Duminică, 26 iunie 2022. Mi-au apărut, atrăgeam atenția luna trecută aici, două cărți în același timp, una de versuri, intitulată „Luare aminte” (Editura Rocart; mulțumesc Bianca și Călin Vlasie!) și alta de jurnal, intitulată „De uz strict personal (Din anul Revoluției – jurnal. Și după 17 ani, elegii ale unui accident)”, la Editura Junimea (mulțumesc, Lucian Vasiliu!), cu totul neobișnuit. Le-am definitivat pur și simplu forțat de „împrejurare” în luna martie (cea de versuri) și în aprilie 2022 (cea de jurnal), și în luna mai au apărut, așa ceva nu se poate!
M-am mărturisit (la cererea lui Călin Vlasie, un mare editor, o repet, nu numai mare scriitor) pentru coperta 4 a volumului „Luare aminte”, în 2 mai 2022: „Cerând iertare” – așa începe acest volum. Iertare că îndrăznesc să mai scriu versuri și, iată, să le mai și public: depășit moral cum sunt de aceste vremuri nenorocite („pandemie-război”; nu numai). Datorită scrisului (și cititului), mă mai suport, supraviețuiesc (numai când scriu, rar, din păcate, simt că nu trăiesc degeaba). Să fac față, mi-am tot distras atenția de la realitățile cotidiene, scriind pentru sertar. Am anunțat la sfârșitul anului 2017 că nu mai scot nici o carte, era o reacție naturală a mea de dorință de izolare, să-mi mai împac sufletul. Au trecut anii și am luat seama că sunt tot mai dezechilibrat, însă, că am nevoie de un „punct de sprijin”, pe care nu-l pot avea, previzibil, decât definitivând o carte (deformat profesional cum sunt; alții au alte supape la dispoziție). Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, m-a anunțat că în 2022 mă include obligatoriu în planul de apariții cu Jurnalul meu din anul Revoluției (serializat în revista lui, Scriptor). Mi-a spus că mă dezleagă el (a avut tată preot) de „pedeapsa” de a nu mai publica nici o carte. Cum m-am îndepărtat de duhovnicul meu (care ar fi trebuit să mă ierte, pus în genunchi, că-mi încalc promisiunea de a nu mai publica o carte), am acceptat. În secret știind ce am declarat la o anchetă a României literare, anul trecut: Îmi las organismul să se consume de la sine, scriu spontan, „vârsta lăuntrică” se plimbă între anul nașterii și anul morții (mi s-a ghicit 2023-2024). Chiar așa, mi s-a ghicit anul morții: 2023 (moarte violentă, probabil accident de mașină), nu-mi mai amintesc de cine și când. Un motiv în plus. Cum altfel să întâmpin ultimul meu an „ghicit” decât cu o carte de versuri? Cerând iertare…
Așa au stat lucrurile, între cele două cărți ale mele apărute anul acesta există o legătură extraordinară, pentru mine de neînțeles. Eram convins că nu voi mai scoate niciodată nici o carte, cinci ani de la promisiunea (făcută mie, public) de a nu mai publica mi-am încălcat promisiunea, și asta numai datorită lui Lucian Vasiliu (mare editor, mare scriitor!), care a ținut cu orice preț să publice jurnalul meu din anul Revoluției (acoperind lunile iulie și august pe sărite și luna septembrie 1989) apărut în revista lui, Scriptor (de la primul număr al revistei până anul ăsta, serializat). Lucian Vasiliu atrăgându-mi atenția că din toamna acestui an abandonează șefia Editurii Junimea (obosit de birocrația legată de apariția fiecărei cărți, de facturile pentru tipărire și de alergăturile după hârtie, hârtie care s-a scumpit brusc după războiul din Ucraina, de unde o importa, de nevandabilitatea unei cărți, care rămâne în depozit și controlorii cheltuirii banului public îi cereau socoteală). Dar Lucian Vasiliu va continua să fie director la revista literară Scriptor, fondată de el acum opt ani la Iași… În ultimii doi ani, Lucian Vasiliu mă anunța că trebuie să definitivez cartea mea jurnal și eu îl refuzam, amintindu-i că am promis public de la finalul anului 2017 să nu mai scot nici o carte.
Anul acesta am cedat, fiindu-mi rușine să mai fac pe nebunul – motiv să-i dedic lui Lucian Vasiliu cartea mea jurnal pe care el a editat-o, „De uz strict personal”. La jurnalul în sine din anul Revoluției, 1989, am adăugat la final o Addenda, 17 elegii ale unui accident, care a avut loc 17 ani mai târziu, în 2007 (întâmplarea a făcut să se repete cifra 17). Lucian Vasiliu anunțându-mă că mă dezleagă el de promisiunea (care era pentru mine un capăt de țară) de a nu mai publica nici o carte… În acest caz, de abandon al promisiunii de a nu mai publica nici o carte, am luat măsuri, cum să apar cu o carte-jurnal? Trebuie să public înaintea ei o carte de versuri originale, dacă tot m-am hotărât să încalc promisiunea… Ce e în mintea mea, numai Dumnezeu știe, dar așa am conceput din start reapariția pe piață cu o carte jurnal, întâi să fie o carte de poezie, după cinci ani de „autointerdicție”… Așa m-am trezit că trebuie să mă dau cu capul de pereți.
