastios… Nu este bine, o spun prieteneste… Nu pot ramine indiferenta cind vad ca va framinta obsesiv utopii apocaliptice”… (Citiți întregul comentariu la Comentarii, ieri, aici; există și un al doilea comentariu al domniei sale) O asigur pe doamna Mona că nu fac aici decât să propun teme incitante, care să nu vă facă să vă plictisiți, Apocalipsa e una dintre ele (lipsită de umor, într-adevăr; dar trebuie luată și ca o temă literară; am mai atras atenția să nu se ia în serios viziunile și avertismentele oamenilor de știință, apocaliptice). Nu strică, totodată, să fim cu capul pe umeri și să ne pregătim sufletește și pentru ce e mai rău, nu numai pentru ce e mai bun. E indiscutabil, pentru cei afectați de catastrofele naturale din acest an numai (să mă refer numai la Japonia), așa cum a venit, așa a trecut și Apocalipsa locală. Ne-am învățat deja cu toate, vreau să spun, chiar și cu ideea Apocalipsei planetare.
PS. Apropo de Băsescu și de politica nenorocită a regimului lui, de care nu mai putem scăpa (coaliția guvernamentală actuală vrea să se perpetueze cu orice preț și după alegerile de anul viitor, o adevărată afacere monstruoasă; neapărat, ea e pusă la cale cu complicitatea Occidentului, a NATO, a UE și a FMI, care vor câștiga bani grei de pe urma acestei perpetuate îngenuncheri a României). Când găsiți timp și dacă mai aveți chef, citiți și articolele mele „politice” din Jurnalul de Vrancea, apărute în fiecare duminică – ultimul, apărut după ce am publicat această pagina a mea de jurnal online, dați click pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/6015-actuala_coalitie_guvernamentala_e_convinsa_ca_ramane_la_putere_s.html
deci s-a amanat:))