Întâi am definitivat cartea de poezie (fără să am idee la ce editură aș putea să o public): îmi venise pe cap războiul din Ucraina, care mă paraliza emoțional. Am reușit să-mi distrag atenția de la război (parțial, fiindcă zilnic eram cu ochii pe știrile din Ucraina) definitivând cele două cărți, cea de poezie și cea de jurnal. Nu mi-a fost ușor, dar am dezvoltat exercițiul autocritic, a curs de la sine totul… După ce am definitivat volumul de versuri „Luare aminte”, i-am telefonat lui Călin Vlasie să-l întreb care mai sunt condițiile cu apariția la Editura Cartea Românească a Uniunii Scriitorilor, la care e director (editură aflată în custodia Editurii Art) a unei cărți… I-am spus că mie-mi place cum scoate el cărți la editura lui intitulată Rocart (aveam experiența antologiei apărută în colecția Poeți Laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu – Opera Omnia, „Stricarea frumuseții”, editată de el la Rocart). Așa că i-am trimis la sfârșitul lunii martie 2022 volumul „Luare aminte” pe e-mail (soția lui, poetă de valoare, Bianca Vlasie, e redactor la Rocart, de un rar profesionalism)… În aprilie, cum spuneam, am definitivat cartea jurnal, „De uz strict personal”, la finalul lunii am trimis-o pe e-mail lui Lucian Vasiliu, cum promisesem – convins că Editura Junimea o va scoate în toamna anului acesta! Ei bine, nu, de domeniul fantasticului, Lucian Vasiliu a făcut tot posibilul să publice cartea la finalul lunii mai, să poată să o lanseze la Salonul de carte Bookfest de la începutul lunii iunie 2022. Sincer, am rămas cu gura căscată, nu credeam că e posibil…
De-a dreptul o minune, pe când eram prezent la Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, la finalul lunii mai, am fost copleșit: au apărut amândouă cărțile mele la tipografii din Iași! Am preluat din tipografia PIM cartea de versuri „Luare aminte” (trimis de Călin Vlasie acolo) și am primit în parcarea hotelului unde eram cazat cartea jurnal „De uz strict personal” (trimisă de Lucian Vasiliu aici, nu știu la ce tipografie a apărut). Am avut astfel ocazia să împart cărțile mele cu autograf la invitații festivalului „Poezia la Iași” (invitați care au stat până la final, că s-a încheiat în 29 mai)… Am plecat acasă din Iași cu cele două cărți ale mele. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată o asemenea minune (și n-o să mi se mai întâmple)! Două cărți apărute în același timp! Sigur, sunt două cărți ale mele care nu încap în aceeași teacă – nedorind să supralicitez (în general nu-mi place să deranjez prin nimic), am trimise prin poștă cu autograf numai cartea mea de versuri. Cartea jurnal o voi trimite prin poștă cu autograf în luna septembrie, dacă nu mă deochi (are peste 275 de pagini, nu va avea circulația cărții mele de versuri, care are 112 pagini; exemplarele sunt drămuite)… Interesantă a fost aventura copertelor – cu cartea mea de versuri începe o nouă colecție („Poeți de azi”) la Editura Rocart, Ionuț Broștianu a propus două variante, ambele excelente grafic, a ales Călin Vlasie.
La cartea jurnal de la Editura Junimea am avut parte de o nouă surpriză plăcută, tehnoredactorul mi-a cerut, dacă vreau, să-i trimit o idee de copertă, o eventuală imagine. Pe loc, m-am uitat prin casă (am gravură în aqua forte semnate de un prieten cu care am copilărit la Cantonul 248, Vasile Anghelache; mai am patru cărți cu lucrări ale lui pe copertă sau în interior, volumele de versuri „Pam-param-pam”, cu lucrări și în interior, „Nous”, apoi „Cartea Zădărniciei” și „Teatrul uitat”), am făcut cu telefonul mobil două poze la două gravuri mici semnate de Vasile Anghelache și le-am trimis la derută tehnoredactorului (știam că editura are copertele ei să mi le propună)! M-am bucurat nespus să văd că pe copertă la „De uz strict personal” a ales Lucian Vasiliu grafica lui Vasile Anghelache (care azi trăiește în Franța, căsătorit acolo, la Lion, după ce a avut parte de un accident vascular cerebral nenorocit; îi mulțumesc și pe această cale pentru acord).
Aceasta ar fi pe scurt aventura celor două noi cărți ale mele de suflet, apărute acum o lună.
***
Dinspre obsedantul război din Ucraina, au trecut 123 de zile de război, „Zelenski promite recucerirea orașelor pierdute”, citesc azi – bazat pe armamentul greu ultrasofisticat primit din SUA, Marea Britanie și din țările Uniunii Europene. În „orașele pierdute” au apărut „partizanii ucraineni”, care sabotează ocupanții ruși, îi ucid pe furiș. Îmi fac pe mai departe cruce, rugându-mă să se încheie odată acest război absurd (armata ucraineană pierde pe câmpul de luptă în primul rând ruși la origine; dar și români, polonezi, unguri). Rușii invadatori vânează (au rachete de înaltă precizie) în continuare depozitele umplute cu armament occidental, inclusiv la Kiev; deși ucrainenii le plâng de milă rușilor.
La titlu, lucrare de Ștefan Câlția
0 Comments